Irina Şubredu

Sunt la capatul unei zile care ar castiga Oscarul la categoria “mult mai buna decat in cele mai frumoase vise” – daca ar intra intr-o asemenea competitie (ceea ce nu face, e doar un fel de a spune…).

Sunt la capatul unei zile pe care daca cineva mi-ar fi aratat-o inainte sa ma nasc, ca intr-un fel de sneak preview pentru viata mea, as fi spus “da, vreau!” fara sa stau pe ganduri.

Sunt la capatul unei zile in care am trait atatea feluri de dragoste , in atatea moduri, incat parca cineva s-ar fi saturat in sfarsit de nesfarsitele mele indoieli pe tema asta si s-ar fi straduit sa-mi arate: “vezi? acum vezi? dar acum? ACUM ti-e clar? te-ai lamurit?”.

Sunt la capatul acestei zile, peste care nu ma indur inca sa trag cortina, pentru ca vreau sa ma mai bucur de ea. Cateva clipe, numai cateva…

Sunt la capatul unei zile care nu-mi mai da nicio scuza.

Oricat de dificila as fi incercat sa fiu, oricat de sus sa ridic standardele a ceea ce am “cerut”de la cei dragi mie, oricat de imposibile mi-au fost asteptarile, oricat de multe directiile din care mi-am dorit “un semn”, mi-am vazut indepartate pas cu pas toate barierele, daramate toate zidurile ridicate de mine (“nu ca sa-i tin pe ceilalti la distanta, ci ca sa vad daca le pasa destul incat sa le darame”). Oameni care ma stiu de-o viata, cei de care ma leaga ADN-ul sau promisiunile facute, prietenia, colegialitatea, proiectele, pasiunile; copii intalniti de-a lungul timpului, oameni aflati in blocul celalalt, in cartierul celalalt sau pe celelalte continente – cu totii si-au amintit, cu totii mi-au daruit.

Am primit azi (si in zilele trecute – fiindca da, cuiva i-a venit ideea ca de 6 zile sa-mi daruiasca zilnic cate ceva) – mai mult decat am cerut, mai mult decat am sperat, mai mult decat am visat! Am primit cea mai minunata gentuta visinie, am primit masina de facut capuccino – visinie; am primit loc-pentru-facut-petrecere si am primit petrecere. Am primit timp si am primit atentie. Am primit o dimineata cu ore lungi de somn si am primit bluza pictata manual; am primit acuarele; am avut fotograf “personal”  – care a acceptat sa se “care” dupa mine o zi intreaga. Am primit “ceva-care-e-numai-al-meu-si-care-ma-reprezinta”; am primit carti si am primit pachete de servetele; am primit cercei; am primit ore intregi de gatit si am primit cani cu maci; rame foto si poze; cutiute magice si zane; povesti despre Univers, zane, maci si Dragoste; sacose hand-made si flori; genti portocalii, birou decorat si poze cu barbati dezbracati; un sir nesfarsit de urari; mesaje venit in toate formele; tort; imaginea altcuiva despre mine; postare personalizata si statusuri pe messenger; poezie si puzzle, film si cafea si sigur pot continua inca mult timp…

Doamne, cata galagie am facut pentru aceasta zi de nastere! (cea mai mare parte din ea – in capul meu, desigur)… Doamne,cate emotii am avut!

Am primit de la Univers o zi de toamna cu soare si cer senin, cu galben si portocaliu, cu lumina.

Sunt, deci, la capatul unei zile care nu-mi mai da nicio scuza, niciun motiv de a ma plange.

Nu-mi dau seama inca ce inseamna asta pentru ce va urma in drumul meu, dar cu mana pe inima pot spune ca am implinit 30 de ani intr-o perfecta zi perfecta!

Waiting for the pen to dry up so she can start fresh with thoughts that are worth new ink.

From Storypeople.

M-am obisnuit sa ma uit la mine adesea cu o privire ironica si dezaprobatoare. Ca si cum… nu stiu… ca si cum nu as fi in stare sa ma tin de hotaririle pe care le iau. Ca si cum as fi o fiinta coplesita de frici si fricile mi-ar paraliza orice miscare. Ca si cum “ok, voi, ceilalti, vedeti aceasta imagine a mea care arata cat de cat bine. Dar eu, care “locuiesc” acest corp si aceasta minte – stiu mai bine. Voi nu stiti ce stiu eu si daca ati sti nu ati mai crede ca arata bine.”

M-am obisnuit sa ma uit la mine cu o privire ironica si dezaprobatoare.

Dar adevarul este ca, daca ma uit mai atent, pot sa vad curaj. Si hotarire. Si putere. Si incapatanarea de care e nevoie ca sa produci o schimbare.

Nu vorbesc de intuitie, sau de creativitate – sau de toate lucrurile pe care nu le pun la indoiala. Vorbesc despre toate acele lucruri pe care in mod normal cred ca nu le am. Si rad de mine pentru ca nu le am.

Vorbesc despre ceea ce iti trebuie ca sa iti depasesti limitele. Despre ceea ce iti trebuie ca sa faci ceea ce in mod normal nu ai face. Despre ceea ce iti trebuie ca sa iti formezi alte obiceiuri. Ca sa incepi sa pasesti in alte lumi decat cea cu care te-ai obisnuit de cand te stii. Mai intai ca vizitator de-o noapte; apoi ca turist de-o zi; apoi ca locuitor de drept.

De cate ori nu mi-am spus “daca pot sa fac ASTA, pot sa fac ORICE!”. De ce oare uit atat de des cate “ASTA” am facut? Dintre cele pe care nu credeam ca voi putea sa le fac vreodata…

M-am obisnuit sa ma uit la mine cu o privire ironica si dezaprobatoare.

Dar poate e timpul sa-mi formez alte obiceiuri. Poate e timpul sa incep sa ma uit la mine cu caldura. Cu rabare. Cu incurajare. Si cu dragoste.

Daca as avea asemenea talente si daca ti-as fi “facut” o melodie, astazi ar fi asta:

There’ll be love, love, love

Wherever you go there’ll be love.

La multi ani!

“Tati, hai sa ne imaginam ca urcam in tractor* si conducem tractorul!” (!!)

Legenda: tractor = o “constructie” formata din 3 baterii si un creion, construite de el, care se deplaseaza “prin rostogolire” pe covorul din sufragerie.

Uneori ma uit la cateun lucru si imi spun: “ASTA vreau sa fiu!“.

Sigur, cand spun “lucru”, nu vreau sa spun chiar “lucru”. Uneori este un fragment dintr-o carte; alteori este o scena dintr-un film, un cadru surprins undeva, pe strada; alteori e o melodie, un refren istet; o imagine de pe un blog; o nuanta de oja, o croiala de rochie.

Intotdeauna – e o emotie. Poate fi admiratie, curaj, fericire; poate fi bunatate, implicare, stapanire de sine; poate fi dragoste. Dar felul in care reactionez la ceea ce vad e mereu un fel de “UAU!”. Un entuziasm, o pasiune. Un “Asta vreau sa am. Sau sa fac. Sau sa fiu”.

Nu reusesc intotdeauna sa raman conectata la emotia aceea. Uneori uit cu totul ce mi-am dorit. Pana cand ma trezesc ca ceea ce mi-am dorit sa am, am. Ce mi-am dorit sa fac, fac. Cine mi-am dorit sa fiu, sunt.

Se intampla sa ma trezesc si in cu totul alta parte. Sau sa ma trezesc ca sunt parti din viata mea care nu arata asa cum as fi vrut.

Dar daca sunt destul de desteapta, cand mi se intampla asta, in clipa doi ma bucur imediat: fiindca inseamna ca sunt alte dorinte care se nasc, ca inima poate incepe sa imi bata din nou, pentru altceva.  Si ca viata isi continua drumul ei, curgand mereu spre alte si alte destinatii.

Au trecut atatea zile si primul lucru pe care vreau sa-l postez este TOT bucuria si surpriza de a avea pe cineva drag care a facut (as in “HAND-MADE”) -ASTA pentru mine:

Multumesc.