Irina Şubredu

(I) el: “da’ tu de ce nu dormi, mami?” ; eu: “o sa dorm acusica“; el: “da’ de ce nu dormi ACUMA??”

(II) eu: “ce mare esti, măi mami…“; el: “păi dacă DORM ?!? ? “

Ziceam intr-o leapsa mai veche ca…

“Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost – vineri

Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost - dimineata”

Asa ca ce motive mai bune de bucurie as putea avea acum?

(poate doar un flamenco, desculta, in rochia potrivita…)

Trezeste-ma cu un sarut. Vorbeste-mi soptit. Asteapta-ma sa revin de pe unde am calatorit in timpul somnului.

Lasa-mi din cand in cand biletele. In geanta. Printre lucruri. Pe parbriz. Pe tastatura de la laptop. Pe frigider. Scrie pe ele prostii. “Salut”. “Ce mai faci?”. “Zi frumoasa”.

Opreste-ma pe neasteptate cand mergem pe strada. Uita-te in sus, cum se scutura florile de salcam. Mira-te ca a inflorit deja teiul. Intreaba-te ce-o fi pasarea aia care se aude.

Adu-mi cate un fleac de pe unde pleci. Un magnet de frigider cu “Imnul iubirii”. O cutie goala in care sa-mi pun visele. O bucata de branza proaspata, o stea de mare mov sau o clama cu fluture.

Furiseaza-te in varful picioarelor de la o masa in familie si da o fuga “sus” sa stai numai cu mine. Sa ne povestim lucruri pe care nu le mai spunem nimanui altcuiva.

Trage pe dreapta in plina autostrada fiindca ai vazut un lan de floarea soarelui si stii cat imi place an de an sa fac poze acolo. Pe care o sa mi le pun la avatar langa statusul “Sundance” si-o sa ma faca sa ma bucur de toate intrebarile pe care o sa le primesc.

In timp ce dorm spune-mi ca “ai ceva treaba”, apoi du-te cu “masina mica-mica-smart” sa-i faci pana (care tu stii ca nici nu-i pana , ci are o denumire tehnica la care eu ma stramb din principiu).

Cand toti ai tai dorm, cheama-ma sa ne vedem jos, pe scari, cu fundu’ pe presul de care toata lumea din bloc isi sterge picioarele. Hai sa vorbim atunci despre minunile pe care le facem (am spus minuni, nu vraji) si sa radem de capetele de praguri pe care le dam cand uitam ca nu-i nicio graba.

Suna-ma cand esti in spital sa vin sa te vad, si coboara in hol numai pentru mine. Bucura-te ca am venit si intoarce-te, cand iti spun ca deja mi-e dor de tine.

Povesteste-mi, cand te entuziasmeaza ceva, chiar daca n-are legatura cu mine. Din cand in cand scrie despre mine pe blog, stii ca asta ma face mereu atat de mandra.

Fa-mi cafea dimineata, cand vin la servici cu ochii lipiti. Pune-mi si “some sugar” cu lingurita pe care “n-ai bagat-o in gura, ci numai in cana” si lauda-ma cand spal filtrul sau cand imi amintesc sa aduc cafeaua de acasa.

Spune-mi ca “sa-ti fie dor de mine e starea ta naturala”; ca “vorbesti cu mine foarte des in capul tau”; ca “ma iubesti in continuare”; trimite-mi mesaje “ca sa-mi spui nimic. ca ti-e dor” sau ca “you love me, honey”. Si ca esti “just around the corner”.

Opreste-ma, cand sunt stresata, si grabita, si ocupata, numai ca sa-mi dai un hug, fiindca iti amintesti cat de mult ma bucura si cum ma ajuta sa recapat instantaneu “sentimentul acela de Acasa”.

Din cand in cand, scrie-mi cate o scrisoare pe hartie adevarata si pune-o intr-un plic adevarat, fiindca stii ca am o slabiciune pentru ele.

Fa-mi poze, fara sa-ti spun eu, fara sa te rog, fara sa iti amintesc; stai cu camera si asteapta un zambet, o incruntare, o expresie – pe care stii cat o sa ma bucur cand o sa le vad.

Si la sfarsitul zilei, oricand se intampla el, intoarce-te prin somn dupa mine si lasa-ma sa fie asta ultima senzatie pe care mi-o amintesc constient.

Uneori mi-as dori sa-mi spuna si mie cineva ca ceea ce-mi doresc s-ar putea sa se-mplineasca. Sa ma-ntrebe ca la orice program cretin “are you sure…?” .

Pe de alta parte Alma zice ca daca dorintele se-mplinesc inseamna ca te poti descurca. Cu manifestarea lor, vreau sa spun. Nu?

Doua articole minunate, aparute de mai bine de o luna; descoperite de mine abia azi.

Nu ca as subscrie, cu totul, insa rar am gasit povestea “inainte si dupa” spusa atat de complex si de plin de farmec.

Partea I aici si partea a II-a aici.

Respectiv: partea I aici:

Si partea a II-a aici:

Enjoy!

Geniala ideea lui Nik de a denumi “miscarea de trupe” care se produce in fiecare an pe 12 iulie – de oriunde suntem noi (eu si Madalina si mai nou familiile noastre) catre – de obicei Acasa; dar de fapt catre oriunde este el, Tata. Dovedind inca o data cat de subiectiva e notiunea de “acasa” si cat de mult are de a face cu sentimentul de apartenenta la o familie si cat de putin are de a face cu un loc.

Anul asta l-am sarbatorit la Borsec. Ne-am intalnit ca de obicei; ne-am bucurat ca de obicei; Mama s-a stresat ca de obicei (sa iasa totul bine, sa fie totul “perfect”); ne-am dat seama ce norocosi suntem ca ne avem unii pe altii – ca de obicei; si ne-am tachinat - ca de obicei.

Dar parca pentru prima data m-am uitat la el pentru o clipa cu detasare (nici cu dragoste exagerata, nici de pe pozitii de “lupta”, cum fac de obicei).

Si iata ce am vazut:

Este extraordinar de incapatanat. Cand a descoperit un mod de a vedea lumea care-i convine, nu-l clintesti nici macar un milimetru, nici cu binisorul, nici cu forta, indiferent cat “binisor” sau cata “forta” folosesti. Ca mine.

Este extraordinar de ironic. Foloseste orice, dar absolut orice “scapare” din exprimarea celor cu care vorbeste – ca prilej de comentariu “istet”. Care istetime, de altfel, “da pe-afara”. Motiv pentru care se asigura ca lumea o vede. Ca mine.

Isi gaseste confortul emotional cel mai repede si mai usor in prezenta celor dragi. Pe care se pricepe de minune sa-i faca sa se simta speciali si fata de care stie cum sa-si exprime sentimentele. Ca mine.

Si ar mai fi o lista lunga, care va ramane insa la mine in cap pentru moment.

Ceea ce conteaza insa este, ca de obicei, sentimentul de “Acasa” pe care l-am avut uitandu-ma ieri la Tatal meu, de ziua lui. Momentul in care m-am inteles pe mine mai bine, cu cateva dintre lucrurile pe care le iubesc si le urasc cel mai mult la mine si pe care deja la intrevad la Bogdan. Momentul in care mi-a fost mai clar ca lumina zilei de ce l-am ales ca tata; asa cum mi-a fost clar ca numai cu greu as fi putut gasi un tata mai potrivit.

Asa ca o sa profit sa-i spun aici, acum, ce mandra ma simt ca este Tatal meu; cat de norocoasa; cat de frumosi au fost anii pe care i-am petrecut pana acum impreuna; cat de minunati simt ca vor fi cei care urmeaza; ce bunic minunat este pentru acest nepot si pentru ceilalti, care vor veni, chiar daca il cert cateodata pentru felul “numai dragoste, fara limite” in care se poarta cu Bogdan.

Si chiar daca uneori i se pare ca “nu ma mai intelege” – cu felul meu ciudat de a vedea lumea si viata; chiar daca i se pare ca aceasta “diferenta de a vedea lucrurile” este “prapastia dintre generatii”, exista intre noi un fir invizibil care face ca, indiferent de distanta si de timp, sa apartinem mereu aceleiasi Familii. Lucru care ma bucura cat nu pot spune.

“La multe vieti!” deci.

“Se facea ca fixam în pioneze
inimile noastre puse la zid,
apoi luam distanta regulamentara
atenti să nu ne prabusim cu plutonul în vid.

Puneam arma la ochi,
cine-ar mai putea să ne minta?

Suntem gata, suntem gata cu totii
să tragem la tinta!”

O poezie de-a lui Daniel Dragan pentru o persoana apropiata mie (stie ea cine). Pentru ziua de azi, ziua de ieri si ziua de alaltaieri. Si toate zilele cand are de gand sa mai uite.

Scaunul de la măsuţa mea de machiaj – rasturnat. El cocoţat pe picioarele scaunului, într-un echilibru precar. Se întinde “numai un pic, să mă uit la clămiţa aia“. Taică-su, panicat, îl ia de acolo pe sus, fără să mai dea explicaţii.

Fuge în camera lui, supărat-foc, cu lacrimi de crocodil înnodate în barbă:

“M-am supărat pe tati, că m-a luat de acolooooo“.

Eu, pacifistă:

“Puiu, tati s-a temut că ai să aluneci de pe scaun şi ai să cazi”

El, mirat, se opreşte din plâns. Mă priveşte cu ochi mari, ca şi cum abia acu’ află “raţionamentul” nostru de adulţi:

“S-a temuuut?? Mami, DAR SUNT DEJA BAIAT MARE. Nu mai alunec de pe scaun!” (!!!)

Later edit: Bunica lui care nu stă bine cu inima, poate fi liniştită: copilul e bine. (Mai ales acum, că l-am dat jos şi de pe pervaz… )

De cate ori le recitesc, parca le-as citi prima data. Imi insenineaza ziua la fel de usor. Iata cateva dintre favoritele mele:

• Cam toţi cei pe care îi cunoşti, cam toţi cei care sunt acum în viaţa ta, vor doar să îi iubeşti. Slavă cerului că-i gratis! Universul.

• Nu ceea ce se întâmplă în jurul tău determină sănătatea, averea sau farmecul tău, ci doar ceea ce se întâmplă în interiorul tău. Eşti tare! Universul. P.S.: orice îmi oferi sub formă de gând, eu îţi ofer sub formă de realitate. Orice. Orice. Orice. Orice.

• Când te grăbeşti, pasul nr. 1 pentru a schimba lumea este să te îndrăgosteşti de ceea ce există deja. Acelaşi lucru se aplică şi atunci când vrei sa te schimbi pe tine. Îţi place? Universul.

• Aşa cum s-a întâmplat mereu, o să-ţi dai seama din nou că lucrurile complicate şi dificile par complicate şi dificile numai până le începi. Pun pariu că te simţi mai bine acum, nu? Începe! Universul.

• Când oamenii te întreabă ce faci toată ziua, în fecare zi, le spui „tot ce vreau”, da? Pentru că aşa este. Oameni, păzea! Universul.

• În viaţă vor fi în întotdeauna greutăţi care s-au maifestat şi vise care nu. Dar vor păli întotdeauna prin comparaţie cu numărul viselor care s-au manifestat şi al greutăţilor care nu. Uită-te în jurul tău! Eşti visul meu, devenit realitate! Universul.

• Visele mici-mici au nevoie de gânduri mici-mici şi de paşi mici-mici. Visele mari-mari au nevoie de gânduri mari-mari şi de paşi mici-mici. M-am exprimat destul de clar? Universul.

• Ţine cont mereu de faptul că orice s-ar fi întâmplat, ai făcut cum ai ştiut mai bine. Şi la fel au făcut şi cei care te-au dezamăgit. Cu dragoste, Universul.

• Cel mai frumos cadou pe care un părinte poate să-l ofere copilului său este capacitatea de a deveni fericit necondiţionat. Şi cel mai frumos cadou pe care un copil poate să-l ofere unui părinte este să-şi exerseze această capacitate. Din fericire, Universul.

• Ce ai putea face acum, ceva ce n-ai mai făcut, dar ţi-ar plăcea foarte mult să faci? Fă! Cu dragoste, Universul.

• Unele lucruri ar trebui făcute doar pentru că îți provoacă plăcere. Nu pentru că sunt ieftine, practice, organice, logice, la modă, modeste, geniale, verzi, planificate, potrivite, pline de spiritualitate, te ajută să slăbești, te ajută să te îngrași, prudente sau lipsite de alergeni, fum şi chimicale. Te rog, surprinde-mă! Universul.

• Nu ai să sții niciodată cât de aproape ești. Cel mai bine e să presupui că ”foarte, foarte, foarte” aproape. Extrem de aproape, Universul.

• Niciodată să nu compromiți un vis. Bineînțeles, fă un pas înapoi, refă-te, du-te la pescuit, dar nu compromite niciodată un vis. Ciao, Universul.

• În viaţă, după cum bine ştii, câţiva sunt cei care îi duc înainte pe ceilalţi. Şi, într-o zi, ceilalţi vor afla adevărul şi îţi vor mulţumi. Mulţumesc, Universul.

Cu dedicatie speciala pentru: Madalina “mea”, cu care vorbesc aceeasi limba; Sana, impreuna cu care descopar ca granita intre “vrajitoare” si “zana” e cat se poate de subtire ; Mari, care inca nu stie, dar o sa creada in magie >:) ; Ana, care invata “din greu” cum sa-si formuleze dorintele. Pentru toti cei 16 oameni care m-au ajutat sa le traduc. Si mai ales pentru el, care, pentru prima data de cand il cunosc, a devenit curios sa stie “cum ar fi daca n-ar mai fi asa de greu”.

“- păi, da’ tu NU EŞTI OM, eşti MAMI!”

şi când îl întreb:

“- păi de ce, Bogdan?”

îmi dă motivul genial:

“- păi PENTRU CĂ AŞA!“