Cărți despre viață și moarte. (Aprilie – iunie)

Vin după o vacanță de două săptămâni și un pic care pare mult mai îndepărtată după doar o săptămână de back to work. Nu am cine știe ce învățături, am numai bucuria că m-am relaxat suficient încât să pot sta cu o carte în mână. Cu câte o carte pe zi (insert angel face, insert nu prea știu cum s-a întâmplat asta, dar mamă, ce bine a fost).

Și mi-am adus aminte că sunt în urmă cu poveștile despre cărți, noroc că ultima dată când am făcut treaba asta mi-am lăsat postarea pe jumătate scrisă, pozele pe trei sferturi căutate, linkurile așezate frumos la locul lor.

Deci să purcedem.

Mi-a luat trei luni să citesc zece cărți, ziceam. Aprilie, mai și iunie.

Am citit Anomalia în minivacanța de Paște. Am pus-o în bagaj cumva într-o doară, eram aproape sigură că n-o s-o încep. Am devorat-o într-o zi și un pic. Nu e cea mai bună carte a tuturor timpurilor, dar cred că m-a nimerit pe mine cu întrebările ei existențiale și scenariile de tip “ce-am face dacă ne-am trezi în situația pasagerilor din zborul din poveste?”. În situația unor oameni care – odată aterizați descoperă că altcineva (niște alter-ego-uri dintr-un univers paralel? Din alt continuum spațiu-timp?) aterizase deja în viețile lor. Cum te împaci cu asta? Cum negociezi? Ce FACI efectiv? (Descoperiți, citind cartea).

Peste cinci ani: a fost cam singura carte din care am putut citi o bună perioadă. Am crezut că e o poveste ușurică – atunci când am început-o. Nu a fost. Dar a fost fix ce trebuia la momentul respectiv. Povestea unei prietenii care a rezitat ani de zile, în ciuda diferențelor dintre cele două fete. Care a rezistat în ciuda schimbărilor din relațiile lor, care a rezistat, îmi vine să zic, dincolo de moarte.

 

Am văzut O viață pe planeta noastră în lista Hristinei (care a și povestit frumos despre ea) și am promis că o dau jos de pe raft, unde stătea de ceva vreme. Curge ușor și aproape nu-ți dai seama când îți frânge inima. Asta în prima… jumătate, să zicem. Căci apoi urmează partea unde există ceva speranță. Lucruri pe care le putem face ca să ne salvăm planeta, de fapt viața de pe ea. A tuturor și bineînțeles și a noastră.

Este una dintre acele cărți care cred că ar trebui citite de toată lumea care are o inimă și o minte. Haideți, citiți-o și voi, bine? Știți că nu zic asta prea des…

Fast forward către altă minivacanță, cea de la final de mai – început de iunie. Ce-am citit pe coclauri: Dragă Evan Hansen, un fel de Young Adult centrat pe #mentalhealthawareness . Dar și un fel de dilemă morală legată de onestitate și apartenență. Plăcut, multicel. Pe fundal niște trandafiri de Sighișoara, într-o zi cu soare (cum e și acum la mine-n gând).

Tot atunci și acolo am citit (dar nu am apucat să și pozez) Love warrior a lui Glennon Doyle Merton, un memoir atât de cald, încurajator și plin de lumină (deși este povestea unei vieți deloc ușoare), încât am tot dat-o (și recomandat-o) mai departe de multe ori de atunci.

Am luat (și început) O să-mi mănânce pisica ochii pe finalul anului trecut, dar am lăsat-o pe raft o vreme, să mai termin din ce începusem deja. Am reluat-o în iunie și am tot purtat-o cu mine în oraș, când am ieșit singură, dar și la întâlnirea nostră săptămânală.

Am ajuns mai devreme decât ea cu o oră. E okay, zic, am carte cu mine.
Ce carte? mă întreabă când ajunge.
Una simpatică, zic. E despre cadavre și ce se întâmplă cu corpul după ce murim.
My god, zice. Amintește-mi să nu te mai las să stai singură o oră! Dacă vrei să vin mai repede, zi-mi și fac cumva!
P.S.: chiar e simpatică! (și cartea, zic).

Mai multe cărți despre moarte în perioada asta (nu le-am ales intenționat, asta e cel mai ciudat). Și despre viață – despre mai multe vieți, vieți alternative, vieți post-Corona, patternuri de viață care tind să se repete de-a lungul mai multor generații.

Aruncați un ochi, poate rezonează cu voi vreuna dintre cărțile din listă. Dacă da, mi-a plăcea să știu cum vi s-a părut. Dacă e clar un lucru despre mine, acela este că abia aștept să port o discuție despre cărți!

Mai jos, lista cu toate zece:

31. Anomalia, de Herve leTellier.

32. Peste cinci ani, de Rebecca Serle.

33. O viață pe planeta noastră. Mărturia mea și o viziune pentru viitor, de Sir David Attenborough.

34. Dragă Evan Hansen, de Val Emmich.

35. Love warrior. Iubește și luptă, de Glennon Doyle Merton.

36. O să-mi mănânce pisica ochii? Răspunsuri la întrebări mari și mici despre moarte. de Caitlin Doughty.

37. Însușiri modificate. Știința și arta meditației, de Daniel Goleman și Richard J. Davidson.

38. Povestea ta a început demult, de Mark Wolynn.

39. Schimbând gândirea, îți schimbi viața, de Brian Tracy.

40. Post Corona. De la criză la oportunitate, de Scott Galloway.

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Cărți despre părinți și copii (martie)

De unde stau acum (de la finalul lui iulie), luna martie pare îndepărtată și răcoroasă. Mai pare și suspect de plină de cărți interesante pe care le-am citit, multe dintre ele vor ajunge sigur în topul anual, unele probabil în topul alltimes favourites.

Am citit, întâmplător, în martie, mai multe cărți despre părinți și copii, despre relațiile dintre părinți și copii, despre părinți înainte să aibă copii și despre părinți care nu au mai avut copii; despre relații bune, zbuciumate, calde sau înfricoșătoare dintre unii și alții.

Las mai jos pozele, împreună cu cele două vorbe pe care le-am scris despre ele atunci când vi le-am arătat pe insta / facebook.

Îndoiala (The push) de Ashley Audrain. Nu știu cum să numesc cartea asta altfel decât provocatoare. Genul pe care îți vine s-o arunci de perete și să afli cât mai repede ce scrie mai departe – în același timp. O poveste despre mame și fiice, despre gaslighting, dar și despre self deception și despre cum uneori toate astea generează tragedii.

Lindsay C. Gibson este psiholog clinician și s-a specializat în a-i ajuta pe copiii adulți ai părinților imaturi emoțional să-și înțeleagă trecutul, emoțiile și reacțiile și să învețe cum să se elibereze de rolurile pe care le-au avut de când erau copii, dar și de “fanteziile vindecătoare” pe care încă le duc cu ei. Vine în completarea cursului despre simbioză cu Jeff Conway și în sprijinul înțelegerii mai bune a poveștilor de viață pe care le primesc.
Dar nu e o carte doar pentru psihologi.
De fapt, dacă titlul îți spune ceva, dă curs curiozității și răsfoiește-o. Îți va fi, probabil, de ajutor!
Nu știu cum se cheamă când crezi că oamenii sunt buni, în ciuda… mă rog, a multor lucruri pe care le-ai văzut/auzit/trăit; și apoi citești tot felul de cărți care să-ți confirme ipoteza. Una dintre aceste cărți este Homo Sapiens a lui Rutger Bregman și este o colecție impreasionantă de studii și experimente în sprijinul naturii umane bune (the better angels of our nature, cum ar veni), precum și de critici argumentate ale unor studii celebre care ar arăta că natura umană este nu tocmai blândă și cooperantă, ci tocmai opusul.
P.S.: în engleză cartea se numește Human kind și îmi place mult mai mult așa.

Aproape 50 % dintre adulți au fost crescuți astfel încât să-și formeze un stil de atașament securizant pe care îl pot manifesta apoi în relațiile cu partenerii lor și cu copiii, dacă vor deveni la rândul lor părinți.

Pentru ceilalți dintre noi, șansa este să învățăm un stil securizant după ce creștem.

Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson sunt ca o pereche de părinți buni de la care putem învăța cum să-i protejăm pe copiii noștri, cum să-i alinăm, cum să-i vedem cu adevărat și cum să le dăm sentimentul că sunt în siguranță.

Recomand cu căldură cartea “Puterea de a fi prezent” celor care sunt părinți, celor care lucrează cu copiii și celor care vor să facă reparenting pentru partea lor de copil.

Pe lângă astea, avem:

  • cartea Suzănicăi Tănase (Grădina Sofiei) – un lung poem scris fiicei ei nenăscute și pierdute, o carte de o sensibilitate aparte;
  • Poeta X – o carte de poezie pe care aș recomanda-o majorității liceenilor (și părinților lor);
  • Mindfulness a lui Ellen J Langer – care mi s-a părut diferită de majoritatea “manualelor” de mindfulness pe care le-am citit, axată mai mult pe aplicațiile practice și pe nenumăratele feluri în care ne poate îmbunătăți viața – fiind deci plină de un optimism senin de care avem uneori atât de multă nevoie;
  • De la The Next Big Idea Club – cartea lui Kate Murphy despre ascultare – această cenușăreasă a comunicării.  You’re not listening: o carte care ne învață cum să ascultăm mai bine, care sunt barierele care ne împiedică să facem asta și cum să le depășim;
  • Atunci când am fost fericiți – despre care era să zic că e prima poveste coreeană pe care o citesc, până am dat de lista asta făcută de echipa de la Postmodern – pe care am găsit Vegetariana și Pachinko pe care le citisem deja și mi-au plăcut mult.
  • Și mai este, desigur, Lapte negru – cartea lui Elif Shafak despre depresie, despre rolul de scriitoare și cel de mamă, despre vocile mici, mari, binevoitoare și tiranice din capul nostru.

Mă duc la culcare acum, căci altfel treaba aia cu “8 ore de somn pe noapte” de pe lista mea va rămâne veșnic nebifată. Mă duc la culcare cu gândul că poate de aia am amânat atât să vă spun despre cărțile astea, că nu m-am îndurat să aleg și nu concepeam să scriu efectiv despre toate.

Spoilert alert: vor mai trece trei luni până să citesc din nou zece cărți, nu că în afară de mine le-ar mai număra cineva.

Spoilert alert x 2: vine și povestea despre ele acuși.

Mai jos, lista cu toate zece:

21. Grădina Sofiei, de Suzănica Tănase.

22. Poeta X, de Elizabeth Acevedo.

23. Mindfulness, de Ellen J Langer.

24. Îndoiala (The push), de Ashley Audrain.

25. Nu asculți. Ce îți scapă și de ce contează, de Kate Murphy.

26. Atunci când am fost fericiți, de Jiyoung Gong.

27. Copiii adulți ai părinților imaturi emoțional, de Lindsay C. Gibson.

28. Humankind: a hopeful history, de Rutger Bregman.

29. Puterea de a fi prezent. Cum influențează părinții viitorul copiilor, de Daniel J Siegel și Tina Payne Bryson.

30. Lapte negru, de Elif Shafak.

Tags: , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

O educație emoțională

Am pe lista de to do de vreo două săptămâni să mă dau cu ojă roșie pe unghiile de la mâini. Sau neagră, cel puțin neagră. Dar pare-se că nu mai apuc. La fel și cu povestea asta despre cărțile din februarie

Două dintre cărțile din lista asta sunt începute anul trecut. Una prin august și una prin octombrie. Dovada că ceva-ceva perseverență am totuși. Atunci când chiar e nevoie.

O educație emoțională a lui Alain de Botton este printre preferatele mele din lista de nonfiction din ultima perioadă. O carte ca o conversație tihnită interesantă despre “life, the universe and averything” (noi înșine, emoții, relații, muncă, etc.). O carte căreia i-am pozat mai multe paragrafe decât îmi aduc aminte și din care le-am trimis citate (unora dintre) prietenii mei și pe care o recomand cu căldură – mai ales dacă ați mai citit ceva de el.

O altă carte care mi-a plăcut mult (dintre cele citite în februarie) este Confesiunea. Prima Jessie Burton pe care o citesc (deși le am și pe celelalte în bibliotecă). Un stil de a scrie cald și care te prinde. Poveste despre părinți și copii, despre ce înseamnă să fii mamă (dar și să crești fără mamă), despre pasiunea pentru scris și pentru carieră, dar cel mai mult despre feminitate și alegerile care țin de ea.

Am început Un lucru absolut remarcabil pentru că aveam nevoie de un pageturner. Am găsit-o prin niște topuri pe Goodreads și am luat-o, deși nu părea (nici acum nu pare!) neapărat genul meu. O carte despre extratereștri (maybe?); sau despre… celebritate și ce înseamnă asta în zilele noastre. Despre radicalizarea opiniilor. Și un pic despre umanitate ca întreg. O carte despre superficialitate și ipocrizie and a lil extra. E scrisă de Hank Green, fratele ceva mai celebrului John Green (știți voi: Looking for Alaska, Turtles all the way down) și CEO-ul de la Complexly: o resursă absolut absolut minunată de conținut video educațional, pentru copii și nu numai și are – trebuie să recunosc – ceva destul de addictive în felul în care e scrisă.

Găsește-mă – a lui Andre Aciman, continuarea de la Call me by your name este, pe de altă parte, ceva mai tihnită și categoric nu la fel de emoționantă (and by this I mean că nu-ți face inima bucăți O:-) ). Dar curge frumos, e plină de speranță și are farmec. Find me este împărțită între povestea de dragoste a tatălui lui Elio, Samuel, și drumul lui Elio și Oliver înapoi către ceea ce aveau împreună.

Mi-au plăcut din lista asta și cartea cu povești asiatice pentru copii (Tigrul nerecunoscător), cartea de poezii a Svetlanei Cîrstean (Sînt alta) și cartea nouă a lui Bogdan Răileanu (Să nu lași moartea să te găsească). Iar cartea de exerciții specifice Analizei Tranzacționale: Născut pentru a învinge – o recomand din toată inima dacă vreți să vă înțelegeți pe voi înșivă mai bine.

Nu mai este alb biroul din casa cealaltă, este bej. Asta e culoarea pe care o veți vedea sub cărțile din #marțeacuflori după ce mă mut. (Mai puțin dacă voi face pozele pe măsuța cu oglinda “ca a Reginei din Once upon a time”). O să vedem. Momentan am nevoie de cărțile mele, să-mi strâng sora în brațe și de un pic de primăvară. Ceea ce vă doresc și vouă!

Mai jos, lista cu toate zece:

11. Născut pentru a învinge, de Muriel James și Dorothy Jongeward.

12. Să nu lași moartea să te găsească, de Bogdan Răileanu.

13. Regulile seducției, de Ellen Fein și Sherrie Schneider.

14. Tigrul nerecunoscător. Povești asiatice, alese și traduse de Ștefan Liiceanu.

15. Găsește-mă, de Andre Aciman.

16. Sînt alta, de Svetlana Cîrstean.

17. O educație emoțională, de Allain de Botton.

18. Confesiunea, de Jessie Burton.

19. Calea revelată, de Oprah Winfrey,

20. Un lucru absolut remarcabil, de Hank Green.

 

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Minunea

S-a terminat și luna februarie și mă gândeam măcar despre cărțile de ianuarie să vă povestesc, că apoi vine vara sau ceva cât timp mă uit eu în altă parte.

Am citit câteva cărți surprinzător de bune în ianuarie – nu Dostoievski (wink wink Laura), dar cărți pe care mi-a fost drag să le cunosc și care mi-au ținut companie.

     Prietenul, de Sigrid Nunez este una dintre ele. Am avut-o în teancul de Crăciun (deși NU este o carte de Crăciun). Este o carte despre un câine uriaș. Despre aftermath-ul unei sinucideri. Despre ce înseamnă scrisul și care e funcția lui. O carte în același timp despre prietenie și despre singurătate.

 

     Oameni mari a Mariei Orban este alta. Pe asta nici nu mai știu de ce am luat-o. Am văzut pe cineva vorbind frumos despre ea, cred (cum se transmite virusul ăsta al cititului, de la un om la altul). Am citit cu plăcere Oameni mari, a curs cu ușurință. Este povestea disoluției unei relații de cuplu, proces care merge în paralel cu maturizarea protagonistei.

“Sunt femeia de pe margine, le-am spus mereu și celor pe care i-am iubit, ca un fel de avertisment, sunt în afară mai mereu, acolo e zona mea de confort. O vreme mi-a și plăcut așa, eram un fel de observator neutru, nu mă implicam prea mult, nu doream prea mult, era mai sigur. În timp însă am trecut în cealaltă extremă. Am ajuns să urăsc cumințenia asta idioată care mă caracterizează, incapacitatea de a mă exterioriza, de a-mi savura plăcerile. Timiditatea, frustrările, orgoliul stupid. Tac mai mereu, dar e o tăcere care mă sufocă”.

 

     Cel mai mult dintre toate mi-a plăcut însă Minunea a Emmei Donoghue, de care citisem deja (almost in one sitting) Camera. Abia după ce am luat-o am aflat despre ce e: o copilă care ține post negru. De niște luni bune deja. Și aflând, am fost cam sceptică și am cam amânat s-o încep. Dar a reușit să mă țină în priză vreo două zile și nopți legate și n-am prea putut-o lăsa din mână până n-am terminat-o. O carte despre dinamici disfuncționale de familie și despre legătura dintre tulburările de alimentație și traumă. Dar și un pic despre dragoste și ce suntem dispuși să facem în numele ei.

 

     Mi-a plăcut și Palatul lunii, de Paul Auster. Mi-a plăcut pentru atmosfera ei. E o carte care te fură și te duce în poveste și înainte să-ți dai seama ești acolo, alături de Marco – personajul principal, un orfan de care are grijă unchiul său, Victor. Ești acolo, alături de el, în călătoria care merge două generații în urmă, pe măsură ce povestea familiei lui Marco se dezvăluie, dar ești și cu un pas înaintea lui, căci afli destul de devreme un fragment din poveste care schimbă cu totul imaginea mai mare a puzzle-ului pe care Marco încearcă s-o recompună.

“Cam la asta se reduce întreaga poveste, cred. O înlănțuire de șanse ratate. Aveam de la început toate piesele, însă niciunul nu a știut cum să le pună cap la cap.” (Palatul lunii).

Aproape despre fiecare carte din listă îmi vine să vă spun câte ceva (acum, că mă uit mai bine). Și despre Pot face roboții dragoste? (cartea despre transumanism care îți pune mintea pe moațe). Și  despre cartea de poezii a lui Andrei Lasc (Poevie de terapie) din care am pozat câteva și le-am trimis mai departe. Despre My dark Vanessa, care m-a revoltat și fascinat în același timp, care m-a enervat, că a fost prea lungă, dar despre care cred că trebuie, musai, să vobim.

Și mai ales despre Învață cu Inima, a lui Tony Wagner (pe care am primit-o cadou de Crăciun de la Mari) – o carte despre educația profesorilor (subiect care mă pasionează în ultimul timp) și despre educație în general. Din care am rămas cu mai multe idei, dar mai ales cu asta:

“Știam acum că eșecul fundamental al școlii tradiționale consta în incapacitatea profesorilor mei de a mă ajuta să mă înțeleg pe mine și lumea din jur.

Dar nu era vina lor.

Nimeni nu le spusese că acestea sunt cele mai importante lecții pe care trebuie să le dea mai departe. Nimeni nu îi pregătise pentru o muncă atât de dificilă și de solicitantă.

Profesorii nu pot face singuri munca asta. Toți trebuie să jucăm un rol.

Avem un an de când a început nebunia asta. Am avut perioade în care am citit mai puțin, perioade în care am citit mai mult. Am schimbat mai puține cărți cu alți oameni, dar am vorbit despre ele mai mult (și am petrecut mai mult timp în cluburile de carte). Și vrând-nevrând constat că într-un fel cititul rămâne, mai mult decât orice, o plută care mă ține la suprafață. Ceea ce, cum știți, vă doresc și vouă!

Mai jos, lista cu toate zece.

1. Prietenul, de Sigrid Nunez.

2. Oameni mari, de Maria Orban.

3. De gardă-n noaptea de Crăciun, de Adam Kay.

4. Palatul lunii, de Paul Auster.

5. Minunea, de Emma Donoghue.

6. Bivolul nopții, de Guillermo Arriaga.

7. Pot face roboții dragoste? 12 întrebări despre transumanism, de Alexandr Laurent.

8. Învață cu inima. O educație neconvențională, de Tony Wagner.

9. Vanessa mea ce întunecată, de Kate Elizabeth Russel.

10. Poevie de terapie, de Andrei Lasc.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

#Bestof 2020: Psihologie. Psihoterapie.

Povesteam zilele trecute cu o colegă din branșă cât de important este, în munca noastră, să înveți încontinuu. Să fii conectat cu felul în care avansează domeniul tău, să citești – pe cât posibil – cele mai bune cărți care se scriu.

Și cât de mult această învățare ar trebui să fie parte din timpul alocat muncii în fiecare săptămână (dar cum de multe ori nu este).

Dacă apuc, în vreuna dintre zilele nopțile viitoare, poate vă povestesc și despre formările faine ale anului 2020. Dar nu promit.

În această notă, cel puțin despre cărțile bune pe care le-am citit – din categoria asta – să vorbim.

#Bestof 2020: psihologie, psihoterapie deci.

 

10. Minți împrăștiate: originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție, de Gabor Mate. Pe Gabor Mate l-am întâlnit la București în anul pre-pandemic 2018 la o conferință organizată de către Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei și m-au impresionat profund atât viziunea lui despre adicții, cât și modul în care privește stresul și boala. Minți împrăștiate este o carte despre tulburarea de deficit de atenție – o carte cu o viziune de ansamblu – și blândă, incluzivă – asupra a ce face mințile unora dintre noi să funcționeze “împrăștiat”. O poate citi cu încredere orice părinte de copil cu diagnostic de ADD / ADHD, dar și majoritatea adulților (ar putea avea surpriza să se regăsească prin descrieri).

9. Come as you are – tradusă for some reason ca Arta sexualității, de Emily Nagosky. Cartea cu care mi-am început anul 2020 (hei, 2020, când am zis “come as you are”, nu sunt sigură că vorbeam cu tine!) este despre sexualitatea feminină în toată complexitatea ei. Mi-a făcut bine s-o citesc, ca femeie. Am pus-o pe lista de viitoare recomandări de lectură (pentru băieții mei). Și am recomandat-o și o recomand clientelor și clienților mei din terapie. (O parte dintre ei o urăsc și ar vrea să dea cu ea de pereți, dar asta este o altă poveste).

8. Silently seduced: when parents make their children partners, de Kenneth M. Adams – este o carte din bibliografia de la Liz Lacy – terapeut #SchemaTherapy din New York cu care am făcut anul trecut formarea Schema Therapy pentru tulburările de intimitate. Este și o carte care te pune pe gânduri și care îți dă acces la alte moduri de a înțelege simbioza sau dificultățile de intimitate pe care unii oameni le au în viața adultă.

7. Femei care aleargă cu lupii. Povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice, de Clarissa Pinkola Estes. O carte despre simbolistica jungiană a viselor pe care am început-o hăt – hăt prin 2018 (cum ne spun aceste poze frumoase făcute de Smaranda). Nu-i o carte care se citește ușor, ci mai degrabă cu creionul pe hârtie. Dar e o carte interesantă (cu povești despre arhetipurile feminine și înțelesurile lor) și cu siguranță utilă în munca mea.

6. Legături pierdute. Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare, de Johann Hari despre epidemia de deconectare și singurătate și despre cum uneori depresia este răspunsul rațional la condițiile de viață ale unei persoane. Și despre cum nu poți spune că faci intervenție în depresie fără intervenția legată de condițiile de viață. Ceea ce îmi amintește de acest articol foarte bun al lui Bessel van der Kolk: The politics of mental health.

5. Cum să-ți schimbi mintea. Ce ne învață noua știință a psihedelicelor despre conștiință, moarte, adicție, depresie și transcendență, de Michael Pollan. O carte pe care am început-o în ianuarie și am terminat-o în decembrie (deci aș putea spune – aproape – că am citit la ea un an întreg). Istoricul (nefericit al) psihedelicelor, experiențele personale ale lui Pollan cu ele și stadiul actual al cercetărilor (recent reluate). Cum funcționează pshihedelicele, de ce ar putea fi de ajutor în depresie, adicții, tulburarea obsesiv-compulsivă și paliație; the default mode network și ce putem înțelege despre ea; transcendență și conexiune cu natura și universul. Cum am zis: orice numai plictisitoare nu!

4. Paradoxul cimpanzeului. Programul de management al minții pentru încredere, succes și fericire, de Steve Peters. Steve Peters este psihiatru și lucrează cu sportivi de performanță, ajutându-i să se antreneze mental și să-și atingă obiectivele de performanță. Pe de o parte, citind cartea, am tot avut senzația că este un ghid de #SchemaTherapy supra simplificat. Pe de altă parte, aș zice că este o lucrare utilă pentru înțelegerea minții și paradoxurilor ei – pe care o pot citi și clienții noștri, dar din care avem de câștigat și noi.

3. Atașamentul în psihoterapie de David J. Wallin. Psiholog clinician absolvent de Harvard, David J. Wallin studiază atașamentul (și rolul lui în psihoterapie) de mai bine de 30 de ani. Una dintre cele mai bune (și utile) cărți citite anul trecut, cartea lui integrează rezultatele cercetărilor cu practica clinică, teoria atașamentului cu neuroștiința, studiile despre traumă, psihoterapia relațională și mindfulness. Dacă lucrezi cu oamenii (consiliere, psihoterapie) – citește-o, cei cu care lucrezi vor avea de câștigat!

2. Terapia schemelor. Ghid practic, de Gitta Jacob și Arnoud Arntz. Pe Gitta Jacob n-o cunosc, dar pe Arnoud Arntz l-am întâlnit de două ori până acum: la Amsterdam în 2018 și la Edinburgh în 2019 (unde am învățat de la el să fac imagery rescripting – o tehnică de lucru cu amintirile traumatice). Așa că atunci când s-a tradus în limba română ghidul – l-am luat imediat. Este un manual de lucru #SchemaTherapy, structurat și documentat, plin de studii de caz, care nu înlocuiește formarea în Terapia Schemelor (evident!), dar este de mult ajutor în lucrul la cabinet. Este una dintre acele cărți de ținut aproape și revenit la ele de multe, multe ori.

1. Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor. Ghidul părinților pentru a le cultiva copiilor încrederea în sine, bucuria și reziliența, de Peter Levine și Maggie Kline (dar și Traumă și memorie. Saga creierului și a corpului în căutarea trecutului încă viu, de Peter A. Levine). Cartea despre copii a lui Levine a fost una dintre revelațiile anului trecut – pentru mine. Este absolut minunată! Vorbește despre incidentele traumatice prin care pot trece copiii, dar și despre reziliența lor (și cum să o cultivăm), despre componenta fiziologică a trăirilor copleșitoare și cum să înțelegem răspunsurile la stres. De mult ajutor în lucrul cu copiii, dar și cu părinții lor, cu educatorii sau cu medicii.

Prietena mea care “predă” comunicare m-a învățat tot timpul să nu scriu mult, mai ales pe subiecte pe care nu le știe toată lumea. Dar asta e ceva ce tot nu-mi iese, oricât aș încerca. Varianta scurtă a poveștii de azi este: iată niște cărți bune de psihologie. Dacă le știți, dar nu erați convinși să le citiți, dați-le o șansă. Dacă nu le știți, puneți-le în coș ( O:-) ) . Dacă le-ați citit deja, minunat, abia aștept să-mi spuneți cum vi s-au părut!

Tags: , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

#Best of 2020: beautiful fiction

°°

Well, well, well, if it’s not the season again. Sezonul de uitat prin listele din Goodreads, blog, Facebook, bibliotecă. Să aleg câteva titluri (să zicem zece. SĂ ZICEM, dar știm cu toții cum o să decurgă lucrurile, de fapt) care mi-au plăcut cel mai mult în 2020.

Ce an ciudat 2020. Nu, stați. Vorbesc doar despre cărți și citit. Teoretic, ce an mai propice pentru citit decât anul în care am stat în casă most of the time, right? Practic, tot stresul și toată anxietea, toate bucățile din normalitate pe care le-am pierdut, toate grijile pe care ni le-am făcut pentru cei dragi nouă mai mult decât pentru noi înșine – ne-au făcut să ne uităm mai mult pe geam decât în carte. Metaforic vorbind. Probabil.

În orice caz, anul ăsta ciudat a schimbat cumva ce cărți am citit. Dar sigur și ce cărți am inclus în lista asta. Sunt cărți mai… “normale“, cumva. Mai straightforward. Care se joacă ceva mai puțin cu mintea ta. În fine, Cele mai multe, oricum.

Aanyway, to cut a long rant short, mai bine despre cărți să vorbim.

Top ten beautiful fiction, ca să încep dintr-un colț. Mai am o listă cu nonfiction. O listă cu cărți scrise de autori români și o listă cu cărți weird care mi-au plăcut. Ah și o listă cu recitiri care ar merita menționate.

Locul 10. Simetria dorințelor a lui Eshkol Nevo. Am citit Trei etaje în 2017 și mi-a plăcut mult de tot. Simetria dorințelor începe mai lent (cred că a și stat pe raft câteva luni bune din cauza asta). Dar apoi, după ce povestea se construiește, te acaparează bine de tot. O poveste “normală” despre patru prieteni care de ani de zile se uită împreună la Campionatul Mondial de Fotbal. Iar în 1998, la ideea unuia dintre ei, pun pe hârtie câte 3 dorințe – lucruri pe care ar vrea să le trăiască în următorii patru ani, până la Campionatul Mondial din 2002. Este o poveste despre prieteni și prietenie, dar și o poveste despre povești și despre scris care se construiește încet, ca un puzzle.

Locul 9. Dragă Edward, de Ann Napolitano. Edward (fost Eddie, înainte de tragedie) este unicul supraviețuitor al unui accident aviatic care îl lasă fără familie (ambii părinți și fratele mai mare erau cu el în avion). La ieșirea din spital este luat de mătușa și unchiul său, în casa cărora o cunoaște pe Shay, vecina lor de aceeași vârstă cu el – împreună cu care va traversa marea de tristețe și teamă (aflate în aftermath-ul oricărei tragedii). Dragă Edward e o poveste despre pierdere și vindecare, despre înstrăinare și conexiune, despre reziliență și compasiune și nu aș fi crezut că o voi așeza în acest top, but oh well…

Locul 8. Home fire, de Kamila Shamsie. Focul din casă este Antigona repovestită. O poveste despre când căminul tău este în alt loc decât unde trăiește poporul din care faci parte; când “păcatele” părinților se răsfrâng asupra copiilor; despre limita până la care ai merge ca să salvezi pe cineva drag.

Locul 7. Unde pădurea întâlnește stelele, de Glendy Vanderah care pare o carte de vacanță, dar nu este. O carte sensibilă și – îndrăznesc să spun frumoasă – despre cum niște oameni cu povești dificile pot crea un sentiment de acasă unii pentru alții. Din punctul ăsta de vedere mi-a amintit un pic de Împreună a Annei Gavalda – deși stilul este diferit.

Locul 6. Copiii de pe Volga, de Guzel Iahina. Zuleiha deschide ochii, prima carte a ei a fost de asemenea printre cele mai bune cărți citite – cu un an înainte, așa că nu se putea să n-o iau pe asta îndată ce a apărut. Am citit-o însă mai lent decât pe cealaltă și mi-a și plăcut ceva mai puțin – dar tot mult, cum sunt singură că se observă. Nu e o poveste de citit pe repede înainte, e o poveste de savurat cu o cană de ceai. Despre germanii de pe Volga. Despre felul cum istoria “mare” influențează viața oamenilor “mici”. Despre the ratio of love to fear in our heart – cum spune chiar Guzel Iahina într-un interviu.

Locul 5. Femeia la 1000 °C, de Hallgrimur Helgason. Aceasta e o carte pe care e foarte puțin probabil s-o fi citit fără o recomandare clară (de care am avut) și fără s-o am pe listă pentru club (și am avut-o). Dar ar fi fost păcat. Povestea unei octogenare (Herra Björnsson) aflată la capătul vieții într-un garaj din Reykjavík, cu o grenadă de mână și un laptop. Cu o limbă ascuțită (și o minte la fel), Herra își rememorează viața – o viață plină cu de toate – aventuri palpitante, dezamăgiri, bărbați interesanți, regrete.

Locul 4. Aici avem trei povești despre familii care mai de care mai (im)perfecte. Povestea unei familii perfecte de Rosa Ventrella – povestea Mariei “Soirău” și a drumului său prin care se desprinde de străzile cu violență, sărăcie și presiune sociale din Bari. Viața mincinoasă a adulților, de Elena Ferrante – primul titlu citit din colecția Anansi de la Pandora M – povestea Giovannei, o adolescentă care descoperă treptat că majoritatea adulților din viața ei o mint (sau au mințit-o) și în același timp se mint pe ei înșiși. Legămintele de Delphine de Vigan – o poveste scurtă, dar intensă, despre doi băieți de 12 ani care se întâlnesc zilnic după ore și consumă alcool, de plăcere, dar mai ales ca să anestezieze durerea pe care o simt ca urmare a problemelor de familie pe care le au. Și despre Hélène, profesoara lor, care bănuiește că e ceva în neregulă – pentru că recunoaște în comportamentul lor ceva ce ea însăși a trăit.

Locul 3. O să așez aici două mystery foarte bune. Alias Grace a lui Margaret Atwood și Istoria secretă a Donei Tartt. Amândouă doorstoppere. Amândouă foarte interesant construite, cu personaje pe care ajungi să le simpatizezi în ciuda a ceea ce (știi că) au făcut.

Locul 2. Pun aici: Acolo unde cântă racii, a Deliei Owens where family story meets mistery meets social exclusion meets sensibility and resilience. Singurul lucru după care nu mă omor sunt descrierile de natură, dar altfel e chiar minunată. Și Florile pierdute ale lui Alice Hart a lui Holly Ringland care este o poveste despre flori și despre violența în familie (care mi-a amintit de Limbajul florilor). Am găsit în aceste două cărți o anumită sensibilitate și delicatețe care m-au făcut să le iubesc.

Locul 1. Aici am trei cărți frumoase și – aș zice “simple”. Aș zice și “ușoare”, deși numai ușoare nu-s. Easy to like, hai, fie. Necomplicate. Oameni anxioși a lui Fredrik Backman. American dirt a lui Jeanine Cummins și Delicatele frumuseți ale vieții a lui Cheryl Strayed. Pe primele două le-am citit aproape in one sitting (deși numai subțirele nu sunt), în timp ce pe ultima am savurat-o poveste cu poveste, de obicei when all else was grey și aveam nevoie de o picătură de lumină.

A fost un an ciudat 2020. Dar am citit totuși câteva cărți minunate. Și ele m-au ajutat să mai uit de lucrurile de care mi-era teamă sau de cele pe care nu le-am putut trăi – și asta, dacă n-ar fi altceva și tot nu-i puțin lucru.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Scurtă poveste despre educație

De dimineață a pus Laura pe grup link la clipul acela despre citit. Haideți, că știți care, a circulat azi în lung și-n lat pe Facebook. Ăsta, deci. M-am uitat la el, am râs. L-am dat mai departe. Mi-am văzut de treabă.

Pe seară, l-a distribuit și Anca (și a întrebat și ceva despre neuronii noștri). Anca, cu care – în era preCovid – făceam Stare de bine pentru profesori, evenimentul la care oameni din rural și urban, învățământul de stat și privat, oameni care lucrau cu copii de toate vârstele se întâlneau și vorbeau despre subiecte complicate care le afectau starea de bine. (Dacă pare că sunt nostalgică, nu doar pare, chiar sunt).

Ei și mintea mea a făcut un șir de asocieri atunci. Toate legate într-un fel sau altul de educație – acest ax în jurul căruia se învârte mare parte din ceea ce fac. Asocieri pe care vi le zic pe scurt și vouă. (Căci ce altceva mai bun aș putea face la 1 noaptea, nu?).

 

  • Fac și acum un program pentru profesori, la Asociația Orientat. Se cheamă (foarte creativ) Support for teachers și adună la un loc o mână de oameni din rural, de pe lângă Iași (Victoria, Focuri, Cucuteni). E o struțo-cămilă cu sesiuni individuale și de grup și se întâmplă online. Și deși mi se pare incredibil și mie – întâlnirea cu ei a fost the highlight of my week, săptămâna asta.

 

  • Citesc cartea Melindei Gates – The moment of lift și îmi place un pic mai mult decât mă așteptam. Găsesc în ea, pe lângă povestea unei femei de care sunt foarte departe, fărâma de inspirație și imbold de care a(vea)m nevoie ca să fac partea mea de luptă pentru educație in my little corner of the world.

 

  • Tot în perioada asta văd la ochi oamenii din câteva organizații – în programe de soft skills mai complexe sau în sesiuni de training mai scurte și îmi dau seama că într-un fel cu ei este cel mai ușor. Pentru că vor să fie acolo. Pentru că vor să învețe ceva specific. Și pentru că sunt dispuși la implicarea de care este nevoie pentru asta.

 

  • Și apoi, mă duc eu însămi la formări. Azi, specific, formare Schema Therapy pentru tulburările de intimitate.  Un training în 3 părți cu Liz Lacy, terapeut #SchemaTherapy din New York. Pe Liz am cunoscut-o anul trecut, în Scoția, la Edinburgh și mi-a plăcut mult, așa că, atunci când echipa de la Institutul Român de Schema Therapy a convins-o să – era să zic “vină”, dar, de fapt, să organizeze acest curs pentru psihologii din România, m-am bucurat tare mult.

 

  • Cartea de club de săptămâna asta – la Reading is cool – a fost Cititorul, de Bernard Schlink – care într-un fel, deși este despre multe alte lucruri, este și despre educație. Și ce se poate întâmpla când ea lipsește. Dar altceva voiam să vă spun. Acest club de carte – cu întâlnirile lui online – se transformă ușor în ceva ce abia aștept. Sunt niște oameni în clubul ăsta care vorbesc atât de frumos despre cărți <3 încât e o plăcere să-i asculți.

 

Cam ăsta a fost șirul de asocieri din mintea mea, azi. Mi-am amintit că felul în care îmi aleg cărțile pe care le citesc nu este întâmplător nici când pare. M-am mirat (și nu prea) că majoritatea lucrurilor pe care le fac se învârt în jurul educației. Și cumva, când plutești într-o mare de incertitudine, să ai ceva solid care adună la un loc cine ești și ce faci – nu e chiar puțin. Ceea ce, comme d’habitude, vă doresc și vouă!

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Rereading

Yes, yes, I know. Cine are timp pentru recitit, când sunt atât de multe cărți necitite încă. Well, dacă motivația este destul de puternică, există timp și pentru recitit, aparent. Și aceste două luni, august și septembrie, au fost mai ales despre cărți recitite. Trei dintre ele (Bătrânul și marea, Să ucizi o pasăre cântătoare și Juniper – ultimele două – în topul cărților mele preferate all times) pentru un club de carte, una la insistențele lui Codrin (Doctorul Aumădoare) și una… well, una ca să văd dacă este age-appropriate să o fac cadou cuiva (Elogiu mamei vitrege a lui Vargas Llosa).

În afară de Hemingwayul “obligatoriu” (insert eyeroll), în august am mai citit un Amos Oz isteț și tihnit (Din ce este făcut un măr) – o suită de interviuri cu Shira Hadad (editoarea lui). Asta este nu doar o carte de citit la cafea, dar și – o carte de păstrat pe măsuța de cafea. Te poți delecta cu mici fragmente din ea oricând ai câteva minute libere.

 

Cărțile din august:

66. Din ce este făcut un măr, de Amos Oz.

67. Cum să te lupți, de Thich Nhat Hanh.

68. Bătrânul și marea, de Ernest Hemingway.

69. Ce-ar fi să nu ne mai prefacem, de Jonathan Franzen.

70. Armura străpunsă, de Anna Gavalda.

Cât despre septembrie, pe lângă luna cărților recitite – a fost într-un fel luna în care am mai terminat dintre cărțile începute – în august sau chiar mult înainte.

De exemplu – Dacă Pastoralia lui George Saunders (o colecție de proze scurte delicioase – ciudate și interesante, cum îmi plac mie) – am început-o în august, Alias Grace a lui Margaret Atwood am început-o în… 2017, aparent. Și am terminat-o un pic după ce a fost celălalt club de carte și după ce l-am convins pe M. să ne uităm la miniseria de pe Netflix (and we both loved it).

Tot în august începută – este Magellan – omul și fapta sa, prima carte a lui Zweig pe care o citesc. Mai mult decât o lecție de istorie (și geografie – am urmărit pe hartă drumul parcurs de echipajul exploratorului portughez), e o carte “de aventuri”, care te ține cu sufletul la gură (deși în mare ȘTII, desigur, cum se termină povestea).

 

O carte care mi-a plăcut mai mult decât m-am așteptat este această Cheryl Strayed cu ale sale Delicate frumuseți ale vieții. este tot o colecție de mici momente – mai precis o suită de scrisori – și – răspunsuri la rubrica Dear Sugar. Dar felul în care sunt scrise (răspunsurile, căci acestea sunt meritul lui Cheryl) – este minunat. Ca și cum ai gusta lingurițe mici de înțelepciune și iubire – care merg și se așează direct pe micile (sau marile) vânătăi sufletești – pe care poate nici nu știai că le ai. Oarecum același scop îl au Povești(le) ca să te iubești mai mult – de Álex Rovira Celma – pe care le-am citit copiilor la culcare, câte una în unele seri, câte 6-7 în altele.

Cărțile din septembrie

71. Pastoralia, de George Saunders.

72. Elogiu mamei vitrege, de Mario Vargas Llosa.

73. Doctorul Aumădoare, de Kornei Chukovski.

74. Magellan: omul și fapta sa, de Stefan Zweig.

75. Alias Grace, de Margaret Atwood.

76. Să ucizi o pasăre cântătoare, de Lee Harper.

77. Juniper, fetița născută prea devreme, de Thomas și Kelly French.

78. Delicatele frumuseți ale vieții, de Cheryl Strayed.

79. Fetița Univers, de Oana Radu.

80. Povești ca să te iubești mai mult, de Álex Rovira Celma.

 

Am început cu atâta vreme în urmă povestea asta (și e atât de târziu acum), că nu mai sunt multe de spus. Decât poate că – fiecare recitire îți dăruiește într-un fel o carte nouă, cumva. Și că uneori recititul are ceva incredibil de liniștitor. Ceea ce, cum știți deja, vă doresc și vouă.

Tags: , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Faptul că ești iubit oricum ai fi

Cum să scriu oare în luna august o poveste care să nu înceapă cu “anul trecut pe vremea asta…”?

Pentru că nici măcar eu nu sunt atât de masochistă încât să vreau să-mi aduc aminte…

… oh, wait.

Anyway.

Poate că voi începe cu cartea Ottessei Moshfegh (Un an de odihnă și relaxare) – despre care vă pot spune cu mâna pe inimă că e cumplit de enervantă și numai despre “odihnă” și despre “relaxare” nu este. Ci despre o tânără aflată într-o super depresie (și probabil alte câteva diagnostice), care decide ca timp de un an să… Dar nu pot să vă spun ce face fără să spoil jumătate din farmec. Bonus, cartea  m-a făcut să vreau să strig încontinuu la psihiatra ei “are you fucking kidding me??”. În timp ce – cumva – n-am putut-o lăsa din mână. Da.

Poate că voi continua cu Unde pădurea întâlnește stelele a lui Glendy Vanderah – care pare o carte de vacanță, dar nu este. O carte sensibilă și – îndrăznesc să spun frumoasă – despre cum niște oameni cu povești dificile pot crea un sentiment de acasă unii pentru alții. Din punctul ăsta de vedere mi-a amintit un pic de Împreună a Annei Gavalda – deși stilul este diferit.

dav_soft

Pot continua acum cu Why mommy drinks a lui Gill Sims – pe care constat acum că nici măcar n-am pozat-o (atât de repede am citit-o, haha). Pe asta am primit-o cadou de la sis de un Crăciun, acum vreo doi ani cred, în engleză, căci nu era tradusă la vremea respectivă. Am început-o, am râs, apoi a rămas pe raft, căci lene să citesc în engleză ce nu e absolut necesar. Apoi a apărut tradusă la Publica (yeey!) de unde am luat-o caldă, din tipar aproape. Abia asta e o carte de vacanță. Despre cât de diferită e experiența de a fi părinte de pozele alea cu toată lumea fericită zâmbind feeric (și despre cum everybody struggles, chiar dacă nu ne prea place să recunoaștem).

Și abia la sfârșit v-aș zice poate de Oameni anxioși a lui Backman pe care am luat-o la Bookfest și am citit-o aproape in one sitting. Și care e despre un fel de luare de ostateci în timpul unei vizionări de apartament. Și despre more, much more, așa cum sunt întotdeauna cărțile lui.

Tot în iulie am citit două dintre biografiile romanțate apărute la Polirom (a Mariei Tănase, scrisă de Simona Antonescu și a lui Cioran, scrisă de Andrei Crăciun). Ambele mi-au plăcut, cred că o să citesc toată colecția încet – încet.

Exalare a lui Ted Chiang e o colecție de shot stories SF very smart, de pe lista de recomandări de lectură a lui Obama din 2019. Nu știu exact cum să le descriu. Diferite. Dar și… optimiste cumva. Oricum, enjoyable.

Paradoxul cimpanzeului – o altă carte tradusă la Publica și pe care o citisem pe sărite în engleză este singura carte oarecum de specialitate citită integral în perioada asta. Steve Peters este psihiatru și lucrează cu sportivi de performanță, ajutându-i să se antreneze mental și să-și atingă obiectivele de performanță. Pe de o parte, citind cartea, am tot avut senzația că este un ghid de #SchemaTherapy supra simplificat. Pe de altă parte, aș zice că este o lucrare utilă pentru înțelegerea minții și paradoxurilor ei – pe care o pot citi și clienții noștri, dar din care avem de câștigat și noi.

A ieșit iar o poveste nesfârșită. Îndrăznesc să zic că e din cauză că mi-a plăcut mult ce-am citit în iulie (și aș vrea să vă placă și vouă). Dar poate-i pentru că e singurul loc unde vorbesc cumva fără să ascult și atunci balanța se reechilibrează un pic (din nou). Oricum ar fi, nu prea am cum să închei fără bucățica asta din Backman care mi s-a lipit de suflet deoarece, evident, m-am regăsit în ea.

În fine, long story short, mai jos lista cu toate zece:

56. Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos, de Simona Antonescu.

57. Oameni anxioși, de Fredrik Backman.

58. În vremea contaminării, de Paolo Giordano.

59. Viața acestui băiat. Memorii, de Tobias Wolff.

60. Cioran, ultimul om liber, de Andrei Crăciun.

61. Anul meu de odihnă și relaxare, de Ottessa Moshfegh.

62. Why mommy drinks, de Gill Sims.

63. Unde pădurea întâlnește stelele, de Glendy Vanderah.

64. Paradoxul cimpanzeului, de Steve Peters.

65. Exalare, de Ted Chiang.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

The (ironic) beach reading list

Smell the sea and feel the sky

Let your soul and spirit fly

(Van Morisson)

Scriu abia acum povestea cărților de iunie pentru că aparent sunt mai bună la a le spune oamenilor cum să aibă grijă să nu se epuizeze decât să am grijă să nu mă epuizez eu (dar știți, să arunce primul piatra cel fără de – acest – păcat).

În altă (sau aceeași?) ordine de idei, mi-e cumva dor de (ideea de) mare, aș sta undeva de unde să simt o briză pe față, aș asculta niște valuri cum se sparg de un țărm, aș uita șirul zilelor în rutina plajă – somn de prânz – plajă – cină – cititcititcitit.

Dar dacă trebuie să mă mulțumesc cu câteva zile furate și cu cabana pitită după dealuri unde stăm numainoi și pe copii îi uită Dumnezeu pe trambulină, then so be it.

Mă uit peste lista de cărți citite în iunie și nu văd niciuna pe care aș lua-o la plajă.

Ba da, stați.

Acest YA scris frumos (pe care, întâmplător l-am și avut cu mine în concediu, acolo unde vă ziceam. Deși… nah. Tot nu e de vacanță complet, fiindcă povestea e mai degrabă tristă (o adolescentă care își pierde mama to suicide). Deși, apoi, ea recuperează fragmente din istoria de familie care îi aparține.

Recomandarea pentru The choice am primit-o de la Laura care mă ceartă constant când fac recomandări de cărți. Dar am dat-o jos de pe raft abia când David Edwards a pomenit-o într-una dintre prezentările lui de la Summitul Schema Therapy de anul ăsta. Mai mult decât o poveste despre Holocaust, Alegerea este o poveste despre reziliență, despre lucrul cu sine și despre – cum îi zice și numele – o alegere.

Cât pe ce să cred că nu am făcut poză cu cartea de proză scurtă a Chimamandei Ngozi Adichie – pe care am avut-o la clubul de carte (Ce simți în jurul gâtului). Dar căutând, am găsit, desigur poza. Pe care n-am apucat să o postez, ‘coz am terminat cartea între două #marțeacuflori. O bijuterie de carte cu bijuterii micuțe de povești despre imigranți, dezrădăcinări, dar mai ales despre emoții și deci despre oameni.

Tot în iunie am terminat de citit cartea Clarissei Pinkola Estes (Femei care aleargă cu lupii) – o carte despre simbolistica jungiană a viselor pe care am început-o hăt – hăt prin 2018 (cum ne spun aceste poze frumoase făcute de Smaranda). Nu-i o carte care se citește ușor, ci mai degrabă cu creionul pe hârtie. Dar e o carte interesantă (cu povești despre arhetipurile feminine și înțelesurile lor) și cu siguranță utilă în munca mea.

Nu știu dacă vă arăt poza cu Roth (Povestea lui Orișicine) ca să mă laud cu bujorii și cu lumânarea-în-căniță-de-porțelan (de la Flairscent) sau pentru cartea în sine (am avut-o la celălalt club de carte). Dar e o poveste care te pune un pic pe gânduri, o meditație pe tema bătrâneții, pierderii vitalității, alegerilor mai bune sau mai proaste, relaților.

Tribul și My Sh*t therapist sunt ambele #mentalhealth stories. Tribul e luată pentru că am găsit-o ca referință în cartea lui Hari (Lost connections), iar cartea lui Michelle Thomas a apărut printre noutățile de la Bookfest (tradusă la Polirom). Amândouă sunt touching – deși în feluri diferite. Tribul – subliniind importanța sentimentului de apartenență, iar cartea lui Michelle Thomas povestind cu umor cum este să trăiești cu dificultăți de sănătate mintală.

Despre Milkman am povestit (și citit) atâtea, că am senzația că știți cu toții despre ea. Dacă nu știți, ar trebui să join grupul Clubul cititorilor de cursă lungă – i-a făcut acolo Laura cea mai frumoasă descriere ever. De altfel, nu prea știu cum s-o descriu. O carte despre provocările de a fi femeie în Belfastul anilor ’70, într-o societate opresivă, să zicem. Dar farmecul ei (și dificultatea totodată) stă în felul în care este scrisă – care te scoate din minți, te amuză și te delectează în același timp.

 

S-a făcut târziu și am deja trei zile de când scriu la povestea asta, așa că în semn de protest mă voi duce la culcare. Cum vedeți, am uitat cum se citesc zece cărți pe lună (sau orice cifră rotundă for that matter). Dar cel puțin afară e un pic răcoare, încă există pe lume pepene rece și îmbrățișări calde, copaci cu trunchiurile în apă și picturi pe numere care te fac să te simți un pic artist – și cât există, poate nu e totul pierdut.

 

Mai jos, lista cu toate opt:

48. Ce simți în jurul gâtului, de Chimamanda Ngozi Adichie.

49. Tribul. Despre întoarcerea acasă și apartenență, de Sebastian Junger.

50. Alegerea, de Edith Eva Eger.

51. Psihologul meu de c*cat și alte povești despre sănătatea mintală, de Michelle Thomas.

52. Milkman, de Anna Burns.

53. Uimitoarea culoare de după, de Emily X. P. Pan.

54. Femei care aleargă cu lupii, de Clarissa Pinkola Estes.

55. Povestea lui Orișicine, de Philip Roth.

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS