Irina Şubredu

Daca ai norocul sa intalnesti in viata un singur om care sa aiba atata incredere in tine, poti sa fii sigur ca iti vor creste aripi sa zbori. Si daca in ochii lui se intampla sa vezi zi de zi, patru ani, o versiune a ta mai luminoasa, mai desteapta, mai puternica si mai buna, nu-i de mirare ca zece ani mai tarziu te entuziasmeaza ideea de a-i trece din nou pragul. Si nu-i de mirare ca in ziua in care asta se intampla, si te trezesti ca-ti apare in fata la mai putin de un metru, ii sari in brate fara sa stai pe ganduri si stai acolo trei secunde in plus, fix cat sa-ti stergi repede lacrimile care nu stii de unde ti-au aparut.

Iar cand omul acesta insista sa te duca la clasa lui (“ca sa le vorbesti tu, sa te auda!“)  si cand ajungi acolo, le spune cele mai frumoase lucruri despre tine, nu-ti ramane decat sa dai ce ai mai bun, cum ai facut de cand te stie, sa le spui copiilor acelora cat de norocosi sunt ca il au si la plecare sa ii spui un “Multumesc”, mare si apasat. Si apoi sa iei cu tine zambind interior replica lui “Nu, EU iti multumesc“.