O revoluție…

… le-am zis azi, la Dixit. Și, deși ceilalți au votat cartea cu bombe, Cris a votat cartea despre scris, dovadă că ideea cu revoluția și educația începe să prindă în mentalul colectiv (sau că urmărim, poate, aceleași pagini de facebook…).

revolution

Sursa foto.

Ce-am mai citit în ultimul timp să vă povestesc deci.

31. Cartea lui Julian, de R J Palacios – vine în completarea cărții Minunea, una dintre preferatele noastre alltimes. Completează povestea cu perspectiva băiețelului bully. I-am citit-o lui Bogdan și ne-a plăcut foarte mult.

32. Centrul nu se mai poate susține – povestea nebuniei mele, de Elyn Saks. Elyn este profesoară de legislație și psihiatrie la Facultatea de Drept din cadrul Universității California de sud.  A terminat dreptul la Yale și apoi a făcut și un doctorat în psihanaliză. Elyn este, de asemenea, psihotică, luptându-se cu acest diagnostic necruțător, cu necesitatea de a urma tratamentul psihiatric și cu vocile pe care le aude – aproape toată viața ei. Sunt multe motive pentru care m-a impresionat profund cartea asta, deși este evident incomodă, dar cred că mă voi limita să spun că mi-a sporit înțelegerea (e, poate, arogant să spun empatia) și că o consider un must read pentru oricine are tangențe cu terapia sau cu psihologia clinică sau psihiatria.

33. The Course of love, a lui de Botton e o analiză (sau o disecție) a unei relații de cuplu, cu faza îndrăgostirii și după aceea, când începe, de fapt, relația.  A se da cadou cuplurilor care vor să se căsătorească, alături de voucherul pentru terapia de rigoare. :)

34. Cei mai deștepți copii din lume – a jurnalistei Amanda Ripley – cealaltă parte a cadoului literar primit de ziua mea de la fetele de la birou. O extrem de interesantă analiză a câtorva dintre sistemele educaționale din țările cu cele mai mari scoruri PISA (Polonia, Coreea de Sud și, evident, Finlanda). Cu o concluzie descurajatoare care privește măsurile care ar trebui să vină dinspre ministerul educației și câteva concluzii încurajatoare – legate de părinți.

35. Muzeul inocenței, prima carte a lui Pamuk pe care o citesc. Am cumpărat-o la insistențele Andreei, dar Laur a fost cel care m-a convins să o citesc. Începută înainte de Crăciun. Pusă pe pauză pe la jumătate, reluată în martie. Ideea cărții (a aduna lucruri mici care îți amintesc de persoana iubită și a le expune într-un muzeu) este originală, dar nu e cea care face cartea savuroasă. Stilul lui Pamuk de a te introduce în atmosferă și de a te face să trăiești alături de Kemal povestea lui obsesivă de dragoste pentru Fusun – e cel care te prinde și te captivează. Voi mai citi și altele de el, cu siguranță.

read

Sursa foto.

36. Petronela Piure-de-Mere: care vrăjește și lipește, de Sabine Stading – este a doua carte mai lungă cu care îmi propun să îl vrăjesc pe Codrin și pe care ajung să o asculte amândoi cu plăcere. Petronela este o vrăjitoare de măr. Lea și Luis sunt gemenii care o descoperă și cu care se împrietenește. O poveste prietenoasă și frumos ilustrată.

37. Reinventing your life, manualul pentru pacienți al lui Jeffrey Young, părintele Schema Therapy. Ce să spun despre cartea asta? Că se citește ușor, doar că tre’ să faci pauze dese ca să te dai cu capul de masă? Hai să spunem că te ajută să ai niște insighturi. Cu mulțumiri Dianei (știe-ea-pentru-ce). Și cu surpriza să regăsesc varianta în franceză în teancul de cărți de la masterul de terapie.

Am citit 38. Tools of titans, de Tim Ferris și 39. The One Thing: The Surprisingly Simple Truth Behind Extraordinary Results, de Gerry Keller pentru că erau pe o listă de best leadership books și am făcut o promisiune celor din JCI că sap după cărți bune de leadership. Prima este o colecție de discuții pe care Tim Ferris le-a avut cu top performeri din diferite domenii, a doua – o exagerare a principiului Paretto. Interesante, utile, nu foarte noi pentru mine, though.

 40. The Body Keeps the Score: Brain, Mind, and Body in the Healing of Trauma, de van der Kolk. O altă carte de terapie a perioadei. Cu unele idei cunoscute, altele relativ noi și unele față de care sunt oarecum reticentă, dar overall de ajutor.

Ce-i de zis când trag linia? Copilul mare citește cărți fără mine (and he’s really annoying). Copilul mic începe să aibă răbdare pentru cărți mai lungi. Balerinii sunt o stare de spirit. Lalelele și freziile merg împreună în același buchet. Cam așa.

 

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Apa Uitării și Apa Aducerii Aminte (și una și alta)

blood_lamp

Sursa foto.

Am atât de multe cărți frumoase în acest zece, încât mă tem că n-o să mă pot opri la două vorbe despre fiecare, cum fac de obicei

21. Happiness by design, a lui Paul Dolan, căreia refuz încăpățânat să-i spun Rețeta fericirii, așa cum a fost tradus titlul ei este una dintre cărțile care adună la un loc rezultatele studiilor despre starea de bine. Nu în cel mai prietenos cu cititorul mod, totuși. Dar a must read dacă te preocupă tema.

22. Călărețul dragonilor, o altă carte a Corneliei Funke. Nu am idee de ce am ținut-o în dulap atâta timp până să i-o citesc lui Bogdan. E mi-nu-na-tă. Plină de suspans, de legături de prietenie probabile și improbabile, de dialoguri istețe și amuzante. Am iubit-o amândoi, fără rezerve. Mulțumim, Mari, că ai insistat s-o citim!

23. Odiseea umană, a lui Mlodinow. Am început-o în februarie… anul trecut. I-am citit pasaje întregi lui Bogdan și i-a plăcut mult. Este una dintre acele cărți despre care vă spuneam aici că am nevoie de tihnă ca să le termin. “De la viața în copaci la înțelegerea cosmosului” – exact asta e povestea pe care o spune Mlodinow aici. Nu e romance, nu e Young Adult, nu se citește pe repede înainte. Dar, boy. Visez la ziua când va fi bibliografie obligatorie în licee, alături de Lumea și demonii ei – a lui Sagan.

24. Fangirl, a doua carte tradusă la noi a lui Rainbow Rowell, cea cu Eleanor & Park, una dintre YA-urile mele preferate, cu care v-am bătut deja la cap bigtime. Nu mi-a plăcut la fel de mult Fangirl (deși am dat-o gata într-o zi și un pic). Este, totuși sensibilă și interesantă, în special dacă vreți o introducere în lumea fan-fiction-ului (despre care nu știam mare lucru înainte să citesc Fangirl).

25. Noaptea de foc este cartea autobiografică a lui Eric-Emmanuel Schmitt. Am luat-o aproape imediat ce a apărut, pentru că am citit aproape tot ce s-a tradus, de el. Este povestea unui pelerinaj în deșert și a unei nopți cu o epifanie, și când am înțeles despre ce va fi am crezut că o să fiu mai sarcastică. Dar nu, finalul o salvează. Schmitt reușește să fie deschis fără să fie exaltat și fără să cadă în ridicol.

read1

Sursa foto.

26. Când Moș Crăciun a căzut din cer – e tot o Funke (da, avem o mică obsesie pentru ea în casa asta). A râs Laura de mine, că nu mai citește nimeni Moș Crăciun în februarie. Așa că m-am gândit serios să i-l trimit pe Codrin în bootcamp vreo săptămână, să-i explice ea :D . I-am citit-o lui Codrin deci. Una dintre primele cărți lungi, citită câte puțin, timp de aproape două luni. Pe mine nu m-a dat pe spate, pe el însă l-a încântat suficient cât să vrea să citim până la final.

27. Fetița căreia nu-i plăcea numele său. N-am citit absolut nimic de Shafak, în afară de această carte, puteți da cu roșii, it’s allright. Pe aceasta am luat-o, în afară de coperta-i fantastică, în ideea să i-o citesc lui Bogdan (ceea ce am și făcut). Părea pedantă și plictisitoare, dar s-a dovedit neașteptat de frumoasă. Este despre cărți și lumea lor minunată, dar și despre oameni și lumea lor complicată, despre complexe și despre acceptare.

28. Cum să fii și una și alta. Cu Ali Smith m-am întâlnit în Fata întâlnește băiatul și mi-a plăcut foarte mult. Următoarea întâlnire însă (Era să fiu eu) – n-a mai fost la fel de fericită, așa că am fost un pic reticentă când mi-a îndesat-o Andreea în geantă pe asta. Dar, dar. Stați să văd cum vă spun: vă rog eu frumos s-o citiți! How to be both este o poveste cu două jumătăți; formată din poveștile a două fete fără mamă, povești care se întrepătrund într-un fel uimitor. Este așa de creativ modul în care e construită și, în ciuda faptului că pare așa de insane la început, toate, absolut toate piesele pică la locul lor într-un final, încât ar fi mare păcat să fugiți din calea ei!

29. Show and tell, a lui Dan Roam. Am început-o în hangoverul de după Ali Smith, în ideea că e ușurică și are desene și se citește ușor. Ceea ce e adevărat. Totuși. Are niște idei de bun simț despre cum să faci prezentări (am privit cu alți ochi prezentările, după ea) și cum să spui povești cu ideile tale.

30.  Până și asta o să treacă, de Milena Busquets. Destul de enervantă această Blanca, destul de enervantă foamea ei de flirt și apreciere și sex – în speranța că o vor ajuta să treacă mai ușor peste pierderea mamei. Dar din nou, și totuși… Și totuși, printre rânduri, prinzi din zbor câte o idee, câte un feeling, câte un gând – care te mișcă. Și dacă literatura nu e despre asta, atunci nu știu despre ce e.

“Așadar, a spus el. Cana asta de aici are în ea Apa Uitării. Cana asta de aici are Apa Aducerii Aminte. Mai întâi bei de aici. Apoi aștepți un pic. Apoi bei din cealaltă.
Dar ai turnat în amândouă din aceeași carafă, am spus eu. Amândouă au aceeași apă. Cum poate să fie asta pentru uitare și asta pentru aducere aminte?
Păi, sunt în căni diferite, a spus el.
Deci cănile sunt pentru uitare și aducere aminte și nu au nicio legătură cu apa? am întrebat.
Nu, despre apă este vorba, a spus el. Trebuie să bei apa.
Cum poate fi aceeași apă și una și alta? am întrebat eu.
E o întrebare bună, a spus el. Genul de lucru despre care mă așteptam să întrebi.
Asta ar însemna că uitarea și aducerea aminte sunt de fapt același lucru, și una, și alta, am spus eu.”

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Un fel de Bibliotecă Vie

Dacă zic “mamă singură”, la ce te gândești? Dar dacă zic “depresiv”? Să întind coarda și să zic “imigrant”? “Deținut”? “Politician”? “Om al străzii”? Sunt gata să pariez serios că ai niște reprezentări și că ele îți vin în minte automat.

Ei bine, în educația nonformală există această metodă. Care se numește Living library (sau Human Library). Și care este un instrument pentru demolat stereotipuri și prejudecăți. (Pe scurt: “împrumuți” oameni, așa cum ai împrumuta cărți și îi citești; câteva minute, poate jumătate de oră. Și ce se întâmplă apoi este că îți vine tot mai greu să îi așezi în cutii, după ce le-ai aflat povestea.).

Și se face că în noiembrie 2011 a venit Cristina de la LEAP și a “adus” și la Iași Biblioteca Vie. Și povestind cu Alma despre studenții “noștri”, zice ea “Auzi? Da’ ce-ar fi să folosim metoda bibliotecii vii în orientare?”. “Cum adică?” zic. “Păi na. Știi tu. Cu cărți vii. Dar în loc de stereotipuri, cu profesii”. “Aaaa”, zic. “Deci să chemăm studenții să citească un avocat, un contabil, un ITst, un psiholog, un antreprenor“. “Păi da”.

Zis și făcut (metoda noastră de implementare – în zilele bune). În decembrie 2011, în plină sesiune, organizam la Universitate prima Bibliotecă Vie.

BV_colaj00

Au trecut de atunci mai bine de cinci ani. 21 de ediții.

BV_colaj01

Aproape 100 de profesioniști au fost cărți vii. Aproape 600 de studenți au fost cititori.

BV_colaj02s

Evenimentul a fost “adoptat” de către Universități din București, din Suceava și din Bacău, dar și de către Fundația Bethany și câteva asociații studențești (din Iași).

Ei, și pentru că era mereu dificil de explicat acest concept, de bibliotecă vie, am făcut noi sfat “de familie” și-am zis să-i zicem, mai straightforward, “La ceai cu un profesionist”. (Zis și făcut, din nou).

BV_colaj05s

Așa, și cum stăteam eu de vorbă cu studenții care așteptau să înceapă evenimentul, miercurea trecută, încerc să clarific niște nelămuriri și explic (cu entuziasm, aș zice), firul roșu: “…și aveți apoi la dispoziție 20 de minute pentru a discuta cu profesionistul ales de voi. Puteți merge apoi la următorul invitat”.

“A”, zice o studentă. (I se aprinsese o luminiță în privire).

“Ca un fel de Bibliotecă Vie!”.

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

“Love grows when people serve”

05b

De câte ori îmi iese în cale o situație care mă nemulțumește, prima mea întrebare este: “bun, și ce putem face?”. Nu e resemnarea din csf, n-ai csf. E, pe bune, întrebarea CE? PUTEM? FACE?

Așa s-a întâmplat acum o lună și zece zile, când prietena mea, Mădă, dădea share la ea pe pagină rezultatelor studiului PISA din 2015, cu tot cu comentariile lui Andrei: “42% analfabetism funcțional, 19% abandon școlar, asta în timp ce economia mondială, mega automatizată și robotizată are din ce în ce mai puține job-uri pentru cei slab calificați. Harta de mai jos este amenințarea strategică numărul 1 asupra țării noastre în momentul ăsta”.

Ce a urmat?

Păi a urmat că am vorbit cu Mari și ne-am decis să facem ceva. I-am zis Magia cărților. Apoi Seara de povești. Apoi Magia poveștilor. Nu ne-am hotărât care e numele final – nici acum. Dar din săptămâna următoare ne-am apucat de făcut. Întâlniri săptămânale cu copiii de școală generală (ca o ironie, cei mai mulți dintre ei au zece ani, vârsta Fiului cel Mare) – în care citim povești.  Și… vorbim. Desenăm. Mai citim. Bem ceai cald. Citim. Punem întrebări. Mai citim. Cam așa.

colaj_mic

Nu pot nici măcar începe să vă spun câte lucruri magice s-au petrecut deja, unul după altul, aici. În sala asta de la Centrul Social din Galata.

Se foiesc, dau din mâini, din picioare, foșnesc, nu au răbdare. Și apoi au. Nu răspund la întrebări. Și apoi răspund. Nu înțeleg ce înseamnă tolerant. Și apoi înțeleg.

Filantrop. Optimism. A ține morțiș.

“Am învățat că și dacă greșești, poți repara”. “Am învățat că mama ta te iubește și dacă faci boacăne”. “Am învățat că și dacă trebuie să mergi înapoi trei căsuțe, nu te dai bătut”. (plus poza de sus, de azi, a lui Ștefan).

Luni m-am uitat peste programa de la Consiliere și dezvoltare personală aflată în consultare publică. O aveam în tab de câteva zile. Dar nu o citisem, că nah. E mai ușor să nu faci nimic decât să faci ceva. Și apoi mi-am adus aminte de câte ori mă plâng că lucrurile nu stau cum ar trebui în educație. Și că nu ne cere nimeni părerea. Și am zis hei, dar acum ni se cere părerea. Acum ar fi bine să vorbesc dacă am ceva de zis. Și am completat chestionarul după ce am citit la virgulă cele 20 de pagini. Și azi îmi spune Speranța să-i trimit ce completări mai am, ca să le discute în întâlnirea de vineri de la Institutul de Științe ale Educației. Și că feed-back-ul pe care l-au cerut e pe bune. Așa că uite, n-am petrecut o oră luni degeaba.

Marți, în schimb, am hrănit doi lilieci. În fine, nu eu personal, Asociația Visul Luanei despre care am aflat de la amazing Laura, care are Christmas Every Month (da, în fiecare lună are câte o campanie. cel puțin. ‘coz she is amazing like that).

Ce vreau să zic?

Cumva, că până și în perioada asta ciudată și plină ochi de nemulțumiri și în care o grămadă de lucruri merg aiurea parcă peste tot, parcă nu merg totuși aiurea chiar peste tot. Parcă tot mai poți face câte ceva. Mic. Dar dacă 600 000 de oameni fac câte ceva mic… Just imagine!

If you can’t do great things, zicea Mother Theresa, do small things with great love.

If you can’t do them with great love, do them with a little love.

If you can’t do them with a little love, do them anyway.

Love grows when people serve

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Cold? Read a book…

…you’ll still be cold, but you’ll be more educated, sau ceva asemănător, dar cu rimă. Adaptare după:

books2Sursa imaginii.

Mă strădui de vineri să vă povestesc despre următoarele zece cărți citite (pe care mi-a luat cam o lună să le termin), dar tot nu mi s-au aliniat planetele până acum. Păi să vedem:

11. God help the child, de Toni Morrison e aproape la fel de disturbing ca Beloved și mi-a plăcut aproape la fel de mult.

12. O paranteză în timp- este Povestea de iarnă a lui Shakespeare, reinterpretată de Jeanette Winterson. Cred că v-am făcut deja capul pătrat cu ea. Am început-o în decembrie, apoi am pus-o pe pauză și efectiv am refuzat să o termin. M-am întors la ea în ianuarie. Aș des-citi-o, doar ca să o pot citi din nou pentru prima dată. Are un je ne sais quoi în stilul în care e scrisă (m-am uitat după un citat; dar nu. Nu e vorba doar despre un citat, este vorba despre tot), nu în poveste. Deși na, și povestea…

13. Șoptindu-le vrăjitoarelor, de Anna Dale – cartea pentru copii a perioadei, primită de Bogdan de la Emi și Cris de Crăciunul trecut. Este cu vrăjitoare, cu vrăjitorici, cu copii obișnuiți și te ține în priză până la final.

14. Her again: becoming Meryl Streep, de Michael Schulman. Am primit-o de la fetele de la birou cadou de ziua mea. Am dat-o jos de pe raft după discursul ei de la Globurile de Aur. Nu am citit-o foarte ușor, din cauza referințelor la lumea filmului (care au fost chineză pentru mine), dar mi-a plăcut mult să-i aflu povestea și să înțeleg drumul ei.

15. Povestea noului nume, de Elena Ferrante. Mi-a plăcut volumul II al tetralogiei napolitane mai mult decât primul. După jumătatea cărții am reușit chiar să ajung în punctul în care îmi era dor de personaje dacă puneam cartea jos.

read7Sursa foto.

16. Nu așa procedăm noi aici, de John Kotter. O alegorie despre organizații, cu suricate. Cam childish, dar cu două-trei idei cu care “pleci acasă”, so to speak.

17. O hiperbolă și jumătate, de Allie Brosh. Weeell, me and the grafic novels, not so much of a love story. Fiul cel Mare a apreciat-o, though.

18. Bird by bird, de Anne Lamott. Nu prea știu cum să vorbesc despre cartea asta. N-am citit-o ușor, dar a fost plină de mici momente de insight care mi-au fost dragi. Valabile dacă încerci să scrii ficțiune, dar și dacă încerci să… trăiești, în general. All in all – a keeper.

19. Defalcare. Aproape nicio amintire. Integrala prozei scurte, vol I, de Lydia Davis. O altă carte care îți pune mintea pe moațe. Din cartea asta mai întâi am primit de la Andreea fragmențele pe facebook, pentru degustat. Am luat-o înainte de Crăciun și m-am apucat de ea deși aveam nu-mai-știu-câte începute. Am citit prima jumătate așa, în joacă, iar a doua jumătate în serios.

20. Misterul de la London Eye, de Siobhan Dowd. Pe asta mi-o voi aminti mereu drept cartea din timpul protestelor, când efectiv n-am putut citi nimic mai complicat, în care am citit ordonanțe și revizuiri și stenograme și articole de pe Hotnews și din Adevărul de am simțit că-mi crapă capul. An easy read, v-ați prins. Deși subiectul e o dispariție și un copil-detectiv cu simptome de Asperger’s. Mult mai bună O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții. Dar na.

Din astea zece, am două de cinci stele (Paranteza și Noul nume) și cinci de patru stele, așa că 7 / 10 au fost – cum ar veni – foarte bune sau minunate. Not bad, aș zice.

Nu știu ce să vă zic frumos. Mai coc o poveste despre educație și despre cărți și despre doing one’s share. Când o prinde formă, v-o așez pe farfurie. Poate miercuri. Între timp, țineți aproape de Funky Citizens, sunt minunați. P.S.: aud că sunt încălzitoare de mâini și picioare la Decathlon. Și dacă aveți chef de un TED, luați de aici. Hugs and kisses.

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Cărți(le) pentru copii

Mă gândesc multișor zilele astea la copii și citit; la cum aprinzi în ei lumina iubirii de cărți, la cum îi înveți ce să aleagă, cum poveștile citite le vor transforma mințile (la câtă grijă tre’ să ai, din acest motiv). La cum o oră pe săptămână în care copiii își prezintă cărțile preferate în fața altor copii – nu înseamnă mare lucru, dar dacă o repeți timp de un an (sau doi), se adună. La cum să stai lângă ei citind din cartea ta le face poftă să citească și ei din cartea lor, la cum încep să facă legături între povești, la cum te întreabă despre ce citești și ascultă curioși și răbdători răspunsul, chiar dacă răspunsul este “citesc despre cum se construiește un personaj din cuvinte”.

Am rămas cumva datoare cu lista de best 10 la cărțile pentru copii de anul trecut și vreau să le înșir pur și simplu, așa că vă țin de vorbă între timp, ca să nu vă prindeți.

Așadar, la categoria de vârstă 9-10 ani(ish), avem:

1. Viața pe Marte, de Jennifer Brown. (nu este despre astronomie, este despre prietenie și despre familie). Este un pic de tot tristă pe alocuri, dar foarte foarte frumoasă și are o ironie fiiină și subtilă pe care preadolescentul a gustat-o maxim.

2. Seria Indianul din dulap, de Lynne Reid Banks (din care am citit Indianul din dulap, Întoarcerea indianului și Secretul indianului). Știm despre ea de la Iri a Adei. Eu nu mă omor după ele, dar copilul a fost mega-încântat.

3. Seria Percy Jackson și Olimpienii de Rick Riordan (din care anul trecul am citit Blestemul titanului, Bătălia din labirint și Ultimul Olimpian – pe primele două le citisem în 2015). Nu cu zâne și unicorni, cu monștri și semizei. Dar foarte foarte bine construite poveștile și realizate personajele. Ultimul Olimpian mi-a plăcut și mie foarte mult.

4. Danny, campionul lumii, de Roald Dahl. Despre asta, Bogdan a aflat pe WhatsApp, de la sor-sa. A doua zi a trebuit să mă duc în librărie să o iau, vă imaginați. O poveste înduioșătoare despre un copil și tatăl său și relația frumoasă dintre ei.

5. Povestea Ellei, de Gail Carson Levine. Cenușăreasa repovestită. Asta suspectez că mi-a plăcut mie mai mult decât lui.

6. Bufnița care se temea de întuneric, de Jill Tomlinson este un caz foarte interesant de carte pe care au iubit-o amândoi (eu o luasem pentru Codrin, dar am observat că ascultă cu interes și Bogdan și cere să reiau poveștile).

7. Copiii de făină, de Anne Fine este o surpriză de carte care părea superficială și aiurită și, de fapt este profundă și emoționantă.

8. Vama fantomă, de Norton Juster – călătoria unui băiețel plictisit prin tărâmurile imaginației.

9. Olimpiada din biblioteca domnului Lemoncello, de Chris Grabenstein – partea a doua a Evadării, citită anul trecut. Minunată! – este votul adultului și copilului deopotrivă.

10. Inimă de cerneală, de Cornelia Funke este, prin excelență, povestea despre povești și despre povestitori. Nu se putea să n-o iubim.

I-am cumpărat prima carte când avea cam 4 luni. Acum, mai bine de nouă ani mai târziu, încă îi citesc. Îmi dau seama că parte din bucuria lui vine din timpul cu mine (și parte din bucuria mea – din timpul cu el). Îmi dau seama și mă bucur. Dar dincolo de asta, văd în ochii lui scânteia aceea – a curiozității și a interesului și a pasiunii pentru cunoaștere. O văd și zâmbesc în gândul meu și nu zic mai mult.

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Vreme de stat în casă…

… numărat banii și… citit. Sau, în fine, dacă ai dat deja banii pe cărți, rămâne cititul. Și cafeaua cu cardamon, dacă a luat bărbatul cardamon. Și.

Aceasta este, de fapt, un fel de poveste de conștientizare; să văd și eu ce haotic îmi aleg cărțile de citit. Sau nu haotic, ci foarte impulsiv. Sau emoțional. Sau cine știe…

Primul zece de anul ăsta, deci. Cronologic vorbind.

read1Sursa foto.

1. Cartea despre Hygge – arta daneză de a trăi bine, de Louisa Thomsen Brits. Păi mai era puțin până la Crăciun când mi-a trecut prin fața ochilor o promoție Publica (20% la tot, inclusiv noutăți). Așa că le-am pus repede în coș, am închis ochii și am dat send. Până la urmă era Mama acasă când a venit coletul, deci a fost un fel de cadou-de-Crăciun-bonus pentru mine. O să profit ca să zic că a fost foarte hygge întreaga situație :D . E o carte mititică. Potrivită pentru citit lângă brad. Despre sentimentul de confort, de cuibăribil, de protejat, de căldură și de oameni dragi aproape. Cred că o s-o duc la Fika prima dată când ajung, îmi amintește, în afară de casa mea, de locul ăla cărticica asta, cumva.

2. a doua carte tradusă a lui Jay Asher (cel cu Cele 13 motive). What light, în engleză, Lumina iubirii în română. Un YA foarte foarte ușurel și neinpresionant. Dar christmassy cumva. So yeah.

3. Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle a lui Timothee de Fombelle, apărută la Young Art. Luată mai demult, pe la începutul verii trecute, acum i-a venit rândul. E un pic melancolică, dar fermecătoare, dacă îți place realismul magic. Este povestea prințului moștenitor al unui tărâm fermecat, ajuns captiv pe tărâmul oamenilor și a felului în care dragostea îl însoțește între aceste două lumi.

4. Furiously Happy: A Funny Book About Horrible Things este a doua carte a lui Jenny Lawson, prima peste care dau eu. Greu de spus exact de ce m-am apucat de ea. Dar m-a prins. Este o carte cu povești spuse cu autoironie intensă despre dificultăți emoționale serioase; o carte care te ajută să înțelegi mai bine sănătatea mintală și provocările ei – felul în care arată o parte dintre acestea din interior.

5. Dark matter de Blake Crouch. Mă mănâncă să insert aici o poză cu Andreea cu Finul mic în brațe dând paginile din Materia întunecată. Dar mă tem că mă bate, așa că mă abțin. Pe asta a citit-o mai întâi Laur și i-a plăcut (foarte mult). Așa că am devenit și eu (foarte) curioasă. Este o carte despre universuri paralele și despre un cub care te poate duce în oricare dintre ele. Este o carte ca un exercițiu de imaginație, dar mai mult. E un fel de meditație despre acest univers (cumva ca și Umanii); un fel de a te provoca să te întrebi: cât de mult ți-ar lipsi viața ta de acum, dacă n-ai mai avea-o, dacă ai fi făcut alte alegeri, dacă la intersecții ai fi mers pe alte căi.

6. Magicianul din Lhasa – este a doua carte tradusă la noi a lui David Michie (cel cu Pisica lui Dalai Lama). Am primit-o cadou de la Secret Santa crilian la petrecerea de Crăciun (mulțumesc, Diana!). Este o carte care urmărește două povești în paralel (un călugăr budhist și un specialist în nanotehnologie) – și ambele povești sunt pretexte pentru introducerea unor idei despre meditație și dharma și alte concepte budhiste.

7. The Subtle Art of Not Giving a F*ck: A Counterintuitive Approach to Living a Good Life – de Mark Manson. Despre cartea asta v-am povestit un pic aici - a citit-o Andreea, am povestit un pic despre ea și așa m-a făcut curioasă și pe mine. Are câteva idei istețe, care mi-au plăcut, o abordare directă și curajoasă, dar și o lipsă de maturitate pe alocuri și o tendință de a măsura totul pornind de la propria poveste (dar nu facem toți asta câteodată?).

8. Curcubeul apare și dispare – cartea scrisă sub formă de dialog / întrebări și răspunsuri de către Anderson Cooper și mama sa, Gloria Vanderbilt (în al 91-lea ei an de viață). Face parte din coletul acela de la Publica – de vă ziceam mai sus. Am comandat-o – nu că aș fi eu la curent cu viața celebrităților, dar subtitlul este “O mamă și fiul său despre viață, dragoste și pierderi” – and how can you resist that?

9. Am luat O viață mai bună din librărie pentru că plecasem fără nicio carte la mine (I know, right?) și trebuia să-l aștept pe Nik vreo oră și pentru că, also, mi se făcuse dor de Gavalda. Mai are și o copertă irezistibilă. Așa că asta a fost. E o carte tihnită, ca o zi de duminică. A se consemna că povestea lui Yann mi-a plăcut mai mult decât povestea Mathildei.

10. Un băiat numit Crăciun de Matt Haig. Cu cartea asta a fost așa: îi mulțumeam Anei Nicolau pentru Umanii (era… late octombrie, cred) și ea zice: stai să vezi ce frumusețe de carte de-a lui aducem de Crăciun! Pe urmă Laura s-a pozat cu “un brad” format din exemplare de carte (pe la începutul lui decembrie). Am început s-o citesc în seara de Crăciun. Dar n-am putut. Am citit-o până la urmă Fiului cel Mare. Am terminat-o aseară. Savurată, cu lingurița, până la ultima filă. Cred că e o carte de citit de către un părinte unui copil. Sau invers. Dar oricum, de savurat împreună.

Ăsta e primul zece. Patru nonfiction și șase cărți de ficțiune. Două cărți autobiografice și două psiho-related. Un SF. O carte pentru copii. Una de realism magic. Un roman contemporan. Una de spiritualitate. Un YA. Nicio carte de știință, nicio ficțiune istorică, nicio distopie. O salată de lecturi pe care totuși n-aș schimba-o, chiar dacă e haotică.

Pe fundal, Andrieș cântă Dacă vrei, putem zbura. E aproape 3 dimineața. Când ninge, e liniște. Ceea ce vă doresc și vouă.

 

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Easy like Sunday morning

Da, știu prea bine că e marți, nu m-am țăcănit la cap (a, ce ziceți? e miercuri? well, săptămâna mea de lucru a început ieri, so, marți). Dar mi-au rămas zece cărți ușoare care mi-au plăcut anul trecut și mă gândeam, până apar bunătățile despre care vă zice Laura aici, poate aveți chef de ceva cu care să vă refaceți după “Jocurile foamei”, cum numește Cecilia revelionul.

Nu sunt toate Young Adult, așa cum poate vă așteptați. Dar unele sunt. So, in no particular order.

1. Absolut tot, a Nicolei Yoon. Este un Young Adult frumos. Despre o adolescentă cu o boală rară legată de imunitate – descrisă pe jumătate în glumă ca “alergie la lume”. Ea trăiește la propriu în stilul sub un clopot de sticlă, fiind îngrijită de mama ei, după ce și-a pierdut tatăl și fratele într-un nefericit accident de mașină și având o asistentă mămoasă. Asta până când… se îndrăgostește, evident. O carte cu un twist, care s-ar putea să vă placă. Haideți, o să vă placă sigur :) .

2. Amantul japonez, de Isabel Allende. Este o carte cu Irina și Alma. Irina Bazili este o moldoveancă tânără, care se angajează ca îngrijitoare la azilul de bătrâni Lark House. Aici o cunoaște pe Alma Belasco, una dintre rezidente – o femeie interesantă, rezervată, membră a uneia dintre familiile de vază din oraș. Între ele două se înfiripă (doh!) o prietenie frumoasă. Sub pretextul lucrului împreună la autobiografia Almei ies la lumină două povești de dragoste – a Almei cu Ichimei Fukuda (amantul japonez) și a Irinei cu Seth (nepotul Almei) – povești care se derulează în paralel, parte din farmecul lui Allende constând în capacitatea ei de a crea suspans în ambele planuri (trecut și prezent). “Sunt mulți oameni buni pe lume, Irina, dar sunt foarte discreți. Cei răi, în schimb, sunt foarte zgomotoși, de aceea sunt mai ușor de observat ”.

3. O mie de nopți, de E. K. Johnston. Am luat-o fără să știu la ce să mă aștept (love ar first sight, gen). O mie și una de nopți repovestită. O carte ca un basm, o carte ca o poezie. Are de toate: dragoste, magie, deșert, legătură între surori.

4. și 5. Stephanie Perkins este una dintre maestrele YA. De ea sunt scrise atât Ana și sărutul franțuzesc, cât și Isla și fericirea până la adânci bătrâneți, care sunt surori cu Lola and the boy next door pe care am citit-o priiin 2015 cred. Sunt surori în sensul că spun poveștile de dragoste a 3 cupluri de prieteni, iar poveștile se împletesc dulce unele cu celelalte.

readingSursa foto.

6. Pisica lui Dalai Lama, de David Michie. Aceasta este o carte foarte mică intrată în viața mea în momentul perfect. Autorul ei a strecurat câteva idei serioase – despre dharma, meditație, curajul de a fi tu însuți – într-o poveste simpatică, ușoară și senină despre o… pisică. O pisică jigărită, slabă și bolnavă pe care o salvează de la moarte chiar Dalai Lama, de pe străzile sărăcăcioase din New Delhi. Și despre cum această pisică se pune pe picioare și își găsește locul în preajma înțeleptului, asistând la întrevederile cu oameni importanți pe care acesta le are, trăgând cu urechea la discuțiile pe care le poartă, descoperind încet-încet idei pe care începe să le aplice în propria viață.

7. Secretul soțului, de Liane Moriarty. Am dat-o jos de pe raft după ce n-am lăsat din mână Big Little lies (tot a ei). Și asta e pageturner. O soție găsește o scrisoare a soțului ei pentru ea – pe care ar trebui să o deschidă doar după ce el moare. And so it begins.

8. Tarta cu mere a speranței, de SM Fitzgerald. Luată pentru că mi-au plăcut titlul și coperta. O carte ușoară (dar plină de speranță) despre o dispariție care, paradoxal, îl face pe cel dispărut să înceapă să fie văzut. “Kindness is magic.”, iată tot ce trebuie să știți despre ea.

9. Anotimpul fructelor de mango, de Amulya Malladi stă în teanc de ani buni. Ajunsese la fundul teancului, dar am scos-o de acolo când am mutat cărțile și cumva mi s-a lipit de degete. Povestea e ușurică și fără mari dileme existențiale (doar cu câteva… mici, să zicem) – tradiția indiană în care familia alege fetelor bărbații cu care se căsătoresc. Dar cartea creează o atmostferă cumva… tihnită și parfumată.

10. Poftă de ciocolată de Care Santos. Vânasem, de fapt, Aerul pe care îl respiri. Dar prima dată mi-a picat în mână asta. O carte cu 3 povești despre 3 femei (Sara, Aurora și Marianna) din 3 epoci diferite, unite prin pasiunea pentru ciocolată. O carte ca un desert, ca o băutură tihnită și dulce, ca o oră cu un prieten.

Cam așa.

Ar mai fi lista pentru copii.

Ce să vă zic? Iubiți-vă mult. Uitați-vă după soare. Și citiți cărți frumoase.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

“Cele mai frumoase”

Păstrez mereu cireașa de pe tort pentru la sfârșit. Nu e neapărat o strategie inteligentă, dar multe altele nu sunt, așa că ne descurcăm cum putem. Aceasta va fi povestea celor mai frumoase (zece? încă nu m-am decis. dar să zicem zece) cărți pe care le-am citit anul ăsta. Am ținut Goodreads-ul deschis vreo trei zile ca să le aleg. Again, in no particular order:

Memoriile unei gheișe, de Arthur Golden. Tot topurile de pe Goodreads mi-au scos-o în cale în mod repetat. A stat în teancul care îmi pica în cap – forever. Apoi am dat-o jos. Fac o paranteză scurtă: incredibil cât de lipsite de semne prevestitoare sunt niște momente importante: clipa când deschizi ușa spre o lume fermecată, clipa când întâlnești un om care îți va zgudui existența, clipa dinainte ca viața să ți se schimbe pentru totdeauna. Revin. Văzusem filmul, cu ani în urmă. Îmi rămăsese senzația, emoția. Nu mi-a plăcut din prima, dar a ajuns să se lipească de mine treptat. A, despre ce este? Este o poveste de viață spusă foarte frumos.

Un fel de basm, de Graham Joyce pare o carte despre o lume fantastică. Dar este despre lumea aceasta, reală și obișnuită, despre familie și relațiile din interiorul ei, o carte despre prietenie și trădarea ei, despre emoții intense și dificultățile de a le gestiona. O carte despre cât de mult tânjim după povești, dar mai mult tânjim după a da experiențelor noastre un sens, despre câtă nevoie avem de ceva în care să credem. Am întâlnit-o în Cărturești, a fost dragoste la prima vedere: am întins mâna spre ea și am dus-o acasă cu mine.

Toată lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr. Este o carte despre un băiat și o fată. Nu. Stați. Este o carte despre război. Nu. Este o carte despre dragoste. Dragostea dintre un tată și fetița lui oarbă. Dintre un băiat și surioara lui (amândoi orfani). Dintre un copil și prietenul lui (amândoi forțați să se maturizeze prea devreme). Dintre o fetiță și unchiul ei traumatizat de război. Toate luminile este o carte despre toate acestea și încă ceva. Este also sursa unuia dintre fragmentele mele preferate, respectiv “Deschideți ochii şi vedeți cu ei tot ce puteți, înainte să se închidă pe vecie”.

read3

Îți voi dărui soarele, de Jandy Nelson este o carte pe care am cumpărat-o pentru că mi-a plăcut titlul. Știam că e un YA, nu aveam cine știe ce așteptări. M-a luat totuși complet pe nepregătite. Este o poveste cu doi frați gemeni iubitori de artă (și talentați), care încearcă să-și găsească drumul în viață, care reușesc să strice și apoi se străduiesc să repare relația magică dintre ei. Cartea îi urmărește pe Noah și pe Jude o perioadă de 3 ani (între 13 și 16 ani) – când trec prin tot felul de mai mici sau mai mari cutremure – în familie, la școală și în dragoste. Sunt mai multe lucruri care te fac să iubești povestea: intriga isteață, care stă în picioare, intuiția cu care sunt urmărite firele relațiilor dintre personaje și încă ceva. Quelque chose legat de felul în care este scrisă – care te face să n-o poți lăsa din mână. Cine ştie dacă destinul nu reprezintă cumva decât felul în care îţi spui ţie însuţi povestea vieţii tale?”.

Viață după viață, de Kate Atkinson. Este o altfel de carte decât, să zicem, Îți voi dărui soarele. În acel caz ești fermecat de felul în care este scrisă cartea. Aici nu limbajul, ci felul în care este construită povestea, piesele de puzzle și felul în care, într-un final acestea cad la locul lor cum nu te aștepți – te farmecă. Te face să cazi pe gânduri, să meditezi la propria ta viață și să te întrebi: dacă aș lua-o de la capăt, eu ce aș schimba? Într-un final ajungem cu toții la același capăt. Mai contează cum ajungem acolo?” dar Ursulei i se părea că acest CUM ajungem acolo este cel mai important ”.

Prietena mea genială, primul volum al Tetralogiei Napolitane nu a fost prima carte de Ferrante pe care am citit-o. Reușise Andreea să-mi îndese într-o valiză care a pocnit pe la cusături la propriu – o altă carte (Zielele regăsirii mele – sper că ți-am returnat-o între timp, apropo). Am ocolit-o infinit și pe asta, din cauza scrisului mărunt, dar a sfârșit prin a mă cuceri povestea celor două prietene (Lila și Lenu), povestea relației lor stranii și intense, povestea familiilor dintr-un Napoli trecut.

În aceeași notă, prima mea întâlnire cu Zeruya Shalev nu a fost Durere (despre care vreau să vă spun acum), ci Viața amoroasă, care nu m-a cucerit deloc (dar despre care Tata susține că am citit-o prea devreme. Când eram prea tânără deci :D ). Nu știu ce să vă zic despre Durere; aproape că n-aș vrea să vă zic nimic; aproape că aș vrea s-o păstrez doar pentru mine. Este povestea unei iubiri din tinerețe, fără closure, a unei reîntâlniri peste ani și a unor dileme existențiale pe care această reîntâlnire le provoacă. Dar once again, tot farmecul stă în felul în care este spusă povestea (pasaje întregi îmi răsar în minte pe măsură ce scriu cuvintele astea).

read5

Pe Dumnezeul lucrurilor mărunte mi s-a pus pata din cauza citatului postat de ziua lui de Vlad. Și mi s-a pus pata atât de rău, că am răscolit online-ul și offline-ul ca să o găsesc fix, dar fix în ziua aia. Nu, n-am citit-o în engleză, deși am fost la un pas, pentru că în cele din urmă cineva a găsit pentru mine în limba română. Este o carte delicioasă despre relațiile de familie, despre mici și mari minuni, dar și despre câteva secrete sfâșietoare.

V-aș zice acum despre Sum și despre Geneza, dar nu mă pot decide pe care dintre ele să o aleg, așa că le pun pe același loc pe amândouă. Oricum îmi pare că seamănă cumva. Sunt scurte, provocatoare, istețe și bune de pus neuronii pe bigudiuri.

Iar ca să închei, am ales, bineînțeles Umanii. Pentru care tot Andreei trebuie să-i mulțumesc. Andreei și Anei Nicolau care a adus frumusețea de carte în punct ro. Oooof. Dacă voi ați fi niște extratereștri superdeștepți, Umanii este cartea pe care ați scrie-o ființelor inteligente de pe planeta Pământ, ca să le amintiți despre lucrurile care contează. Cum ar fi că, și cu asta închei finally, cum ar fi, așa cum zice Sagan, citat în Umanii: “Pentru creaturi micuțe, așa cum suntem noi, vastitatea devine suportabilă doar prin iubire.”

 

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Ficțiune și melci prăjiți

Mi-am amintit azi că am rămas datoare cu topul de ficțiune și, din categoria “măgarul, când n-are ce face, se dă pe gheață și-și rupe un picior“, o întreb pe Andreea dacă i se pare o idee bună să includ toate cărțile într-o postare. Ați ghicit, nu i s-a părut.

plate

sursa foto.

Ei, și în semn de prețuire, m-am gândit să încep cu cărțile inconfortabile (n-ați uitat de la mână pân’ la gură, vorbim despre Andreea, da?).

Și am aici câteva cărți incomode, diferite, aparte, dar foarte bune. Fără de care anul meu literar ar fi fost mai sărac. Nu sunt pentru orice stomac, însă.

In no particular order:

Fata cu toate darurile – am luat-o imediat ce a apărut. Pentru că mă loveam de ea în toate topurile de postapocaliptice și pentru că – nu-i așa? cum să reziști unui astfel de titlu?? Nu am știut despre ce e (dacă nici voi nu știți, nu citiți despre ea; citiți-o pe ea). Nu prea am lăsat-o din mână. Motivul pentru care e pe farfuria cu melci? Fix ăla de nu vi-l pot spune.

Beloved - am luat-o cu mine s-o citesc de Paște pentru că avea – țineți mine? – “iubire” în titlu. Mai multe despre ea, în postarea de Paște. De ce e pe farfurie? Păi pentru că fantome, pentru că drujbă, pentru că mai vedeți voi ce alte delicii. Cred că una dintre puținele citite de Andreea la recomandarea mea :D .

Vegetariana - Man Booker Prize-ul de anul ăsta. Povestea unei femei care renunță la carne. And all the jazz. Despre libertatea de a decide în ce privește propriul corp; despre senzualitatea florilor pictate pe piele; despre sănătate mintală; despre absurd.

Băiatul care a furat calul lui Attila – ah, nici nu știu cum să descriu cartea asta. Printre puținele pe care le-aș fi des-citit, dar NU ca să le pot citi anew. Dar brilliant în felul ei. Despre doi frați care cad într-un fel de puț și strădaniile lor de a ieși de acolo.

Durabila iubire – McEwanul de Paște – pentru detalii, see Beloved (și despre motivul pentru care am citit-o, și despre ce este). De ce e pe farfurie? Obsessed much?

Tot ce nu ți-am spus – cartea pe care s-a enervat Andreea și care m-a sensibilizat pe mine. Despre… toate lucrurile pe care nu ni le spunem în milioanele de ocazii pe care le avem. Și care pot deturna nava spre naufragiu. Mă înfioară și acum cât de plauzibilă mi se pare.

Și în final, cartea pentru care o să-mi iau biscuți în cap, Ușa. Povestea incredibilă a unei menajere ursuze, construită cu muuult talent. M-am simțit, citind-o, ca și cum aș fi condus patru ore prin ceață, cu mușchii încordați la maxim, doar ca să ajung la o belvedere care-ți taie răsuflarea. De ce e pe farfurie? Ați citit cuvântul ceață? Mușchi încordați? Alea?

Bine, nu mai pun pe listă și Elizabeth a dispărut (povestea unei demențe – și nu prea), dar dacă vă întreabă cineva, ziceți că era, da?

Hai, că zilele următoare vă zic despre niște cărți ușoare și frumoase. Poate.

Tags: , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS