#Best of 2018: poveștile

Și cum stăteam eu cu rezoluția asta în minte (cum că vreau un 2019 cu mai mult scris în el), mi-am dat seama că n-o să vină zâna măseluță să scrie în locul meu. I know, right?

Și pentru că nu am apucat să vă spun încă despre beletristica cea mai frumoasă (pentru mine) de anul trecut, mă gândeam că pot începe de aici. Așadar:

sursa foto.

10. Distanța dintre noi, de Jhumpa Lahiri. Începem de la cartea de atmosferă pe care am ținut-o pe raft o mulțime. O poveste de familie, o relație complicată între frați, între copii și părinți, o poveste complicată de iubire.

09. Șarpele din Essex, de Sarah Perry. Cartea ca un basm, despre un mit (al șarpelui din Essex). O femeie curajoasă și deșteaptă. Un pic de satiră socială.

08. Grădina de sticlă a Tatianei Țîbuleac. Încă o carte dură a Tatianei, dar minunat scrisă. Cu durere, cu lipsă de iubire, cu frumusețe acolo unde nu te aștepți.

07. Eleanor Oliphant se simte excelent, de Gail Honeyman.  O carte care era puțin probabil să sfârșească în top. And yet. Provocatoare și duioasă în ciuda tuturor aparențelor, este o carte despre armurile pe care ni le construim și despre cum ajungem să le dăm jos (dacă suntem norocoși).

06. Jane Eyre, de Charlotte Bronte. În liceu am citit-o împrumutată de la bibliotecă. Acum câțiva ani mi-am cumpărat exemplarul meu (care a stat pe pervaz până s-a decolorat de la soare). Despre iubirea romantică the oldfashioned way.

05. Insula de sub mare, de Isabel Allende. Citită la recomandarea lui Jacqueline, la începutul verii, pe malul mării.

04. Împreună, a Annei Gavalda. Cartea despre când e cald în jurul inimii tale.

03. Mici lucruri mărețe, de Jodi Picoult. Despre privilegiu, justiție socială, despre mame și fii, despre a lua apărarea.

02. Scandalul, de Fredrick Backman. Pentru care Fredrick Backman am făcut, se pare, o mică obsesie de când cu Ove. Scandalul este despre compasul moral și despre cum să faci lucrul bun atunci când e greu, iar

01. Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, (TOT de Fredrick Backman) este o carte emoționantă despre regrete și pierderi și cum să ne fim unii altora adăpost.

Sursa foto.

În afară de astea mai am un mic teanc de cărți ciudate și intense, ca niște degete ascuțite care te împung între coaste și nu te lasă să stai relaxat ca într-un cocon în bula ta de confort. Ele sunt: Sufocare a lui Diaz, Mothering sunday a lui Graham Swift, Măștile fricii a Cameliei Cavadia, The end of the affair a lui Graham Greene, Copilăria lui Kaspar Hauser de Bogdan-Alexandru Stănescu, Mâinile mici a lui Andres Barba, Apele nordului de Ian McGuire, Soț și soție a Zeruyei Shalev, On the Jellicoe Road a Melinei Marchetta și Toamna a lui Ali Smith.

A circulat pe facebook o vreme un articol despre cum am putea citi cu toții 200 de cărți pe an. DACĂ nu am mai sta câteva ore pe zi pe rețelele sociale. Știu și oameni care s-au supărat, care au spus că este exagerat calculul (probabil este, un pic). Că depinde de cărți (evident că depinde). Că mai sunt și alte lucruri importante pe lume în afară de citit (până și eu recunosc că mai sunt! 🙂 ). Dar.

Dar și cititul este important. Dar citind te poți conecta cu ATÂT de multe alte minți în afară de a ta, atât de diferite de a ta. Trăind și gândind – poate, uneori – aceleași lucruri ca tine. Alteori altele, care ție nici măcar nu ți-ar fi trecut prin gând.

Scriu povestea asta cu jazz în căști. Mi-a făcut poftă Lisa Genova cu a ei “Every note played”. Și scriind la tastatură este un pic ca și cum aș cânta la pian: este felul meu de a face muzică, singurul pe care îl știu. Here you go.

You’re welcome.

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

#Best of 2018: memoir, psihologie și dezvoltare personală

Bărbații din grupul nostru pregătesc cina, așa că profit de ocazie (și de faptul ca am prins laptopul liber 😀 ) ca să scriu restul topului de nonficțiune.

Sursa foto.

Să începem cu categoria autobiografii / memorii, în care constat cu surprindere că s-au adunat multișoare. Pe zece dintre ele vi le recomand cu drag.

Să fie, tot în ordine inversă:

10. Let’s pretend this never happened: a mostly true memoir, de Jenny Lawson – funny, dar și sensibilă, o privire asupra vieții cu probleme de anxietate.

09. Reasons to stay alive, de Matt Haig – cartea lui autobiografică. Tot despre lupta cu anxietatea și depresia, dar nu funny ci… onest, vulnerabil și un pic plin de speranță.

08. Intoarcerea, de Hisham Matar – despre relația dintre tați și fii, dar și despre efectele cumplite ale regimurilor opresive.

07. Sapte ani buni, de Edgar Keret. Keret este una dintre surprizele plăcute ale acestui an.

06. Cartea vietilor mele, de Aleksandar Hamon.

05. Calatoria catre sine – probabil ultima carte a lui Irvin Yalom – omul datorită căruia am ajuns să iubesc să citesc despre psihoterapie.

04. Recunostinta, de Oliver Sacks.

03. O sa va cam usture, de Adam Kay.

02. De ce sa fii fericita cand poti sa fii normala, de Jeanette Winterson.

01. Fata de laborator, de Hope Jahren.

Adăugăm la acestea zece: Amintiri si povesti mai deocheate, de Neagu Djuvara, Elon Musk: Tesla, SpaceX si misiunea construirii unui viitor fantastic, de Ashlee Vance, dar si Despre tiranie a lui Snyder sau Cum sa fii fericit in Romania – care nu sunt memoir, dar pe care nu m-am indurat să le las in afara topului.

Sursa foto.

And finally, categoria psihologie / psihoterapie si dezvoltare personală, unde avem:

10. Corpuri – regandirea legăturii dintre minte si corp, de Susie Orbach.

09. Power in helping professions, de Adolf Guggenbuhl-Craig.

08. Dansul furiei, de Hariet Lerner.

07. Curajul de a fi vulnerabil, de Brene Brown.

06. De ce este eficientă psihoterapia – cum ne folosim mintea pentru a ne influența creierul, de Louis Cozolino.

05. Becoming your true self – a handbook for the journey from the trauma to healthy autonomy, de Vivian Broughton.

04. Emotional Schema Therapy, de Robert Leahy.

03. The five invitations: discovering what death can teach us about living fully, de Frank Ostaseski.

02. Factfulness: zece motive pentru care interpretăm greșit lumea și de ce lucrurile stau mai bine decât crezi, de Hans Rosling împreună cu Anna Rosling Ronnlund și Ola Rosling.

01. Cum iau nastere emotiile, de Lisa Feldman Barrett.

Bonus (cărți care n-au mai încăput în top, dar nici nu pot să nu vă spun despre ele, știți voi): Curajul in sălbăticie, de Brene Brown, Too nice for your own good: how to stop making these 9 self-sabotaging mistakes, de Duke Robinson, In atelierul de magie, de James R. Doty, Agilitatea emoțională, de Susan David si Războiul povestilor de Jonah Sachs.

Stau de zece minute și mă uit la lista asta: mi-e dragă fiecare carte, fiecare dintre ele mi-a deschis o ușă, toate mi-au facut cunostință cu niște oameni interesanți, minunați, toate mi-au făcut inima să bată.

Vă las cu două fragmente care mi-au plăcut mult.

Ca om de știință, sunt într-adevăr doar o furnică, insuficientă și anonimă, dar sunt mai puternică decât pare și fac parte din ceva mult mai mare decât mine. Împreună construim ceva care-i va lăsa uimiți pe nepoții nepoților noștri și în timp ce construim, consultăm zilnic instrucțiunile lăsate de bunicii bunicilor noștri. Ca toți cei care ascund taine de preț dobândite în ani de căutări, mi-am dorit să le pot împărtăși cuiva“. (Hope Jahren).

Munca de dragoste la care trebuie să lucrez acum înseamnă să fac eforturi să cred că nu trebuie să mă lupt pentru orice lucru. Nu trebuie să mă lupt pentru toate lucrurile. Nu trebuie să fug. Pot să stau, pentru că asta este o dragoste oferită, o dragoste sănătoasă, constantă și durabilă. (Jeanette Winterson)

 

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

#Best of 2018 – nonfiction. Partea I: science.

Am avut astă-seară o discuție de aproape o oră cu Fiul cel Mare despre cărți. Nici nu mai știu de la ce ne-am pornit, e posibil să fi fost de la ceva ce mi-a scăpat mie în discuție – cum că unele cărți sunt ca chips-urile: nu-ți țin de foame, știi că nu-ți fac niciun bine, dar le “consumi” oricum.

La care el – his mother’s son – mă întreabă “dar vrei să zici că fiecare carte trebuie să te învețe ceva??”. Lucru care m-a făcut să mă opresc și să mă gândesc. Și-apoi i-am dat un răspuns lung despre ce mă învață pe mine cărțile.

Anyway.

Apropo de asta, iată best of-ul nonfiction pentru 2018 – categoria science. Muncesc la el de două zile, scot, pun, tai, adaug. Ordonez.

Ca de obicei, tot ce e pe listele astea (de azi și de – să zicem mâine) – merită citit, vă învață ceva, will make you smarter dar at the same time more humble, realizând cât de multe lucruri încă nu știți / nu știm, etc.

Cărțile, așadar:

10. Astrofizica pentru cei grăbiți, de Neil deGrasse Tyson.

09. Sensul existenței umane, de Edward O. Wilson.

08. Arme matematice de distrugere, de Cathy O’Neill.

07. Miliarde și miliarde – ultima carte de Carl Sagan. Chiar ultima-ultima. (Cred că anul viitor recitesc Lumea și demonii ei…).

06. Celelalte minți. Caracatițele și evoluția vieții inteligente, de Peter Godfrey – Smith.

05. Șarmul discret al intestinului, de Julia Enders.

04. Geografia intimă a femeii, de Natalie Angier.

03. Wonderland. Cum a creat jocul lumea modernă, de Steve Johnson.

02. Scânteia creativă, cum au devenit oamenii ființe excepționale datorită imaginației, de Augustus Fuentes.

01. Homo deus o scurtă istorie a viitorului, de Yuval Noah Harari.

Da, știu, nu mai e la modă să-ți placă Harari, dar pe mine cărțile lui mă fac să capăt perspectivă – asupra vieții, locului nostru pe Pământ, asupra istoriei și când le termin rămân cu o poftă vie de a citi mai mult, afla mai mult, descoperi mai mult, ceea ce aș zice că nu-i de colo.

Observ, pe de altă parte, că mi s-a dublat topul de science față de cel de anul trecut – lucru despre care încă nu știu ce să zic. Decât că – având Behave, Povestea originilor și Sean Caroll pe wishlistul de anul viitor, mi-aș dori să-mi păstrez obiceiul…

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Prințesa se salvează singură în povestea asta

Mă uit peste cărțile citite în perioada asta și nu văd aproape niciuna pe care s-o fi citit acasă. Am avut o toamnă cu furnici pe toată talpa, așa că majoritatea sunt cărate prin aeroporturi și avioane (unele de mai multe ori), împachetate și despachetate, înghesuite în buzunarele exterioare ale trolerului, etc.

De asemenea, majoritatea nu m-au dat pe spate, nici nu mi-au schimbat viața în niciun fel.

Deși, de pildă Iubire cu i mic a lui Miralles ar putea fi – să zicem – o carte potrivită pentru teancul de sărbători: călduță, drăguță, cu câteva sincronicități, cu o pisică, o prietenie improbabilă și o dragoste din copilărie.

Arta de a călători a lui de Botton este ceva ce v-aș recomanda înainte de a pleca într-o călătorie (sau chiar în timpul, why not?). E scrisă prietenos, ușor filosofic, ușor ironic, în stilul obișnuit (dacă ați mai citit ceva de el).

Corpuri a lui Susie Orbach mi-a plăcut multișor. Este despre felul în care în prezent am ajuns să ne privim corpurile ca pe ceva ce “facem” mai curând decât ca pe un dat, decât ca pe ceva firesc, decât ca pe ceva ce locuim, să zicem. Despre câtă suferință poate fi asociată cu ele. Despre cum putem face să ne fie mai ușor să trăim în corpurile noastre.

Purgatoriul îngerilor, a doua carte de Cavadia pe care o citesc nu m-a impresionat la fel de mult ca prima (Măștile fricii). Însă m-a sensibilizat foarte mult tema: copiii dispăruți, plecați de acasă “de bunăvoie” sau răpiți. Hint: nu o citiți totuși dacă sunteți anxioși, s-ar putea să nu mai dormiți bine o vreme…

O carte care face bine la moral (ca să vă “dregeți” după Cavadia) este Curajul în sălbăticie a lui Brene Brown. Pe care am citit-o în… v-ați prins, fix opusul sălbăticiei. Pe malul Tamisei, așteptând băieții să iasă de la Muzeul torturii. Mă rog, fiecare cu doza lui de curaj. În carte, Brene vorbește despre curajul de fi tu însuți, diferit, de a-ți respecta adevărul interior și a nu mai renunța la autenticitate de dragul acceptării, cum ar zice Gabor Mate.

Însă cartea care mi-a plăcut cel mai mult din acest zece a fost – în mod neașteptat – Apele Nordului a lui Ian McGuire. Zic neașteptat fiindcă am citit despre ea că este dură și aspră și, în fine, am luat-o cu mine la Malmo just for the irony – știam că Apele Nordului din carte nu sunt Marea Baltică și Marea Nordului în apropierea cărora eram (un pic din Marea Baltică scăldată în soare am văzut zi de zi de la balcon), dar oricum, eram lângă “ape” și eram “în nord”, so.

Also, am început-o fiindcă am încercat să nu citesc prea mult din Stefansson, să-mi mai rămână și pentru Crăciun. Dar iată că începând-o aproape n-am mai putut-o lăsa din mână; este de toate, și dură și aspră și – watch your language, mister! – și tristă și un pic enervantă. Și foarte bună. Un echipaj pestriț pleacă pe o balenieră în apele nordului la… pescuit de balene, să zicem, dar sigur că v-ați prins deja dacă ați citit coperta patru că nimic nu-i ce pare să fie, nici măcar misiunea echipajelor de pe baleniere. So, yeah. Citiți-o. (Not for the faint of heart, tho’).

Și mai avem apoi cartea de poezii a Amandei Lovelace cu care am început. În stilul lui Rupi Kaur, dar nu la fel de bună. Face bine la moral totuși.

Cam atât azi.

Fiică-mea și-a făcut un brad din cărți peste care Gabi a pus niște steluțe luminoaste frumoase. Și cred că o să fac și eu unul anul ăsta. Aveți grijă de inimile voastre și inventați-vă tradiții de familie de sărbători: o să le lumineze într-o culoare caldă, așa cum meritați.

Mai jos, lista cu toate zece.

151. 26 kisses și un happy-end, de Anna Michels.

152. Lămâi, cărți și prieteni, de Jo Cotterill.

153. Heather, cu totul, de Matthew Weiner.

154. Purgatoriul îngerilor, de Camelia Cavadia.

155. Iubire cu i mic, de Francisc Miralles.

156. Curajul în sălbăticie, de Brene Brown.

157. Arta de a călători, de Alain de Botton.

158. Corpuri – regândirea legăturii dintre minte și corp, de Susie Orbach.

159. Apele nordului de Ian McGuire.

160. Prințesa se salvează singură în povestea asta, de Amanda Lovelace.

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Împreună

Mi-am terminat de făcut bagajele și în mod normal ar trebui să mă duc să mă culc: transferul pentru aeroport o să fie aici ridicol de devreme mâine dimineață.

Dar mi-am pus în minte ca mai întâi să vă spun două vorbe despre cărți, așa că am răpit și monopolizat laptopul. So here it is.

Mi-au plăcut majoritatea cărților din acest zece, chiar și cele cărora le-am dat 3*. Nu este niciuna pe care nu v-aș recomanda să o citiți – și asta spune ceva.

Cel mai mult și mai mult mi-au plăcut Factfulness și Împreună, așa cum probabil că v-ați prins dacă s-a întâmplat să ne întâlnim în ultimul timp.

Despre Factfulness știam de la Mădă care a citit-o prima. Am fost destul de norocoasă încât să o iau cu autograf de la Anna – pe care am întâlnit-o la București în octombrie la The power of storytelling. Minunate, și Anna și cartea și Dollarstreet (proiectul Gapminder care îi place lui Bogdan). O carte despre lume și despre zece categorii mari de biasuri cognitive care ne împiedică să o vedem așa cum e – adică într-o stare mai bună decât credem în mod normal.

“Imaginează-ți lumea ca pe un copil prematur în incubator. Starea lui de sănătate este critică, iar respirația, bătăile inimii, precum și celelalte semne vitale sunt monitorizate constant pentru a se putea stabili imediat schimbările pozitive sau negative. După o săptămână, copilului îi merge mult mai bine. Toate măsurătorile se îmbunătățesc, dar tot trebuie să rămână în incubator pentru că starea de sănătate este în continuare fragilă. Se poate spune că situația lui se îmbunătățește? Da, absolut. Se poate spune că este în continuare critică? Da, absolut. Dacă spun că lucrurile evoluează spre bine, afirm prin asta că totul e sub control și că ar trebui să ne relaxăm și să nu ne îngrijorăm? Nu, în niciun caz. Situația este ambivalentă. În același timp rea și mai bună. Mai bine și rău în același timp.
Așa ar trebui să ne raportăm la starea actuală a lumii.”

Anna Gavalda îmi place de multă vreme. (Acum, că mă gândesc, cred că tot datorită Mădălinei am citit prima dată o carte de ea). Dar Împreună stătea pe raft necitită. Nici nu știu bine de ce.. Am dat-o jos în seara în care vă întrebam ce să mai citesc frumos și luminos: nu aveam în casă nimic din lista de sugestii, așa că m-am dus la bibliotecă și am întins mâna pur și simplu. Nu prea știu cum să o descriu decât așa: frunoasă și luminoasă. (Aici, în Cipru fiind, îmi dau seama că și despre locul ăsta aș spune la fel).

Așa că – știți voi, citiți-o! O să vă încălzească inima.

“Spus în felul ăsta, sună un pic aiurea, evident, dar mă rog, era adevărat: pentru prima oară și așa cum erau ei, aveau impresia că sunt, într-adevăr, o familie.
Chiar mai ceva ca o familie – familia pe care și-o aleseseră, și-o doriseră, familia pentru care se luptaseră și care nu le cerea în schimb decât să fie fericiți împreună. Și nici măcar să fie fericiți, nu aveau asemenea pretenție. Ci să fie ÎMPREUNĂ, atâta tot.”

Mai am în acest zece două cărți de psihologie destul de utile. Nu life-changing, dar bune pentru temele pe care le tratează: Too nice for your own good (despre stilul pasiv de comunicare; schemele de subjugare și self-sacrifice) și I hate you, don’t leave me (despre tulburarea de personalitate borderline).

Lovește-ți inima și Copilul lui Noe sunt doza de weird-sad a acestui zece.

Let’s pretend this never happened și Doamna Fletcher sunt doza de fun. O mamă perfectă este cartea ușor superficială – dar potrivită pentru vacanțe și pentru oricine a făcut vreodată parte dintr-un grup de mame 🙂 .

Distanța dintre noi este cartea de atmosferă. Mi-a luat o veșnicie s-o citesc, dar când în sfârșit am reușit să mă așez în ea, povestea s-a țesut în jurul meu frumos.

Cam așa.

E Gaudeamusul și eu nu sunt în țară. Dar sufăr mai puțin decât alte dăți. Pentru că știu că voi citi oricum ce am de citit din noile apariții când le-o veni vremea. Și pentru că nah, soarele de aici, căldura și zgomotul valurilor care se sparg de țărm mă consolează binișor 😀 .

Ceea ce, altruistă fiind, vă doresc și vouă!

Mai jos, lista cu toate zece:

141. Too nice for your own good: how to stop doing 9 self-sabotaging mistakes, de Duke Robinson.

142. Lovește-ți inima, de Amelie Nothomb.

143. Distanța dintre noi, de Jhumpa Lahiri.

144. Doamna Fletcher, de Tom Perrota.

145. Factfulness: zece motive pentru care interpretăm greșit lumea și de ce lucrurile stau mai bine decât crezi, de Hans Rosling împreună cu Anna Rosling Ronnlund și Ola Rosling.

146. Împreună, de Anna Gavalda.

147. O mamă perfectă, de Aimee Molloy.

148. Copilul lui Noe, de Eric-Emmanuel Schmitt.

149. Te urăsc, nu mă părăsi: înțelegerea personalității borderline, de Kreisman și Straus.

150. Let’s pretend this never happened: a mostly true memoir, de Jenny Lawson.

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Lumea noastra facuta din povesti

Copilul meu cel mare a fost ieri cu clasa la targul de carte si alte cateva evenimente din cadrul FILIT. La unul dintre ele s-a citit cu voce tare din Micul print si el s-a oferit sa iasa in fata si sa citeasca. Copiii mei sunt a patra generatie de cititori din familia noastra si ma gandesc adesea ce noroc ca e asa.

Stefansson, islandezul meu preferat pe care l-am vazut pe scena teatrului national alaltaieri (si pe care nici daca ma duceam la el in Islanda nu stiu daca aveam cum sa-l vad de atat de aproape) ne-a incurajat sa citim cat mai multe carti scrise de oameni cat mai diferiti de noi insine. Pentru ca asa ii putem intelege mai bine; asa ne va fi mai greu sa-i uram; asa vom vedea ca dincolo de diferentele de suprafata (ce purtam, cum ne decoram casele, ce ritualuri avem, ce gatim), la nivel profund suntem cu totii oameni. Tuturor ne e frica; ne dorim cu totii sa fim iubiti; ne indoim cu totii de noi insine; cu totii ne cautam sensul si suntem fericiti cand il gasim.

De la ce m-am luat? Da, de la carti. De la faptul ca parca mai mult decat oricand, zilele astea sunt recunoscatoare pentru carti, pentru minunile pe care mintea mea le descopera prin citit, pentru felurile in care cartile ma ajuta sa inteleg lumea.

Revenind, highlight-urile acestui zece sunt The five invitations – prima carte pe care am citit-o pe kindle, This is going to hurt – a lui Adam Kay, Vremea plecarii – cartea lui Picoult inceputa acum o vesnicie (in asteptarea lui Small great things care nu aparuse inca) si Sarmul discret al intestinului a Juliei Enders.

Am aflat despre The five invitations de la Alis si cum s-a intamplat sa ne mai placa aceleasi carti si alta data, m-am hotarat sa o caut. Cum tocmai imi ajunsese acasa kindle-ul, am descarcat-o si citit-o asa.

Sunt multe lucruri pe care as putea sa vi le spun despre cartea asta (cum m-a bantuit, cum o visam, cum mi-a dat un sentiment de calm si pace de cate ori citeam din ea). Dar mai bine va las un filmulet care spune mai multe:

 

Am citit Adam Key (O sa va cam usture) cand am fost la Bucuresti la formare. Sunt fragmente din anii de inceput ai carierei de medic ai autorului, povestite cu multa ironie, dar si cu oarecare duiosie si cu revolta privind sistemul medical britanic (asta in caz ca avea cineva – nu eu – iluzia ca prin alte parti lucrurile stau perfect. Pe de alta parte, desigur, imperfectul acela is in the kingdom of far far away fata de unde suntem noi acum, inchid paranteza). Cititi-o, totusi. Va rog eu frumos. O sa va zgandare. O sa va amuze. “O sa va cam usture”. O sa va placa.

Vremea plecarii e un mistery istet. Despre o mama si o fiica. Despre o disparitie de neinteles. Despre oameni imperfecti care se ajuta unii pe altii. Despre elefanti.

Sufocare este prima mea intalnire cu Junot Diaz. E pe raft de mai demult, de cand cu articolul acela rascolitor (The silence: the legacy of childhood trauma), dar abia acum mi-am facut curaj. Sufocare este un volum(as) de short stories legate cumva intre ele, scrise intr-un fel cuceritor. Familii destramate, tradari, copii care cresc fara unul sau altul dintre parinti, what’s not to like? I’m kidding, dar voi cititi-o, ca-i frumoasa.

Sarmul discret al intestinului este prima carte pe care o citesc despre conexiunea gut-brain si posibilul fel in care bacteriile si hormonii din intestin influenteaza starea generala de sanatate fizica dar si emotionala (!). Si asa ajungem sa intelegem mai bine expresia “I have a gut feeling”. Recomand.

Mai zic doar ca: mi-a placut Cal Newport neasteptat de mult; ca Fa-ti patul este foarte foarte proasta, Sea prayer e sfasietoare, iar cartea pentru copii a Ralucai Poenaru (Pericol) este o surpriza placuta la care eu si baietii am ras in hohote.

Scriu povestea asta la un birou asezat in fata ferestrei pe care vad un munte si niste copaci in frunzele carora se scalda soarele. Si ma gandesc ca mi-ar placea un astfel de birou, al meu. O astfel de lumina. Racoarea care intra prin fereastra deschisa. Pasarile pe care le aud cantand.

Pacea.

Pa care, ca de obicei, v-o doresc si voua.

Mai jos, lista cu toate zece:

131. What the most successful people do before breakfast: a short guide to making over your mornings and life – de Laura Vanderkam.

132. Vremea plecarii, de Jodi Picoult.

133. Fa-ti patul, de William H. McRaven.

134. O sa va cam usture, de Adam Kay.

135. The five invitations: discovering what death can teach us about living fully, de Frank Ostaseski.

136. So good they can’t ignore you: why skills trump passion in the quest for work you love, de Cal Newport.

137. Sea prayer, de Khaled Hosseini.

138. Sarmul discret al intestinului, de Julia Enders.

139. Pericol, de Raluca Poenaru.

140. Sufocare, de Junot Diaz.

 

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Școala emoțiilor et al

Feldman Barrett a ajuns la mine pe la jumătatea lui martie. Varianta tradusă, evident. Estimam atunci că-i va veni rândul la citit prin douăzecidouăzeci.

S-a întâmplat o minune însă și m-am apucat de ea în august. Am terminat-o în patru zile (deși nu e neapărat excesiv de prietenoasă cu cititorul). Cartea asta este una dintre cele mai bune lucrări despre emoții pe care le-am citit (și tocmai am terminat Emotional Schema Therapy acum vreo două săptămâni). Întoarce cam tot ce am învățat la școală despre emoții – cu susul în jos. Cam tot ce am învățat la școli, de fapt (facultate și master). Abia acum, la congresul CBT de anul trecut și la formările în #SchemaTherapy am auzit mai multe despre ea.

Ce spune Feldman Barrett pe foarte scurt (and oversimplified) este că emoțiile nu sunt înnăscute, cum se credea, ci mai curând construite. Că mare parte din ceea ce noi credem că sunt percepții sunt, de fapt predicții – creierul nostru face predicții all.the.time și numai când apare ceva diferit față de predicțiile respective este analizat. Că este foarte important să învățăm cât mai multe cuvinte care descriu emoții pentru o viață emoțională bogată (bine, this is no news, am învățat-o și i-am învățat la rândul meu pe alții de când lumea).

În fine, spune multe Lisa în cele 400 de pagini, inclusiv despre cum să dezvoltăm inteligența emoțională a copiilor noștri. Iar dacă n-aveți chef să citiți cartea, luați de aici TED-ul, like normal people.

Și apropo de ce putem învăța copiii despre emoții, dacă tot m-am pornit, am citit și Susan David, Agilitatea emoțională – tradusă de Litera și adusă la cald de Librarium.

Well, nu a ajutat neapărat că am citit-o după Feldman Barrett: m-a impresionat mult mai puțin. Dar am găsit și lucruri “de notat și aplicat”: despre emoțiile neplăcute, despre acceptare, despre alegerea unor reacții flexibile… și tocmai când mi se părea că recunosc de undeva ideile asta, găsesc trimiterea la ACT (Acceptance and Commitment Therapy). But nice, anyway. Din nou, dacă preferați, TED-ul.

Bun, vă zic iar despre Happiness for humans, care este, de fapt un sirop, pentru că… IA. Pentru că… aproape distopie. Pentru că nu se poate să nu te pună un pic, un pic mic de tot pe gânduri. (Dezamăgiri în dragoste, o IA care învață de la oameni cum să pară umană; alte IA “evadate” in the www; IA-uri care folosesc orice dispozitiv electronic aflat la dispoziție ca să producă efecte în lumea reală. Still not scary? 🙂 ).

De fapt, în perioada asta am terminat și Jane Eyre, re-read de perioadă adultă. Ce înseamnă literatură de bună calitate – chiar dacă în zilele noastre nobody talks like that anymore – odată ce m-am reapucat de citit, n-am mai lăsat-o din mână.

Și apropo de re-read de perioadă adultă: știți că a reeditat Arthur Doctorul Aumădoare? A mai crescut cineva cu cartea asta? Well, stați liniștiți, Codrin o iubește. Să vedem ce zice Vlad.

The hate U give e iarăși ceva ce puteți citi dacă vreți să înțelegeți mai bine black issues & white privilege. Deși scriitura nu e musai ceva care îți schimbă viața.

Fiica lui Mistral e un film pe care l-am văzut pe sărite în adolescență și care m-a impresionat la vremea lui. Imagine my surprise când am dat peste carte. Pe care am devorat-o de asemenea. E o telenovelă, I know. Și ce dacă?

Bun, acum că e recișor afară (yep, a început anotimpul meu preferat) și că tocmai ce v-am zis cât de important este să învățăm cuvinte care descriu emoții, vă las cu GEZELLIGHEID. (The Book of Human Emotions, a lui Watt Smith).

 

 

(de pe mercurynews.com)

Derived from the word for “friend,” gezelligheid describes both physical circumstances—being snug in a warm and homely place surrounded by good friends (it’s impossible to be gezelligheid alone)—and an emotional state of feeling “held” and comforted.

 Ceea ce, altruistă fiind, vă doresc și vouă! 🙂

Mai jos, lista cu toate zece:

121. Jane Eyre, de Charlotte Bronte.

122. Happiness for humans, de P.Z. Reizin.

123. How emotions are made. The secret life of the brain, de Lisa Feldman Barrett

124. Cel dintâi mister, de Katharina Vestre.

125. Ghidul narcisistului, de Lisa Martinez Lewi.

126. Agilitatea emoțională, de Susan David.

127. Fiica lui Mistral, de Judith Krantz.

128. Doctorul Aumădoare, de Kornei Ciukovski.

129. The hate U give, de Angie Thomas.

130. The obstacle is the way, de Ryan Holiday.

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

“Să urăști și să iubești pe cineva în același timp”

Caut de un sfert de oră un titlu mai bun, dar ce să vezi? Când ai Rupi Kaur în teancul de citite, e greu să NU găsești ceva care se potrivește cu ce-ai vrea să zici, așa că iată:

Abia ce-am revenit din vacanță și am apucat să muncesc un pic, că am avut iarăși câteva zile libere. În care am dus copiii, cărțile și pe sor-mea – la bunici. Nu subestimați cât se poate citi la umbra nucului / în foișor, chiar dacă foișorul e folosit pe post de bază-contra-pirați de către 3 copii sub șapte ani.

Cred că am mai multe cărți de vacanță în teancul ăsta decât în cel de data trecută, deși impresia mea era că am citit la nonfiction de mi-a ieșit prin căciulă (well, I did, de fapt, dar asta e o altă poveste).

Așa că dacă încă n-ați plecat în vacanță, sau ați fost, dar acum căutați distracții de august în oraș, voila:

Adică Eliza și monștrii ei, de la Storia, Iubirea care a rupt lumea în două, de la Young Art și, desigur, a doua  carte de poezii de Rupi Kaur. Amândouă sunt povești de dragoste with a little something on the side. (Amândouă, am zis? Toate trei voiam să spun, evident!).

Și apropo de a little something on the side, și primul volum din Culorile lui Madeleine e simpatică. Și nici Distanța dintre noi, nici Ziua în care am învățat să trăiesc nu sunt alegeri proaste dacă vă faceți bagajul de vacanță.

Spuneam că am citit și nonfiction: am terminat manualul de Emotional Schema Therapy al lui Leahy (pe care l-am cunoscut la congresul de la Cluj vara trecută). Excelent scris și foarte util oricui vrea să înțeleagă mai bine emoțiile și lucrul cu ele. Și am mai terminat și Angier – cu a ei Geografia intimă a femeii (începută tot vara trecută) – de neratat pentru oricine vrea să înțeleagă… well, titlul e self explanatory, să zicem. Cel puțin până la un punct. Dar e tot foarte bine scrisă și conștiincios documentată. Chiar dacă Angier are o problemă cu psihologia evoluționistă și asta o face să facă uneori comentarii răutăcioase despre teoriile cu care acest domeniu ne-a obișnuit.

In other news, ne apropiem de momentul în care vom avea primele întâlniri cu copiii la Clubul de carte Cuza Vodă (yeyy!) – ideea Lidiei Alexa și a părintelui Dan Damaschin care a adunat în jurul ei aproape 50 de oameni. Dintre care cu primii ne-am văzut alaltăieri:

Deci ce voiam să vă zic? Există cărți pentru toate felurile de vreme, pentru toate felurile de peisaj, care merg cu limonadă, cu cafea grecească, cu sorbet de portocale și cu aperol, cu vacanța, cu serviciul, cu proiectele de voluntariat, cu soarele și cu ploaia.

Și, cum ziceam:

Mai jos, lista cu toate zece:

111. Distanța dintre noi, de Kasie West.

112. Iubirea care a rupt lumea în două, de Emily Henry.

113. Carry on, warrior, de Glennon Doyle.

114. Eliza și monștrii ei, de Francesca Zappia.

115. Soarele și florile sale, de Rupi Kaur.

116. Inconfundabil: de ce este mai bine să fii unicul în loc de cel mai bun, de Srinivas Rao.

117. Emotional Schema Therapy, de Robert Leahy.

118. Geografia intimă a femeii, de Natalie Angier.

119. Culorile lui Madeleine – cartea I: O frântură de alb, de Ja Moriarty.

120. Ziua în care am învățat să trăiesc, de Laurent Gounelle.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

The ultimate beach reading list

Îmi voi aminti vacanța asta (printre altele) drept momentul în care m-am decis sa give kindle a try. Fără vreun motiv logic, aparent: să aleg cărți pentru drum este unul dintre momentele mele preferate, iar drumul cu mașina înseamnă spațiu aproape nelimitat pentru cărți – well, nu chiar NELIMITAT, dar, în fine, înțelegeți voi… Cu toate astea, în colțul minții mele s-a făcut loc penru el; fetele zic paperwhite în unanimitate, în fine, om vedea ce iese.

Am citit în vacanța asta patru cărți nonfiction, două foarte bune, una excelentă și una așa-și-asa. Nici eu nu știu cum de: aș fi zis că o să-mi umplu timpul cu YA-uri și romance-uri; dar cumva cred că liniștea, turcoazul mării și legănarea de valuri aveau nevoie să fie echilibrate cumva.

Power in helping professions și Paradoxul puterii au fost cărțile foarte bune și un pic surprinzătoare ale vacanței. Prima dintre ele vorbește despre umbra care completează portretul luminos (cu altruism, empatie, bunătate & co) al profesiilor de ajutor (psihiatri, medici, terapeuți, asistenți sociali, învățători, preoți). Umbră pe care, dacă nu o cunoaștem, înțelegem și învățăm să-i recunoaștem întunecimile, s-ar putea să ne distorsioneze munca.

Paradoxul puterii este tot o carte-avertisment: despre cum să fim atenți la modurile în care puterea poate corupe și ce să facem – în loc.

Cartea excelentă – deși un pic cam sumbră – a fost Homo Deus a lui Harari, pe care am început-o prin aprilie, dar abia săptămâna asta, în nopțile cu stele și cu briză – am avut vreme să mă ocup de ea cum trebuie. După ce în Sapiens Harari ne ajută să înțelegem cum am ajuns aici (în prezent), în Homo Deus explorează câteva posibile scenarii ale viitorului speciei noastre care, pe punctul de a eradica foametea, molimele și războaiele, s-ar îndrepta, în previziunile lui – spre dobândirea nemuririi, fericirii și îndumnezeirii. Nu știm dacă Harari are sau nu dreptate – impresia mea este că el însuși speră să nu – dar cel puțin ideile lui reușesc să te pună pe gânduri, ceea ce din toată inima și cu toată convingerea vă doresc să-l lăsați să facă și pentru voi.

Mai am pe listă două cărți frumoase despre… cărți și citit: un fantasy un pic hipnotizant (Cititoarea) și o carte pentru copii (Fetița care voia să salveze cărțile – superb ilustrată).

Un Harry Potter cam sumbru (HP & prizonierul din Azkaban).

Și, la urmă de tot, două cărți care sunt CHIAR pentru plajă: Silver Bay – a lui Jojo Moyes și My swet revenge a lui Jane Fallon. Prima este o poveste de dragoste (with a little twist) derulată într-un mic golf australian populat de delfini și tranzitat de balene. A doua – o poveste amuzantă despre planurile de răzbunare ale unei femei care descoperă că soțul ei are o aventură.

Am ïnceput povestea asta despre cărți pe drumul de întoarcere de la mare și o închei pe o terasă de pe “strada principală” din Veliko unde aștept să mi se trezească “trupa”. În depărtare văd o coastă de deal și niște ferestre în care se reflectă răsăritul. Și mă gândesc că – pagini de hârtie sau paperwhite – poveștile sunt cele care contează. Poveștile și emoțiile din ele și cunoașterea. Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti…

Mai jos, lista cu toate zece.

101. Power in helping professions, de Adolf Guggenbuhl-Craig.

102. Harry Potter și prizonierul din Azkaban, de J. K. Rowling.

103. Cititoarea, de Traci Chee.

104. A fost odată, într-o vară, de Jeanette Oke.

105. Dulcea mea răzbunare, de Jane Fallon.

106. The coaching habbit, de Michael Bungay Stanier.

107. Paradoxul puterii, de Dacher Keltner.

108. Fetița care voia să salveze cărțile, de Klaus Hagerup.

109. Homo Deus – o scurtă istorie a viitorului, de Yuval Noah Harari.

110. Silver Bay, de Jojo Moyes.

Tags: , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

“Elevii mei nu pot să învețe ceva ce nu le predau”

Două cărți minunate și alte două foarte bune am citit în această perioadă, dar gândul de luat acasă (cel din titlu) vine din ALTĂ carte – o pseudo-carte, de fapt: colecția cu precepte a domnului Browne, din Minunea, de RJ Palacio, pe care am luat-o într-o după-amiază când bântuiam prin Cărturești cu fiică-mea.

Cărțile minunate sunt Insula de sub mare a lui Isabel Allende și Grădina de sticlă a Tatianei Țîbuleac.

Nu mai citisem Allende de vreun an cred, și am primit Insula ca recomandare de la Jaqueline. În centrul cărții este povestea lui Zarite, de la vârsta de nouă ani – când era deja sclavă în Haiti, până la maturitate – când ajunge să fie o femeie liberă în Louisiana. Înțeleg că i se reproșează lui Allende că nu și-a mai făcut la fel de bine temele (istoric vorbind) ca în alte cărți ale sale (Casa spiritelor, de pildă), și că astfel ne este greu să înțelegem pe deplin lupta pentru independență a statului Haiti inspirată din Revoluția Franceză. Dar ce vreau să vă zic este: nu citiți Insula de sub mare în scopul ăsta! Lăsați povestea să vă învăluie – și-o să ajungeți să visați personajele, like I did.

Grădina de sticlă am luat-o din Cărturești Carusel, când m-am dus la formare la Schema Therapy în București. Dar am citit-o cu lingurița ca să dureze mai mult. Este povestea orfanei Lastocika adoptată de către Tamara Pavlovna, sticlăreasă, și crescută cu severitate și strictețe în loc de dragoste și este spusă fără pic de dulcegărie, dar în modul poetic și hipnotizant al Tatianei pe care n-ai cum să nu-l iubești.

Cărțile surprinzător de bune sunt Mothering Sunday – a lui Graham Swift (a perfect small tragedy, cum zicea cineva: o mică bijuterie despre o iubire pierdută) și Cartea vieților mele – volumul de nonfiction al lui Aleksandar Hamon. Puteți savura poveștile scurte despre diferitele etape din viața lui Hamon – dinainte și de după ce a ajuns în America – într-o după-amiază ploioasă de duminică.

 

Frumușele și Băiatul cel nou – reinterpretarea lui Tracy Chevalier după Othello (deși cumva mai simpluță decât mă așteptam) și Bărbatul care n-a mai sunat (ideală pentru vacanță).

Mi-am luat – cum vă ziceam deunăzi – două sacoșe cu cărți cu mine. Pe multe le voi aduce înapoi nedeschise; dar gândul, numai gândul că-s acolo unde pot întinde mâna după ele – este, pentru mine, o bună parte din feelingul de vacanță! Ceea ce, ca de obicei, va doresc si voua.

Mai jos, lista cu toate zece:

 

91. Isadora Moon merge la balet, de Harriet Muncaster.

92. Băiatul cel nou, de Tracy Chevalier.

93. Mothering Sunday, de Graham Swift.

94. Bărbatul care n-a mai sunat, de Rosie Walsh.

95. Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac.

96. 365 days of Wonder, de R. J. Palacio.

97. Lobsters, de Tom Ellen și Lucy Ivison

98. Insula de sub mare, de Isabel Allende.

99. Cartea vieților mele, de Aleksandar Hamon.

100. Ariciul confuz, de Dick King-Smith.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS