Irina Şubredu

De prin iunie anul trecut ne tot propunem sa iesim la alergat. Toate tentativele de pana acum s-au soldat cu intalniri la pizza. Sau la cartofi prajiti cu extra-cheese. Sau la aripioare.

Dar aseara, oameni buni, inimaginabilul s-a produs. Dupa o portie de cartofi la cuptor dupa reteta extra-special a lui Nik, am iesit la alergat pe malul Bahluiului.

INAINTE:

si DUPA:

P.S.: Universul a vrut sa se asigure ca INTELEG ca e o idee buna. Asa ca mi-a “pus la dispozitie” fostul tricoul al lui Nik. Iar pentru mine placerea de a-l purta a fost aproape mai mare decat placerea alergatului in sine .

Am descoperit vocea calda a lui Paolo Nutini asa cum descopar cele mai multe minuni muzicale de care apoi ma indragostesc: de la Cosmin.

Mi-au placut mai intai “These streets” (pe care o puneam pe toate CD-urile cu car-music) si “New shoes” (pe care o ascultam in fiecare dimineata). Apoi ieri, am gasit-o pe asta (“Growing up beside you“).

Ascultand-o e ca si cum am descoperit un nivel al sufletului meu despre care nu stiam ca exista. E un zbor de dimineata peste niste dealuri, ape si uneori printre nori, e o vedere de sus a drumului vietii.

Multumesc tuturor oamenilor langa care am crescut si cresc (incepand cu ai mei, care m-au primit in viata lor, continuand cu sora mea langa care am facut cea mai mare parte din drum, cu fratele meu pe care in cele din urma l-am “recunoscut”, chiar daca face parte din alta familie, cu Roxana, de la care invat mereu si care invata mereu de la mine, cu toti cei carora de-a lungul timpului le-am spus vreodata “prieteni”; pe care i-am iubit sau i-am urat si incheind cu minunea de copil care creste langa mine si cu barbatul care ma ajuta zi de zi sa cresc).

“And all the time I’ll be growing, growing up beside you...’

De la Madalina, cu care am fost pe aceeasi lungime de unda toata seara:

( Madalina (8/26/2009 1:05:48 AM): uneori ma bucur cand descopar ceva de parca le-as fi facut eu…
Eu(8/26/2009 1:06:06 AM): eu ma bucur cand primesc cate ceva de parca le-as fi descoperit eu!)

Cand tin neaparat sa-mi impartasesti entuziasmul, tu intrebi “Dar daca o sa iasa prost?”.

Cand vreau sa-ti demonstrez cu orice pret ca te inseli, nu cedezi niciun milimetru.

Cand incerc sa ma bag in sufletul tau, am uneori senzatia ca nu mai suntem nici macar in aceeasi emisfera.

Cand as da orice sa-mi spui ceva dragut, te intorci fix atunci pe partea cealalta.

Dar cand vreau sa te las sa fii asa cum esti tu, ma intrebi: “si? ce credeai despre viata?”…

Cand imi dau voie sa am indoielile mele, imi spui “sigur ca va fi bine!”…

Cand nu mai conteaza daca ma tii de mana sau nu, intinzi cu atata usurinta mana spre mine…

Cand ma simt in siguranta si fara imbratisarea ta, imi dai cea mai calda imbratisare…

Cand dorul de tine trece pragul dincolo de care cred ca nu mai pot, te intorci aici…

Cand nu mai tin musai sa visam acelasi vis, ne urcam pe un zid de piatra calda si incepem sa vorbim despre viitorul impreuna…

Cand invat sa ma simt bine chiar si fara tine, ridici ochii si ma vezi…

Si abia cand imi dau seama ca te iubesc indiferent ce, simt cel mai bine, mai frumos si mai clar dragostea ta.

Aranjamentul “din inima” facut de Ali pe peretele de la birou:

Insigna “Have a nice day” primita cadou de la Roxana:

Varianta “palpabila” a site-ului de la Casuta Zanelor

Panoul “Smith & Smith” gasit pe drumul de concediu:

si zana care s-a “lipit” de laptopul meu. Cu pensula pe umar. Aia pentru pictat lumea cu vise .

Ma chemase sa-i citesc o poveste, ca sa adoarma. Apoi, din vorba-n vorba, il intreb:

“Tu esti baietelul meu?”

el:

“Nu, nu eu sunt al tau, TU ESTI A MEA. Si erai la mine in burtica si pe urma eu iti citeam povesti”.

Mai tarziu, seara, dupa vizita Almei si Laurei:

“Unde-i fetita Almei?” eu: “E acasa, cu mama ei.”el: “Acum a pus-o inapoi in burtica?” ??!?

eu: “nu, mami. Laura e in patutul ei”. el: “Da’ de ce?”. eu: “paaaai… fiindca acum e prea mare ca sa o mai puna inapoi in burtica”. el: “adica acum e mare… CA UN MUNTE?” ???!?

Sora mea mai mica are tot felul de idei. Odata i-a venit ideea sa vizitam in fiecare weekend un alt oras (in care n-am mai fost). Asa ca “ne-a dus” la Ruginoasa.

Alta data, i-a venit ideea sa mergem pe un munte pe care n-am mai fost; intr-un anotimp in care n-am mai fost. Asa ca “ne-a dus” in Rodnei, in februarie, cu o zi inaintea unei avalanse anuntate.

Sotul meu “mai mare” are tot felul de idei. Odata, cand eram in concediu, i-a venit ideea sa faca o plimbare cu alta masina, intr-un oras in care n-a mai fost (de cand era mic si mergea cu clasa, dar cica asta nu se pune).  Asa ca a sarbatorit Sfantul Marian – cu cumnatul sau preferat la Cetatea de scaun. Dovezile, mai jos:

(O) Intrare:

Meditatie profunda (pun pariu ca Manuel o sa-mi demonstreze cat e de inalt )

Mamăăă, ăsta chiar e de piatră?

Si acum ce fac? Stau inchisa aici?

Ce se vede prin fereastra:

Lumina:

Eu:

Ziduri si cer:

Surori:

Prezentari de moda (Da, sunt imbracati la fel. Adica invers.)

“… si vorbind despre locuri interesante, stiu eu unul AICI:”

BOGDAN VOIEVOD  (Teo ii spune “Bogdan-cel-Mare”):

Noi:

…si orasul, in departare:

P.S: cam atat cu comentariile mele rautacioase despre telefoanele cu camera…

Zicea odata cineva ca devii creativ abia dincolo de momentul in care crezi ca nu mai poti…

Ma simt apropiata sufleteste de oamenii care beau cafea (fie si ness. fie si la zece jumatate noaptea ). Cred ca sunt lucruri pe care cei care nu beau cafea nu le pot intelege.

Azi am (re)descoperit ca barbatii functioneaza ca si copiii: daca vrei ceva de la ei, ia-le jucaria preferata >:) . Ceea ce-mi aminteste de un dialog cu cineva drag la o petrecere recenta:

“Asta ramane intre noi!”. “Da… Intre noi si blogul Irinei”.

Cat de curand o sa cumpar un brat de flori si o sa-l impart (iar) oamenilor pe strada. Uite-asa, ca sa stie ca MERITA! (Prea am vazut multe lacrimi in ochi si prea am auzit mult tremur in voce cand cineva primeste ceva bun la care nu se astepta…).

Acum imi amitesc: K. nu bea cafea, dar venea dimineata in bucatarie, s-o miroase.

Cred ca am totusi o componenta kinestezica destul de pronuntata: lucrez mult mai bine daca pot “pune mana” pe idei.

Am maci rosii pe pereti si pe cana din Bulgaria (prin care, daca o tii in zare, trece lumina). Si pe care acum, din lipsa ORICAREI alte cani, o impart cu Roxana. Ooof, asta inseamna ca ne vedem si pe lumea cealalta!

Tocmai mi-am dat seama ca atunci cand incep sa simt un spatiu ca fiind “al meu”, mai intai imi duc acolo o cana .

Acum ramane de vazut daca transferul de energie se poate face si fara un transfer de cafea; daca transmiterea de informatii si impresii functioneaza la fel de bine si in somn; si daca o plimbare lunga va face restul.

Pana una alta, cum ar zice Bogdan, “Mami, IA NUMAI LUMINA!”.

… Una dintre intrebarile mele favorite, dintotdeauna (depasita numai recent in preferinte de intrebarea “Ce ai face daca ai putea face orice?”).

Si in seara asta gasesc (alaturi de o alta poezie absolut minunata despre zane) – asta:

Am primit o întrebare:
Ce te faci când vei fi mare?

Mama spune doctoriţă,
Tata vrea o pictoriţă,

Bunicul zice-nvăţătoare,
Buna vrea aviatoare,

O mătuşă, profesoară,
Îmi dă lecţii de vioară,

Eu mă tot gândesc de-o lună,
Vreau să fiu o zână bună!*

Tincuta Horonceanu Bernevic, in “Zambeste, copilarie”.

If you could actually stand in someone else’s shoes, to hear what they hear, see what they see, and feel what they feel, you would honestly wonder what planet they live on, and be totally blown away by how different their “reality” is from yours.

You’d also never, in a million years, be quick to judge again.

Just sayin’
The Universe

P.S.: Not to fret, they’d wonder about your planet, too

Deci: cum arata lumea din papucii vostri? ;;)