Irina Şubredu

Pe drumul obisnuit dintre birou si cantina, am intalnit asta:

Amin, as zice eu. Dragostea poate incepe aici. Si acum .

Pe drumul spre locul din care aveam sa-mi “recuperez” copilul m-am tot intalnit cu primavara pe care o astept de nici nu mai stiu cand. Nu au inflorit mai repede copacii, nici nu era cine stie ce revarsare de soare.

Dar din zece in zece metri ardea cate un foc.

Si cand sa stramb din nas si sa zic ca e-o metoda “barbara” de a face curatenie pe campuri, am priceput deodata utilitatea ei. Ramanandu-mi doar sa-mi doresc sa gasesc un mod de a arde din cand in cand vreascurile de asta-toamna ca sa las teren liber si curat. Unde sa poata veni iarasi Primavara.

De cate ori traiesc cate o experienta minunata care ma scoate din cutia vietii mele de zi cu zi, imi pun aceeasi intrebare: “de ce nu fac asta mai des, cand pare sa fie mereu atat de simplu?”.

Si uneori, daca sunt suficient de desteapta, cand ma intorc, cutia vietii mele de zi cu zi se extinde putin si sintagma “viata reala” incepe sa numeasca ceva mai bogat si mai plin. Ca acum, de exemplu…

Saptamana asta (si un pic din cea care urmeaza) sunt aici, cu ei.

* intreb:

si? ce faci?

* imi raspunde:

la cabinet.

am de lucru aici.

si te iubesc in continuare“

Il astept de la inceputul lui martie. Martisorul acela… “the one”; pe care sa vreau sa il port in piept chiar si la pijamale.

L-am primit astazi, de la ea.

In starea de sprit de mai… sus fiind, am gasit poezia de mai jos. Asa, ca tot fu ziua noastra .

Doar femeia poate fi

“Mai regina decat floarea,
Doar femeia poate fi,
Mai adanca decat marea
Doar femeia poate fi.

Mai inalta ca destinul,
Doar femeia poate fi.
Mai amara ca pelinul,
Doar femeia poate fi.

Mai frumoasa decat viata,
Doar femeia poate fi.
Mai desteapta ca povata,
Doar femeia poate fi.

Mai cuminte ca poemul,
Doar femeia poate fi.
Mai cumplita ca blestemul,
Doar femeia poate fi.

Mai aproape decat dorul,
Doar femeia poate fi.
Mai de soapta ca izvorul,
Doar femeia poate fi.

Mai de-april ca primavara,
Doar femeia poate fi.
Si mai dulce ca vioara,
Doar femeia poate fi.

Mai de taina ca misterul,
Doar femeia poate fi.
Si mai tare decat fierul,
Doar femeia poate fi.

Mai fierbinte ca Sahara,
Doar femeia poate fi.
Si mai dulce ca vioara,
Doar femeia poate fi.

Mai inalta ca povata,
Si mai scumpa decat viata,
Doar femeia poate fi.”

Dumitru Matcovschi

de aici

P.S.: am primit un buchet frumos de garoafe azi. Pentru ca imi plac, da!

8 Martie: Cunosc data asta de cand ma stiu.

Pentru mine a insemnat mereu mai mult decat ghiocei pentru doamna invatatoare si felicitari pictate stangaci pentru mama.

8 Martie este ziua de nastere a Mamei mele si ocazia pentru mine sa ma laud cu asta in fiecare an. Fiindca asa ma simt eu, laudandu-ma, mai altfel. Si asta nu e tot.

8 Martie este ziua cand s-au casatorit parintii mei (prilej pentru Tata sa se planga in fiecare an, ca pe el nu-l sarbatoreste nimeni…).

Anul asta, prima data, dupa multi-multi ani, am fost acolo, acasa, cu ai mei. Nu, ceea ce vreau sa spun este ca prima data dupa multi, multi ani am fost ACOLO, acasa, cu ai mei. Cu fiecare dintre ei pe rand, cu toti impreuna cate putin…

Sigur, nu chiar “pe opt”, ci pe sase si pe sapte.

Fiindca azi, pe opt martie, mi-am petrecut jumatate de zi cu o prietena, cautand un dar pentru o alta prietena. Nascuta pe opt martie. Si pe care o voi sarbatori maine, pe noua…

(Pe felicitarea cu flori si fluturi, cumparata de Mada pe furis, scrie “thank God we are women!”. Da, thank God…)

Undeva in Carturesti am gasit niste carnetele MI-NU-NA-TE. Cu unul dintre ele imi incep de un timp diminetile, facand o trecere rapida in revista a motivelor mele de fericire pe ziua dinainte.

Undeva in Carturesti, Mada a gasit o carte, asta:

So, a few of my “things” to be happy about:

*Alma si felul in care e mereu acolo, dimineata. in care e mereu acolo, punct. in care, in ciuda felurilor diferite de a fi, reusim sa vorbim aceeasi limba; sa ne placa (respectiv displaca) aaaproximativ aceiasi oameni; sa avem aceleasi intuitii.

* Mada C si entuziasmul ei nelipsit. Si felul in care isi infrunta frici si isi asuma responsabilitati. Si felul in care ii vin idei despre Caravana si entuziasmul cu care ni le spune. Si felul in care e domnisoara profesoara uneori si in care ii plac niste melodii total aiurite si entuziasmul cu care ne povesteste despre ele (si uneori ni le CANTA).

*Ghioceii de la Bogdan (“poftim, Mami”). Si ghioceii de la Anny. Si zambila albastra de la el. Si zambila albastra de la Alma. Si zambila alba de la Madalina (nu cealalta) – primul meu martisor.

* insula, cu acordurile si dezacordurile ei. Si melodiile pe care le-am primit. Si pe care le aud acum in casti.

* Fatza copilului meu cu ochii stransi si botic serios (“Mami, uite cum dorm”).

* Cana cu Garfield, aproape ca a Anei (mai putin poza cu oglinda, care e mai galbena).

Si toate clipele de acum, cand sunt aici.

“(ceva coleg de curs): si? cand ma inveti tot ce stii despre Linux?

el: cand or descoperi astia cum se face transfer de inteligenta.”

Smart ass, huh? Well… it runs in the family .