Irina Şubredu

La aproape 2 luni dupa ce am descoperit prima carte a ei (prima – pentru mine), am fost sa o cunosc (vad, aud, ASCULT) pe Lise Bourbeau, la Bucuresti.

Au fost un eveniment si un om de la care am avut asteptari foarte mari. Si frici foarte mari, daca tot e sa o spunem. M-am asteptat (si m-am temut) ca o sa ma ajute sa descopar lucruri despre mine pe care nu le stiam, dar care sa dea sens nou unor semne de intrebare care inca mai sunt. M-am asteptat (si m-am temut) ca o sa vad un om care traieste dupa principiile pe care le “predica”. Un om care “stie” lucruri pe care eu inca nu le-am descoperit.

Acum, cand m-am intors, nu stiu ce sa spun. Decat ca da, a fost exact cum m-am asteptat, exact cum m-am temut, mult dedesubt si mult deasupra. Am vazut o femeie plina de ea, sigura pe ea, care m-a lasat sa “las garda jos” spunandu-mi o mie de lucruri pe care le stiam numai pentru ca apoi sa-mi spuna patru care m-au luat complet pe nepregatite. La care am spus “ce????? nu! NU!”.

O femeie plina de farmec care a raspuns cu o admirabila nonsalanta unei prea-sceptice-doamne “sigur ca da. pentru ca noi ne alegem parintii“. Si unui domn sigur ca fiica lui nu se simte iubita; “poate vreti totusi sa verificati asta, intreband-o pe ea ;;) “.

Nu inseamna ca de maine viata mea se va intoarce cu 180 de grade. Dar parca am mai spalat geamul un pic (cel prin care privesc lumea). Si parca acum intra ceva mai multa lumina.

P.S. pentru un cantec care mi-a inseninat ziua si care ma inveseleste inexplicabil de cate ori il ascult, click aici!