Irina Şubredu

Mi-am dat seama ieri la un moment dat ca au trecut mai bine de trei ani de cand n-am mai urcat un munte.

Asa nu se mai poate, dom’le!

Unul dintre lucrurile care mi-au placut cel mai mult la saptamana care a trecut a fost atmosfera de familiar, securizant si apropiat in care am lucrat la INLIGHT.

Fiecare dintre noi are o “viata reala” – serioasa si importanta; un loc bine definit “sub soare”.  Dar acolo, la curs, mi-a fost atat de usor sa vad cat de mult semanam – dincolo de toate acestea – in temerile si ingrijorarile noastre, in fricile de a nu fi iubiti, de a fi respinsi, controlati, neapreciati, dati la o parte; de a nu fi mame / fiice / partenere bune – sau de a nu gresi.

Cineva zicea odata ca in partea de umbra suntem toti la fel, in timp ce in partea de lumina fiecare este unic – si nicicand nu mi-a fost mai clar asta decat saptamana trecuta!

Sunt din nou in cladirea cu mac, la etajul 8, si o baie de o ora plus un sir de poze din Elvetia se pare ca faciliteaza dispozitia de filosofeala.

Ma gandesc asadar usor autoironic ca uneori Inaltarea se manifesta – tehnic – prin a dormi mai sus (cu patru etaje fata de noaptea trecuta). Se mai manifesta – cum tocmai am descoperit – prin cate o sincronicitate jucausa care face sa fi cumparat fix astazi ultimul volum din trilogia Pandorei a lui Frank Herbert – mai precis, exact, “Factorul inaltare” .

Si se mai poate manifesta frumos prin cate un “A-HA!” care ma ajuta sa inteleg de ce imi place asa de mult de ei: nu i-am vazut de doi ani, dar parca nu i-am vazut de ieri!

Prietena mea pe care-o cheama ca pe mama locuieste in “cladirea cu mac“. Are cu adevarat un mac rosu si mare la intrare .

Iar ea si sotul ei sunt la fel de dragalasi cum imi aminteam…

De la inceputul lunii pana acum am terminat de citit “Minciuni pe canapea” a lui Yalom, “Cineva cu care sa fugi de acasa” a lui David Grossman si “Amintirea Pamantului” a lui Orson Scot Card.

De la inceputul lunii pana acum am parcurs de asemenea mai multe sute de kilometri (peste 1000 de fapt, cred).

Dar intr-un fel sunt convinsa ca fiecare carte citita ma duce mai departe. De fapt, cumva, parca fiecare carte citita ma duce mai sus. Parca fiecare carte citita e o treapta – pe care daca urc, perspectiva mea asupra lumii si vietii se largeste.

(later edit: doua luni mai tarziu am gasit asta…:

…aici. It’s like somebody created a piece of reality just for me )

Cineva este convins ca fac o greseala dand copilului meu (si copiilor din jurul meu) cat de multa perspectiva pot, fiindca le va fi greu cand se vor lovi de sistem; altcineva e convinsa ca lumea ei nu are sens (de fapt nu e convinsa, dar vrea sa o conving eu ca are ); cineva face rochii colorate cu carioca, in timp ce altcineva povesteste ce fain a fost intr-un loc unde nu voia sa mearga (cu mine >:) ).

Si cumva, toate acestea se potrivesc ca niste piese de puzzle intr-un tablou minunat colorat care e viata mea de acum.

… o viata cu sens.

Cu cat ma uit mai atent, cu atat mi se pare mai mult ca exista o logica in toate. Situatiile in care ma infurii – traite fix ainainte de inceperea seminarului despre furie; explicatia despre abandon si tradare venita de unde ma asteptam mai putin, dar exact cand incercam sa o aflu; cele doua saloane – de frumusete interioara (IN-LIGHT) si exterioara (DE-LIGHTS)  – apartinand LUMINitei; felul in care traiesc acum aceeasi experienta (de a fi singura, la o formare de o saptamana, in Bucuresti) – atat de diferit de acum cinci luni – eu insami fiind intr-o etapa diferita…

Stiu cat de absurd, de ireal, de revoltator, de fals, de ciudat poate parea asta cuiva care sufera, care se victimizeaza, caruia ii este greu, care nu intelege (cum mi se pare si mie cand sunt intr-una din etapele respective).

Insa acum, asta seara, o sa dau voie lumii sa “fall into place”. Fiecare parte, oricat de mica.

Si pana una-alta, o imagine frumoasa de pe un blog frumos:

Situatii in care NU ma doare capul:

daca ma uit drept inainte (nu la stanga, nu la dreapta, in jos, in sus sau inapoi)

daca stau pe loc

daca nu ma ridic brusc / asez brusc

daca nu merg cu masina

daca nu urc scari

daca nu rad / plang prea tare

daca nu stau treaza prea mult, dar nici nu dorm prea mult

Deocamdata nu ma doare daca respir, dar cine stie…

Am pornit de la carti, dar mi s-au “legat de mana” si altele…

Ma uit cu alti ochi la toate. Ma intreb daca mai e locul lor acolo.

Cand asezi un “lucru” undeva nu stii, nu te gandesti pentru cat timp incremeneste acolo. Apoi il uiti, te obisnuiesti cu el, chiar daca te enerveaza, chiar daca ti-e incomod…

Unele lucruri am uitat ca le am; pe altele nu le-am atins de multa vreme, desi pareau importante; unele la care tineam sunt de negasit; altele noi au intrat in viata mea; pe unele le aveam de mult, dar abia intre timp am invatat sa le cunosc.

Acum, pe unele vreau sa le daruiesc, pe altele sa le arunc, iar pe altele sa le mut mai sus, mai jos, undeva mai in spate; despre altele am descoperit ca merg impreuna; pentru unele vreau sa gasesc un loc mai bun, sa le puna in valoare.

Sunt atat de mandra de ce a iesit la final – din biblioteca mea! As vrea sa-mi amintesc tot timpul ca desi perioada rearrangingului e complicata si messy si uneori imi ia cateva zile – cand totul pare abramburit, fara logica, bulversat, senzatia finala de libertate, de mandrie si de “totul e-asa-cum-trebuie-sa-fie” – merita intotdeauna!

Nu ca atunci cand faci un lucru din pasiune nu te mai dor picioarele, nu-ti mai amorteste spatele sau nu mai ai senzatia ca nu mai stii cum te cheama, e doar ca toate aceste lucruri se intampla DUPA ce ai terminat si ca nu intelegi de ce trebuie sa-ti aprinda cineva lumina (fiindca tu nu te induri sa te ridici de pe scaun, caci asta ar insemna sa te opresti). Si e pentru ca s-a facut deja ora noua si au trecut poate sase – poate sapte ore de cand ai inceput.

P.S.: de asemenea, este intotdeauna mai usor with a little help from your friends! (de aici lipseste un link, catre stie-ea-cine. poate se decide sa-si ia o casa virtuala )

Unumaiul meu in poze arata asa:

Copilul si marea:

Close:

Light trace:

Life drops:

Wanna come?

Bench with a view:

Barca:

La Marea Verde (nu Rosie ):

Toate panzele sus!

Sungrass: