O zi minunata astazi. Nu stiu daca de la muzica buna care mi-a ramas de aseara in urechi, de la bomboanele “macul rosu” de la Bucuria, de la vremea pe care am gasit-o foarte frumoasa sau de la altceva.
Din cauza lui Iren am scormonit iar prin “dear old love” (yeah, guilty!) si m-au rascolit oares’ce sentimente de “what might have been” dar “it can never be again”. Apoi mi-am amintit de “What dreams may come” si povestea de dragoste de acolo care, de asemenea, m-a impresionat.
Apoi un mare ‘BUT HEY!” s-a auzit, asurzitor, in mintea mea.
BUT HEY!
I’m the lucky bastard that has this all! That STILL has this all.
Apoi mi-au trecut ca un flash prin minte momente (multe momente, zeci de momente) – bucurii marunte si mari, surprize; certuri; saruturi; amuzamente; tandreti… Toate acestea pe care noi doi le-am avut si le avem. Felul in care ne scoatem din minti – dar ne pasa destul incat sa ne scoatem din minti; in care suntem acolo unul pentru celalalt; in care sa fim acolo unul pentru celalalt a devenit a doua natura pentru noi (de parca nu am putea face altfel); in care ma tine in brate; in care adorm atat de usor in bratele lui; in care ma trezeste cu un sarut si cu “it’s morning” – pointing out the obvious in a way that still makes me smile – acum, cand scriu…
E ca atunci cand ai cate un vis – ca ceva iremediabil s-a intamplat – apoi te trezesti si iti dai seama ca nu s-a intamplat de fapt . Si totul pare mai intens colorat si mai luminos, mai magic si mai adevarat.
Si atunci simti – si acum simt – ca sunt norocoasa ca sunt aici.
