Prințesa se salvează singură în povestea asta

Mă uit peste cărțile citite în perioada asta și nu văd aproape niciuna pe care s-o fi citit acasă. Am avut o toamnă cu furnici pe toată talpa, așa că majoritatea sunt cărate prin aeroporturi și avioane (unele de mai multe ori), împachetate și despachetate, înghesuite în buzunarele exterioare ale trolerului, etc.

De asemenea, majoritatea nu m-au dat pe spate, nici nu mi-au schimbat viața în niciun fel.

Deși, de pildă Iubire cu i mic a lui Miralles ar putea fi – să zicem – o carte potrivită pentru teancul de sărbători: călduță, drăguță, cu câteva sincronicități, cu o pisică, o prietenie improbabilă și o dragoste din copilărie.

Arta de a călători a lui de Botton este ceva ce v-aș recomanda înainte de a pleca într-o călătorie (sau chiar în timpul, why not?). E scrisă prietenos, ușor filosofic, ușor ironic, în stilul obișnuit (dacă ați mai citit ceva de el).

Corpuri a lui Susie Orbach mi-a plăcut multișor. Este despre felul în care în prezent am ajuns să ne privim corpurile ca pe ceva ce “facem” mai curând decât ca pe un dat, decât ca pe ceva firesc, decât ca pe ceva ce locuim, să zicem. Despre câtă suferință poate fi asociată cu ele. Despre cum putem face să ne fie mai ușor să trăim în corpurile noastre.

Purgatoriul îngerilor, a doua carte de Cavadia pe care o citesc nu m-a impresionat la fel de mult ca prima (Măștile fricii). Însă m-a sensibilizat foarte mult tema: copiii dispăruți, plecați de acasă “de bunăvoie” sau răpiți. Hint: nu o citiți totuși dacă sunteți anxioși, s-ar putea să nu mai dormiți bine o vreme…

O carte care face bine la moral (ca să vă “dregeți” după Cavadia) este Curajul în sălbăticie a lui Brene Brown. Pe care am citit-o în… v-ați prins, fix opusul sălbăticiei. Pe malul Tamisei, așteptând băieții să iasă de la Muzeul torturii. Mă rog, fiecare cu doza lui de curaj. În carte, Brene vorbește despre curajul de fi tu însuți, diferit, de a-ți respecta adevărul interior și a nu mai renunța la autenticitate de dragul acceptării, cum ar zice Gabor Mate.

Însă cartea care mi-a plăcut cel mai mult din acest zece a fost – în mod neașteptat – Apele Nordului a lui Ian McGuire. Zic neașteptat fiindcă am citit despre ea că este dură și aspră și, în fine, am luat-o cu mine la Malmo just for the irony – știam că Apele Nordului din carte nu sunt Marea Baltică și Marea Nordului în apropierea cărora eram (un pic din Marea Baltică scăldată în soare am văzut zi de zi de la balcon), dar oricum, eram lângă “ape” și eram “în nord”, so.

Also, am început-o fiindcă am încercat să nu citesc prea mult din Stefansson, să-mi mai rămână și pentru Crăciun. Dar iată că începând-o aproape n-am mai putut-o lăsa din mână; este de toate, și dură și aspră și – watch your language, mister! – și tristă și un pic enervantă. Și foarte bună. Un echipaj pestriț pleacă pe o balenieră în apele nordului la… pescuit de balene, să zicem, dar sigur că v-ați prins deja dacă ați citit coperta patru că nimic nu-i ce pare să fie, nici măcar misiunea echipajelor de pe baleniere. So, yeah. Citiți-o. (Not for the faint of heart, tho’).

Și mai avem apoi cartea de poezii a Amandei Lovelace cu care am început. În stilul lui Rupi Kaur, dar nu la fel de bună. Face bine la moral totuși.

Cam atât azi.

Fiică-mea și-a făcut un brad din cărți peste care Gabi a pus niște steluțe luminoaste frumoase. Și cred că o să fac și eu unul anul ăsta. Aveți grijă de inimile voastre și inventați-vă tradiții de familie de sărbători: o să le lumineze într-o culoare caldă, așa cum meritați.

Mai jos, lista cu toate zece.

151. 26 kisses și un happy-end, de Anna Michels.

152. Lămâi, cărți și prieteni, de Jo Cotterill.

153. Heather, cu totul, de Matthew Weiner.

154. Purgatoriul îngerilor, de Camelia Cavadia.

155. Iubire cu i mic, de Francisc Miralles.

156. Curajul în sălbăticie, de Brene Brown.

157. Arta de a călători, de Alain de Botton.

158. Corpuri – regândirea legăturii dintre minte și corp, de Susie Orbach.

159. Apele nordului de Ian McGuire.

160. Prințesa se salvează singură în povestea asta, de Amanda Lovelace.

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Împreună

Mi-am terminat de făcut bagajele și în mod normal ar trebui să mă duc să mă culc: transferul pentru aeroport o să fie aici ridicol de devreme mâine dimineață.

Dar mi-am pus în minte ca mai întâi să vă spun două vorbe despre cărți, așa că am răpit și monopolizat laptopul. So here it is.

Mi-au plăcut majoritatea cărților din acest zece, chiar și cele cărora le-am dat 3*. Nu este niciuna pe care nu v-aș recomanda să o citiți – și asta spune ceva.

Cel mai mult și mai mult mi-au plăcut Factfulness și Împreună, așa cum probabil că v-ați prins dacă s-a întâmplat să ne întâlnim în ultimul timp.

Despre Factfulness știam de la Mădă care a citit-o prima. Am fost destul de norocoasă încât să o iau cu autograf de la Anna – pe care am întâlnit-o la București în octombrie la The power of storytelling. Minunate, și Anna și cartea și Dollarstreet (proiectul Gapminder care îi place lui Bogdan). O carte despre lume și despre zece categorii mari de biasuri cognitive care ne împiedică să o vedem așa cum e – adică într-o stare mai bună decât credem în mod normal.

“Imaginează-ți lumea ca pe un copil prematur în incubator. Starea lui de sănătate este critică, iar respirația, bătăile inimii, precum și celelalte semne vitale sunt monitorizate constant pentru a se putea stabili imediat schimbările pozitive sau negative. După o săptămână, copilului îi merge mult mai bine. Toate măsurătorile se îmbunătățesc, dar tot trebuie să rămână în incubator pentru că starea de sănătate este în continuare fragilă. Se poate spune că situația lui se îmbunătățește? Da, absolut. Se poate spune că este în continuare critică? Da, absolut. Dacă spun că lucrurile evoluează spre bine, afirm prin asta că totul e sub control și că ar trebui să ne relaxăm și să nu ne îngrijorăm? Nu, în niciun caz. Situația este ambivalentă. În același timp rea și mai bună. Mai bine și rău în același timp.
Așa ar trebui să ne raportăm la starea actuală a lumii.”

Anna Gavalda îmi place de multă vreme. (Acum, că mă gândesc, cred că tot datorită Mădălinei am citit prima dată o carte de ea). Dar Împreună stătea pe raft necitită. Nici nu știu bine de ce.. Am dat-o jos în seara în care vă întrebam ce să mai citesc frumos și luminos: nu aveam în casă nimic din lista de sugestii, așa că m-am dus la bibliotecă și am întins mâna pur și simplu. Nu prea știu cum să o descriu decât așa: frunoasă și luminoasă. (Aici, în Cipru fiind, îmi dau seama că și despre locul ăsta aș spune la fel).

Așa că – știți voi, citiți-o! O să vă încălzească inima.

“Spus în felul ăsta, sună un pic aiurea, evident, dar mă rog, era adevărat: pentru prima oară și așa cum erau ei, aveau impresia că sunt, într-adevăr, o familie.
Chiar mai ceva ca o familie – familia pe care și-o aleseseră, și-o doriseră, familia pentru care se luptaseră și care nu le cerea în schimb decât să fie fericiți împreună. Și nici măcar să fie fericiți, nu aveau asemenea pretenție. Ci să fie ÎMPREUNĂ, atâta tot.”

Mai am în acest zece două cărți de psihologie destul de utile. Nu life-changing, dar bune pentru temele pe care le tratează: Too nice for your own good (despre stilul pasiv de comunicare; schemele de subjugare și self-sacrifice) și I hate you, don’t leave me (despre tulburarea de personalitate borderline).

Lovește-ți inima și Copilul lui Noe sunt doza de weird-sad a acestui zece.

Let’s pretend this never happened și Doamna Fletcher sunt doza de fun. O mamă perfectă este cartea ușor superficială – dar potrivită pentru vacanțe și pentru oricine a făcut vreodată parte dintr-un grup de mame 🙂 .

Distanța dintre noi este cartea de atmosferă. Mi-a luat o veșnicie s-o citesc, dar când în sfârșit am reușit să mă așez în ea, povestea s-a țesut în jurul meu frumos.

Cam așa.

E Gaudeamusul și eu nu sunt în țară. Dar sufăr mai puțin decât alte dăți. Pentru că știu că voi citi oricum ce am de citit din noile apariții când le-o veni vremea. Și pentru că nah, soarele de aici, căldura și zgomotul valurilor care se sparg de țărm mă consolează binișor 😀 .

Ceea ce, altruistă fiind, vă doresc și vouă!

Mai jos, lista cu toate zece:

141. Too nice for your own good: how to stop doing 9 self-sabotaging mistakes, de Duke Robinson.

142. Lovește-ți inima, de Amelie Nothomb.

143. Distanța dintre noi, de Jhumpa Lahiri.

144. Doamna Fletcher, de Tom Perrota.

145. Factfulness: zece motive pentru care interpretăm greșit lumea și de ce lucrurile stau mai bine decât crezi, de Hans Rosling împreună cu Anna Rosling Ronnlund și Ola Rosling.

146. Împreună, de Anna Gavalda.

147. O mamă perfectă, de Aimee Molloy.

148. Copilul lui Noe, de Eric-Emmanuel Schmitt.

149. Te urăsc, nu mă părăsi: înțelegerea personalității borderline, de Kreisman și Straus.

150. Let’s pretend this never happened: a mostly true memoir, de Jenny Lawson.

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Lumea noastra facuta din povesti

Copilul meu cel mare a fost ieri cu clasa la targul de carte si alte cateva evenimente din cadrul FILIT. La unul dintre ele s-a citit cu voce tare din Micul print si el s-a oferit sa iasa in fata si sa citeasca. Copiii mei sunt a patra generatie de cititori din familia noastra si ma gandesc adesea ce noroc ca e asa.

Stefansson, islandezul meu preferat pe care l-am vazut pe scena teatrului national alaltaieri (si pe care nici daca ma duceam la el in Islanda nu stiu daca aveam cum sa-l vad de atat de aproape) ne-a incurajat sa citim cat mai multe carti scrise de oameni cat mai diferiti de noi insine. Pentru ca asa ii putem intelege mai bine; asa ne va fi mai greu sa-i uram; asa vom vedea ca dincolo de diferentele de suprafata (ce purtam, cum ne decoram casele, ce ritualuri avem, ce gatim), la nivel profund suntem cu totii oameni. Tuturor ne e frica; ne dorim cu totii sa fim iubiti; ne indoim cu totii de noi insine; cu totii ne cautam sensul si suntem fericiti cand il gasim.

De la ce m-am luat? Da, de la carti. De la faptul ca parca mai mult decat oricand, zilele astea sunt recunoscatoare pentru carti, pentru minunile pe care mintea mea le descopera prin citit, pentru felurile in care cartile ma ajuta sa inteleg lumea.

Revenind, highlight-urile acestui zece sunt The five invitations – prima carte pe care am citit-o pe kindle, This is going to hurt – a lui Adam Kay, Vremea plecarii – cartea lui Picoult inceputa acum o vesnicie (in asteptarea lui Small great things care nu aparuse inca) si Sarmul discret al intestinului a Juliei Enders.

Am aflat despre The five invitations de la Alis si cum s-a intamplat sa ne mai placa aceleasi carti si alta data, m-am hotarat sa o caut. Cum tocmai imi ajunsese acasa kindle-ul, am descarcat-o si citit-o asa.

Sunt multe lucruri pe care as putea sa vi le spun despre cartea asta (cum m-a bantuit, cum o visam, cum mi-a dat un sentiment de calm si pace de cate ori citeam din ea). Dar mai bine va las un filmulet care spune mai multe:

 

Am citit Adam Key (O sa va cam usture) cand am fost la Bucuresti la formare. Sunt fragmente din anii de inceput ai carierei de medic ai autorului, povestite cu multa ironie, dar si cu oarecare duiosie si cu revolta privind sistemul medical britanic (asta in caz ca avea cineva – nu eu – iluzia ca prin alte parti lucrurile stau perfect. Pe de alta parte, desigur, imperfectul acela is in the kingdom of far far away fata de unde suntem noi acum, inchid paranteza). Cititi-o, totusi. Va rog eu frumos. O sa va zgandare. O sa va amuze. “O sa va cam usture”. O sa va placa.

Vremea plecarii e un mistery istet. Despre o mama si o fiica. Despre o disparitie de neinteles. Despre oameni imperfecti care se ajuta unii pe altii. Despre elefanti.

Sufocare este prima mea intalnire cu Junot Diaz. E pe raft de mai demult, de cand cu articolul acela rascolitor (The silence: the legacy of childhood trauma), dar abia acum mi-am facut curaj. Sufocare este un volum(as) de short stories legate cumva intre ele, scrise intr-un fel cuceritor. Familii destramate, tradari, copii care cresc fara unul sau altul dintre parinti, what’s not to like? I’m kidding, dar voi cititi-o, ca-i frumoasa.

Sarmul discret al intestinului este prima carte pe care o citesc despre conexiunea gut-brain si posibilul fel in care bacteriile si hormonii din intestin influenteaza starea generala de sanatate fizica dar si emotionala (!). Si asa ajungem sa intelegem mai bine expresia “I have a gut feeling”. Recomand.

Mai zic doar ca: mi-a placut Cal Newport neasteptat de mult; ca Fa-ti patul este foarte foarte proasta, Sea prayer e sfasietoare, iar cartea pentru copii a Ralucai Poenaru (Pericol) este o surpriza placuta la care eu si baietii am ras in hohote.

Scriu povestea asta la un birou asezat in fata ferestrei pe care vad un munte si niste copaci in frunzele carora se scalda soarele. Si ma gandesc ca mi-ar placea un astfel de birou, al meu. O astfel de lumina. Racoarea care intra prin fereastra deschisa. Pasarile pe care le aud cantand.

Pacea.

Pa care, ca de obicei, v-o doresc si voua.

Mai jos, lista cu toate zece:

131. What the most successful people do before breakfast: a short guide to making over your mornings and life – de Laura Vanderkam.

132. Vremea plecarii, de Jodi Picoult.

133. Fa-ti patul, de William H. McRaven.

134. O sa va cam usture, de Adam Kay.

135. The five invitations: discovering what death can teach us about living fully, de Frank Ostaseski.

136. So good they can’t ignore you: why skills trump passion in the quest for work you love, de Cal Newport.

137. Sea prayer, de Khaled Hosseini.

138. Sarmul discret al intestinului, de Julia Enders.

139. Pericol, de Raluca Poenaru.

140. Sufocare, de Junot Diaz.

 

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Școala emoțiilor et al

Feldman Barrett a ajuns la mine pe la jumătatea lui martie. Varianta tradusă, evident. Estimam atunci că-i va veni rândul la citit prin douăzecidouăzeci.

S-a întâmplat o minune însă și m-am apucat de ea în august. Am terminat-o în patru zile (deși nu e neapărat excesiv de prietenoasă cu cititorul). Cartea asta este una dintre cele mai bune lucrări despre emoții pe care le-am citit (și tocmai am terminat Emotional Schema Therapy acum vreo două săptămâni). Întoarce cam tot ce am învățat la școală despre emoții – cu susul în jos. Cam tot ce am învățat la școli, de fapt (facultate și master). Abia acum, la congresul CBT de anul trecut și la formările în #SchemaTherapy am auzit mai multe despre ea.

Ce spune Feldman Barrett pe foarte scurt (and oversimplified) este că emoțiile nu sunt înnăscute, cum se credea, ci mai curând construite. Că mare parte din ceea ce noi credem că sunt percepții sunt, de fapt predicții – creierul nostru face predicții all.the.time și numai când apare ceva diferit față de predicțiile respective este analizat. Că este foarte important să învățăm cât mai multe cuvinte care descriu emoții pentru o viață emoțională bogată (bine, this is no news, am învățat-o și i-am învățat la rândul meu pe alții de când lumea).

În fine, spune multe Lisa în cele 400 de pagini, inclusiv despre cum să dezvoltăm inteligența emoțională a copiilor noștri. Iar dacă n-aveți chef să citiți cartea, luați de aici TED-ul, like normal people.

Și apropo de ce putem învăța copiii despre emoții, dacă tot m-am pornit, am citit și Susan David, Agilitatea emoțională – tradusă de Litera și adusă la cald de Librarium.

Well, nu a ajutat neapărat că am citit-o după Feldman Barrett: m-a impresionat mult mai puțin. Dar am găsit și lucruri “de notat și aplicat”: despre emoțiile neplăcute, despre acceptare, despre alegerea unor reacții flexibile… și tocmai când mi se părea că recunosc de undeva ideile asta, găsesc trimiterea la ACT (Acceptance and Commitment Therapy). But nice, anyway. Din nou, dacă preferați, TED-ul.

Bun, vă zic iar despre Happiness for humans, care este, de fapt un sirop, pentru că… IA. Pentru că… aproape distopie. Pentru că nu se poate să nu te pună un pic, un pic mic de tot pe gânduri. (Dezamăgiri în dragoste, o IA care învață de la oameni cum să pară umană; alte IA “evadate” in the www; IA-uri care folosesc orice dispozitiv electronic aflat la dispoziție ca să producă efecte în lumea reală. Still not scary? 🙂 ).

De fapt, în perioada asta am terminat și Jane Eyre, re-read de perioadă adultă. Ce înseamnă literatură de bună calitate – chiar dacă în zilele noastre nobody talks like that anymore – odată ce m-am reapucat de citit, n-am mai lăsat-o din mână.

Și apropo de re-read de perioadă adultă: știți că a reeditat Arthur Doctorul Aumădoare? A mai crescut cineva cu cartea asta? Well, stați liniștiți, Codrin o iubește. Să vedem ce zice Vlad.

The hate U give e iarăși ceva ce puteți citi dacă vreți să înțelegeți mai bine black issues & white privilege. Deși scriitura nu e musai ceva care îți schimbă viața.

Fiica lui Mistral e un film pe care l-am văzut pe sărite în adolescență și care m-a impresionat la vremea lui. Imagine my surprise când am dat peste carte. Pe care am devorat-o de asemenea. E o telenovelă, I know. Și ce dacă?

Bun, acum că e recișor afară (yep, a început anotimpul meu preferat) și că tocmai ce v-am zis cât de important este să învățăm cuvinte care descriu emoții, vă las cu GEZELLIGHEID. (The Book of Human Emotions, a lui Watt Smith).

 

 

(de pe mercurynews.com)

Derived from the word for “friend,” gezelligheid describes both physical circumstances—being snug in a warm and homely place surrounded by good friends (it’s impossible to be gezelligheid alone)—and an emotional state of feeling “held” and comforted.

 Ceea ce, altruistă fiind, vă doresc și vouă! 🙂

Mai jos, lista cu toate zece:

121. Jane Eyre, de Charlotte Bronte.

122. Happiness for humans, de P.Z. Reizin.

123. How emotions are made. The secret life of the brain, de Lisa Feldman Barrett

124. Cel dintâi mister, de Katharina Vestre.

125. Ghidul narcisistului, de Lisa Martinez Lewi.

126. Agilitatea emoțională, de Susan David.

127. Fiica lui Mistral, de Judith Krantz.

128. Doctorul Aumădoare, de Kornei Ciukovski.

129. The hate U give, de Angie Thomas.

130. The obstacle is the way, de Ryan Holiday.

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

“Să urăști și să iubești pe cineva în același timp”

Caut de un sfert de oră un titlu mai bun, dar ce să vezi? Când ai Rupi Kaur în teancul de citite, e greu să NU găsești ceva care se potrivește cu ce-ai vrea să zici, așa că iată:

Abia ce-am revenit din vacanță și am apucat să muncesc un pic, că am avut iarăși câteva zile libere. În care am dus copiii, cărțile și pe sor-mea – la bunici. Nu subestimați cât se poate citi la umbra nucului / în foișor, chiar dacă foișorul e folosit pe post de bază-contra-pirați de către 3 copii sub șapte ani.

Cred că am mai multe cărți de vacanță în teancul ăsta decât în cel de data trecută, deși impresia mea era că am citit la nonfiction de mi-a ieșit prin căciulă (well, I did, de fapt, dar asta e o altă poveste).

Așa că dacă încă n-ați plecat în vacanță, sau ați fost, dar acum căutați distracții de august în oraș, voila:

Adică Eliza și monștrii ei, de la Storia, Iubirea care a rupt lumea în două, de la Young Art și, desigur, a doua  carte de poezii de Rupi Kaur. Amândouă sunt povești de dragoste with a little something on the side. (Amândouă, am zis? Toate trei voiam să spun, evident!).

Și apropo de a little something on the side, și primul volum din Culorile lui Madeleine e simpatică. Și nici Distanța dintre noi, nici Ziua în care am învățat să trăiesc nu sunt alegeri proaste dacă vă faceți bagajul de vacanță.

Spuneam că am citit și nonfiction: am terminat manualul de Emotional Schema Therapy al lui Leahy (pe care l-am cunoscut la congresul de la Cluj vara trecută). Excelent scris și foarte util oricui vrea să înțeleagă mai bine emoțiile și lucrul cu ele. Și am mai terminat și Angier – cu a ei Geografia intimă a femeii (începută tot vara trecută) – de neratat pentru oricine vrea să înțeleagă… well, titlul e self explanatory, să zicem. Cel puțin până la un punct. Dar e tot foarte bine scrisă și conștiincios documentată. Chiar dacă Angier are o problemă cu psihologia evoluționistă și asta o face să facă uneori comentarii răutăcioase despre teoriile cu care acest domeniu ne-a obișnuit.

In other news, ne apropiem de momentul în care vom avea primele întâlniri cu copiii la Clubul de carte Cuza Vodă (yeyy!) – ideea Lidiei Alexa și a părintelui Dan Damaschin care a adunat în jurul ei aproape 50 de oameni. Dintre care cu primii ne-am văzut alaltăieri:

Deci ce voiam să vă zic? Există cărți pentru toate felurile de vreme, pentru toate felurile de peisaj, care merg cu limonadă, cu cafea grecească, cu sorbet de portocale și cu aperol, cu vacanța, cu serviciul, cu proiectele de voluntariat, cu soarele și cu ploaia.

Și, cum ziceam:

Mai jos, lista cu toate zece:

111. Distanța dintre noi, de Kasie West.

112. Iubirea care a rupt lumea în două, de Emily Henry.

113. Carry on, warrior, de Glennon Doyle.

114. Eliza și monștrii ei, de Francesca Zappia.

115. Soarele și florile sale, de Rupi Kaur.

116. Inconfundabil: de ce este mai bine să fii unicul în loc de cel mai bun, de Srinivas Rao.

117. Emotional Schema Therapy, de Robert Leahy.

118. Geografia intimă a femeii, de Natalie Angier.

119. Culorile lui Madeleine – cartea I: O frântură de alb, de Ja Moriarty.

120. Ziua în care am învățat să trăiesc, de Laurent Gounelle.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

The ultimate beach reading list

Îmi voi aminti vacanța asta (printre altele) drept momentul în care m-am decis sa give kindle a try. Fără vreun motiv logic, aparent: să aleg cărți pentru drum este unul dintre momentele mele preferate, iar drumul cu mașina înseamnă spațiu aproape nelimitat pentru cărți – well, nu chiar NELIMITAT, dar, în fine, înțelegeți voi… Cu toate astea, în colțul minții mele s-a făcut loc penru el; fetele zic paperwhite în unanimitate, în fine, om vedea ce iese.

Am citit în vacanța asta patru cărți nonfiction, două foarte bune, una excelentă și una așa-și-asa. Nici eu nu știu cum de: aș fi zis că o să-mi umplu timpul cu YA-uri și romance-uri; dar cumva cred că liniștea, turcoazul mării și legănarea de valuri aveau nevoie să fie echilibrate cumva.

Power in helping professions și Paradoxul puterii au fost cărțile foarte bune și un pic surprinzătoare ale vacanței. Prima dintre ele vorbește despre umbra care completează portretul luminos (cu altruism, empatie, bunătate & co) al profesiilor de ajutor (psihiatri, medici, terapeuți, asistenți sociali, învățători, preoți). Umbră pe care, dacă nu o cunoaștem, înțelegem și învățăm să-i recunoaștem întunecimile, s-ar putea să ne distorsioneze munca.

Paradoxul puterii este tot o carte-avertisment: despre cum să fim atenți la modurile în care puterea poate corupe și ce să facem – în loc.

Cartea excelentă – deși un pic cam sumbră – a fost Homo Deus a lui Harari, pe care am început-o prin aprilie, dar abia săptămâna asta, în nopțile cu stele și cu briză – am avut vreme să mă ocup de ea cum trebuie. După ce în Sapiens Harari ne ajută să înțelegem cum am ajuns aici (în prezent), în Homo Deus explorează câteva posibile scenarii ale viitorului speciei noastre care, pe punctul de a eradica foametea, molimele și războaiele, s-ar îndrepta, în previziunile lui – spre dobândirea nemuririi, fericirii și îndumnezeirii. Nu știm dacă Harari are sau nu dreptate – impresia mea este că el însuși speră să nu – dar cel puțin ideile lui reușesc să te pună pe gânduri, ceea ce din toată inima și cu toată convingerea vă doresc să-l lăsați să facă și pentru voi.

Mai am pe listă două cărți frumoase despre… cărți și citit: un fantasy un pic hipnotizant (Cititoarea) și o carte pentru copii (Fetița care voia să salveze cărțile – superb ilustrată).

Un Harry Potter cam sumbru (HP & prizonierul din Azkaban).

Și, la urmă de tot, două cărți care sunt CHIAR pentru plajă: Silver Bay – a lui Jojo Moyes și My swet revenge a lui Jane Fallon. Prima este o poveste de dragoste (with a little twist) derulată într-un mic golf australian populat de delfini și tranzitat de balene. A doua – o poveste amuzantă despre planurile de răzbunare ale unei femei care descoperă că soțul ei are o aventură.

Am ïnceput povestea asta despre cărți pe drumul de întoarcere de la mare și o închei pe o terasă de pe “strada principală” din Veliko unde aștept să mi se trezească “trupa”. În depărtare văd o coastă de deal și niște ferestre în care se reflectă răsăritul. Și mă gândesc că – pagini de hârtie sau paperwhite – poveștile sunt cele care contează. Poveștile și emoțiile din ele și cunoașterea. Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti…

Mai jos, lista cu toate zece.

101. Power in helping professions, de Adolf Guggenbuhl-Craig.

102. Harry Potter și prizonierul din Azkaban, de J. K. Rowling.

103. Cititoarea, de Traci Chee.

104. A fost odată, într-o vară, de Jeanette Oke.

105. Dulcea mea răzbunare, de Jane Fallon.

106. The coaching habbit, de Michael Bungay Stanier.

107. Paradoxul puterii, de Dacher Keltner.

108. Fetița care voia să salveze cărțile, de Klaus Hagerup.

109. Homo Deus – o scurtă istorie a viitorului, de Yuval Noah Harari.

110. Silver Bay, de Jojo Moyes.

Tags: , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

“Elevii mei nu pot să învețe ceva ce nu le predau”

Două cărți minunate și alte două foarte bune am citit în această perioadă, dar gândul de luat acasă (cel din titlu) vine din ALTĂ carte – o pseudo-carte, de fapt: colecția cu precepte a domnului Browne, din Minunea, de RJ Palacio, pe care am luat-o într-o după-amiază când bântuiam prin Cărturești cu fiică-mea.

Cărțile minunate sunt Insula de sub mare a lui Isabel Allende și Grădina de sticlă a Tatianei Țîbuleac.

Nu mai citisem Allende de vreun an cred, și am primit Insula ca recomandare de la Jaqueline. În centrul cărții este povestea lui Zarite, de la vârsta de nouă ani – când era deja sclavă în Haiti, până la maturitate – când ajunge să fie o femeie liberă în Louisiana. Înțeleg că i se reproșează lui Allende că nu și-a mai făcut la fel de bine temele (istoric vorbind) ca în alte cărți ale sale (Casa spiritelor, de pildă), și că astfel ne este greu să înțelegem pe deplin lupta pentru independență a statului Haiti inspirată din Revoluția Franceză. Dar ce vreau să vă zic este: nu citiți Insula de sub mare în scopul ăsta! Lăsați povestea să vă învăluie – și-o să ajungeți să visați personajele, like I did.

Grădina de sticlă am luat-o din Cărturești Carusel, când m-am dus la formare la Schema Therapy în București. Dar am citit-o cu lingurița ca să dureze mai mult. Este povestea orfanei Lastocika adoptată de către Tamara Pavlovna, sticlăreasă, și crescută cu severitate și strictețe în loc de dragoste și este spusă fără pic de dulcegărie, dar în modul poetic și hipnotizant al Tatianei pe care n-ai cum să nu-l iubești.

Cărțile surprinzător de bune sunt Mothering Sunday – a lui Graham Swift (a perfect small tragedy, cum zicea cineva: o mică bijuterie despre o iubire pierdută) și Cartea vieților mele – volumul de nonfiction al lui Aleksandar Hamon. Puteți savura poveștile scurte despre diferitele etape din viața lui Hamon – dinainte și de după ce a ajuns în America – într-o după-amiază ploioasă de duminică.

 

Frumușele și Băiatul cel nou – reinterpretarea lui Tracy Chevalier după Othello (deși cumva mai simpluță decât mă așteptam) și Bărbatul care n-a mai sunat (ideală pentru vacanță).

Mi-am luat – cum vă ziceam deunăzi – două sacoșe cu cărți cu mine. Pe multe le voi aduce înapoi nedeschise; dar gândul, numai gândul că-s acolo unde pot întinde mâna după ele – este, pentru mine, o bună parte din feelingul de vacanță! Ceea ce, ca de obicei, va doresc si voua.

Mai jos, lista cu toate zece:

 

91. Isadora Moon merge la balet, de Harriet Muncaster.

92. Băiatul cel nou, de Tracy Chevalier.

93. Mothering Sunday, de Graham Swift.

94. Bărbatul care n-a mai sunat, de Rosie Walsh.

95. Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac.

96. 365 days of Wonder, de R. J. Palacio.

97. Lobsters, de Tom Ellen și Lucy Ivison

98. Insula de sub mare, de Isabel Allende.

99. Cartea vieților mele, de Aleksandar Hamon.

100. Ariciul confuz, de Dick King-Smith.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

“It is our choices…”

 harry

De data asta acesta este firul roșu, aș zice. Firul roșu neintenționat al cărților din ultima perioadă. Discuția despre alegerile care ne fac cine suntem, chiar mai mult decât abilitățile pe care le avem.

Mai mult decât în volumul II din Harry Potter (de unde e citatul, de fapt), treaba asta e vizibilă în Beartown – a treia carte a lui Backman tradusă în limba română (după Ove și Bunica…).

Beartown

Scandalul (cum a fost tradusă) este – teoretic – o carte despre hochei. Despre un orășel pârlit în mijlocul pădurii și despre oamenii din el care iubesc hocheiul. What’s not to like, right? Wrong! Everything is – not to like. Nu-mi plac nici hocheiul, nici antrenamentele, nici obsesiile pentru câștigarea campionatelor. Mi-a plăcut însă cartea asta până la lacrimi – la propriu (am consumat un sfert de sul de hârtie igienică să-mi șterg mucii și – poate – lacrimile – până la final). M-a pus pe gânduri – le ziceam fetelor alaltăieri – legat de cum vreau să-mi cresc băieții (este o carte cu un viol), legat de ce fel de om vreau să fiu eu însămi (un om bun, pe scurt, dar ce te faci când ca să fii om bun trebuie să vorbești în loc să taci, să protestezi în loc să te abții, să scoți capul din pământ și să-i privești în ochi pe ceilalți, iar ceilalți sunt mulți și au puterea de partea lor?).

eleanor

Tot foarte mult (și tot relativ neașteptat) mi-a plăcut și Eleanor Oliphant. Un pic ciudățică și un pic de tot pretențios scrisă (din perspectiva lui Eleanor care, după cum probabil v-ați prins, numai “fine” nu este), cartea asta te face totuși s-o îndrăgești pe eroină și să vrei să-i arăți că ceea ce crede ea despre oameni e greșit – sau, în fine, că nu e adevărul întreg.

SarpeleTot despre alegeri (incomode) este, într-un fel, și Șarpele din Essex. Și despre un monstru mitologic care apare / dispare la suprafața apei și în preajma

căruia se petrec fenomene ciudate. Și despre credință și știință, despre activism social, dar mai ales este despre iubire. O carte ca un basm.

Puterea

O carte mai puțin ca un basm și mai mult ca un… nu știu, ciocan în cap? Dispozitiv de curentat – între coaste? – este Puterea, a lui Noemi Alderman pe care a zis Obama s-o citim, așa că am luat-o îndată ce s-a tradus 🙂 . Este o distopie feministă despre un viitor în care femeile ar avea “the power”, for a change. Da, este un pic overpraised (că tot întreba cineva zilele trecute), dar tot e de citit – dacă vă plac distopiile. Și – era să zic femeile – perspectivele diferite asupra lumii.

De Harriet Lerner vă mai zic repede și gata: am descoperit-o astă toamnă (cu cartea despre iertare) și mi-am luat apoi tot ce a apărut de ea. În teancul de azi: Dansul furiei – cu care mi-am luat priviri “calde” în parc. Dar care mi-a fost tare dragă. O să mai citesc.

Lerner1

Nu știu ce să vă mai zic. Doar să enjoy the rain; că life in plastic is NOT fantastic (și în curând o să avem mai multe peturi în ocean decât pești), dar niște adolescenți testează niște soluții.

Și na, să citiți. (Cât e încă legal, cum ar veni).

Mai jos, lista cu toate zece.

81. Dansul furiei – ghid pentru femeile care vor să schimbe tiparul propriilor relații, de Harriet Lerner.

82. Aristotel și furnicarul merg la Washington, de Thomas Cathcart.

83. My life next door, de Huntley Fitzpatrick.

84. Harry Potter și camera secretelor, de J. K. Rowling.

85. Isadora Moon își serbează ziua de naștere, de Harriet Muncaster.

86. Șarpele din Essex, de Sarah Perry.

87. Eleanor Oliphant se simte excelent, de Gail Honeyman.

88. The power – de Naomi Alderman.

89. The only story, de Julian Barnes.

90. Beartown, de Fredrik Backman.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Curajul de a fi vulnerabil

Mă uit peste lista de cărți despre care vreau să vă povestesc și văd un “zece” foarte așezat. Serios și cuminte. În care s-a strecurat un singur Young Adult (P:S.: I like you, de Kasie West, frumușel, de vacanță) și o Isadora Moon pentru care a făcut o pasiune Codrin.

Să începem cu Măștile fricii a Cameliei Cavadia. Auzisem destule lucruri bune despre ea (și era, ca urmare, de ceva vreme pe raft). Dar este mai bună decât mi-am imaginat – o carte despre traumă și “moștenirile de familie” care-și pun amprenta asupra alegerilor de mai târziu. O carte care se citește pe nerăsuflate; care nu “rezolvă” nimic și se termină un pic frustrant, dar pe care ar fi păcat s-o ocoliți dintr-atâta lucru.

MastileFricii

 

Am început De ce este eficientă psihoterapia a lui Cozolino prin martie, dar am citit-o cu creionul în mână, așa că a durat o vreme până s-o termin. O combinație rară de știință și limbaj fluid despre CE și DE CE funcționează în psihoterapie. Evident, mai sunt multe de testat și verificat pe tema asta, dar cartea lui Cozolino este un punct de pornire bun.

“Psihoterapeuții trebuie să fie capabili să înțeleagă durerea, suferința, ipocrizia și lipsa de echitate din lumea în care trăim. Trebuie să se fi confruntat ei înșiși cu așa ceva și să își fi descoperit propriul scop și propria chemare pentru a putea călăuzi pe altcineva. De asemenea (…) să își înțeleagă propria umbră și să o integreze în procesul terapeutic. Psihoterapeuții îndeamnă clienții să se aventureze dincolo de hotarele înguste ale propriei vieți și să pătrundă într-o nouă lume”.

psihoterapia

 Ceea ce ne conduce la următoarea carte despre care vreau să vă spun două vorbe: Curajul de a fi vulnerabil, scrisă de Brene Brown (cercetătoare, sociolog).

Curajul

Pe asta am ocolit-o multă vreme pentru că aveam, dimpotrivă, prejudecata că e e cam “neserioasă”. Am început s-o citesc în intervalele scurte în care ajungeam mai repede la cabinet și curând a început să “mă prindă”. Este despre rușine și despre felul în care ea ne face să vrem să ne ascundem și despre cum, dimpotrivă, puterea ei scade dacă ne facem curaj să ne lăsăm văzuți așa cum suntem, chiar și când nu suntem our best selves, chiar și când tocmai ne-am manifestat defectele, chiar și când tocmai am dat-o cu oiștea-n gard. Este unul dintre locurile unde am cel mai mult de lucrat, așa că cel mai bun lucru care mi-a venit în minte a fost să-i învăț pe alții cum s-o facă 🙂 : am povestit despre Brene și cartea ei la Panelul “E OK să ceri ajutorul” din Mental Health Awareness Week.

Panel

Dragostea unei femei cumsecade este prima mea întâlnire cu Alice Munro: un volum de short stories smart, smart, smart. Carte de ținut pe măsuța de cafea și savurat short story cu short story. O să revin la Alice, zic.

dragostea

Despre toate cărțile de aici până la finalul listei v-aș spune câte ceva. Ruta subterană (Pulitzer-ul pentru ficțiune din 2017) este o poveste despre sclavie bine scrisă, dar MUULT prea lăudată; Impostoarea de Lockhart este foarte enervantă, dar addictive, în stilul cu care ne-a obișnuit în Mincinoșii; Pădurea: instrucțiuni de folosire mi-a plăcut mai mult decât aș fi crezut și mi-a făcut – evident – poftă de plimbări prin pădure. Iar The end of the affair, deși, de asemenea, un pic enervantă, mi-a părut surprinzător de bine scrisă și o carte de savurat mai la maturitate, așa. (Un fel de a zice că probabil acum vreo cinci ani aș fi aruncat-o cât colo dacă dădeam peste ea, dar acum am citit-o cu plăcere 🙂 ).

Nu mai am foarte multe altele de zis momentan. Decât că – și fără să mă uit în jur la cum arată lucrurile în lumea noastră acum – tot mi-ar plăcea incredibil de mult să pot da mai departe semințele bucuriei de a citi și curiozității de a cunoaște… tot. Inclusiv puncte de vedere diferite de al tău.

Mai jos, ca de obicei, lista cu toate zece:

71. Măștile fricii, de Camelia Cavadia.

72. De ce este eficientă psihoterapia – cum ne folosim mintea pentru a ne influența creierul, de Louis Cozolino.

73. Isadora Moon merge cu cortul, de Harriet Muncaster.

74. P.S.: I like you, de Kasie West.

75. Curajul de a fi vulnerabil, de Brene Brown.

76. Dragostea unei femei cumsecade, de Alice Munro.

77. Ruta subterană, de Colson Whitehead.

78. Impostoarea, de E. Lockhart.

79. Pădurea: instrucțiuni de folosire, de Peter Wohlleben.

80. The end of the affair, de Graham Greene.

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Sensul existenței umane…

… a fost, într-un fel leit-motivul cărților din perioada asta. Nu că mi-aș fi propus în mod deosebit.

E vizibil și în SF-ul perioadei (Stația centrală), și în cartea lui Yu Hua (În viață) și în non-fiction-ul neurochirurgului James Doty (Into the magic shop); sigur în Cartea de identitate a Sandei Nicola, cred că un pic și în Copilăria lui Kaspar Hauser – a lui Bogdan-Alexandru Stănescu și evident în cartea lui Edward O. Wilson.

De altfel, probabil că fiecare carte este un pic despre sensul existenței umane, cum sunt sigură că zicea citatul ăla din Dulcele bar pe care mi-e lene să-l caut acum.

20180419_Minte

Mai puțin poate în cartea Unul dintre noi minte a lui Karen McManus. Care mi-a plăcut totuși, în ciuda acestui fapt. Este apărută la Herg Benet și e un fel de YA meets policier, dar interesant construită, cu suspans dozat convingător până spre final (când aflăm CARE dintre ei minte 😀  – ei fiind patru elevi de liceu trimiși în sala de detenție împreună cu un al cincilea care moare în timpul orei petrecute împreună; patru elevi care devin astfel automat suspecți).

Stația centrală este un soi nou de SF, unul care, deși e diferit de ce-am mai citit eu, își face treaba – respectiv te pune pe gânduri legat de felul în care ar putea arăta unul dintre viitorurile posibile (hint: cu simbioze între AI și umani, cu oameni cu tot mai multe componente robotice, cu o “stație-port” din care oamenii pleacă spre alte lumi sau în care, după ce au bântuit prin alte lumi, se întorc acasă).

Am comandat Cartea de identitate a Sandei Nicola după ce a postat despre ea Simona Tache. Am luat-o cu mine în vacanța de 1 mai și am dat-o gata într-o dimineață si o seară, cât băieții erau la piscină. E scrisă curajos și sincer și un pic vulnerabil și m-a făcut să-mi fie dragă fata asta într-un mod la care nu mă așteptam.

 20180429_SandaNicola01

 Copilăria lui Kaspar Hauser face parte din teancul #FILIT2017. Au tot povestit de bine despre ea mai mulți oameni din jurul meu. Nu știu foarte bine ce să vă spun despre ea. Decât că e surprinzătoare; că e bine scrisă; că are 12 povestiri care formează tot atâtea piese de puzzle din viața aceluiași personaj – naratorul – “Bobiță” și că mi-a amintit un pic de Olive Kitteridge a lui Elizabeth Strout.

KasparHauser

 

 

Mi-a plăcut Sensul existenței umane a lui Edward O. Wilson mai mult decât mă așteptam (n-aș fi citit și eu prima dată Cucerirea socială a Pământului, ca tot omul; dar voi reveni la ea probabil). Într-un fel ca și Sapiens a lui Harari (dar mult mult mai pe scurt), cartea lui Wilson încearcă să răspundă la marile întrebări ale existenței: de unde venim, încotro ne ducem, de ce noi și chiar cum am ajuns să fim așa cum suntem astăzi. Iar răspunsurile, deși date cu lingurița, sunt interesante și istețe.

20180407_SensulExistentei

O să mai zic că lui Codrin îi place Isadora Moon (pe care a descoperit-o datorită lui Vlad) și chiar azi și-a plătit din banii lui volumul II; că În viață m-a făcut să-mi dau de câteva ori ochii peste cap, că Fetița care a salvat Crăciunul este cartea lui Haig care-mi place cel mai puțin și că Into the magic shop este un  pic siropoasă, dar oarecum senină, ceea ce am apreciat din plin, mulțumesc frumos.

O să mai zic că după-amiaza în care ai terminat toată treaba la 17.30 seamănă cu un concediu, că faptul că băieții tăi aleg librăria în locul magazinului de jucării te face să zâmbești în gând și că să stai tihnit pe o terasă învelit în păturică și înconjurat de ai tăi care râd și vorbesc unul peste celălalt îți pare așa de mult idealul împlinit al unei vieți omenești, că ești gata să te rușinezi un pic; și totuși n-o faci. Alegi gândul de recunoștință în loc.

Mai jos, lista cu toate zece.

61. Unul dintre noi minte, de Karen McManus.

62. Stația centrală, de Lavie Tidhar.

63. Isadora Moon merge la școală, de Harriet Muncaster.

64. Fetița care a salvat Crăciunul, de Matt Haig.

65. Carte de identitate, de Sanda Nicola.

66. Copilăria lui Kaspar Hauser, de Bogdan-Alexandru Stănescu.

67. În atelierul de magie, de James R. Doty

68.  Sensul existenței umane, de Edward O. Wilson.

69. În viață, de Yu Hua.

70. Cartea somnului: programul de meditație conștientă pentru îmbunătățirea somnului în șapte săptămâni, de Joseph Emet.

Tags: , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS