Lecturi de vacanță

Am glumit, nu sunt deloc lecturi de vacanță (în fine, majoritatea cel puțin). Dar le-am citit în vacanță, așa că well.

read01

Sursa foto.

Avem aici două cărți pentru copii, drăgălașe foc. Să începem cu ele deci: Șandor, un liliac deștept-foc, de la Univers Enciclopedic (pentru un 4-6 ani așa), i-a plăcut maxim lui Codrin; e o poveste despre o prietenie mai neobișnuită între un liliac de seară și un băiat nu foarte popular – și e și frumos ilustrată. Povestea frindelului, de Andrew Clements – am luat-o pentru Bogdan când a rămas fără material de citit, dar am sfârșit prin a o citi pentru amândoi. De la Arthur, colecția funny green – ne plac cărțile amuzante. O carte despre educație și despre curaj, despre creativitate și un pic despre familie. Nu o ocoliți, o să vă mulțumească preadolescenții voștri.

Am mai citit trei cărți de istorie. De fapt două și un fel de… mini-memoir. Cartea despre comunism a lui Boia (Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)) freaked me out bigtime. În ciuda acestui fapt (sau poate tocmai de aceea) v-o recomand cu căldură. Ok, nu știu cum sunteți voi, dar pe mine istoria din liceu și generală (materia istorie, that is) m-a lecuit de a mai citi ceva pe subiect. Pentru mine a fost groaznic să trebuiască să țin minte niște date seci pe care să le reproduc la fel de sec. De ceva vreme m-am mai apropiat așa tiptil, ba un Scânteia creativă, ba un Sapiens, ba un Wonderland. Dar, dar. Sunt niște oameni care scriu minunat istorie (Lucian Boia de exemplu). Dar minunat-minunat. Despre tiranie a lui Snyder e de ronțăit dimineață la cafea. De scuturat un pic, de băgat la cap. Iar Amintiri și povești mai deocheate a lui Djuvara este cu adevărat o carte de vacanță. Conține 3 povești (plus una bonus) pe care istoricul și-a dorit să le publice după moartea sa.

djuvara

Despre care să vă mai spun? Universul pe umerii tăi – a doua carte tradusă la noi a lui Niven este un YA frumușel despre doi adolescenți cu dificultăți și felul în care încearcă să se descurce cu ele. Mi-a plăcut mai mult decât All the bright places.

Mi-a plăcut și Rătăcitori prin Lisabona, dar și Why won”t you appologize a lui Lerner (pe care am găsitt-o în română în același Cărturești din Brașov în care am dat și peste Leahy).

Ce pot să spun? It’s good to have the time to read.

Dar și – știți voi. Pentru celelalte. Pentru lucrurile importante. Pentru iubire.

tort

Mai jos lista cu toate zece:

21. Despre tiranie: douăzeci de lecții ale secolului XX, de Timothy Snyder.

22. Why won’t you appologize? Healing big betrails and everyday hurts, de Hariet Lerner.

23. Scrisoare pentru două iubiri, de Kathryn Hughes.

24. Amintiri și povești mai deocheate, de Neagu Djuvara.

25. Rătăcitori prin Lisabona, de Philippe Besson.

26. Șandor, un liliac deștept foc, de Dorothea Flechsig.

27. Povești orientale ca instrumente de psihoterapie, de Nossrat Peseschkian.

28. Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe), de Lucian Boia.

29. Povestea frindelului, de Andrew Clements.

30. Universul pe umerii tăi, de Jennifer Niven.

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

This amazing world we live in

Mă uit de câteva zeci de minute peste cele zece cărți de mai jos și îmi dau seama că aproape că nu-i niciuna despre care să nu vreau să vă spun câte ceva. Fie și două vorbe. Fie și o singură vorbă. O să mă străduiesc totuși să aleg numai 2-3, ca de obicei.

Să vedem.

Am citit – în acest zece – o carte despre stele. Astrofizica pentru cei grăbiți a lui deGrasse Tyson, care mi-a plăcut mult. (Mai am pe raft Moartea într-o gaură neagră și alte dileme cosmice și pe wishlist Bun venit în Univers. Stau lângă Cosmosul lui Sagan și lângă ele va sta – visez eu – The Big picture a lui Sean Caroll).

Am mai citit încă două nonfiction foarte bune: Fata de laborator și Arme matematice de distrugere.

labgirl

Fata de laborator este povestea adevărată a vieții lui Hope – geochimist și geobiolog la Universitatea din Oslo – povestită foarte frumos și duios și neplictisitor de către ea însăși. M-a luat și pe mine prin surprindere cât de mult mi-a plăcut, cum aproape că n-am lăsat-o din mână și cum nu mi-a venit să cred când am terminat-o.

Discuție la cafea cu Mădălina, a doua zi dimineață:

- Auzi? Fii atentă, am citit o carte foarte frumoasă!

- Oprește-te aici, zice. Înainte să povestești mai departe, spune-mi câți oameni mor în ea.

Nu mor oameni în povestea lui Hope (gizăs, ce reputație mi-am făcut, Andreea, suspectez că numai tu ești de vină!). Dar s-ar putea să vă îndrăgostiți un pic de știință, citind-o. Sneak peak, mai jos:

Ca om de știință, sunt într-adevăr doar o furnică, insuficientă și anonimă, dar sunt mai puternică decât pare și fac parte din ceva mult mai mare decât mine. Împreună construim ceva care-i va lăsa uimiți pe nepoții nepoților noștri și în timp ce construim, consultăm zilnic instrucțiunile lăsate de bunicii bunicilor noștri. Ca toți cei care ascund taine de preț dobândite în ani de căutări, mi-am dorit să le pot împărtăși cuiva“.

Cealaltă (Arme matematice de distrugere) este tot foarte bună și foarte înfricoșătoare și vorbește despre algoritmii matematici din spatele unor programe informatice care se folosesc în recrutare, în finanțe, în educație, în penitenciare – care dau uneori erori grave și care riscă să ne explodeze în față dacă nu suntem atenți și nu ne oprim din când în când să ne amintim care a fost scopul lor de început și să ne întrebăm dacă încă mai servesc scopului aceluia.

bunica

Și beletristici frumoase am mai multe în această perioadă. Highlight-ul este fără îndoială Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, a doua carte a lui Backman care a fost tradusă la Art un pic înainte de Crăciun. Asta nu mai este așa de inofensivă și flower-power ca Ove. Cuprinde tot felul de subiecte grele și incomode (copii care sunt altfel, bunici care au o relație bună cu nepoții, dar nu și cu copiii lor, traume și PTSD, urme ale războiului, infidelități și loialități, bullying și divorțuri) și, desigur, dragoste, against all odds. Dar este foarte frumoasă.

Mi-a plăcut și cealaltă carte a lui Celeste Ng (Mici focuri pretutindeni) și cea mai nouă carte a lui John Green (Un șir infinit de țestoase), dar și Aleea Zorilor a lui Andrei Crăciun.

Na, ce să zic? A lucky 10.

Rămân – de pe urma acestui zece – cu gândul că sunt atât de multe lucruri încă de aflat despre lumea în care trăim – minunată, fascinantă. Că sunt atât de multe cărți frumoase încă de citit și iubit. Ceea ce, ca de obicei, vă doresc și vouă.

Mai jos, lista cu toate zece.

11. Antropologie și o sută de alte povestiri, de Dan Rhodes.

12. Aleea zorilor, de Andrei Crăciun.

13. Astrofizica pentru cei grăbiți, de Neil deGrasse Tyson.

14. Mici focuri pretutindeni, de Celeste Ng.

15. În capătul laboratorului, pe stânga, de Edouard Launet.

16. Cum e să fii fată, de Cristina Andone, etc..

17. Fata de laborator, de Hope Jahren.

18. Arme matematice de distrugere, de Cathy O’Neill.

19. Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, de Fredrik Backman.

20. Un șir infinit de țestoase, de John Green.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Nerd alert!

Picoult

Bun, cartea asta a fost una dintre cele mai frumoase cărți ale perioadei, să începem cu ea așadar (Mulțumesc, dragă Mădă pentru recomandare – wink, wink). Mici lucruri mărețe nu-i atât de dulce pe cât o arată coperta. E o carte “delicată” – cum zicea Teodora; sau care tratează o temă delicată, nu m-am decis. Jodi Picoult spune aici o poveste despre prejudecăți rasiale, despre stereotipuri și despre privilegii, teme de la care noi preferăm să ne întoarcem pe cât posibil privirea. Dacă astea vi se par incomode, nu-i bai: povestea se poate citi și fără meditații filosofice profunde, este chiar destul de greu de lăsat din mână și vă va prinde în mreje garantat (eu una m-am culcat pe la 4 dimineața, abia după ce am terminat-o). Bebeluși, asistente, avocați, familii monoparentale, procese, găsiți câte un pic din fiecare.

fericit

Și despre Cum să fii fericit în România ar fi păcat să nu vă zic două vorbe, mai ales că sunt zile în care întrebarea asta pare să sune cel puțin ironic dacă nu sarcastic. Răspunsurile sunt însă amestecate – unele m-au făcut să râd, altele să plâng, dar aproape niciunul nu m-a lăsat indiferentă. E o carte de duminică ploioasă petrecută în casă (sau de duminică frumoasă petrecută în parc, dacă preferați).

Dar altceva voiam să vă zic.

Am citit în perioada asta 3 cărți nonfiction foarte bune: Wonderland, Scânteia creativă și Celelalte minți. Care vin după Un palid punct albastru despre care tocmai ce v-am povestit.

(Scânteia creativă privește evoluția speciei noastre prin lentila creativității – legate de hrană, de război, sex, artă, spiritualitate și știință; Wonderland privește istoria noastă prin lentila invențiilor “frivole” – moda, jocurile, iluziile, etc., iar Celelalte minți privește evoluția noastră în paralel cu evoluția unei alte ramuri din arbore: al cefalopodelor – caracatițe, sepii, calamari).

Ei, și citindu-le, mi se tot învârt în minte roți.

Acestea sunt cărți care îți fac mintea să se “extindă”, cum se zice. O fac mai mare, mai încăpătoare, și odată extinsă, ea nu-și mai revine (sper!) la forma inițială. (Still with me?).

Cu toate acestea, această cunoaștere este… la îndemână; la vârfurile degetelor; disponibilă; într-o țară în care este (încă!) legal să citești.

Și atunci nu pot să nu mă întreb: cum să facem oare? (Haideți, că de-acum știți ce vreau să spun).

Cum să facem să aprindem cu flacăra asta – încă o candelă și încă o candelă și încă o candelă – în cât mai multe minți – tinere, dar poate nu numai. Cum să facem să plantăm semințele curiozității? Cum să facem ca – dacă tot avem cărți ca astea (și câte altele mai sunt!), să facem să afle despre ele cât mai mulți? (Știați că cele mai multe caracatițe trăiesc numai doi ani? Știați că cele mai multe sepii care au 3 tipuri diferite de celule cu care produc culori – nu par să poată percepe culorile? Știați că există pe fundul oceanului pești care trăiesc două sute de ani? Știați că e posibil să ne fi dezvoltat empatia și sociabilitatea învățând de la haitele de lupi pe care i-am îmblânzit?).

Nu am – la dilemele mele – un răspuns (roțile încă se învârt).

Dar până una-alta – dați cărților (despre care tocmai v-am spus) o șansă și lăsați-vă surprinși.

Mai jos, lista cu toate zece:

1. Zile de Crăciun – 12 povestiri și 12 sărbători pentru 12 zile – de Jeanette Winterson.

2. Recunoștință, de Oliver Sacks.

3. Mergi unde te poartă inima, de Susanna Tamaro.

4. Born for this: how to find the work you were meant to do, de Chris Guillebeau.

5. Cum să fii fericit în România – volum coordonat de Oana Bârna.

6. Wonderland: cum a creat jocul lumea modernă – de Steve Johnson.

7. Mici lucruri mărețe, de Jodi Picoult.

8. Crăciunul în cele mai frumoase povestiri – Ch. Dickens, O. Wilde, M. Twain, etc..

9. Scânteia creativă: cum au devenit oamenii ființe excepționale datorită imaginației, de Augustus Fuentes.

10. Celelalte minți: caracatița și evoluția vieții inteligente – de Peter Godfrey – Smith.

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Un palid punct albastru

Am rămas în urmă cu ultimul zece de pe 2017; m-am luat cu topuri & altele. Așadar, vacanța de Crăciun a început așa:

books… cu wishlistul de sărbători.

Dar socoteala de acasă nu se potrivește niciodată perfect cu cea din târg. Așa încât, uitându-mă eu peste poveștile cu cărți de la finalul anului trecut, dau peste inocenta frază de mai jos:

Constat doar cu tristețe că anul ăsta nu am citit nimic de Carl Sagan și cred dau publish și mă duc să remediez acest aspect.

Moment în care mi-am adus aminte că am Un palid punct albastru începută… exact, din decembrie 2016! Așa că am remediat acest aspect – in almost one sitting. Ceea ce nu a fost foarte comod: Un palid punct albastru nu este la fel de ușor de citit ca Lumea și demonii ei. Are pe alocuri termeni tehnici, fizică, geologie, astronomie. But, but. Cartea asta este o poezie despre depărtări, despre locul oamenilor în univers, despre motivele de umilință și cele de mândrie pe care le avem ca specie și ceea ce a reușit să facă pentru mine este să rekindle setea de cunoaștere (ok, am zis-o în engleză, că în română suna prea cheesy :) ). Palidul punct albastru este o poză a Pământului făcută pe 14 februarie 1990, la sugestia lui Sagan, de sonda Voyager 1 care se pregătea să părăsească sistemul nostru solar. Și dacă e să rămâneți cu ceva din povestea asta, rămâneți cu filmulețul ăsta:

Ce mi-a mai plăcut multișor din zecele ăsta (ca să nu mă întind la vorbă) este The impossibility of sex (tradusă ca Jumătate inocentă, jumătate înțeleaptă) – o carte despre relația terapeutică, scrisă de Susie Orbach, soția lui Jeanette Winterson și Pui de cotoroanță – reinterpretarea piesei shakespeariene Furtuna în condeiul lui Margaret Atwood.

Cam așa. Mi se închid ochii. Mă duc să mai citesc un pic despre caracatițe. Be good!

Toate cel zece cărți, mai jos:

171. Zile și nopți de vară, ediție coordonată de Stephanie Perkins.

172. Pui de cotoroanță, de Margaret Atwood.

173. Pisica lui Dalai Lama și puterea lui miau, de David Michie.

174. Jumătate inocentă, jumătate înțeleaptă, de Susie Orbach.

175. Bacalaureat, de Ovidiu Eftimie.

176. Oprește-te puțin și privește în jur, de Haemin Sunim.

177. Despre copilărie, cu Francoise Dolto – amintiri din copilăriei ale Francoisei, povestite fiicei sale.

178. Un palid punct albastru. Viziune a viitorului omenirii în spațiu, de Carl Sagan.

179. Status, de Mugur Grosu. #FILIT2017

180. Domnul Fox, vulpoi fantastic, de Roald Dahl.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

#Best of 2017: Idei și proiecte

Câteodată poate părea că am clipit de două ori și BANG, a trecut 2017. Deși god knows că nu-i așa; pentru că vrând nevrând (mai mult nevrând decât vrând), de o vreme trăiesc timpul zi-cu-zi, nu an-după-an, concentrarea principală este pe viața de familie, nu pe profesie; iar “planurile” sunt mici-mici-mici de tot și făcute să poată fi abandonate in a blink of an eye, dacă e nevoie.

Cu toate acestea.

2017 a fost anul cu Magia cărților, când împreună cu Mari (și uneori cu Mona) am citit copiilor de la Centrul social din Galata – nici nu mai știu câte cărți, încercând să aprindem flacăra micuță a plăcerii cititului.

colaj_mic

2017 a fost anul când, împreună cu Alma am pus în practică finally ideea Pașaportului pentru angajabilitate – proiectul de inspirație britanică (thanks a lot, Brian!) prin care au trecut un pic peste 100 de studenți de la 5 facultăți din UAIC. Un reportaj scurt (dar drăguț) despre asta, aici:

2017 a fost anul în care am fost la Londra să-l cunosc personal pe Martin Seligman. Well. În care am fost la conferința Wellbeing and mental health in education: preparing young people for a flourishing life și am stat în total vreo 10 ore încontinuu cu gura căscată, ascultând oameni din aproape toate colțurile lumii (Europa, Canada, Noua Zeelandă, Dubai) vorbind despre majoritatea temelor care îmi fac inima să bată.

Seligman

2017 a fost anul în care, la întoarcerea din Londra, am organizat la UAIC, împreună cu colegele mele, Mental Health Awareness Week – o serie de evenimente pe tema sănătății emoționale și stării de bine.

MHAW

2017  a fost anul în care de 1 mai – în loc să merg la mare, scriam un proiect(zel) care avea să ne ducă în ultimele 3 luni ale anului pe niște coclauri greu de găsit pe hartă, în 11 licee din rural sau orașe mici (Răducăneni, Podu Iloaei, Bicaz, Parincea, Săbăoani, Flămânzi, Vorona, Negrești, Zorleni, Murgeni și Codăești): PACT pentru incluziune. Același proiect care m-a “forțat” apoi să pun în practică alte două idei care mi s-au învârtit în minte niște ani: un grup de peer-support format din studenți, pentru studenți (idee de inspirație norvegiană) și un seminar de pregătire pentru profesori și angajați din serviciile suport – ca să poată recunoaște și ajuta mai ușor studenții care au nevoie de ajutor (idee de inspirație finaldeză). Cât de multe m-a învățat proiectul ăsta – ar merita o poveste separată. Meanwhile, mulțumesc Silviu, mulțumesc Alma, mulțumesc Mădă. Reportajul de la ProTV – aici.

PACT

2017 a fost anul în care am lucrat din nou cu copiii de 10 ani-ish și a fost chiar mai bine decât îmi aduceam aminte. În primăvară – un program de orientare și în toamnă / iarnă două module (inteligențe multiple și mindset).

Twinkle_small

Să mai zic?

2017 a fost anul în care am fost la Congresul Internațional de Psihoterapie Cognitivă care s-a întâmplat la Cluj și am venit de acolo cu un entuziasm uriaș (și o listă de lectură și mai mare).

cuDiana

2017 a fost anul în care am lucrat cu două echipe – una mai mică și una mai mare – din două organizații diferite, cu scopul de a le ajuta să facă mai bine ceea ce fac (and maybe have a little fun on the way).

And finally, 2017 a fost anul în care m-am întors la școală și am început a doua formare în psihoterapie  – de data aceasta cognitiv-comportamentală (la Institutul de Formare în Terapia Cognitivă și Comportamentală).

Și nici nu mai pomenesc cele două evenimente de parenting (Parent-Team-ul Dianei – în primăvară și Cum să fii un supererou pentru copilul tău – al celor de la JCI, în toamnă) la care am fost invitată, ‘coz acolo nu am avut nicio contribuție la organizare.

Ce vreau să zic cu asta?

Păi mai multe lucruri.

Că mai multe planuri foarte mici pot avea un efect foarte mare? Că o idee pusă în practică imperfect face cât 100 de altele perfecte, doar în minte? Că working with people is magic?

sunt recunoscătoare. Asta e. Sunt recunoscătoare oamenilor care s-au “aliniat” ca să facă toate astea posibile. Celor care m-au ajutat. Celor care m-au inspirat. Celor care “nu m-au împiedicat” (cum ar zice Richard :D ). Celor care au crezut în mine. De multe ori mai mult decât am crezut eu. Celor care mi-au dat voie să-mi fac playground la ei în… cabinet, în organizație, în clasă, în Universitate. Sunt recunoscătoare că acest 2017 a fost posibil.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

#Best of 2017: topul de ficțiune

Acum, când scriu asta, toată casa doarme. Pe geam văd luna; pe birou am un castron în care am desfăcut în felii două portocale de la bunică-mea, iar pe pervaz am aprins o lumânare cu lavandă și lămâie (o combinație incredibil de reușită) – cum am învățat de la Bianca. Mai am două guri de cafea rece, cu pumpkin spice (venită de peste mări și țări) din care sorb când și când, în ciuda faptului că e doișpe noaptea.

reading

Să scriem topul de ficțiune deci.

Facem așa: cele 10 cărți care mi-au plăcut cel mai mult anul ăsta – ordonat, frumos.

(Apoi le înghesuim repede și pe celelalte. Cele pe care n-am putut să le scot nicicum).

Iar voi vă luați ce vă place, bine?

Locul 10: Umbra vântului, de Zafon, cu care am avut o inexplicabilă love-hate relationship, pe care am început-o acum un an și jumătate (!!), dar pe care, când m-am reapucat serios n-am mai putut-o lăsa din mână. Este despre un oraș pe care îl iubesc (Barcelona), despre locuri pe care le iubesc (librăriile), este o înduioșătoare și imprevizibilă poveste de dragoste, dar mai ales este despre cărți. O să vă placă dacă vă plac cărțile, misterele, vremurile de altădată și scriitorii spanioli sau sud-americani.

Locul 9: Zece decembrie, de George Saunders. Luasem Zece decembrie mai demult, dar evident că m-am apucat de ea după ce Saunders a luat Man Booker Prize-ul. Am citit-o cât ai trage de două ori aer în piept. Nu știu bine cum să v-o descriu, da’ e cumva cum îmi imaginez eu că te simți când prizezi. Sunt short stories cu subiecte foarte interesante, dar ceea ce te captivează e stilul în care sunt scrise. You’re gonna be amazed, e tot ce zic (lui Mari i-am zis că sunt 200 de pagini de mindfuck, da’ cu voi nu-mi permit :D ).

Locul 8: Povestea noului nume, de Elena Ferrante. Mi-a plăcut volumul II al tetralogiei napolitane mai mult decât primul. După jumătatea cărții am reușit chiar să ajung în punctul în care îmi era dor de personaje dacă puneam cartea jos.

Locul 7: Darul lui Serafim, de Simona Antonescu (#FILIT2017). O descoperire nesperat de plăcută. Simona scrie “dulce”, dar nu leșinat, ca un basm, dar nu neverosimil, trist, dar nu deznădăjduit, într-un cuvânt fermecător. Sunt trei povești în Darul lui Serafim, trei povești care se ating și se împletesc cu destinul cerșetorului care stă sub o umbrelă dezmembrată și știe mai multe despre rostul lumii decât – să zicem – ar trebui. O micuță bijuterie de carte.

Locul 6: Aleasa Dragonului, de Naomi Novik. I-am dat târcoale de când am văzut că i-a plăcut Laurei, dar n-am luat-o imediat. Pe urmă a venit vremea de umblat hai-hui prin țară (Iași – Târgoviște – Târgu Mureș) și m-am gândit că merge numai bine. M-am gândit bine până la un punct. Până în punctul în care era să întârzii la nuntă. NU vă apucați de ea deci când aveți programare undeva! Dacă, în fine, vă plac basmele. Fantasy-ul.  Dacă suportați un pic de horror (nu mult, doar cât să-ți dea fiori pe șira spinării). Dacă sunteți pregătiți să credeți că uneori o prințesă închisă într-un turn e o vrăjitoare, iar un Dragon e de partea binelui, că există mai multe feluri de a face magie și că sunt copaci care au o viață secretă.

Locul 5: Cum să fii și una și alta. Cu Ali Smith m-am întâlnit în Fata întâlnește băiatul și mi-a plăcut foarte mult. Următoarea întâlnire însă (Era să fiu eu) – n-a mai fost la fel de fericită, așa că am fost un pic reticentă când mi-a îndesat-o Andreea în geantă pe asta. Dar, dar. Stați să văd cum vă spun: vă rog eu frumos s-o citiți! How to be both este o poveste cu două jumătăți; formată din poveștile a două fete fără mamă, povești care se întrepătrund într-un fel uimitor. Este așa de creativ modul în care e construită și, în ciuda faptului că pare așa de insane la început, toate, absolut toate piesele pică la locul lor într-un final, încât ar fi mare păcat să fugiți din calea ei!

De aici încolo, aproape că ar putea fi oricare pe orice loc…

Fictiune2017b

Locul 4: Între cer și pământ, și Tristețea îngerilor de Jon Kalman Stefansson. Primele două volume dintr-o trilogie despre Islanda, despre frig, despre mare, despre moarte. Despre căldură, despre prietenie, despre bunătate, despre cărți, despre viață. Nici nu știu să spun sigur ce-mi place atât de mult la Stefansson; m-a întrebat Andreea dacă mi se pare rece și trist, evident răspunsul meu este nu. Nici luminos n-aș avea cum spune că este, dar scrie cumva foarte frumos. Cărțile sunt răscolitoare, nu te lasă să scapi ușor sau să plutești prea mult la suprafața lucrurilor. Scrise minunat, cum am mai zis.

Locul 3: Femeile lui Lazăr, de Maria Stepnova. Nici nu mai știu cu câtă vreme în urmă am luat-o. A stat o mulțime fix în fața ochilor mei, pe vremea celuilalt birou. Am început-o prin ianuarie (tot la insistențele Andreei. mulțumesc, băi!). Dar aveam începute încă 20, în fine, nu a fost atunci vremea ei. Am luat-o cu mine la Veliko Târnovo și acolo, în fine, am putut-o savura cum merită. Povestea celor trei femei importante din viața unui om de știință rus (Lazăr Lindt) este spusă atât de savuros, de complex și de… dulce, dar în sensul nesentimental și ne-scârbos al cuvântului, încât nu ai cum să nu te lași absorbit în poveste. Mai zic că spre final mi-a sărit inima un pic, dar că apoi a revenit la loc și că am rămas visând la ea o vreme după ce am închis-o și zic asta sperând să vă conving să o citiți, dacă n-ați făcut-o încă, o să învățați, bonus și ceva psihologie pe drum.

Locul 2: O să așez aici două cărți foarte dragi și foarte frumoase, genul feel-good (dar nu siropoase sau stupid): Un barbat pe nume Ove, de Fredrick Backman. E povestea unui morocănos. Care te va enerva, distra și înduioșa în egală măsură, în timp ce vei ajunge să înțelegi treptat ce-l face să fie așa cum este. În timp ce vei ajunge să cunoști relația cu soția lui, cu vecinii vechi, cu vecinii noi, inclusiv cei care dau buzna în viața lui fără să-i ceară voie “zău așa, Ove!”. Este perfectă pentru vacanță.  Îți încălzește inima. Și O paranteză în timp de Jeanette Winterson. Este Povestea de iarnă a lui Shakespeare, reinterpretată. Cred că v-am făcut deja capul pătrat cu ea. Am început-o în decembrie anul trecut, apoi am pus-o pe pauză și efectiv am refuzat să o termin. M-am întors la ea în ianuarie. Aș des-citi-o, doar ca să o pot citi din nou pentru prima dată. Are un je ne sais quoi în stilul în care e scrisă (m-am uitat după un citat; dar nu. Nu e vorba doar despre un citat, este vorba despre tot), nu în poveste. Deși na, și povestea…

Iar pe locul 1: avem, destul de previzibil, două cărți care îți rup inima în două: O viață măruntă, de Hanya Yanagihara și  Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac. (#FILIT2017).

Despre O viață măruntă nu am povestit nici atunci când am citit-o, nu voi povesti nici acum. Să zicem că este o carte despre prietenie, despre traumă și despre suferință (și un pic despre BPD aș zice). Vă pot spune două vorbe despre cealaltă însă.

Când am căutat Vara în care mama a avut ochii verzi (la recomandarea fierbinte a Ameliei), era dispărută de peste tot. Apoi am găsit în Cărturești reeditarea. N-am citit-o imediat după ce am luat-o, pentru că mi-a fost frică: auzisem, în afară că e foarte bună și că nu e o carte comodă. Și nu e. Comodă. E ca un pumn în stomac. Te lasă fără respirație. Dar este minunat, minunat scrisă. Este o carte despre o mamă și un fiu care își vindecă relația – o relație foarte proastă, care aproape s-a uscat din lipsă de iubire. O carte despre fragilitatea ființei umane, despre fragilitatea sănătății mintale și sufletești, despre fragilitatea vieții. Iar dacă nu vedeți această fragilitate la tot pasul – în viața voastră și în jurul vostru, vă rog eu să nu credeți că nu există. Există. Peste tot și în toate. Dacă n-o vedeți, să știți că sunteți doar foarte norocoși, considerați-vă așa.

micireusite

Cam așa. La acestea adăugăm câteva Young Adult (O fată din bucăți, Spune-mi dacă zâmbești, Salvând-o pe Francesca, Și soarele e o stea, Din capul meu). Câteva de ficțiune istorică (Euforia, La marginea luminoasă a lumii, Privighetoarea, O mare de lacrimi și Febră în zori). Câteva de ficțiune care n-au mai încăput în topul de mai sus, dar tot frumoase (Inocenții, Muzeul inocenței, Sfârșitul singurătății, Trei etaje, În spatele blocului, Un bărbat și o femeie și Despre frumusețe), o distopie (Oryx și Crake) și ceva realism magic (God help the child și ambele ale lui Tudor Ganea – Cazemata și Miere).

Nici nu îndrăznesc să număr câte am strecurat în total (13 sunt numai în “top 10″). Dar le las așa: mi-au bucurat anul și o să vi-l bucure și vouă pe următorul, dacă le citiți.

Vă las cu două “vorbe de duh” auzite azi în www: “Sunt oameni care citesc și adorm; eu citesc și mă trezesc“; și cu urarea: vă rog din suflet: citiți și vă treziți! Anul ăsta și… La mulți ani!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

#Best of 2017: nonfiction

It’s that time of the year, timpul pentru împodobit brazi, ascultat colinde și făcut topuri de cărți bune citite de-a lungul anului.

Ca și anul trecut, voi împărți best of-ul în mai multe categorii. Spre deosebire de anul trecut, le voi lista pur și simplu, fără să mai povestesc despre ele (de fapt, despre majoritatea am scris la vremea lor, dacă n-o să-mi fie foarte lene, o să pun linkuri către articolele respective).

Ce aș vrea să rețineți însă este că tot ce va fi pe listele astea (cea de azi și cele care vin) – merită citit. Cu unele, dacă ni s-au întâlnit cărările, v-am asasinat deja.

Așadar, la capitolul nonfiction, avem:

reading1

Sursa foto.

Categoria science:

1. Sapiens – de Yuval Noah Harari. Una dintre cele mai bune cărți citite anul ăsta.

2. Odiseea umană – de Leonard Mlodinow.

3. Gafe strălucite – de Mario Livio.

4. Irezistibil – de Adam Alter (ok, asta e mostly psihologie, dar lista aia era deja full, așa că.)

5. Cei mai deștepți copii din lume – de Amanda Ripley.  Bine, nici asta nu se potrivește perfect aici. Dar citiți-o, ignorați categoria. O să vă enervați, o să vă entuziasmați și o să-mi mulțumiți mai târziu.

reading3

Sursa foto.

Categoria autobiografie și memorii

Aici nici nu știu cu ce să încep: unele dintre cele mai frumoase, puternice, răvășitoare cărți pe care le-am citit anul ăsta sunt de aici. Avem, așadar:

1. Juniper – de Thomas și Kelley French.

2. Centrul nu se mai poate susține – de Elyn Saks.

3. Viața nemuritoare a Henriettei Lacks – de Rebecca Skloot.

4. The undoing project – a friendship that changed our minds – de Michael Lewis.

5. Bezna vizibilă – de William Styron.

6. Furiously happy – A Funny Book About Horrible Things – de Jenny Lawson.

7. Anul gândirii magice, de Joan Didion.

8. 27 de pași – de Tibi Ușeriu.

9. Jurnal scoțian – de Ioan- Florin Florescu.

10. Her again: becoming Meryl Streep – de Michael Schulman.

Books HD

Sursa foto.

Categoria psihologie și psihoterapie

1. Noua terapie prin acceptare și angajament – de Steven C. Hayes.

2. Opening up by writing it down – how expressive writing improves health and eases emotional pain, de James W. Pennebaker și Joshua M. Smith.

3. Reinvent your life – Jeffrey E. Young.

4. The body keeps the scoreBrain, Mind, and Body in the Healing of Trauma – de van der Kolk.

5. Jumătate inocentă, jumătate înțeleaptă – povestiri despre relația dintre terapeut și pacient – de Susie Orbach.

6. 101 succese terapeutice: depășirea transferului și a rezistenței în psihoterapie - a lui Gerald Schoenewolf.

7. Thanks for the feedback: the art and science of receiving feed-back well – de Sheila Heen.

8 . Becoming an extraordinary executive coach - de Michael H. Frisch, R. J. Lee.

9. Drumul spre caracter – de David Brooks.

10. The course of love – de Alain de Botton (asta e ficțiune. Dar te ajută să înveți mai multe despre relațiile romantice decât multe alte cărți de specialitate).

Cam așa. Am reușit de-am înghesuit 25 de cărți. Mă duc să le citesc copiilor dintr-o carte cu tematică de Crăciun. Ceea ce, nu mai e nevoie să spun, vă doresc și vouă :) .

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

“- Cărțile schimbă modul în care oamenii gândesc lumea. – Ba nu. Doar dacă le citesc, a zis Leo”.

Nu se pune un citat în titlul unei povești, am impresia. Dar am dat peste el ieri și mi-a rămas în minte.

Winterson

Pare-se că acum fix un an citeam prima carte din colecția Hogarth Shakespeare (O paranteză în timp a lui Jeanette Winterson – reinterpretare după Poveste de iarnă), iar un an mai târziu am adus acasă atât a patra carte din colecție (Pui de cotoroanță a lui Margaret Atwood- reinterpretare după Furtuna), cât și Zile de Crăciun a Jeanettei, dar mă iau cu vorba și sar direct la final.

Revenind.

Am citit așa de multe cărți frumoase în ultimul zece, încât nici nu știu despre care să vă spun.

Să încep cu cele de cinci stele, nu?

treietaje

Trei etaje mi-a înghesuit-o Andreea într-o sacoșă, când am fost la ea pentru cinci minute, în trecere, în drumul de la Valencia spre casă.  N-aș fi început-o, dar pe tren am rămas fără carte de citit și îmi era la îndemână. Iar odată ce am început-o… n-am mai avut scăpare. E ceva oarecum ciudat legat de cartea asta: nu-i nimic ieșit din comun sau șocant la ea, nu-ți zguduie lumea din temelii. Dar e scrisă într-un stil care ți se bagă pe sub piele și te trezești că vrei să tot citești, te trezești aproape că și gândurile ți-s formulate în limbajul lui Nevo. Trei etaje. Trei povești. Trei vieți. Care trec una pe lângă cealală razant, fără să se influențeze major totuși. (N-am putut să nu mă întreb oare ce povești ascunde blocul meu…).

Juniper2

Juniper este cealaltă carte de cinci stele din acest zece. Scrisă de jurnaliștii Kelley și Tom French – el laureat Pulitzer; ambii foarte talentați; ambii invitați la The Power of Storytelling (Kelley anul trecut, Tom anul ăsta – când înțeleg că a avut un discurs excepțional). Nu aș fi luat-o dacă nu vorbea Cosmin un sfert de oră fără oprire despre discursul despre care tocmai ziceam. Și, în fine. Terminasem Trei etaje și mă întrebam ce să citesc. Am luat Juniper la întâmplare și am băgat-o în geantă. Pauza de cafea de aproape o oră care mi s-a ivit în program între două evenimente m-a făcut s-o încep. And again, that was it.

Este povestea fiicei celor doi, născută la 23 de săptămâni, la limita viabilității. Este povestea lor de dragoste; povestea conceperii acestui copil atât de dorit; povestea luptei fantastice cu moartea; povestea mersului în vârful degetelor pe muchie de cuțit; povestea construirii din povești a unei lumi în jurul incubatorului; povestea iubirii, îndoielilor, fricii, solidarității, suportului, îndârjirii, curajului. O poveste minunat minunat spusă.

Am mai citit o carte de terapie în perioada asta (101 succese terapeutice: depășirea transferului și a rezistenței în psihoterapie - a lui Gerald Schoenewolf) și una de… filosofie? dezvoltare personală? – Drumul spre caracter – a lui David Brooks (primită de la fetele de la birou, de ziua mea). Ambele foarte bune, prima utilă în munca mea de zi cu zi, cealaltă inspirațională.

Anul gândirii magice – cartea doliului lui Jian Didion după soțul ei și O fată din bucăți, de Kathleen Glasgow, de la Storia books (o carte despre depresie, PTSD și self harm) – au fost cărțile dark, însă bune ale perioadei.

Destul de plină de cărți bune această perioadă, cum ziceam.

Am visat că dădeam comandă de cărți – dar nu așa, cu detalii (deși coperta de la Small great things a lui Picoult nici măcar n-o văzusem!) și acum aștept să se împlinească visul sau să am un sentiment de deja-vu (cum spunea cineva) – încet, încet. Începând cu Pui de cotoroanță și Zile de Crăciun, cum ziceam la început.

Să aveți o mini-vacanță frumoasă, cu cei dragi aproape, cu zăpadă și evident cu cărți!

Mai jos, lista cu toate zece:

161. O fată din bucăți, de Kathleen Glasgow.

162. 101 succese terapeutice: depășirea transferului și a rezistenței în psihoterapie, de Gerald Schoenewolf.

163. Fata cu fragi, de Lisa Stromme. ( #FILIT2017 )

164. Vidra care voia să știe tot, de Jill Tomlinson.

165. Anul gândirii magice, de Joan Didion.

166. Drumul spre caracter, de David Brooks.

167. Dragoste și speranță, de Grazia Deledda.

168. Trei etaje, de Eshkol Nevo.

169. Juniper. Fetița născută prea devreme, de Kelley French și Tom French.

170. The crossroads of Should and Must: find and follow your passion, de Elle Luna.

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Câte decizii?

Bun, sunt în locul ăsta unde e cald înăuntru și frig afară și au o cafe creme suprinzător de bună și o muzică proastă (dar we’re not here for the music, are we?).

 Sunt în locul ăsta unde sunt doar “Irina de la Iași” și asta ajunge. Sunt oarecum, într-un fel, printre ai mei.

Și am aflat dintr-un foc o grămadă de lucruri interesante. Cum ar fi că dacă avem #PACTpentruincluziune – este pentru că studenții au făcut lobby, cum ar fi ideea de a avea program de consiliere online cu “provocări” – după modelul Clujului sau ideea de a avea stagii de practică pe niveluri de complexitate pe modelul ASE București sau ideea valorizării eșecurilor și a învățăturilor lor.

The aha(hahaha) moment of the day, overheard pe hol la cafea a fost “auzi, în meseria asta a noastră e important să ai oameni care… care să nu te-ncurce” :D .

Dar cel mai important moment a venit tot de la un student (știți, aceia pe care îi criticăm mereu că “nu mai sunt ca pe vremuri”, că “nu-i interesează” și că “nu se implică”?). Care student ne-a spus: “așa-i. noi nu profităm la maxim de oportunități. și nu ne implicăm poate pe cât ar trebui. dar, știți? câte decizii am luat noi pentru noi până să fim studenți? câte ocazii am avut să decidem cursul vieții noastre?”.

A mai zis probabil și alte lucruri până l-au întrerupt niște adulți care știau mai bine decât el, dar eu am rămas cu mintea acolo. La întrebarea lui. Câte decizii? Și… da. It made me think.

And also. Cât de simplu e să privești lucrurile numai din punctul tău de vedere, cât de neamenințător, cât de liniștitor. Cât de frică ți se face când vin și ceilalți, din “tabăra cealaltă”. Și se așează la masă și își spun versiunea lor de poveste care îți atrage atenția că ce faci tu nu e atât de “perfect” pe cât ți-ar plăcea ție să crezi. Și cât de mult ai de învățat din asta, dacă ești destul de deștept.

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Un Zece decembrie Irezistibil

Dacă mai trag mult de timp, CHIAR că sunt șanse să se facă zece decembrie, așa că mă grăbesc cu “salata de recenzii” cât pot. Am citit niște treburi interesante în perioada asta, inclusiv o carte de poezii care mi-a plăcut mai mult decât speram (Lapte și miere a lui Rupi Kaur).

Am citit două YA-uri de la Storia Books (Spune-mi dacă zâmbești și Salvând-o pe Francesca) – bunicele amândouă, fără dat ochii peste cap and such, foarte bune lecturi de microbuz între licee.

Am mai citit o carte bunicică (nu life-changing, dar bine construită, convingătoare, un pic emoționantă): Sfârșitul singurătății de Benedict Wells, care mi-a adus aminte – culmea – tot de ceva cu “singurătate”, căci doh! – Singurătatea numerelor prime.

Dar highlight-urile perioadei sunt fără îndoială Zece decembrie și Irezistibil.

ZeceDecembrie

Luasem Zece decembrie mai demult, dar evident că m-am apucat de ea după ce Saunders a luat Man Booker Prize-ul. Am citit-o cât ai trage de două ori aer în piept. Nu știu bine cum să v-o descriu, da’ e cumva cum îmi imaginez eu că te simți când prizezi. Sunt short stories cu subiecte foarte interesante, dar ceea ce te captivează e stilul în care sunt scrise. You’re gonna be amazed, e tot ce zic (lui Mari i-am zis că sunt 200 de pagini de mindfuck, da’ cu voi nu-mi permit :D ).

17octIrezistibil2

Cu Irezistibil a lui Adam Alter lucrurile stau diferit. E o carte nonfiction despre dependența de tehnologie. Am început-o astă vară, în concediu, dar it freaked me out, așa că am lăsat-o deoparte. Pentru că, evident, m-am recunoscut în descriere. Și pentru că nu eram pregătită să mă recunosc, așa cum nu eram pregătită nici să mă întreb cum vom face cu copiii noștri, când noi nu știm bine cum să gestionăm aspectul ăsta în ce ne privește pe noi. Aaanyways, am luat cu extraveral, cu apă rece, cu aer în piept și am terminat-o. Încă mă bântuie, de câte ori întind mâna spre telefon. Însă Alter așează la final, în ultimele capitole și câteva sugestii de how to deal with it. Așa că, da. Zic să-i faceți loc pe listă.

N-am niciun îndemn inspirațional de noiembrie, poate doar să vedeți norocul de-a fi viu ca pe-un noroc, iar faptul că aveți o voce ca pe-un privilegiu; să vă întoarceți peste umăr privirea și pe cine vedeți acolo să-ntindeți mâna și să trageți după voi. De restul, să citiți. Vă las cu Rupi Kaur, poezia pe care mi-aș face-o mantra:

rupikaur

Mai jos, lista cu toate zece:

151. Spune-mi dacă zâmbești, de Eric Lindstrom.

152. Arta corpului, de Don DeLilo.

153. Lapte și miere, de Rupi Kaur.

154. Sfârșitul singurătății, de Benedict Wells.

155. Găinușa care nu voia să renunțe, de Jill Tomlinson.

156. Matilda, o dădacă nemaipomenită. de Christianna Brand.

157. Irezistibil. Dependența de tehnologie și afacerile din spatele ei, de Adam Alter.

158. Zece decembrie, de George Saunders.

159. Becoming an exceptional executive coach, de Michael H. Frisch, R. J. Lee.

160. Salvând-o pe Francesca, de Melina Marchetta.

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS