#Bestof 2020: Psihologie. Psihoterapie.

Povesteam zilele trecute cu o colegă din branșă cât de important este, în munca noastră, să înveți încontinuu. Să fii conectat cu felul în care avansează domeniul tău, să citești – pe cât posibil – cele mai bune cărți care se scriu.

Și cât de mult această învățare ar trebui să fie parte din timpul alocat muncii în fiecare săptămână (dar cum de multe ori nu este).

Dacă apuc, în vreuna dintre zilele nopțile viitoare, poate vă povestesc și despre formările faine ale anului 2020. Dar nu promit.

În această notă, cel puțin despre cărțile bune pe care le-am citit – din categoria asta – să vorbim.

#Bestof 2020: psihologie, psihoterapie deci.

 

10. Minți împrăștiate: originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție, de Gabor Mate. Pe Gabor Mate l-am întâlnit la București în anul pre-pandemic 2018 la o conferință organizată de către Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei și m-au impresionat profund atât viziunea lui despre adicții, cât și modul în care privește stresul și boala. Minți împrăștiate este o carte despre tulburarea de deficit de atenție – o carte cu o viziune de ansamblu – și blândă, incluzivă – asupra a ce face mințile unora dintre noi să funcționeze “împrăștiat”. O poate citi cu încredere orice părinte de copil cu diagnostic de ADD / ADHD, dar și majoritatea adulților (ar putea avea surpriza să se regăsească prin descrieri).

9. Come as you are – tradusă for some reason ca Arta sexualității, de Emily Nagosky. Cartea cu care mi-am început anul 2020 (hei, 2020, când am zis “come as you are”, nu sunt sigură că vorbeam cu tine!) este despre sexualitatea feminină în toată complexitatea ei. Mi-a făcut bine s-o citesc, ca femeie. Am pus-o pe lista de viitoare recomandări de lectură (pentru băieții mei). Și am recomandat-o și o recomand clientelor și clienților mei din terapie. (O parte dintre ei o urăsc și ar vrea să dea cu ea de pereți, dar asta este o altă poveste).

8. Silently seduced: when parents make their children partners, de Kenneth M. Adams – este o carte din bibliografia de la Liz Lacy – terapeut #SchemaTherapy din New York cu care am făcut anul trecut formarea Schema Therapy pentru tulburările de intimitate. Este și o carte care te pune pe gânduri și care îți dă acces la alte moduri de a înțelege simbioza sau dificultățile de intimitate pe care unii oameni le au în viața adultă.

7. Femei care aleargă cu lupii. Povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice, de Clarissa Pinkola Estes. O carte despre simbolistica jungiană a viselor pe care am început-o hăt – hăt prin 2018 (cum ne spun aceste poze frumoase făcute de Smaranda). Nu-i o carte care se citește ușor, ci mai degrabă cu creionul pe hârtie. Dar e o carte interesantă (cu povești despre arhetipurile feminine și înțelesurile lor) și cu siguranță utilă în munca mea.

6. Legături pierdute. Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare, de Johann Hari despre epidemia de deconectare și singurătate și despre cum uneori depresia este răspunsul rațional la condițiile de viață ale unei persoane. Și despre cum nu poți spune că faci intervenție în depresie fără intervenția legată de condițiile de viață. Ceea ce îmi amintește de acest articol foarte bun al lui Bessel van der Kolk: The politics of mental health.

5. Cum să-ți schimbi mintea. Ce ne învață noua știință a psihedelicelor despre conștiință, moarte, adicție, depresie și transcendență, de Michael Pollan. O carte pe care am început-o în ianuarie și am terminat-o în decembrie (deci aș putea spune – aproape – că am citit la ea un an întreg). Istoricul (nefericit al) psihedelicelor, experiențele personale ale lui Pollan cu ele și stadiul actual al cercetărilor (recent reluate). Cum funcționează pshihedelicele, de ce ar putea fi de ajutor în depresie, adicții, tulburarea obsesiv-compulsivă și paliație; the default mode network și ce putem înțelege despre ea; transcendență și conexiune cu natura și universul. Cum am zis: orice numai plictisitoare nu!

4. Paradoxul cimpanzeului. Programul de management al minții pentru încredere, succes și fericire, de Steve Peters. Steve Peters este psihiatru și lucrează cu sportivi de performanță, ajutându-i să se antreneze mental și să-și atingă obiectivele de performanță. Pe de o parte, citind cartea, am tot avut senzația că este un ghid de #SchemaTherapy supra simplificat. Pe de altă parte, aș zice că este o lucrare utilă pentru înțelegerea minții și paradoxurilor ei – pe care o pot citi și clienții noștri, dar din care avem de câștigat și noi.

3. Atașamentul în psihoterapie de David J. Wallin. Psiholog clinician absolvent de Harvard, David J. Wallin studiază atașamentul (și rolul lui în psihoterapie) de mai bine de 30 de ani. Una dintre cele mai bune (și utile) cărți citite anul trecut, cartea lui integrează rezultatele cercetărilor cu practica clinică, teoria atașamentului cu neuroștiința, studiile despre traumă, psihoterapia relațională și mindfulness. Dacă lucrezi cu oamenii (consiliere, psihoterapie) – citește-o, cei cu care lucrezi vor avea de câștigat!

2. Terapia schemelor. Ghid practic, de Gitta Jacob și Arnoud Arntz. Pe Gitta Jacob n-o cunosc, dar pe Arnoud Arntz l-am întâlnit de două ori până acum: la Amsterdam în 2018 și la Edinburgh în 2019 (unde am învățat de la el să fac imagery rescripting – o tehnică de lucru cu amintirile traumatice). Așa că atunci când s-a tradus în limba română ghidul – l-am luat imediat. Este un manual de lucru #SchemaTherapy, structurat și documentat, plin de studii de caz, care nu înlocuiește formarea în Terapia Schemelor (evident!), dar este de mult ajutor în lucrul la cabinet. Este una dintre acele cărți de ținut aproape și revenit la ele de multe, multe ori.

1. Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor. Ghidul părinților pentru a le cultiva copiilor încrederea în sine, bucuria și reziliența, de Peter Levine și Maggie Kline (dar și Traumă și memorie. Saga creierului și a corpului în căutarea trecutului încă viu, de Peter A. Levine). Cartea despre copii a lui Levine a fost una dintre revelațiile anului trecut – pentru mine. Este absolut minunată! Vorbește despre incidentele traumatice prin care pot trece copiii, dar și despre reziliența lor (și cum să o cultivăm), despre componenta fiziologică a trăirilor copleșitoare și cum să înțelegem răspunsurile la stres. De mult ajutor în lucrul cu copiii, dar și cu părinții lor, cu educatorii sau cu medicii.

Prietena mea care “predă” comunicare m-a învățat tot timpul să nu scriu mult, mai ales pe subiecte pe care nu le știe toată lumea. Dar asta e ceva ce tot nu-mi iese, oricât aș încerca. Varianta scurtă a poveștii de azi este: iată niște cărți bune de psihologie. Dacă le știți, dar nu erați convinși să le citiți, dați-le o șansă. Dacă nu le știți, puneți-le în coș ( O:-) ) . Dacă le-ați citit deja, minunat, abia aștept să-mi spuneți cum vi s-au părut!

Tags: , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

#Best of 2020: beautiful fiction

°°

Well, well, well, if it’s not the season again. Sezonul de uitat prin listele din Goodreads, blog, Facebook, bibliotecă. Să aleg câteva titluri (să zicem zece. SĂ ZICEM, dar știm cu toții cum o să decurgă lucrurile, de fapt) care mi-au plăcut cel mai mult în 2020.

Ce an ciudat 2020. Nu, stați. Vorbesc doar despre cărți și citit. Teoretic, ce an mai propice pentru citit decât anul în care am stat în casă most of the time, right? Practic, tot stresul și toată anxietea, toate bucățile din normalitate pe care le-am pierdut, toate grijile pe care ni le-am făcut pentru cei dragi nouă mai mult decât pentru noi înșine – ne-au făcut să ne uităm mai mult pe geam decât în carte. Metaforic vorbind. Probabil.

În orice caz, anul ăsta ciudat a schimbat cumva ce cărți am citit. Dar sigur și ce cărți am inclus în lista asta. Sunt cărți mai… “normale“, cumva. Mai straightforward. Care se joacă ceva mai puțin cu mintea ta. În fine, Cele mai multe, oricum.

Aanyway, to cut a long rant short, mai bine despre cărți să vorbim.

Top ten beautiful fiction, ca să încep dintr-un colț. Mai am o listă cu nonfiction. O listă cu cărți scrise de autori români și o listă cu cărți weird care mi-au plăcut. Ah și o listă cu recitiri care ar merita menționate.

Locul 10. Simetria dorințelor a lui Eshkol Nevo. Am citit Trei etaje în 2017 și mi-a plăcut mult de tot. Simetria dorințelor începe mai lent (cred că a și stat pe raft câteva luni bune din cauza asta). Dar apoi, după ce povestea se construiește, te acaparează bine de tot. O poveste “normală” despre patru prieteni care de ani de zile se uită împreună la Campionatul Mondial de Fotbal. Iar în 1998, la ideea unuia dintre ei, pun pe hârtie câte 3 dorințe – lucruri pe care ar vrea să le trăiască în următorii patru ani, până la Campionatul Mondial din 2002. Este o poveste despre prieteni și prietenie, dar și o poveste despre povești și despre scris care se construiește încet, ca un puzzle.

Locul 9. Dragă Edward, de Ann Napolitano. Edward (fost Eddie, înainte de tragedie) este unicul supraviețuitor al unui accident aviatic care îl lasă fără familie (ambii părinți și fratele mai mare erau cu el în avion). La ieșirea din spital este luat de mătușa și unchiul său, în casa cărora o cunoaște pe Shay, vecina lor de aceeași vârstă cu el – împreună cu care va traversa marea de tristețe și teamă (aflate în aftermath-ul oricărei tragedii). Dragă Edward e o poveste despre pierdere și vindecare, despre înstrăinare și conexiune, despre reziliență și compasiune și nu aș fi crezut că o voi așeza în acest top, but oh well…

Locul 8. Home fire, de Kamila Shamsie. Focul din casă este Antigona repovestită. O poveste despre când căminul tău este în alt loc decât unde trăiește poporul din care faci parte; când “păcatele” părinților se răsfrâng asupra copiilor; despre limita până la care ai merge ca să salvezi pe cineva drag.

Locul 7. Unde pădurea întâlnește stelele, de Glendy Vanderah care pare o carte de vacanță, dar nu este. O carte sensibilă și – îndrăznesc să spun frumoasă – despre cum niște oameni cu povești dificile pot crea un sentiment de acasă unii pentru alții. Din punctul ăsta de vedere mi-a amintit un pic de Împreună a Annei Gavalda – deși stilul este diferit.

Locul 6. Copiii de pe Volga, de Guzel Iahina. Zuleiha deschide ochii, prima carte a ei a fost de asemenea printre cele mai bune cărți citite – cu un an înainte, așa că nu se putea să n-o iau pe asta îndată ce a apărut. Am citit-o însă mai lent decât pe cealaltă și mi-a și plăcut ceva mai puțin – dar tot mult, cum sunt singură că se observă. Nu e o poveste de citit pe repede înainte, e o poveste de savurat cu o cană de ceai. Despre germanii de pe Volga. Despre felul cum istoria “mare” influențează viața oamenilor “mici”. Despre the ratio of love to fear in our heart – cum spune chiar Guzel Iahina într-un interviu.

Locul 5. Femeia la 1000 °C, de Hallgrimur Helgason. Aceasta e o carte pe care e foarte puțin probabil s-o fi citit fără o recomandare clară (de care am avut) și fără s-o am pe listă pentru club (și am avut-o). Dar ar fi fost păcat. Povestea unei octogenare (Herra Björnsson) aflată la capătul vieții într-un garaj din Reykjavík, cu o grenadă de mână și un laptop. Cu o limbă ascuțită (și o minte la fel), Herra își rememorează viața – o viață plină cu de toate – aventuri palpitante, dezamăgiri, bărbați interesanți, regrete.

Locul 4. Aici avem trei povești despre familii care mai de care mai (im)perfecte. Povestea unei familii perfecte de Rosa Ventrella – povestea Mariei “Soirău” și a drumului său prin care se desprinde de străzile cu violență, sărăcie și presiune sociale din Bari. Viața mincinoasă a adulților, de Elena Ferrante – primul titlu citit din colecția Anansi de la Pandora M – povestea Giovannei, o adolescentă care descoperă treptat că majoritatea adulților din viața ei o mint (sau au mințit-o) și în același timp se mint pe ei înșiși. Legămintele de Delphine de Vigan – o poveste scurtă, dar intensă, despre doi băieți de 12 ani care se întâlnesc zilnic după ore și consumă alcool, de plăcere, dar mai ales ca să anestezieze durerea pe care o simt ca urmare a problemelor de familie pe care le au. Și despre Hélène, profesoara lor, care bănuiește că e ceva în neregulă – pentru că recunoaște în comportamentul lor ceva ce ea însăși a trăit.

Locul 3. O să așez aici două mystery foarte bune. Alias Grace a lui Margaret Atwood și Istoria secretă a Donei Tartt. Amândouă doorstoppere. Amândouă foarte interesant construite, cu personaje pe care ajungi să le simpatizezi în ciuda a ceea ce (știi că) au făcut.

Locul 2. Pun aici: Acolo unde cântă racii, a Deliei Owens where family story meets mistery meets social exclusion meets sensibility and resilience. Singurul lucru după care nu mă omor sunt descrierile de natură, dar altfel e chiar minunată. Și Florile pierdute ale lui Alice Hart a lui Holly Ringland care este o poveste despre flori și despre violența în familie (care mi-a amintit de Limbajul florilor). Am găsit în aceste două cărți o anumită sensibilitate și delicatețe care m-au făcut să le iubesc.

Locul 1. Aici am trei cărți frumoase și – aș zice “simple”. Aș zice și “ușoare”, deși numai ușoare nu-s. Easy to like, hai, fie. Necomplicate. Oameni anxioși a lui Fredrik Backman. American dirt a lui Jeanine Cummins și Delicatele frumuseți ale vieții a lui Cheryl Strayed. Pe primele două le-am citit aproape in one sitting (deși numai subțirele nu sunt), în timp ce pe ultima am savurat-o poveste cu poveste, de obicei when all else was grey și aveam nevoie de o picătură de lumină.

A fost un an ciudat 2020. Dar am citit totuși câteva cărți minunate. Și ele m-au ajutat să mai uit de lucrurile de care mi-era teamă sau de cele pe care nu le-am putut trăi – și asta, dacă n-ar fi altceva și tot nu-i puțin lucru.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Scurtă poveste despre educație

De dimineață a pus Laura pe grup link la clipul acela despre citit. Haideți, că știți care, a circulat azi în lung și-n lat pe Facebook. Ăsta, deci. M-am uitat la el, am râs. L-am dat mai departe. Mi-am văzut de treabă.

Pe seară, l-a distribuit și Anca (și a întrebat și ceva despre neuronii noștri). Anca, cu care – în era preCovid – făceam Stare de bine pentru profesori, evenimentul la care oameni din rural și urban, învățământul de stat și privat, oameni care lucrau cu copii de toate vârstele se întâlneau și vorbeau despre subiecte complicate care le afectau starea de bine. (Dacă pare că sunt nostalgică, nu doar pare, chiar sunt).

Ei și mintea mea a făcut un șir de asocieri atunci. Toate legate într-un fel sau altul de educație – acest ax în jurul căruia se învârte mare parte din ceea ce fac. Asocieri pe care vi le zic pe scurt și vouă. (Căci ce altceva mai bun aș putea face la 1 noaptea, nu?).

 

  • Fac și acum un program pentru profesori, la Asociația Orientat. Se cheamă (foarte creativ) Support for teachers și adună la un loc o mână de oameni din rural, de pe lângă Iași (Victoria, Focuri, Cucuteni). E o struțo-cămilă cu sesiuni individuale și de grup și se întâmplă online. Și deși mi se pare incredibil și mie – întâlnirea cu ei a fost the highlight of my week, săptămâna asta.

 

  • Citesc cartea Melindei Gates – The moment of lift și îmi place un pic mai mult decât mă așteptam. Găsesc în ea, pe lângă povestea unei femei de care sunt foarte departe, fărâma de inspirație și imbold de care a(vea)m nevoie ca să fac partea mea de luptă pentru educație in my little corner of the world.

 

  • Tot în perioada asta văd la ochi oamenii din câteva organizații – în programe de soft skills mai complexe sau în sesiuni de training mai scurte și îmi dau seama că într-un fel cu ei este cel mai ușor. Pentru că vor să fie acolo. Pentru că vor să învețe ceva specific. Și pentru că sunt dispuși la implicarea de care este nevoie pentru asta.

 

  • Și apoi, mă duc eu însămi la formări. Azi, specific, formare Schema Therapy pentru tulburările de intimitate.  Un training în 3 părți cu Liz Lacy, terapeut #SchemaTherapy din New York. Pe Liz am cunoscut-o anul trecut, în Scoția, la Edinburgh și mi-a plăcut mult, așa că, atunci când echipa de la Institutul Român de Schema Therapy a convins-o să – era să zic “vină”, dar, de fapt, să organizeze acest curs pentru psihologii din România, m-am bucurat tare mult.

 

  • Cartea de club de săptămâna asta – la Reading is cool – a fost Cititorul, de Bernard Schlink – care într-un fel, deși este despre multe alte lucruri, este și despre educație. Și ce se poate întâmpla când ea lipsește. Dar altceva voiam să vă spun. Acest club de carte – cu întâlnirile lui online – se transformă ușor în ceva ce abia aștept. Sunt niște oameni în clubul ăsta care vorbesc atât de frumos despre cărți <3 încât e o plăcere să-i asculți.

 

Cam ăsta a fost șirul de asocieri din mintea mea, azi. Mi-am amintit că felul în care îmi aleg cărțile pe care le citesc nu este întâmplător nici când pare. M-am mirat (și nu prea) că majoritatea lucrurilor pe care le fac se învârt în jurul educației. Și cumva, când plutești într-o mare de incertitudine, să ai ceva solid care adună la un loc cine ești și ce faci – nu e chiar puțin. Ceea ce, comme d’habitude, vă doresc și vouă!

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Rereading

Yes, yes, I know. Cine are timp pentru recitit, când sunt atât de multe cărți necitite încă. Well, dacă motivația este destul de puternică, există timp și pentru recitit, aparent. Și aceste două luni, august și septembrie, au fost mai ales despre cărți recitite. Trei dintre ele (Bătrânul și marea, Să ucizi o pasăre cântătoare și Juniper – ultimele două – în topul cărților mele preferate all times) pentru un club de carte, una la insistențele lui Codrin (Doctorul Aumădoare) și una… well, una ca să văd dacă este age-appropriate să o fac cadou cuiva (Elogiu mamei vitrege a lui Vargas Llosa).

În afară de Hemingwayul “obligatoriu” (insert eyeroll), în august am mai citit un Amos Oz isteț și tihnit (Din ce este făcut un măr) – o suită de interviuri cu Shira Hadad (editoarea lui). Asta este nu doar o carte de citit la cafea, dar și – o carte de păstrat pe măsuța de cafea. Te poți delecta cu mici fragmente din ea oricând ai câteva minute libere.

 

Cărțile din august:

66. Din ce este făcut un măr, de Amos Oz.

67. Cum să te lupți, de Thich Nhat Hanh.

68. Bătrânul și marea, de Ernest Hemingway.

69. Ce-ar fi să nu ne mai prefacem, de Jonathan Franzen.

70. Armura străpunsă, de Anna Gavalda.

Cât despre septembrie, pe lângă luna cărților recitite – a fost într-un fel luna în care am mai terminat dintre cărțile începute – în august sau chiar mult înainte.

De exemplu – Dacă Pastoralia lui George Saunders (o colecție de proze scurte delicioase – ciudate și interesante, cum îmi plac mie) – am început-o în august, Alias Grace a lui Margaret Atwood am început-o în… 2017, aparent. Și am terminat-o un pic după ce a fost celălalt club de carte și după ce l-am convins pe M. să ne uităm la miniseria de pe Netflix (and we both loved it).

Tot în august începută – este Magellan – omul și fapta sa, prima carte a lui Zweig pe care o citesc. Mai mult decât o lecție de istorie (și geografie – am urmărit pe hartă drumul parcurs de echipajul exploratorului portughez), e o carte “de aventuri”, care te ține cu sufletul la gură (deși în mare ȘTII, desigur, cum se termină povestea).

 

O carte care mi-a plăcut mai mult decât m-am așteptat este această Cheryl Strayed cu ale sale Delicate frumuseți ale vieții. este tot o colecție de mici momente – mai precis o suită de scrisori – și – răspunsuri la rubrica Dear Sugar. Dar felul în care sunt scrise (răspunsurile, căci acestea sunt meritul lui Cheryl) – este minunat. Ca și cum ai gusta lingurițe mici de înțelepciune și iubire – care merg și se așează direct pe micile (sau marile) vânătăi sufletești – pe care poate nici nu știai că le ai. Oarecum același scop îl au Povești(le) ca să te iubești mai mult – de Álex Rovira Celma – pe care le-am citit copiilor la culcare, câte una în unele seri, câte 6-7 în altele.

Cărțile din septembrie

71. Pastoralia, de George Saunders.

72. Elogiu mamei vitrege, de Mario Vargas Llosa.

73. Doctorul Aumădoare, de Kornei Chukovski.

74. Magellan: omul și fapta sa, de Stefan Zweig.

75. Alias Grace, de Margaret Atwood.

76. Să ucizi o pasăre cântătoare, de Lee Harper.

77. Juniper, fetița născută prea devreme, de Thomas și Kelly French.

78. Delicatele frumuseți ale vieții, de Cheryl Strayed.

79. Fetița Univers, de Oana Radu.

80. Povești ca să te iubești mai mult, de Álex Rovira Celma.

 

Am început cu atâta vreme în urmă povestea asta (și e atât de târziu acum), că nu mai sunt multe de spus. Decât poate că – fiecare recitire îți dăruiește într-un fel o carte nouă, cumva. Și că uneori recititul are ceva incredibil de liniștitor. Ceea ce, cum știți deja, vă doresc și vouă.

Tags: , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Faptul că ești iubit oricum ai fi

Cum să scriu oare în luna august o poveste care să nu înceapă cu “anul trecut pe vremea asta…”?

Pentru că nici măcar eu nu sunt atât de masochistă încât să vreau să-mi aduc aminte…

… oh, wait.

Anyway.

Poate că voi începe cu cartea Ottessei Moshfegh (Un an de odihnă și relaxare) – despre care vă pot spune cu mâna pe inimă că e cumplit de enervantă și numai despre “odihnă” și despre “relaxare” nu este. Ci despre o tânără aflată într-o super depresie (și probabil alte câteva diagnostice), care decide ca timp de un an să… Dar nu pot să vă spun ce face fără să spoil jumătate din farmec. Bonus, cartea  m-a făcut să vreau să strig încontinuu la psihiatra ei “are you fucking kidding me??”. În timp ce – cumva – n-am putut-o lăsa din mână. Da.

Poate că voi continua cu Unde pădurea întâlnește stelele a lui Glendy Vanderah – care pare o carte de vacanță, dar nu este. O carte sensibilă și – îndrăznesc să spun frumoasă – despre cum niște oameni cu povești dificile pot crea un sentiment de acasă unii pentru alții. Din punctul ăsta de vedere mi-a amintit un pic de Împreună a Annei Gavalda – deși stilul este diferit.

dav_soft

Pot continua acum cu Why mommy drinks a lui Gill Sims – pe care constat acum că nici măcar n-am pozat-o (atât de repede am citit-o, haha). Pe asta am primit-o cadou de la sis de un Crăciun, acum vreo doi ani cred, în engleză, căci nu era tradusă la vremea respectivă. Am început-o, am râs, apoi a rămas pe raft, căci lene să citesc în engleză ce nu e absolut necesar. Apoi a apărut tradusă la Publica (yeey!) de unde am luat-o caldă, din tipar aproape. Abia asta e o carte de vacanță. Despre cât de diferită e experiența de a fi părinte de pozele alea cu toată lumea fericită zâmbind feeric (și despre cum everybody struggles, chiar dacă nu ne prea place să recunoaștem).

Și abia la sfârșit v-aș zice poate de Oameni anxioși a lui Backman pe care am luat-o la Bookfest și am citit-o aproape in one sitting. Și care e despre un fel de luare de ostateci în timpul unei vizionări de apartament. Și despre more, much more, așa cum sunt întotdeauna cărțile lui.

Tot în iulie am citit două dintre biografiile romanțate apărute la Polirom (a Mariei Tănase, scrisă de Simona Antonescu și a lui Cioran, scrisă de Andrei Crăciun). Ambele mi-au plăcut, cred că o să citesc toată colecția încet – încet.

Exalare a lui Ted Chiang e o colecție de shot stories SF very smart, de pe lista de recomandări de lectură a lui Obama din 2019. Nu știu exact cum să le descriu. Diferite. Dar și… optimiste cumva. Oricum, enjoyable.

Paradoxul cimpanzeului – o altă carte tradusă la Publica și pe care o citisem pe sărite în engleză este singura carte oarecum de specialitate citită integral în perioada asta. Steve Peters este psihiatru și lucrează cu sportivi de performanță, ajutându-i să se antreneze mental și să-și atingă obiectivele de performanță. Pe de o parte, citind cartea, am tot avut senzația că este un ghid de #SchemaTherapy supra simplificat. Pe de altă parte, aș zice că este o lucrare utilă pentru înțelegerea minții și paradoxurilor ei – pe care o pot citi și clienții noștri, dar din care avem de câștigat și noi.

A ieșit iar o poveste nesfârșită. Îndrăznesc să zic că e din cauză că mi-a plăcut mult ce-am citit în iulie (și aș vrea să vă placă și vouă). Dar poate-i pentru că e singurul loc unde vorbesc cumva fără să ascult și atunci balanța se reechilibrează un pic (din nou). Oricum ar fi, nu prea am cum să închei fără bucățica asta din Backman care mi s-a lipit de suflet deoarece, evident, m-am regăsit în ea.

În fine, long story short, mai jos lista cu toate zece:

56. Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos, de Simona Antonescu.

57. Oameni anxioși, de Fredrik Backman.

58. În vremea contaminării, de Paolo Giordano.

59. Viața acestui băiat. Memorii, de Tobias Wolff.

60. Cioran, ultimul om liber, de Andrei Crăciun.

61. Anul meu de odihnă și relaxare, de Ottessa Moshfegh.

62. Why mommy drinks, de Gill Sims.

63. Unde pădurea întâlnește stelele, de Glendy Vanderah.

64. Paradoxul cimpanzeului, de Steve Peters.

65. Exalare, de Ted Chiang.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

The (ironic) beach reading list

Smell the sea and feel the sky

Let your soul and spirit fly

(Van Morisson)

Scriu abia acum povestea cărților de iunie pentru că aparent sunt mai bună la a le spune oamenilor cum să aibă grijă să nu se epuizeze decât să am grijă să nu mă epuizez eu (dar știți, să arunce primul piatra cel fără de – acest – păcat).

În altă (sau aceeași?) ordine de idei, mi-e cumva dor de (ideea de) mare, aș sta undeva de unde să simt o briză pe față, aș asculta niște valuri cum se sparg de un țărm, aș uita șirul zilelor în rutina plajă – somn de prânz – plajă – cină – cititcititcitit.

Dar dacă trebuie să mă mulțumesc cu câteva zile furate și cu cabana pitită după dealuri unde stăm numainoi și pe copii îi uită Dumnezeu pe trambulină, then so be it.

Mă uit peste lista de cărți citite în iunie și nu văd niciuna pe care aș lua-o la plajă.

Ba da, stați.

Acest YA scris frumos (pe care, întâmplător l-am și avut cu mine în concediu, acolo unde vă ziceam. Deși… nah. Tot nu e de vacanță complet, fiindcă povestea e mai degrabă tristă (o adolescentă care își pierde mama to suicide). Deși, apoi, ea recuperează fragmente din istoria de familie care îi aparține.

Recomandarea pentru The choice am primit-o de la Laura care mă ceartă constant când fac recomandări de cărți. Dar am dat-o jos de pe raft abia când David Edwards a pomenit-o într-una dintre prezentările lui de la Summitul Schema Therapy de anul ăsta. Mai mult decât o poveste despre Holocaust, Alegerea este o poveste despre reziliență, despre lucrul cu sine și despre – cum îi zice și numele – o alegere.

Cât pe ce să cred că nu am făcut poză cu cartea de proză scurtă a Chimamandei Ngozi Adichie – pe care am avut-o la clubul de carte (Ce simți în jurul gâtului). Dar căutând, am găsit, desigur poza. Pe care n-am apucat să o postez, ‘coz am terminat cartea între două #marțeacuflori. O bijuterie de carte cu bijuterii micuțe de povești despre imigranți, dezrădăcinări, dar mai ales despre emoții și deci despre oameni.

Tot în iunie am terminat de citit cartea Clarissei Pinkola Estes (Femei care aleargă cu lupii) – o carte despre simbolistica jungiană a viselor pe care am început-o hăt – hăt prin 2018 (cum ne spun aceste poze frumoase făcute de Smaranda). Nu-i o carte care se citește ușor, ci mai degrabă cu creionul pe hârtie. Dar e o carte interesantă (cu povești despre arhetipurile feminine și înțelesurile lor) și cu siguranță utilă în munca mea.

Nu știu dacă vă arăt poza cu Roth (Povestea lui Orișicine) ca să mă laud cu bujorii și cu lumânarea-în-căniță-de-porțelan (de la Flairscent) sau pentru cartea în sine (am avut-o la celălalt club de carte). Dar e o poveste care te pune un pic pe gânduri, o meditație pe tema bătrâneții, pierderii vitalității, alegerilor mai bune sau mai proaste, relaților.

Tribul și My Sh*t therapist sunt ambele #mentalhealth stories. Tribul e luată pentru că am găsit-o ca referință în cartea lui Hari (Lost connections), iar cartea lui Michelle Thomas a apărut printre noutățile de la Bookfest (tradusă la Polirom). Amândouă sunt touching – deși în feluri diferite. Tribul – subliniind importanța sentimentului de apartenență, iar cartea lui Michelle Thomas povestind cu umor cum este să trăiești cu dificultăți de sănătate mintală.

Despre Milkman am povestit (și citit) atâtea, că am senzația că știți cu toții despre ea. Dacă nu știți, ar trebui să join grupul Clubul cititorilor de cursă lungă – i-a făcut acolo Laura cea mai frumoasă descriere ever. De altfel, nu prea știu cum s-o descriu. O carte despre provocările de a fi femeie în Belfastul anilor ’70, într-o societate opresivă, să zicem. Dar farmecul ei (și dificultatea totodată) stă în felul în care este scrisă – care te scoate din minți, te amuză și te delectează în același timp.

 

S-a făcut târziu și am deja trei zile de când scriu la povestea asta, așa că în semn de protest mă voi duce la culcare. Cum vedeți, am uitat cum se citesc zece cărți pe lună (sau orice cifră rotundă for that matter). Dar cel puțin afară e un pic răcoare, încă există pe lume pepene rece și îmbrățișări calde, copaci cu trunchiurile în apă și picturi pe numere care te fac să te simți un pic artist – și cât există, poate nu e totul pierdut.

 

Mai jos, lista cu toate opt:

48. Ce simți în jurul gâtului, de Chimamanda Ngozi Adichie.

49. Tribul. Despre întoarcerea acasă și apartenență, de Sebastian Junger.

50. Alegerea, de Edith Eva Eger.

51. Psihologul meu de c*cat și alte povești despre sănătatea mintală, de Michelle Thomas.

52. Milkman, de Anna Burns.

53. Uimitoarea culoare de după, de Emily X. P. Pan.

54. Femei care aleargă cu lupii, de Clarissa Pinkola Estes.

55. Povestea lui Orișicine, de Philip Roth.

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Luna Bookfest: May reads

În luna mai ar fi fost Bookfest, if not for the madness. Așa, au fost reduceri pe site-urile editurilor și pe site-urile unde se găsesc cărți de la mai multe edituri. (Bine, vă arăt și poze cu “prada”, când termină de ajuns).

Meanwhile, cele zece cărți pe care le-am citit în mai. Nu aș scoate de pe listă niciuna. Bine, poate Rejection proof, mergea și fără.

În rest, o mulțime de cărți minunate.

Halucinanta Apă dulce – despre Disociative Identity Disorder (sau vechi spirite africane, depinde care e cheia în care preferați să o citiți):

Minunata Home fire, Antigona repovestită. O poveste despre când căminul tău este în alt loc decât unde trăiește poporul din care faci parte; când “păcatele” părinților se răsfrâng asupra copiilor; despre limita până la care ai merge ca să salvezi pe cineva drag.

Înțeleptele Memorii ale lui Hadrian – despre filosofie, tactică militară, un pic de politică, despre importanța cititului și un pic despre dragoste.

Magica Străveacul și alte vremi – cartea despre satul care stă în centul universului. Despre oamenii lui, familii întregi urmărite vreme de 2-3 generații, despre animalele lui, ciupercile care cresc în pădure, despre fantomele lui și războaiele lui. Despre râșnița de cafea și despre Dumnezeu.

Și dinaintea erei noastre Walden, cartea care m-a forțat să încetinesc ritmul, care mi-a făcut un dor nebun de păduri și de lacuri, care mi-a adus aminte că nu poți observa cu adevărat aproape nimic dacă alergi.

În afară de ele – excelenta carte despre Traumă și memorie a lui Levine și Lost connection – numai bună de pus pe gânduri a lui Hari. Ultima – despre epidemia de deconectare și singurătate și despre cum uneori depresia este răspunsul rațional la condițiile de viață ale unei persoane. Și despre cum nu poți spune că faci intervenție în depresie fără intervenția legată de condițiile de viață. Ceea ce îmi amintește de acest articol foarte bun al lui Bessel van der Kolk: The politics of mental health.

(pauză de respirație)

Cam așa. În rest – am avut în mai atâția bujori și atâtea narcise că mi-am umplut de ele inima. Mi-e dor să călătoresc cum nici nu pot explica. Dar am descoperit că mersul la pas pe lângă lacul din apropiere, doar cu copiii și câinele, can sometimes do the trick.

Mai jos, lista cu toate zece.

38. Rejection proof. Cum să-ți depășești teama de respingere și să devii invincibil, de Jia Jiang.

39. Traumă și memorie. Saga creierului și a corpului în căutarea trecutului încă viu, de Peter A. Levine.

40. Apă dulce, de Emezi Akwaeke.

41. Home fire, de Kamila Shamsie.

42. Memoriile lui Hadrian, de Marguerite Yourcenar.

43. Latri degeaba la lună. Uimitoarea știință care dovedește că (aproape) tot ce știai despre succes e greșit, de Erik Barker.

44. Pur și simplu perfect. Scurtă istorie despre aproape tot, de Jostein Gaarder.

45. Străveacul și alte vremi, de Olga Tokarczuk.

46. Walden sau viața în pădure, de Henry David Thoreau (reeditată la Editura Art în perioada Bookfest).

47. Lost connections. Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare, de Johann Hari.

 

Tags: , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

The seven (April reads: the summary)

sursa foto.

 

Am început o poveste despre cărțile din aprilie, dar ea s-a transformat într-o poveste despre oameni, așa că am mutat-o . Rămâne aici doar lista. 7 cărți. 3 ficțiune, 4 nonfiction. Toată ficțiunea e citită pentru cluburile de carte. Mi-au plăcut toate trei foarte mult. Raluca Feher este descoperirea perioadei. American dirt e pageturner-ul, nu am nimic de rău de spus despre ea. Jonathan Coe e smart cum îl știam și scrie bine.

Cam așa.

31. Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie, de Jonathan Coe.

32. Să nu râzi :(( , de Raluca Feher.

33. Codul culturii. Secretele grupurilor de mare succes, de Daniel Coyle.

34. Utopie pentru realiști. Cum putem construi lumea ideală, de Rutger Bregman.

35. American Dirt, de Jeanine Cummins.

36. Rușinea la copii. De unde vine rușinea și cum îi putem ajuta să țină capul sus, de Betsy de Thierry.

37. Ajutor. Mersi. Wow, de Anne Lamott.

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Readings of Februa…rch. The summary.

Îmi doream, ce-i drept, ceva mai mult timp pentru citit. Dar era ok și fără pandemie…

O să pun aici repede summary-ul, că dacă nu, iar uit și vine vara (sau ceva). Februarie a fost o lună scurtă și plină (și dacă știam că urmează să stau în casă din martie probabil o făceam și mai plină, dar na). Deci numai cinci cărți.

În martie am revenit la ritmul obișnuit. Era să zic: uite 15 cărți și nicio carte proastă, niciuna pe care să-mi doresc să nu o fi citit. Dar nu. Este una. A doua carte a Mariei Semple, din păcate. Mult mult mai simpatică Bernadette.

În rest – mi-e dragă lista mea. 4 cărți de terapie, una de science, un mic memoir (sau două), o distopie, o carte bună despre sexualitatea feminină și vreo 5 de ficțiune bună. Aș zice că nu e rău.

“The reading is an escape and the opposite of escape” – zicea cineva. Either way, enjoy it!

Sursa foto.

Februarie

16. În grădina căpcăunului, de Leila Slimani.

17. Acolo unde cântă racii, de Delia Owens.

18. Simetria dorințelor, de Eshkhol Nevo.

19. Constantin, de Iulian Bocai.

20. Atașamentul în psihoterapie, de David J. Wallin.

Sursa foto.

Martie:

21. The fire next time, de James Baldwin.

22. 1984, de George Orwell.

23. Come as you are, de Emily Nagosky (tradusă, for some reason, ca Arta sexualității).

24. Istoria secretă, de Donna Tartt.

25. Traumă, atașament și constelații familiale. Psihoterapia traumei. de Franz Ruppert.

26. Azi va fi altfel, de Maria Semple.

27. Terapia schemelor. Ghid practic, de Gitta Jacob și Arnoud Arntz.

28. Linked. Noua știință a rețelelor, de Albert-Lazslo Barabasi.

29. Tot ce i-am promis tatălui meu, de Ioana Maria Stăncescu.

30. Minți împrăștiate. Originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție, de Gabor Mate.

Tags: , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Poate ar fi bine să discutați cu cineva

E adevărat că m-am trezit astăzi ceva mai târziu. Dar faptul că sunt încă trează la două noaptea se datorează (sau o fi “din cauza”?) cafelei făcută de M. pe la prânz. “Să fie strong”, am zis. “Pun mai multă cafea decât ieri?” mă întreabă. Nu mai știu ce am răspuns, dar ne putem cu toții imagina, după efecte…

Am stat cam jumătate de sâmbătă uitându-mă printre cărți, ca să aleg unele bune de citit în perioada asta. Un mecanism de evitare și ăsta. Bun, ca oricare altul. Ca urmare mi-a ieșit o listă lungă, pe care am desfăcut-o în mai multe bucăți.

Dar să continui povestea. Azi, cu poveștile de viață adevărată – respectiv câteva memoir-uri pe care vi le recomand.

Alegerile evidente sunt Omul în căutarea sensului vieții a lui Viktor Frankl și Jurnalul Annei Frank – prima pentru a vedea (a ne aminti?) cum cineva poate găsi un sens în cele mai crude circumstanțe de viață (un lagăr de concentrare), iar cea de-a doua pentru a pune în perspectivă ideea de izolare / carantină. Așadar, dacă nu le-ați citit încă, e un moment bun.

Pe lângă acestea, I’ve got a few more goodies și o să vă spun îndată de ce fix astea.

Ar fi o dată Reasons to stay alive a lui Matt Haig (tradusă drept “Câteva motive să iubești viața”. Titlul în engleză mi se pare totuși un pic mai onest). Din – well – motive evidente. În caz că aveți nevoie de niște motive, zic.

Ar mai fi – în oarecum aceeași notă Recunoștință a lui Oliver Sacks – care este, de fapt, o colecție de 4 eseuri scrise spre finalul vieții. Dar sunt extrem de înduioșătoare și calde, cam ca o cană de ceai într-o zi ploioasă.

sursa foto.

Apropiindu-ne de polul atenției noastre de zilele astea – medicina, spitalele, sănătatea – am în minte câteva povești puternice și curajoase,  blânde și (pe alocuri) amuzante – dar în primul rând bine spuse.

Și mă gândesc la Viața nemuritoare a Henriettei Lacks – scrisă de Rebecca Skloot. Este povestea pe care n-o prea poți lăsa din mână a începutului geneticii, studiilor medicale pe linii celulare (în loc de ființe vii), a vaccinului antipolio și a unor tratamente pentru vedere și a unora împotriva cancerului. Celulele HeLa – primele celule umane care au supraviețuit in vitro – prelevate de la Henrietta fără știrea și acordul ei au făcut toate acestea posibile.

Mă mai gândesc la Juniper – de Thomas și Kelly French. Este povestea fiicei celor doi, născută la 23 de săptămâni, la limita viabilității. Este povestea lor de dragoste; povestea conceperii acestui copil atât de dorit; povestea luptei fantastice cu moartea; povestea mersului în vârful degetelor pe muchie de cuțit; povestea construirii din povești a unei lumi în jurul incubatorului; povestea iubirii, îndoielilor, fricii, solidarității, suportului, îndârjirii, curajului. O poveste minunat minunat spusă.

Mai adaug scurt două povești despre sistemul medical: This is going to hurt a lui Adam Kay și Medicina lentă a Victoriei Sweet – prima ceva mai ironică / sarcastică și a două mult mai blândă și mai caldă, dar ambele despre vindecătorii la care ne gândim zilele astea din greu.

Și închei – nu am cum să fac altfel – cu un memoir pe care l-am citit – am vrut să zic devorat – în decembrie, îndată ce a ieșit din tipar. Despre care v-am spus la vremea respectivă, dar – dacă n-ați apucat atunci, e un moment foarte bun acum. Maybe you should talk to someone a lui Lori Gottlieb. Povești ale oamenilor cu care lucrează în terapie, împreună cu povestea propriei terapii.

Și închei astfel pentru că în vremurile complicate pe care le trăim, să vorbim cu cineva ne poate ajuta să nu ne pierdem mințile. Să simțim că nu suntem singuri. Să înțelegem mai bine prin ce trecem și că ceea ce simțim este normal. Sau pur și simplu să facem ce drum avem de făcut – împreună.

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS