You are here: Home > alegeri, Atitudini, Dragoste, evenimente > “Ziua nationala”

“Ziua nationala”

Geniala ideea lui Nik de a denumi “miscarea de trupe” care se produce in fiecare an pe 12 iulie – de oriunde suntem noi (eu si Madalina si mai nou familiile noastre) catre – de obicei Acasa; dar de fapt catre oriunde este el, Tata. Dovedind inca o data cat de subiectiva e notiunea de “acasa” si cat de mult are de a face cu sentimentul de apartenenta la o familie si cat de putin are de a face cu un loc.

Anul asta l-am sarbatorit la Borsec. Ne-am intalnit ca de obicei; ne-am bucurat ca de obicei; Mama s-a stresat ca de obicei (sa iasa totul bine, sa fie totul “perfect”); ne-am dat seama ce norocosi suntem ca ne avem unii pe altii – ca de obicei; si ne-am tachinat – ca de obicei.

Dar parca pentru prima data m-am uitat la el pentru o clipa cu detasare (nici cu dragoste exagerata, nici de pe pozitii de “lupta”, cum fac de obicei).

Si iata ce am vazut:

Este extraordinar de incapatanat. Cand a descoperit un mod de a vedea lumea care-i convine, nu-l clintesti nici macar un milimetru, nici cu binisorul, nici cu forta, indiferent cat “binisor” sau cata “forta” folosesti. Ca mine.

Este extraordinar de ironic. Foloseste orice, dar absolut orice “scapare” din exprimarea celor cu care vorbeste – ca prilej de comentariu “istet”. Care istetime, de altfel, “da pe-afara”. Motiv pentru care se asigura ca lumea o vede. Ca mine.

Isi gaseste confortul emotional cel mai repede si mai usor in prezenta celor dragi. Pe care se pricepe de minune sa-i faca sa se simta speciali si fata de care stie cum sa-si exprime sentimentele. Ca mine.

Si ar mai fi o lista lunga, care va ramane insa la mine in cap pentru moment.

Ceea ce conteaza insa este, ca de obicei, sentimentul de “Acasa” pe care l-am avut uitandu-ma ieri la Tatal meu, de ziua lui. Momentul in care m-am inteles pe mine mai bine, cu cateva dintre lucrurile pe care le iubesc si le urasc cel mai mult la mine si pe care deja la intrevad la Bogdan. Momentul in care mi-a fost mai clar ca lumina zilei de ce l-am ales ca tata; asa cum mi-a fost clar ca numai cu greu as fi putut gasi un tata mai potrivit.

Asa ca o sa profit sa-i spun aici, acum, ce mandra ma simt ca este Tatal meu; cat de norocoasa; cat de frumosi au fost anii pe care i-am petrecut pana acum impreuna; cat de minunati simt ca vor fi cei care urmeaza; ce bunic minunat este pentru acest nepot si pentru ceilalti, care vor veni, chiar daca il cert cateodata pentru felul “numai dragoste, fara limite” in care se poarta cu Bogdan.

Si chiar daca uneori i se pare ca “nu ma mai intelege” – cu felul meu ciudat de a vedea lumea si viata; chiar daca i se pare ca aceasta “diferenta de a vedea lucrurile” este “prapastia dintre generatii”, exista intre noi un fir invizibil care face ca, indiferent de distanta si de timp, sa apartinem mereu aceleiasi Familii. Lucru care ma bucura cat nu pot spune.

“La multe vieti!” deci.

Related Posts with Thumbnails

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Leave a Reply

CommentLuv badge