Sapiens (și alte lecturi de vacanță)

Nu pot începe povestea asta altfel decât cu Sapiens, pe care like it was my birthday in July, a tradus-o Poliromul (e prea mult oare dacă cer și Homo Deus – cealaltă carte a lui Harari? măcar până în octombrie?).

25iul2k17Sapiens

Sapiens este “o scurtă istorie a omenirii”, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. E scrisă prietenos cu cititorul, e scrisă ca o poveste, e scrisă pe alocuri amuzant. Mi-a dat o privire de ansamblu asupra omenirii, rădăcinilor noastre, schimbărilor treptate care ne-au adus unde suntem acum și a drumurilor care ne stau în față. Laura zice că-i tristă, mie mi se pare una dintre cele mai optimiste cărți pe care le-am citit. Decide for yourselves, dar dați-i o șansă, chiar dacă nu citiți nonfiction, chiar dacă nu vă place istoria, chiar dacă e încă vacanță.

De ce studiem atunci istoria? Nu studiem istoria pentru a cunoaște viitorul, ci pentru a ne lărgi orizontul, pentru a înțelege că situația noastră actuală nu este nici naturală, nici inevitabilă și că, în consecință avem mult mai multe posibilități în fața noastră decât ne imaginăm.”

Așaaa.

Am citit toate celelalte cărți din acest zece în concediul din care tocmai m-am întors, așa că am nevoie de un pas în spate ca să mă decid despre care vă mai povestesc. Sunt toate frumoase – apropo de ce mă întreba un prieten acum ceva timp: dacă am un noroc fantastic sau un “recicle bin” enorm, că prea pare că citesc numai cărți frumoase.

Răspunsul neplăcut este că citesc o grămadă despre cărți înainte să le cumpăr. Nu atât recenzii, cât topuri, recomandări, referințe încrucișate, etc. Pe unele le caut eu, altele mă găsesc ele pe mine. De ce fac asta? Păi… ‘coz “so many books, so little time” și atunci mai bine mă asigur că dacă dau din timpul meu unei cărți, s-ar putea să merite.

Sigur că fac excepții, sigur că mai cumpăr cărți din pură curiozitate sau că îmi asum câte o carte “de aeroport”, cum a fost cea a lui Santos cu Miralles (Cel mai frumos loc din lume e chiar aici).  Deși aș putea trișa și spune că Miralles vine la Filit la toamnă (ca și Svetlana Aleksievici și Tudor Ganea) și am început să-mi “fac temele”, cum zicea Amelia deunăzi, dar nu.

celmaifrumosloc

O să vă zic deci despre Euforia a lui Lily King, care mi-a plăcut mult. Nu atât povestea de dragoste (care te înțeapă la inimă), cât pasiunea care te poate face să-ți părăsești casa și confortul și să călătorești în zone neprietenoase, cu un climat ciudat, să locuiești împreună cu triburi sălbatice, să încerci să le descoperi limbajul, obiceiurile, ritualurile și mai ales valorile și apoi să make sense of this all.

27 de pași am început-o cam sceptică, prea o lăudase toată lumea, prea erau cu toții vrăjiți. Am sfârșit prin a mă lăsa înduioșată de povestea lui Tibi, de felul cum a luat demonii care îl bântuiau și i-a transformat în ceva constructiv (proiectul Tășuleasa Social) și de autodepășire (alergările la ultramaratoane).

Volumul II din Cronicile Pădurii Fermecate (Cum să cauți un dragon) am citit-o copiilor cu sfințenie seara, înainte de a cădea lați după agitația de peste zi. În acest volum, Cimorene pleacă în căutarea dragonului ei (Kazul) care se pare că a fost răpit de vrăjitori. Amuzantă și un pic neobișnuită (ca și prima).

Pe drumul de întoarcere am citit a doua carte a Svetlanei Aleksievici: Războiul nu are chip de femeie. Am glumit, acum chiar am început să-mi fac temele pentru Filit. Mi-a luat mai bine de doi ani să-mi fac curaj să pun mâna iar pe o carte a Svetlanei (după Dezastrul de la Cernobîl). Aproape 400 de pagini de mărturii ale femeilor care au luat parte într-un fel sau altul la al doilea război mondial. Ce să vă spun despre ea? Este cutremurătoare (și un pic înfricoșătoare), dar și despre asta cred că nu prea avem voie să n-o citim.

Mare selecție am făcut din zecele ăsta! Dar având în vedere că mi-a luat vreo 3 ceasuri ca să mă decid ce cărți iau cu mine (față de 10 minute pentru haine și încă vreo 5 restul bagajului), eu zic că stăm bine. Vă las cu priveliștea cu care m-am trezit timp de o săptămână. Bucurați-vă de ce-a mai rămas din vară, bine?

celmaifrumosloc1

111. Sapiens, de Yuval Noah Harari.

112. 27 de pași, de Tibi Ușeriu.

113. Defecți, de Cecelia Ahern.

114. Jurnal scoțian, de Ioan-Florin Florescu.

115. Încetează cu minciunile tale, de Philippe Besson.

116. Cum sa cauti un dragon, volumul II din Cronicile padurii fermecate de Patricia Wrede.

117. Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, de Care Santos cu Frances Miralles.

118. Un barbat si o femeie, de Jojo Moyes.

119. Euforia, de Lily King.

120. Razboiul nu are chip de femeie, de Svetlana Aleksievici.

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

” – Îți place să citești? a întrebat ea entuziasmată”.

13iul2k17Ove

Știam de Un bărbat pe nume Ove dinainte de a se traduce, de unde știu despre majoritatea cărților bune: de la Andreea. După ce a apărut în limba română, a citit-o Laura și i-a plăcut. Apoi a urcat foarte sus în lista musai – de cumpărat și citit. N-am luat-o totuși imediat și nici nu știu de ce. Oricum, nu faceți ca mine. Adică nu așteptați. Luați-o. Imediat. Încerc să-mi imaginez cum ar trebui să fiți ca să nu vă placă. Nu-mi iese. Dacă, de pildă la Little life am rețineri în a o recomanda oricui (e a “read with caution” book), la asta nu am niciun fel de reținere. E povestea unui morocănos (ca cel din imagine :D ). Care te va enerva, distra și înduioșa în egală măsură, în timp ce vei ajunge să înțelegi treptat ce-l face să fie așa cum este. În timp ce vei ajunge să cunoști relația cu soția lui, cu vecinii vechi, cu vecinii noi, inclusiv cei care dau buzna în viața lui fără să-i ceară voie “zău așa, Ove!”. Este perfectă pentru vacanță. iar bărbatul din poză știe pe de rost citate din ea :D .

Cu Viața nemuritoare a Henriettei Lacks nu am nicio poză. Este povestea pe care n-o prea poți lăsa din mână a începutului geneticii, studiilor medicale pe linii celulare (în loc de ființe vii), a vaccinului antipolio și a unor tratamente pentru vedere și a unora împotriva cancerului. Celulele HeLa – primele celule umane care au supraviețuit in vitro – prelevate de la Henrietta fără știrea și acordul ei au făcut toate acestea posibile, iar Rebecca Skloot face cunoscută povestea familiei Lacks pentru ca cel puțin să știm de unde a pornit totul. Nu prea se mai găsește de cumpărat (era la niște reduceri ridicole pe librarie.net la un moment dat. Dar dacă dați de ea, do yourselves a favor și luați-o.

20170608_170258000_iOS

Vă mai las aici o poză frumoasă cu cartea lui Exarhu (care nu-i propriu-zis o carte, cât o colecție de texte publicate pe diverse platforme on-line (că doar n-o să vă povestesc acum, în vacanță, despre Opening up by writing it down – a lui Pennebaker – despre utilitatea scrisului expresiv în terapie sau despre Thanks for the feed-back, a lui Stone – care ne învață de ce ne este atât de greu să primim feed-back).

O insulă numai a noastră, însă (deși e oarecum pentru publicul mai tânăr) – ar merge de vacanță. Să nu ziceți cumva că nu v-am spus.

Mai jos, lista cu toate zece.

101. Opening up by writing it down: how expressive writing improves health and eases emotional pain, de James W. Pennebaker și Joshua M. Smith.

102. Biblioteca sufletelor: vol 3 din Miss Peregrine, de Ransom Riggs.

103. Vocea lui Archer, de Mia Sheridan.

104. Un barbat pe nume Ove, de Fredrick Backman.

105. Cartea verii, de Tove Jansson.

106. Bucurați-vă de fericirea voastră. Memorii. de Paul Brinkley-Rogers.

107. Thanks for the feed-back: the science and art of receiving feed-back well, de Douglas Stone.

108. Viața nemuritoare a Henriettei Lacks, de Rebecca Skloot.

109. O insulă numai a noastră, de Sally Nicholls.

110. Fericirea e un ac de siguranță, de Răzvan Exarhu.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

O sută

 

Aproape tot timpul știu despre care cărți voi vorbi – din fiecare zece.  De exemplu, aleasa acestui zece este fără să stau pe gânduri Aleasa Dragonului de Naomi Novik. I-am dat târcoale de când am văzut că i-a plăcut Laurei, dar n-am luat-o imediat, nici nu știu de ce. Pe urmă a venit vremea de umblat hai-hui prin țară (Iași – Târgoviște – Târgu Mureș) și m-am gândit că merge numai bine. M-am gândit bine până la un punct. Până în punctul în care era să întârzii la nuntă. NU vă apucați de ea deci când aveți programare undeva! Dacă, în fine, vă plac basmele. Fantasy-ul.  Dacă suportați un pic de horror (nu mult, doar cât să-ți dea fiori pe șira spinării). Dacă sunteți pregătiți să credeți că uneori o prințesă închisă într-un turn e o vrăjitoare, iar un Dragon e de partea binelui, că există mai multe feluri de a face magie și că sunt copaci care au o viață secretă.

aleasadragonului

Nu mereu știu însă cu ce voi continua. Ar putea fi, să zicem, Challenger Deep, de Neal Shusterman.

22iun2k17b

Pe asta am luat-o la recomandarea Mădălinei-cea-care-nu-mai-vrea-să-scrie-pe-blog. Asta pare basm, dar nu este. E povestea emoționantă și un pic dureroasă a unui adolescent cu probleme de sănătate mintală, o poveste totuși prietenește și empatic scrisă, pe care mă tot gândesc dacă în afară de studenții la Psihologie aș mai pune-o pe must-read-list-ul cuiva. Al elevilor de liceu, să zicem. Al părinților? Nu știu…

Mi-a plăcut din zecele ăsta și Febră în zori (mai ales că e poveste adevărată): o poveste de dragoste de cel mai pur și nesiropos romantism. Și În spatele blocului a Mare Wagner – care mi-a adus aminte de Inocenții și, evident, de propria-mi copiărie. Și Un vrăjitor din Pământșimare al Ursulei leGuin (pe care am citit-o în timp ce-mi așteptam rândul la Ove).

Aventurile lui Sacha în castelul fermecat le-a plăcut băieților, fără discriminare – deși am luat-o ca să i-o citesc lui Codrin. Iar ilustrațiile sunt o poveste în sine.

Nu știu ce să vă zic despre Cazemata lui Tudor Ganea (de care tot pe Laura o consider responsabilă). Mititică, subțirică, aparent inofensivă, dă cu creierii tăi de toți pereții, cu realismul ei magic plin de tupeu. Spune povestea unei construcții din Constanța și a oamenilor care se învârt pe lângă ea, dar o spune interesant, îndrăzneț și credibil. Nu prea are cum te lăsa indiferent.

Cam așa.

În rest, visez la vacanță (care tot nu se-arată mai mult decât câte-o zi-două pe drumuri), mă bucur de câte ori mai “corup” pe cineva să citească ceva ce mi-a plăcut mult și încerc să nu mai cumpăr cărți. Cel puțin azi. Jur.

Mai jos, lista cu toate zece.

91. Aventurile lui Sacha în castelul fermecat, de Iulian Tănase, cu ilustrații de Alexia Udriște.

92. Challenger Deep, de Neal Shusterman.

93. În spatele blocului, de Mara Wagner.

94.  Febră în zori, de Péter Gárdos.

95. Aleasa Dragonului, de Naomi Novik.

96. Cazemata, de Tudor Ganea.

97. Salut, rămas bun și tot ce se întâmplă între ele, de Jennifer E. Smith.

98. Superșcoala domnișoarei Rapscott, de Elise Primavera.

99. Dacă ești așa deștept, de ce nu ești fericit, de Raj Raghunathan.

100. Un vrăjitor din Pământșimare, de Ursula K LeGuin.

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

#ICCP2017

Aș povesti două vorbe despre Congresul Internațional de Psihoterapie Cognitivă care s-a întâmplat la Cluj săptămâna trecută și de la care tocmai m-am întors și pentru asta încă îmi caut vocea.

Încerc să nu fie o poveste deznădăjduită (gen “suntem în urmă cu 20 de ani” sau “pare că n-o să ajungem prea curând acolo”), dar nici plictisitoare – adică să înșir o listă de very cool people in the field și apoi după fiecare să zic “awwww” sau “câââât de tare” sau “omg omg omg am fost în aceeași clădire / am mâncat la aceeași masă / am respirat același aer”.

So.

O să fac doar un foarte scurt rezumat al celor mai interesante idei și al lucrurilor care mi-au plăcut la eveniment în sine și o să vi-i arăt (din nou) pe oamenii aceia.

Ce mi-a plăcut la #ICCP2017:

  • colecția de invitați. There, I’ve said it. Nume unul și unul, majoritatea celor care au scris manualele de terapie sau de aplicații ale terapiilor în diverse domenii (mă rog, cei în viață. Și care nu au împlinit 95 de ani. Ca Aaron Beck, săptămâna trecută. Happy B-day, Sir!).
  • diversitatea evenimentelor din program. Au fost open papers, round tables, symposiums, workshops, keynotes și poster sessions.
  • calitatea evenimentelor din program. Ori am avut noroc, ori am ales bine (multe dintre ele se desfășurau în paralel), dar la niciunul nu am simțit că pierd timpul, din toate am învățat ceva, niciunul nu mi s-a părut “de umplutură”.
  • viziunea critică a speakerilor cu privire la subiectele prezentate și la CBT în general. Nimeni nu a “propovăduit” virtuțile inestimabile ale CBT-ului, cu toții au recunoscut minusurile sau locurile unde nu sunt încă suficiente date, majoritatea au părut deschiși și către alte școli de terapie.
  • disponibilitatea speakerilor. Au avut workshopuri (pre-congress și in-congress) plătite, dar când nu aveau workshop, aveau un eveniment cu acces deschis. Și când nu făceau asta, mergeau la prezentări ale colegilor de breaslă. Se așezau în sală, ascultau, adresau întrebări.
  • noutatea ideilor prezentate. Majoritatea studiilor, programelor, lucrărilor au fost din colecția 2016 toamna sau 2017 primăvara.

Ideas to take home:

Scopul nu este să trăiești o viață în care să nu suferi, ci ca suferința să merite.

Odată ce nu te mai temi de suferință, poți învăța să te implici în relații (exact la fel cum în judo, odată ce ai învățat să cazi, poți începe să înveți să te lupți).

Oamenii nu vin la terapie plângându-se că au cogniții disfuncționale (deși au!). Vin plângându-se că trăiesc emoții dureroase sau / și dificultăți de relație.

Sunt mai multe, mult mai multe (am scris jumătate de agendă și am jumătate de card plin cu poze de slide-uri), dar astea ar fi cele mai.

M-am întors cu o listă de lectură cât casa; am constatat cu plăcută surprindere că o parte dintre cărțile de pe wishlist sunt deja traduse în limba română, majoritatea la ASCR, dar și pe la Polirom și Editura Trei. (Da, am constatat prin cumpărare, ce era să fac, erau chiar acolo, pe drumul dintre săli…).

Ce vreau să spun cu asta?

Că îmi vine să opresc pe stradă fiecare absolvent de psihologie și să-i spun cât de important este să-ți cunoști “tribul”, să auzi vorbind oamenii din manualele tale de la școală, să nu crezi vreodată că știi tot, că ai învățat tot, că ai înțeles tot. Că nu ai dreptul să nu fii la zi, chiar dacă “zilele” se schimbă și teoriile psihologice la fel. Nu ai dreptul să oferi oamenilor care îți intră pe ușă mai puțin decât se știe în prezent, să te prefaci că unele lucruri încă nu s-au inventat, că nu se cunosc, că nu există.

Și uneori îmi zic că nu-i așa de important, că nu e ca și cum lumea devine mai bună pentru că am fost eu la o conferință și am aflat niște lucruri. Dar apoi vin acasă. Și pe ușă îmi intră un fiu și tatăl lui, veniți cu mașina de la 70 de kilometri de Iași. O studentă care merge cu trenul timp de o oră ca să ajungă la mine, altcineva care are pe suflet o poveste despre care n-a vorbit niciodată în ultimii 7 ani. Și atunci mă gândesc că totuși, poate un pic da.

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Bibliotherapy

E trecut de miezul noptii si neuronii mei sunt toti pe sarma, nu sunt sigura ca de la workshopul lui Lynn McFarr sau de la flat white-ul pe care l-am baut la 9 pe terasa din Piata Unirii (din Cluj :) ).

Asa ca daca tot stau treaza si o ascult pe colega mea cum sforaie doarme linistit alaturi, sa va povestesc pe scurt ce-am mai citit.

IMG_3509

Voi rezista impulsului de a va spune cate ceva despre fiecare carte din lista (nici macar eu nu am rabdare sa recitesc asa ceva).

O sa zic numai ca din 11 carti de 5* citite anul asta, doua sunt in acest zece. A little life, cu care v-am “asasinat” deja si pentru care ii multumesc Andreei si Tristetea ingerilor, volumul doi al aventurilor despre Islanda, cel putin la fel de frumos scris ca primul. Ba nu, de fapt SI mai frumos.

O sa mai zic ca Jim Nasturel e surprinzator, nesperat de buna, geniul lui Ende se face simtit pe unde nu te astepti, ca n-am crezut ca o sa ma cucereasca o poveste despre o locomotiva si o tara cu doar trei supusi, sau ca o sa gasesc un paragraf despre stereotipuri in dialogul cu Uriasul Parelnic sau o pledoarie pentru educatie intr-o conversatie intre indragostiti. Lui Bogdan i-a placut maxim si a cerut volumul 2 (abia aparut) drept carte de premiu. Multumesc, Mari, ca mi-ai vorbit frumos despre ea.

Ce sa mai zic?
Clanurile de pe Alpha e o carte despre o colonie a Pamantului formata din fosti pacienti psihiatrici grupati pe “caste” in functie de diagnostic.

Tipul din filme nu exista e o carte slabuta, dar foarte amuzanta pe alocuri, in special daca o citesti odata cu partenerul sau partenera (sau cu ambii in acelasi timp), iar Virusul LIV ar putea probabil convinge preadolescentii de virtutile lecturii, desi e orice, numai nu o capodopera.

Cam asa.
Mai jos, lista cu toate zece:

81. Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva, de Michael Ende.
82. Tristetea ingerilor, de Jon Kalman Stefansson.
83. My name is Lucy Barton, de Elizabeth Strout.
84. Grief is the thing with feathers, de Max Porter.
85. Clanurile de pe Alpha, de Philip K. Dick.
86. We should all be feminists, de Chimamanda Ngozi Adichie.
87. Zece respiratii scurte, de K. A. Tucker.
88. Tipul din filme nu exista, de Bogdan Stoica.
89. O viata marunta, de Hanya Yahagihara.
90. Virusul L.I.V 3 sau moartea cartilor de Christian Grenier.

Stiu, nu are diacritice, nici linkuri si probabil nici poze. Tolerate disconfort, cum ar zice Lynn.

P.S.: Nu dati banii pe prostii / Luati carti multe la copii, etc.

 

LE: Se pare ca o poza va avea totusi… :)

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Vacanțele scurte și cărțile lungi

inocentii

Am luat Inocenții a Ioanei Pârvulescu înainte de vacanța de Paște, după ce i-am dat roată ceva vreme. Mai întâi a vorbit Laura frumos despre ea, apoi Andreea. Nu am citit-o atunci însă (aveam deja o listă bine pusă la punct). Dar i-a venit rândul mai târziu. E o carte despre copilărie, despre amintiri și despre case. O carte care îți face dor de vremurile de altădată, când nu te întâlniseși cu nimic dur și greu și definitiv. Și puțin îți face dor de Brașov. Și nu prea ai cum să nu te regăsești un pic în ea. Merge cu cireșe și cu vacanță.

Oryx și Crake a fost postapocaliptica perioadei. Nu e la fel de zguduitoare ca Povestea cameristei, dar tot are suficient material de gândire. Povestea sfârșitului lumii așa cum o știm o spune Snowman, posibil ultima ființă umană rămasă în viață. O nouă “specie” de oameni a luat ființă (prin inginerie genetică). O specie căreia i s-au îndepărtat instinctele agresive și i s-a modificat sexualitatea, adăugându-i-se tot felul de calități care ar trebui să o facă – evident – perfectă. Cum s-a ajuns aici și mai ales ce s-a întâmplat cu oamenii ne povestește Snowman. Prilej să mai facem câte o priză de conștiință despre cum ne-am obișnuit să luăm de bune electricitatea, internetul, transportul internațional (achiziții destul de “tinere” ale omenirii), fără de care ne-am întoarce rapid în evul mediu (sau poate și mai înainte).

styron

Am citit Bezna vizibilă a lui Styron la final de mai, cu prilejul Mental Health Awareness Week. O poveste a depresiei autorului, foarte sensibil scrisă. Nu ar trebui să lipsească din lista de lecturi obligatorii ale studenților la psihologie, precum și a celor care lucrează în domeniul sănătății mintale.

Ar mai trebui probabil să vă povestesc și despre Din capul meu (de citit, musai. pentru adolescenți și adulți deopotrivă și mai ales pentru educatori).

Dar voi sări direct la Femeile lui Lazăr. Nici nu mai știu cu câtă vreme în urmă am luat-o. A stat o mulțime fix în fața ochilor mei, pe vremea celuilalt birou. Am început-o prin ianuarie (tot la insistențele Andreei. mulțumesc, băi!). Dar aveam începute încă 20, în fine, nu a fost atunci vremea ei.

Am luat-o cu mine la Veliko Târnovo și acolo, în fine, am putut-o savura cum merită. Povestea celor trei femei importante din viața unui om de știință rus (Lazăr Lindt) este spusă atât de savuros, de complex și de… dulce, dar în sensul nesentimental și ne-scârbos al cuvântului, încât nu ai cum să nu te lași absorbit în poveste. Mai zic că spre final mi-a sărit inima un pic, dar că apoi a revenit la loc și că am rămas visând la ea o vreme după ce am închis-o și zic asta sperând să vă conving să o citiți, dacă n-ați făcut-o încă, o să învățați, bonus și ceva psihologie pe drum.

Lazar

În rest, am întrebat oamenii din lista mea de facebook ce le-ar spune unor copii din câteva licee din rural și puțini au fost cei care nu au amintit cititul și importanța lui. Și acum mintea mea se învârte pe loc încercând să găsească cea mai bună variantă de a face asta într-un mod care să le fie de ajutor indeed.

Până una-alta, bucurați-vă de vară, de vacanțele scurte sau lungi și nu uitați să citiți.

Mai jos, lista cu toate zece.

71. Pisicuța care voia să ajungă acasă, de Jill Tomlinson.

72. Inocenții, de Ioana Pârvulescu.

73. 15 Secrets successful people know about time management, de kevin Kruse.

74. Sparge tiparele, de Seth Godin.

75. Oryx și Crake, de Margaret Atwood.

76. Bezna vizibilă, de William Stryron.

77. Leac pentru o lume banală, de Christian McKay Heidicker.

78. Din capul meu, de Sharon Draper.

79. Femeile lui Lazăr, de Maria Stepnova.

80. Getting Things Done, de David Allan.

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

The books of May

read17

Sursa foto.

Am luat The Sun is also a star după o pauză de mai bine de-o lună de cumpărat cărți – într-un gest impulsiv, din librărie. A fost, de sltfel, singura pe care am luat-o atunci. Îmi plăcuse Absolut tot, v-am povestit aici, o să mă uit și la film, abia aștept, așa că eram curioasă. E un Young Adult frumușel, poate un pic siropos, dar numai un pic, poate un pic înghesuite prea multe teme rasiale, dar nu exagerat. Natasha – o adolescentă, imigrantă ilegal în Statele Unite, pe punctul să fie deportată în Jamaica natală, pasionată de știință, se îndrăgostește de Daniel, un corean-american-poet-artist-filosof pe parcursul unei zile pe care o petrec împreună. Nu știu dacă i-am dat 4 stele datorită vocii Universului – ca personaj în carte, datorită ciudățeniei personajelor – care mi-au amintit de Eleanor și Park sau datorită fragmentului scurt de la final  – despre influența nebănuită pe care o avem uneori în viețile altora, dar ceva a rămas cu mine din cartea asta, mai mult decât alte povești ușurele de adolescenți.

Aștept a doua carte a lui Eowy Ivey de anul trecut. To the bright edge of the world – un titlu superb, care n-a făcut decât să-mi crească așteptările despre ea. I-am luat-o de Crăciun și lui Mari, care a iubit Copila de zăpadă aproape mai mult decât mine. Am început s-o citesc de Paște (era în teancul… luminos, remember?). E o carte ciudată și oarecum altfel decât mă așteptam. Ficțiune istorică presărată cu puțin realism magic, dar mai multă ficțiune istorică. O carte despre exploratori, despre Alaska, despre păsări, despre dragoste curajoasă, femei emancipate și parteneri de viață care le susțin, despre pericole, despre încredere, despre deschizători de drumuri și despre curaj. O carte diferită de Copila de zăpadă, dar tot frumoasă și… inspirațională, așa.

Entuziasmul meu provine, în parte, din faptul că știu ce ușor mi-ar fi putut scăpa. A fost un eveniment unic, tânăra pasăre șovăind la marginea cuibului. Când privesc acest arc de os, pană și lumină solară, un loc sensibil din sufletul meu se vindecă, exact în clipa în care e sfâșiat, iar și iar, de o mie de ori la rând.
Nu pot decât să mă întreb: o să mai vadă și altcineva?

Ivey

And finally, tot în perioada asta am terminat Mințile lui Billy Milligan, a doua carte a lui Daniel Keyes (cel cu Flori pentru Algernon), cartea pe care a trebuit s-o citesc sprijinită de masă ca să nu mă doară mâinile de la ea și pe care am cumpărat-o (și început-o) în octombrie… 2015. Cele aproape 500 de pagini de aventuri ale multiplelor personalități (“minți”) ale lui Billy se citesc repede (serios, nu vă lăsați păcăliți de cât mi-a luat mie!), problema e că te (mă) cam pune pe gânduri ideea în sine, de multiple personalities disorder (sau, cum se numește în prezent: dissociative identity disorder – DID) și problemele de etică pe care le ridică. Daniel Keyes spune povestea reală a lui Billy (William Stanley) Milligan care a fost arestat pentru o listă lungă de încălcări ale legii, dar care a fost apoi diagnosticat cu DID . Acum aproape 40 de ani, lumea nu era totuși pregătită pentru acest diagnostic și nu era foarte sigură cum să trateze cazul lui Billy. Deși complicată și incomodă, povestea e totuși sensibilă și înduioșătoare, citiți-o (mai ales că a apărut între timp o ediție cu un format mai prietenos).

În rest, mai zic numai că Ikigai e o carte ideală de duminică, că Resilience a lui Greitens nu e cea mai fericită alegere pe subiect, în schimb Mindful work da, că Watson e un pic cam plin de el și Fine un pic cam incomodă. Că luna mai e o lună frumoasă. Iar cărțile fac lumea din spatele frunții tale mai încăpătoare, chiar dacă pe frunte nu-ți apar pătrățele ca pe abdomen.

Mai jos, lista cu toate zece.

61. The Sun is also a star, de Nicola Yoon.

62. Madame Doubtfire, de Ann Fine.

63. Stejarul pitic, cel mai bun tătic, de Victoria Pătrașcu.

64. Spre marginea luminoasă a lumii, de Eowyn Ivey

65. Ikigai: secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită, de Hector Garcia și Frances Miralles.

66. Resilience: Hard-Won Wisdom for Living a Better Life, de Eric Greitens.

67. Viața dincolo de graniță, de Dorit Rabinyan.

68. Mințile lui Billy Milligan, de Daniel Keyes.

69. The Double helix, de James D Watson.

70. Mindful work: How Meditation Is Changing Business from the Inside Out, de David Gelles.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Galit (DARE to…)

bird

Sursa foto.

Săptămâna mea a început ceva mai straniu. După ce am trecut cu cafeaua în mână să-mi îmbrățișez colega pentru aniversarea din week-end, m-am dus să ascult o doamnă de la Universitatea din Haifa prezentând un proiect. Nimic din ce n-am mai făcut și altă dată. Doar că doamna aceasta este Galit și este… oare cum s-o descriu ca să pricepeți? Am plecat până în Fundație îmbrăcată de birou la vreo 4-5 grade, dar după ce am auzit-o vorbind cinci minute a început să-mi fie cald.

Proiectul este despre accesul la Higher Education a persoanelor cu dizabilități, minorităților și femeilor peste 30 de ani care nu au facultate. Ei, și în mod normal discuțiile pe tema asta sunt complicate și stânjenitoare (ce se întâmplă cu studenții cu deficiențe de auz? cum procedează un student în scaun cu rotile dacă are ore la un etaj mai înalt decât… parterul? există cursuri imprimate cu font mare pentru studenții visually impaired?).

Dar azi a fost altfel.

Iau acasă ideea că fiecare furnizor de servicii are în minte un profil al “clientului obișnuit”; că un student cu dizabilități aruncă în aer un astfel de profil; că mai întâi trebuie să lucrezi cu administrativii (secretariate, biblioteci, casierii) ca să lower their anxiety, apoi să-i înveți că există putere și bogăție în diferențe și că disabled înseamnă de cele mai multe ori differently abled și că e interesant de descoperit cum este acest diferit.

Iau acasă ideea că dacă ai destul curaj, astfel de experiențe și de oameni te transformă.

But only if you DARE. :)

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

World Book Day

read

Sursa foto.

De Paște am această mică obsesie de a citi cărți cu o anumită tematică în titlu. Acum trei ani, “tema” a fost raiul, anul trecut – dragostea. Anul acesta, căutând în bibliotecă, am făcut cumva două liste: the dark list (cu Diavolul în orașul alb, Înainte de cădere, Moarte subită și Oneiron – fantezie despre primele secunde după moarte) și the (en)light(ened) list (cu Aerul pe care îl respiri, Cutia cu rugăciuni, Între cer și pământ și Spre marginea luminoasă a lumii). Bine, sunt previzibilă, știu, nu-mi spuneți. Am pus în bagaj cărțile din al doilea teanc.

Așa am ajuns să citesc (în sfârșit) Stefansson - Între cer și pământ. O carte despre Islanda, despre frig, despre mare, despre moarte. Despre căldură, despre prietenie, despre bunătate, despre cărți, despre viață. O am de trei ani în bibliotecă, nu i-a venit rândul, se pare, până acum. Asta e, pentru mine, cartea perioadei – lunii aș zice, căci observ că a trecut aproape o lună de când n-am mai scris. Nici nu știu să spun sigur ce-mi place atât de mult la ea, m-a întrebat Andreea dacă mi se pare rece și tristă, evident răspunsul meu este nu. Nici luminoasă n-aș avea cum spune că este, dar e scrisă cumva foarte frumos. Este răscolitoare, nu te lasă să scapi ușor sau să plutești prea mult la suprafața lucrurilor. Dar e scrisă frumos. So yeah. (N-am început încă volumul al doilea doar pentru că știu că al treilea nu e tradus, așa că aștept, cuminte).

Am terminat în perioada asta Petronela Piure de Mere, volumul 2, pe care i-am citit-o (teoretic) lui Codrin (5 ani și jumătate). Povestesc despre ea pentru că este cartea care made him click. Așa de tare că spre final aproape plângea la ideea că se termină. Cartea nu este ATÂT de frumoasă. Dar e prietenoasă, are o grafică drăgălașă și te face să iubești personajele – doi gemeni simpatici. M-a pus să-i promit că îi mai caut o carte la fel de frumoasă – “dar nu de aia scurtă, mami”. So mission accomplished, I say.

Și la urmă două vorbe despre cartea citită lui Bogdan: Ca peștele în copac. I-am luat-o pentru că-i plăcuse Irinei – puștoaica Oanei și lui Teo al Claudiei (thanks a bunch, girls!). Este despre o fetiță dislexică și dificultățile pe care le are de îndurat la școală și la început am avut emoții că s-ar putea să nu-i placă. Este scrisă foarte nesentimental, dar it gets to you și până la urmă ne-a prins pe amândoi (am avut porțiuni pe care le-am citit cu nod în gât). Pe Ally (fetița dislexică) o “vede” într-un final un profesor și își croiește încet drum către ea, zău dacă n-ar trebui să fie bibliografie obligatorie în generală (de pe la a III-a / a IV-a în sus). Ne-a adus aminte de Minunea (Bogdan dixit, nu eu).

Cam așa. Mai jos, lista cu toate zece.

51. Pisica lui Dalai Lama și arta de a toarce, de David Michie.

52. Altruism: the power of compassion to change yourself and the world, de Matthieu Ricard.

53. Scris pe trup, de Jeanette Winterson.

54. Petronela Piure de Mere, de Sabine Stading. Volumul 2: Somnul vrăjit și tumultul pocnitorilor.

55. Scorpia, de Anne Tyler.

56. Între cer și pământ, de Jon Kalman Stefansson.

57. The end of average: how we succeed in a world that values sameness, de Todd Rose.

58. Simon și planul Homo Sapiens, de Becky Albertalli.

59. Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, de Stephen Covey.

60. Ca peștele în copac, de Lynda Mullaby Hunt.

Cam așa. Vă las cu mesajul de pe amazon, că-i frumos.

WBD

Happy World Book Day!

Cuvintele, s-ar zice, nu și-au pierdut încă puterea de a-i atinge pe oameni, e de necrezut, poate nu s-a istovit toată lumina în ei, poate că, oricum ar fi, mai pâlpâie o fărâmă de nădejde“. (Stefansson)

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

“…că atunci când citim ne folosim mintea și sufletul și că aceste bunuri sunt din ce în ce mai rare.”

Îmi tremură mâinile de încântare de câte ori mă pregătesc să spun o nouă poveste despre cărți, de parcă aș spune o poveste despre cărți pentru prima dată. Aceasta însă o să (încerc să) fie scurtă. O să povestesc un pic despre cărțile care m-au impresionat cel mai mult. Dar dacă vă interesează ceva dintre celelalte, întrebați-mă și vă spun mai multe :) .

reading3

sursa foto.

Am citit trei cărți de ficțiune istorică în perioada asta, toate trei frumoase și sfășietoare în felul lor.

Umbra vântului, de Zafon, cu care am avut o inexplicabilă love-hate relationship, pe care am început-o acum un an și jumătate (!!), dar pe care, când m-am reapucat serios n-am mai putut-o lăsa din mână. Este despre un oraș pe care îl iubesc (Barcelona), despre locuri pe care le iubesc (librăriile), este o înduioșătoare și imprevizibilă poveste de dragoste, dar mai ales este despre cărți. O să vă placă dacă vă plac cărțile, misterele, vremurile de altădată și scriitorii spanioli sau sud-americani.

Am luat Salt to the sea, a doua carte tradusă la noi a Rutei Sepetys – imediat ce a apărut, pentru că îmi plăcuse foarte mult Printre tonuri cenușii. Povestea aceasta este ușor diferită, oarecum mai divizată, căci urmărește destinele mai multor personaje – de naționalități diferite, dar având în comun încercarea de a se retrage din calea armatei sovietice și îmbarcarea împreună pe Wilhelm Gustloff – o navă nemțească uriașă. Ce se întâmplă cu nava puteți citi pe spatele cărții. Ce se întâmplă cu eroii noștri aflați citind povestea care n-o să vă dezamăgească.

Am luat acasă și Privighetoarea îndată ce a apărut, căci citisem recenzii foarte bune despre ea. Dar și pe ea mi-a luat ceva mai mult să o termin (am început-o în decembrie). Probabil că unele cărți refuză efectiv să fie citite în paralel cu altele și vor întreaga ta atenție. Pe foarte scurt, cartea este despre rolul (uneori necunoscut și trecut cu vederea al) femeilor în cel de-al doilea război mondial. Mai exact este povestea a două surori, Isabelle și Vianne, una mai îndrăzneață și mai nesupusă (care ajunge să salveze câteva sute de piloți britanici sau americani, trecându-i Pirineii pe jos), iar cealaltă mai temătoare și mai “cuminte”, care încearcă să-și protejeze căminul și copilul, dar care sfârșește prin a salva câteva zeci de copii evrei de la deportare.

La capitolul nonfiction voi aminti Animalul social a lui David Brooks, care mai avea un pic și prindea rădăcini pe raft, de când aștepta să fie citită. Drept că nici cele aproape 550 de pagini nu erau prea îmbietoare :) . Trebuia, totuși, s-o fi citit acum mai multă vreme, căci între timp am apucat să mă întâlnesc cam cu toate experimentele din carte. Plus că, după Thinking, fast and slow a lui Kahneman, Animalul social pare un pic ca o cutiuță cu alune în ciocolată. Totuși, nu aș lăsa studenții la psihologie să treacă prin facultate fără s-o citească, deși Brooks este jurnalist, nu psiholog. Cumva ideea principală a cărții, firul roșu care leagă zecile de experimente este că suntem făcuți să ne conectăm cu ceilalți. Ca urmare, nu suntem “subiecții autonomi” care ne place să credem că am fi. Mai degrabă contextul și cei din jurul nostru ne influențează comportamentul. Așadar, nu rațiunea singură determină ceea ce facem; în marea majoritate a timpului mintea inconștientă este cea care ia decizii.

Cam așa. Mai jos, întreaga listă cu ce am citit.

41. Viața secretă a pronumelor: ce spun cuvintele noastre despre noi, de James W. Pennebaker;

42. Umbra vântului, de Carlos Ruiz Zafon – prima carte din Cimitirul cărților uitate;

43. Words like loaded pistols: rhetoric from Aristotle to Obama, de Sam Leith;

44. Why we get fat: and what to do about it, de Gary Taubes;

45.  Salt to the sea, de Ruta Sepetys;

46. Ecuația fericirii, de Neil Pasricha;

47. The Upward Spiral: Using Neuroscience to Reverse the Course of Depression, One Small Change at a Time, de Alex Korb;

48. Animalul social – de David Brooks;

49. Redesigning leadership, de John Maeda;

50. Privighetoarea, de Kristinn  Hannah.

Nici o carte pentru copii finalizată în acest interval. Dacă nu punem la socoteală Gorila care voia să se facă mare a lui Jill Tomlinson (pe care o citim acum a doua oară) sau Stejarul pitic, cel mai bun tătic, de la Cartea Copiilor, care e minunat ilustrată și pe care o iubește Codrin.  Ah, și Petunia, musai Petunia, este de-li-cioa-să! Am citit-o și cu copiii de la Centrul Social Galata și i-a încântat maxim! (“Petunia găsește o carte în iarbă. Cine are cărți e foarte deștept, se știe, așa că Petunia decide s-o păstreze. De acum va fi și ea deșteaptă și înțeleaptă. E simplu. Trebuie doar să ai o carte. Sau mai trebuie ceva?”…).

Cam așa. În rest, am început să am cereri de recomandări de cărți de la copii și adolescenți, ceea ce îmi face inima să crească mare și rotundă ca o pâine caldă. Copilul cel Mare cară după el cărți, aproape oriunde se duce, iar Copilul cel Mic a desenat o carte la Muzeul Familiei. Bucurii de aprilie, neprețuite.

Bucurați-vă de soare și de copacii înfloriți. Și nu uitați să citiți!

 

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS