You (don’t) have the right to remain silent…
… ANYTHING you say can AND WILL be used against you, as soon as possible.
Exemple:
A: CATEGORIA “AI ZIS, AI ZIS!”
“Puiu, da-te jos de pe laptopul lui tati! Este al lui si numai tati umbla la el!”
(jumatate de ora mai tarziu, incercand sa ascult melodia castigatoare la Eurovision – pe laptop)
“Mami, parca ai spus ca numai tati umbla la el ;;) ”
(Agatat de gatul ma-sii, da un pup, indelung asteptat. Eu):
“vaaai, ai topit-o pe mami”
( a doua zi, incercand sa-l imbracam):
“Puiu, vino aici”
“Da’ daca vin acolo, te-am topiiiit? ;;) “
B: CATEGORIA “NU-I CUM ZICI TU, E CUM ZIC EU!”
“Mami, ma urc in “blioteca” ta sa iau niste carti”
“puiu, acolo sunt cartile lu’ mami. tu ai carti in camera ta”
“NU. alea sunt cartile taaale. si astea din blioteca sunt ale mele!”
C: CATEGORIA “AVEM O LIBERTATE. CE FACEM CU EA?”
“Sunt suparata pe tine”
“NU esti suparata pe mine!”
“Puiu, nu poti spune tu ce simt eu! fiecare este LIBER sa decida privind sentimentele lui!”
(delibereaza cateva secunde apoi):
“Bine. Atunci EU NU SUNT SUPARAT pe tine” (!!!!)
Cu toate astea, sa NU spui nimic, nu e o optiune.
O lume in care e nevoie de un proces de pregatire ca sa fii parinte ni s-ar parea ca ne ingradeste. Dar niciun examen de admitere, niciun concurs pentru un job, nicio evaluare a finantatorului nu cere atatea de la tine (tot ce ai mai bun, practic!) – cum o face un dialog (orice dialog) cu copilul tau.
Care copil pariez pe orice ca iti cunoaste absolut toate inflexiunile vocii, toate ticurile, toate slabiciunile, cele o mie de feluri de a reactiona la aceeasi situatie. N-o face ca sa te testeze (desi te testeaza, tot timpul), n-o face ca sa-ti incerce limitele (desi te impinge pana si dincolo de ele), n-o face ca sa te manipuleze (desi daca ii iese, e perfect).
Ci pentru ca asteapta de la tine sa-i arati lumea, cum se vede ea prin ochii tai.
Daca o gasesti amenintatoare, se va teme si el. Daca o gasesti agresiva, se va lupta si el. Daca o gasesti nedrepta, se va plange si el.
Dar daca tu gasesti ca mai merita o sansa, va crede si el; daca tu vezi lumina din lume, o va vedea si el; daca gasesti loc pentru imaginatie si vise, va indrazni sa viseze si el. Iar daca tu reusesti s-o iubesti, o s-o iubeasca si el.
Asa ca nu, nu ai dreptul sa taci, cand vine vorba de copilul tau (desi cateodata ar fi cel mai simplu). Ai responsabilitatea sa VORBESTI. Cu el. Sa pui lumea in cuvinte, pentru el. Sa-i faci cunoscute emotiile, fricile si bucuriile.
Si Dragostea, mai ales Dragostea.
May 30th, 2009 at 5:25 pm
E unul dintre cele mai frumoase… ganduri impartasite, ca nu pot sa-i spun “text”, pe care le-am citit.
Recunosc ca sunt subiectiv, pentru ca si eu am un copilas, de doar o luna si o saptamana. Dar subiectivitatea mea nu vine din faptul ca sunt si eu pus in aceasta situatie, nici din acea “euforie” specifica proaspetilor parinti, care isi privesc copii ca pe “botzul de aur” si orice discutie despre “cat au luat in greutate” devine, brusc, de o importanta majora(!).
Tin minte ca, inainte de a se naste, discutam cu prietena mea (tot asa ii spun, chiar daca mi-a devenit intre timp sotie) despre… cum o sa arate, cum o sa fie, cum o sa ne comportam, cum o sa-l crestem, care va fi drumul lui in viata ? Si, obositi de atatea supozitii, chiar am ajuns la un compromis, in sensul ca: “mai… n-o sa fie cel mai frumos, nici primul din clasa, cel mai talentat la inot, box sau pian, da’ sa fie un om bun. Asta e cel mai important”.
Cum sa-l faci sa fie un om bun ? Unul dintre raspunsuri este evident: fiind noi, ca parinti, la fel. Numai ca “bunul” asta difera atat de mult, dupa puterea de intelegere a fiecaruia. Si abia acum inteleg ce responsabilitate ai ca parinte si cate “lucruri viitoare” poti influenta prin comportamentul tau. In viata ta, in viata lui, in viata celor din jurul lui.
De aia mi-a placut atat de mult lucrul pe care l-ai spus: “nu ai dreptul sa taci, cand vine vorba de copilul tau”. Pentru ca viata are o formidabila stiinta de a te pedepsi pentru toate momentele cand ai tacut, sau cand ti-ai invatat copilul ceva rau.
June 4th, 2009 at 11:42 am
Ma tot gandesc de cateva zile ce sa-ti raspund. Si ar fi cateva lucruri (foarte putine
).
Unu: e unul dintre cele mai frumoase… comentarii pe care le-am primit
.
si doi: nu as zice sa te “pedepseasca”, ci sa te invete. Sau sa iti arate, mai degraba. dar da, ai ocazia sa vezi destul de repede consecintele felului in care ti-ai crescut copilul.
ah, si trei: ganduri bune minunii voastre de o luna si… doua saptamani cred. Va asteapta o calatorie plina de aventuri
.