You are here: Home > Atitudini, oameni, recomandari > Cateva observatii banale despre curaj (si psihoterapie)

Cateva observatii banale despre curaj (si psihoterapie)

Sa citesti o carte de-a lui Yalom este o experienta intensa, dar si consumatoare emotional. De curand am inteles si de ce.

Urmarind procesul sau terapeutic (individual sau de grup), parca te-ai arunca intr-una cu parasuta. Sunt cateva clipe initiale de groaza completa, de “nuuuu… ce faci?”, de “eu n-as putea niciodata sa fac asa ceva”, de “stai sa vezi, o sa iasa ca naiba!” – urmate de socul ca – nu doar ca nu iese “ca naiba”, dar iese chiar… chiar bine! Iese chiar mult mai bine decat ti-ai inchipuit ca poate sa iasa.

Si apoi ai convingerea ca a iesit ATAT de bine numai fiindca a avut initial curajul sa faca acel lucru de neinchipuit: sa se autodezvaluie, sa-si recunoasca slabiciunile, sa recunoasca stari si emotii care in mod normal provoaca respingere si rusine si dezaprobare. Sa faca lucrurile acelea de care ii este frica. De care, identificandu-te cu el, STII ca si tie ti-ar fi frica.

Dar el le face pur si simplu si – desi in prima clipa iti vine sa inchizi ochii (ca la filmele de groaza din copilarie, cand stiai ca urmeaza ceva rau si nu voiai sa te uiti) – iti dai seama apoi ca nicio catastrofa nu s-a intamplat, de fapt. Ca viata continua si ca, mai mult, cei implicati in interactiune sunt cu totii “mai bine” – ca si cum ar fi crescut intr-un fel in care noi dimensiuni ale realitatii le sunt deodata accesibile.

Sa citesti o carte de-a lui Yalom e ca si cum te-ai arunca intr-una cu parasuta: te face sa treci initial prin momente de panica veritabila. Dar apoi – ce senzatie de libertate traiesti!

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge