Am inel din scoica.
Si cercei din scoica.
Si pandativ din scoica, pe lant de argint.
Si breloc din scoica, adus de Teo de la Marea cea mare.
Si cand eram mica, iubeam scoicile alea mari de care-ti lipeai urechea si in care auzeai marea “vum-vum“. Sau ritmul inimii tale “bum-bum”. Care-o fi diferenta…
(A little) Later edit: acum ritmul inimii mele are o bataie pauza. De dor. Astept… sa-mi vina “inima” la loc.
(Even) Later edit: GATA! Mi-a venit inima la loc 
Noptii in care am tras de timp ca sa i se faca miezul si sa intindem pe iarba o patura moale pe care sa ne asezam toti patru cu ochii in sus (unde de-atatea ori uitam sa ne uitam); sa rugam politicos norii sa se dea la o parte ca sa vedem ploaia de stele.
Sa ne adunam unii in altii ca sa ne fie cald; sa respiram aerul de munte pana in fundul sufletului si sa strigam la unison “UUUUUITE-OOOOOOOOOO” cu degetul intins spre cerul unde a mai cazut o stea. Din ploaia de stele.
Liniste.
Miros de fan. Flori de toate culorile.
Cer insorit. Cafea proaspata. Rasfat. Somn.
O carte buna.
Friends.
Sotul meu langa mine.
Dimineata ireala.
LINISTE.
Cas proaspat si bun.
Mersul desculta prin iarba cu roua dintr-o gradina.
Mesaje de la prieteni.
Internet cu ţârâita: pic, pic.
Suzuki. Piersici proaspete. Drum lung, dar frumos de-ti taie respiratia.
Pasul Prislop.
Case mici, ca de turta dulce. Femei in costume populare. Batic de-acelasi fel cu fusta.
Masa pe-o terasa la o pastravarie.
Liniste.
Sunet de zaruri si rasete.
Liniste.
Inca o carte buna.
O conversatie pana foarte tarziu in noapte cu cineva care se culca foarte devreme.
Biserici de lemn micute si cu turla inalta, sa-l gadile in talpa pe Dumnezeu.
Drum spre Izvoare – desprins dintr-o poveste. Padure si apa. Masina decapotabila. Cascada. Lumina. Liniste.
Popas in creier de munte.
Mancare sarbeasca.
Un oras vazut de deasupra.
“Scara catre cer”.
Cealalta Acasa…
… si ploaia de stele.
Tocmai am terminat de citit „Câmpul” a lui Lynne McTaggart. De obicei când găsesc o carte care mă entuziasmează în halul ăsta, alerg să o dau mai departe Mădălinei sau Roxanei (cam singurele persoane cu care împărtăşesc genul respectiv de lectură). Eventual, în etapa următoare scriu ceva despre ea pe blog.
De data asta e un pic altfel: pur şi simplu îmi vine să ies pe stradă, să o dau tuturor să o citească (după ce mai întâi mi-a venit să o trimit prin poştă tuturor cunoscuţilor mei, în special celor care „ştiu ei mai bine” cum stau lucrurile „în realitate”).
Cartea este una dintre cele mai „tehnice” pe care le-am citit vreodată: o listă lungă de experimente, studii şi cercetări în domeniul fizicii, chimiei, biologiei, ingineriei, informaticii şi psihologiei care susţin toate „poveştile” despre Univers.
Experimente, studii şi cercetări începute de prin 1920 şi continuate şi în prezent, realizate de către oameni de ştiinţă de renume, de la unele dintre cele mai vestite universităţi şi institute de cercetare din lume.
Oameni care dintr-un motiv sau altul au fost la un moment dat atraşi de domeniile „de graniţă”; cărora nu le-a venit să creadă ce rezultate au obţinut şi care apoi au primit o gamă variată de reacţii, de la ironie fină la concediere sau tăierea fondurilor pentru cercetare.
Pentru că rezultatele obţinute de ei pun sub semnul întrebării chiar paradigmele de bază ale gândirii obişnuite despre lume şi om. Şi pentru că oamenilor nu le plac schimbările – mai ales cele de gândire; de fapt le plac atât de puţin, încât ar face orice numai să nu fie nevoiţi să accepte o schimbare. Preferă să ascundă capul în nisip timp de o sută de ani – respectiv să reducă la tăcere pe oricine are curajul să le spună altceva decât se aşteaptă ei să audă.
Cum ar fi că: Nu, nu suntem victime lăsate la voia întâmplării într-un univers ostil sau în cel mai bun caz indiferent. Şi mai ales NU, nu suntem separaţi. Suntem conectaţi cu tot ceea ce există; putem comunica cu tot ceea ce există în moduri ce nu sunt încă înţelese şi explicate (doar observate).
Cum ar fi că Da, suntem fiinţe de lumină – la propriu, nu la figurat. Da, ne putem vindeca singuri (ba chiar putem vindeca şi pe alţii, dacă intenţionăm asta). Da, avem o influenţă pozitivă asupra a ceea ce se întâmplă cu noi (şi cu cei apropiaţi) numai dorindu-ne asta. Cum ar fi că Da, ne putem crea viaţa.
AVERTISMENT: cine sufera de ameteli, criticism acut sau neincredere cronica, sta prea rau cu inima sau prea bine cu ironia, este rugat sa se uite in alta parte.
Pentru noi, ceilalti:
A aparut noul numar din Catalogul Universului si pana acum am ales asa:
(da, stiu, de Paste finii vin la nasi, da’ treaca de la noi, ca ei au pian acasa);
. Ok, ok, nu tin musai sa fie “al meu”. Ajunge sa am acces la el cam… oricand ;;)
Sa-mi pot plimba si prietenii . Cei care nu se tem sa zboare cu avionul.
Mai vrea cineva ceva? Ca maine trimit comanda 
…
ah, şi mai vreau două fotolii comode, nişte cola rece şi o balustradă de pus picioarele.
“pentru că aşa!“
(se pare ca) plecam (in sfarsit) in concediu. sort of. daca familia mea abramburistica ramane decisa sa “facem cum am stabilit”.
el: “deci sa-mi pun si tablele in bagaj?”
eu (in pragul unei crize de lipsa de atentie): “ce sa zic?? ai nevoie de table cand pleci in concediu CU MINE”
el: “da’ eu ce sa fac cat tu citesti??!?” …
Mi-e dor sa-mi fie dor de casa.
*
* *
Mi-e dor sa fac noapte alba, intr-un afara senin cu cantec de greieri, cu o conversatie sclipitoare, reconfortanta, plina de insight-uri, de descoperiri si de minuni.
*
* *
Vreau sa-mi pregateasca cineva mancare buna – ciuperci proaspat culese – prajite pe gratar; un ceai aromat din plante de munte; paine prajita care se farama intre dinti.
*
* *
Vreau sa ma trezeasca cineva cu “hai sa vezi ce frumos e afara!” sau “masa e gata si te asteapta!”. Eu sa mormai un pic, fiindca patul e cald si as mai lenevi, dar sa ma ridic pana la urma si sa imi para bine ca am facut-o.
*
* *
Vreau sa descopar intr-un magazin demodat un maruntis neasteptat care se potriveste perfect cuiva drag care ma asteapta acasa.
*
* *
Vreau sa ma prinda ploaia pe drum si sa ma ude pana la piele; sa alerg numai ca sa ajung mai repede intr-o casa unde ma asteapta haine uscate, un prosop moale, o patura calda si niste brate in care sa ma cuibaresc.
*
* *
Vreau sa-mi rezem spatele de un trunchi de copac si sa simt cum linistea crengilor imi curge prin vene in locul sangelui care prea des galopeaza ca nebunul.
*
* *
Vreau sa ma intind pe o patura la umbra; sa miroase a fan proaspat cosit, ca la Varatec. Sa-mi asez capul in bratele tale; tu sa ma mangai pe par incet – incet si sa-mi fie atat de bine incat sa adorm.
Imi place atat de mult sa imi spui ca te bucuri ca m-ai intalnit!
Nici nu stii cat de des imi vine sa-ti spun: “e OK! nu trebuie sa faci totul perfect! faci foarte bine ceea ce faci!”. Si mai ales “ai dreptul la dragoste!”…
Uneori, abia acum simt ca am crescut suficient incat sa pot vorbi cu tine. Dar acum ma intreb: oare ai crescut si tu?…
Am momente cand nu ma simt in largul meu cu tine, fiindca am senzatia ca dai cu piciorul in orice mana iti intind. Si asta ma confuzeaza cat n-ai idee, fiindca te iubesc foarte mult si nu stiu cum sa-ti spun ca asta e tot “mesajul” pe care il am pentru tine.
Uneori sunt tentata sa ies din viata ta, ca sa fie sotul tau multumit; dar tot ce am invatat in ultimul timp imi spune ca nu asta e ideea…
Cand esti concentrat, ai un fel anume de a-ti strange buza de jos, care m-ar face sa te recunosc dintr-o mie.
As vrea sa te las pentru o zi sa fii eu, ca sa ajungi “in fundul sufletului, acolo unde nu ma vede nimeni” si sa te vezi asa cum te vad eu.
Nu pot vorbi cu tine cand esti departe, fiindca tot ce as vrea sa-ti spun este “mi-e dor. mi-e dor. mi-e dor. mi-e dor.”