“- Cărțile schimbă modul în care oamenii gândesc lumea. – Ba nu. Doar dacă le citesc, a zis Leo”.

Nu se pune un citat în titlul unei povești, am impresia. Dar am dat peste el ieri și mi-a rămas în minte.

Winterson

Pare-se că acum fix un an citeam prima carte din colecția Hogarth Shakespeare (O paranteză în timp a lui Jeanette Winterson – reinterpretare după Poveste de iarnă), iar un an mai târziu am adus acasă atât a patra carte din colecție (Pui de cotoroanță a lui Margaret Atwood- reinterpretare după Furtuna), cât și Zile de Crăciun a Jeanettei, dar mă iau cu vorba și sar direct la final.

Revenind.

Am citit așa de multe cărți frumoase în ultimul zece, încât nici nu știu despre care să vă spun.

Să încep cu cele de cinci stele, nu?

treietaje

Trei etaje mi-a înghesuit-o Andreea într-o sacoșă, când am fost la ea pentru cinci minute, în trecere, în drumul de la Valencia spre casă.  N-aș fi început-o, dar pe tren am rămas fără carte de citit și îmi era la îndemână. Iar odată ce am început-o… n-am mai avut scăpare. E ceva oarecum ciudat legat de cartea asta: nu-i nimic ieșit din comun sau șocant la ea, nu-ți zguduie lumea din temelii. Dar e scrisă într-un stil care ți se bagă pe sub piele și te trezești că vrei să tot citești, te trezești aproape că și gândurile ți-s formulate în limbajul lui Nevo. Trei etaje. Trei povești. Trei vieți. Care trec una pe lângă cealală razant, fără să se influențeze major totuși. (N-am putut să nu mă întreb oare ce povești ascunde blocul meu…).

Juniper2

Juniper este cealaltă carte de cinci stele din acest zece. Scrisă de jurnaliștii Kelley și Tom French – el laureat Pulitzer; ambii foarte talentați; ambii invitați la The Power of Storytelling (Kelley anul trecut, Tom anul ăsta – când înțeleg că a avut un discurs excepțional). Nu aș fi luat-o dacă nu vorbea Cosmin un sfert de oră fără oprire despre discursul despre care tocmai ziceam. Și, în fine. Terminasem Trei etaje și mă întrebam ce să citesc. Am luat Juniper la întâmplare și am băgat-o în geantă. Pauza de cafea de aproape o oră care mi s-a ivit în program între două evenimente m-a făcut s-o încep. And again, that was it.

Este povestea fiicei celor doi, născută la 23 de săptămâni, la limita viabilității. Este povestea lor de dragoste; povestea conceperii acestui copil atât de dorit; povestea luptei fantastice cu moartea; povestea mersului în vârful degetelor pe muchie de cuțit; povestea construirii din povești a unei lumi în jurul incubatorului; povestea iubirii, îndoielilor, fricii, solidarității, suportului, îndârjirii, curajului. O poveste minunat minunat spusă.

Am mai citit o carte de terapie în perioada asta (101 succese terapeutice: depășirea transferului și a rezistenței în psihoterapie - a lui Gerald Schoenewolf) și una de… filosofie? dezvoltare personală? – Drumul spre caracter – a lui David Brooks (primită de la fetele de la birou, de ziua mea). Ambele foarte bune, prima utilă în munca mea de zi cu zi, cealaltă inspirațională.

Anul gândirii magice – cartea doliului lui Jian Didion după soțul ei și O fată din bucăți, de Kathleen Glasgow, de la Storia books (o carte despre depresie, PTSD și self harm) – au fost cărțile dark, însă bune ale perioadei.

Destul de plină de cărți bune această perioadă, cum ziceam.

Am visat că dădeam comandă de cărți – dar nu așa, cu detalii (deși coperta de la Small great things a lui Picoult nici măcar n-o văzusem!) și acum aștept să se împlinească visul sau să am un sentiment de deja-vu (cum spunea cineva) – încet, încet. Începând cu Pui de cotoroanță și Zile de Crăciun, cum ziceam la început.

Să aveți o mini-vacanță frumoasă, cu cei dragi aproape, cu zăpadă și evident cu cărți!

Mai jos, lista cu toate zece:

161. O fată din bucăți, de Kathleen Glasgow.

162. 101 succese terapeutice: depășirea transferului și a rezistenței în psihoterapie, de Gerald Schoenewolf.

163. Fata cu fragi, de Lisa Stromme. ( #FILIT2017 )

164. Vidra care voia să știe tot, de Jill Tomlinson.

165. Anul gândirii magice, de Joan Didion.

166. Drumul spre caracter, de David Brooks.

167. Dragoste și speranță, de Grazia Deledda.

168. Trei etaje, de Eshkol Nevo.

169. Juniper. Fetița născută prea devreme, de Kelley French și Tom French.

170. The crossroads of Should and Must: find and follow your passion, de Elle Luna.

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Câte decizii?

Bun, sunt în locul ăsta unde e cald înăuntru și frig afară și au o cafe creme suprinzător de bună și o muzică proastă (dar we’re not here for the music, are we?).

 Sunt în locul ăsta unde sunt doar “Irina de la Iași” și asta ajunge. Sunt oarecum, într-un fel, printre ai mei.

Și am aflat dintr-un foc o grămadă de lucruri interesante. Cum ar fi că dacă avem #PACTpentruincluziune – este pentru că studenții au făcut lobby, cum ar fi ideea de a avea program de consiliere online cu “provocări” – după modelul Clujului sau ideea de a avea stagii de practică pe niveluri de complexitate pe modelul ASE București sau ideea valorizării eșecurilor și a învățăturilor lor.

The aha(hahaha) moment of the day, overheard pe hol la cafea a fost “auzi, în meseria asta a noastră e important să ai oameni care… care să nu te-ncurce” :D .

Dar cel mai important moment a venit tot de la un student (știți, aceia pe care îi criticăm mereu că “nu mai sunt ca pe vremuri”, că “nu-i interesează” și că “nu se implică”?). Care student ne-a spus: “așa-i. noi nu profităm la maxim de oportunități. și nu ne implicăm poate pe cât ar trebui. dar, știți? câte decizii am luat noi pentru noi până să fim studenți? câte ocazii am avut să decidem cursul vieții noastre?”.

A mai zis probabil și alte lucruri până l-au întrerupt niște adulți care știau mai bine decât el, dar eu am rămas cu mintea acolo. La întrebarea lui. Câte decizii? Și… da. It made me think.

And also. Cât de simplu e să privești lucrurile numai din punctul tău de vedere, cât de neamenințător, cât de liniștitor. Cât de frică ți se face când vin și ceilalți, din “tabăra cealaltă”. Și se așează la masă și își spun versiunea lor de poveste care îți atrage atenția că ce faci tu nu e atât de “perfect” pe cât ți-ar plăcea ție să crezi. Și cât de mult ai de învățat din asta, dacă ești destul de deștept.

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Un Zece decembrie Irezistibil

Dacă mai trag mult de timp, CHIAR că sunt șanse să se facă zece decembrie, așa că mă grăbesc cu “salata de recenzii” cât pot. Am citit niște treburi interesante în perioada asta, inclusiv o carte de poezii care mi-a plăcut mai mult decât speram (Lapte și miere a lui Rupi Kaur).

Am citit două YA-uri de la Storia Books (Spune-mi dacă zâmbești și Salvând-o pe Francesca) – bunicele amândouă, fără dat ochii peste cap and such, foarte bune lecturi de microbuz între licee.

Am mai citit o carte bunicică (nu life-changing, dar bine construită, convingătoare, un pic emoționantă): Sfârșitul singurătății de Benedict Wells, care mi-a adus aminte – culmea – tot de ceva cu “singurătate”, căci doh! – Singurătatea numerelor prime.

Dar highlight-urile perioadei sunt fără îndoială Zece decembrie și Irezistibil.

ZeceDecembrie

Luasem Zece decembrie mai demult, dar evident că m-am apucat de ea după ce Saunders a luat Man Booker Prize-ul. Am citit-o cât ai trage de două ori aer în piept. Nu știu bine cum să v-o descriu, da’ e cumva cum îmi imaginez eu că te simți când prizezi. Sunt short stories cu subiecte foarte interesante, dar ceea ce te captivează e stilul în care sunt scrise. You’re gonna be amazed, e tot ce zic (lui Mari i-am zis că sunt 200 de pagini de mindfuck, da’ cu voi nu-mi permit :D ).

17octIrezistibil2

Cu Irezistibil a lui Adam Alter lucrurile stau diferit. E o carte nonfiction despre dependența de tehnologie. Am început-o astă vară, în concediu, dar it freaked me out, așa că am lăsat-o deoparte. Pentru că, evident, m-am recunoscut în descriere. Și pentru că nu eram pregătită să mă recunosc, așa cum nu eram pregătită nici să mă întreb cum vom face cu copiii noștri, când noi nu știm bine cum să gestionăm aspectul ăsta în ce ne privește pe noi. Aaanyways, am luat cu extraveral, cu apă rece, cu aer în piept și am terminat-o. Încă mă bântuie, de câte ori întind mâna spre telefon. Însă Alter așează la final, în ultimele capitole și câteva sugestii de how to deal with it. Așa că, da. Zic să-i faceți loc pe listă.

N-am niciun îndemn inspirațional de noiembrie, poate doar să vedeți norocul de-a fi viu ca pe-un noroc, iar faptul că aveți o voce ca pe-un privilegiu; să vă întoarceți peste umăr privirea și pe cine vedeți acolo să-ntindeți mâna și să trageți după voi. De restul, să citiți. Vă las cu Rupi Kaur, poezia pe care mi-aș face-o mantra:

rupikaur

Mai jos, lista cu toate zece:

151. Spune-mi dacă zâmbești, de Eric Lindstrom.

152. Arta corpului, de Don DeLilo.

153. Lapte și miere, de Rupi Kaur.

154. Sfârșitul singurătății, de Benedict Wells.

155. Găinușa care nu voia să renunțe, de Jill Tomlinson.

156. Matilda, o dădacă nemaipomenită. de Christianna Brand.

157. Irezistibil. Dependența de tehnologie și afacerile din spatele ei, de Adam Alter.

158. Zece decembrie, de George Saunders.

159. Becoming an exceptional executive coach, de Michael H. Frisch, R. J. Lee.

160. Salvând-o pe Francesca, de Melina Marchetta.

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Să schimbăm teoria

Cel mai greu workshop din ultimii câțiva ani (mai bine de cinci) l-am avut săptămâna trecută, într-un liceu din apropiere de Iași. Și a fost greu nu pentru că făceau mișto (deși unii făceau); nu pentru că erau plictisiți (deși unii erau) sau pentru că i-am convins greu să lucreze în echipe.

A fost greu pentru că, după ce și-a “făcut datoria” – ieșind la tablă și citind de pe foaie cele 2-3 idei scrise cu greu, când l-am întrebat “asta-i tot?”, a dat să zică “da”, dar apoi a ezitat.

“haide”, zic, “spune”.

“mm. ar mai fi ceva, dar nu cred că e potrivit să zic cu voce tare”.

“hai să vedem”, zic.

“e cam nepoliticos”, zice.

“its ok zic, am mai auzit lucruri nepoliticoase, să vedem dacă-i și valoros”.

“păi… ne-am dori să schimbăm teoria”, zice.

“ce teorie?” zic.

“asta, toată pe care o învățăm degeaba, nu ne folosește la nimic”, zice. “nu înțeleg de ce trebuie s-o învățăm”.

oook, îmi zic în capul meu. stai să vedem cum formulăm. cum facem să aprindem un chibrit de curiozitate, spunându-le în același timp că parte din frustrarea lor e îndreptățită.

dar apoi a început.

a început o discuție liberă cu ei, acești copii veniți din schimbul de noapte direct la școală (la 8 dimineața am intrat eu pe ușa lor). o discuție cu întrebări și răspunsuri, la foc automat, parcă toată curiozitatea lor și toate întrebările pe care au vrut vreodată să le adreseze cuiva și toate frustrările lor și toate dățile în care nu i-a văzut și auzit nimeni au năvălit deodată prin gura unei sticle căreia cineva i-a scos din greșeală dopul. Și am discutat în ordine despre:

sistemele de educație scandinave

Coreea de Nord

propagandă

avantajul a 1300 de ani de învățământ superior în plus

de ce n-o putem lua pe scurtătură, dacă știm în mare încotro am vrea să ne îndreptăm

Nobelul pentru economie

Thaler

economie comportamentală

persuasiune

asta învăț eu la școală? cum să-i persuadez pe ei?

și întrebarea nerostită: oare pot să aibă încredere în mine? oare îi păcălesc? oare îi mint?

Pentru prima dată în mulți ani de când fac activități de grup, am pierdut simțul timpului. Dar nu în modul acela bun, în care te afli în stare de flux, etc etc. În sensul în care am tresărit vizibil când a sunat de ieșire. Și n-aș fi vrut să-i las. Și deși știam că mă așteaptă microbuzul în curte cu motorul pornit, aș fi vrut să-i iau de mână pe rând și să-i privesc în ochi și să le spun: da, poți avea încredere în mine. nu, nu te mint. da, there is a better world out there. da, chiar și pentru tine. nu, do.not.give.up on yourself.

Și, of. Știu că lucrurile nu sunt așa de poetice cum le prezint eu aici, știu că e greu și că atunci când lupți pentru supraviețuire îți vine să-l pocnești în cap cu un lemn pe ăla care-ți vorbește de educație și de cunoaștere și alți cai verzi pe pereți. Dar, dar.

Nu știu.

În zile din astea simt că un pic de tot nu trăiesc degeaba. Atât.

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Post FILIT fever

Bine, știu că v-am înnebunit cu evenimentul ăsta, but please bear with me încă puțin, că acum s-a terminat și până în octombrie anul viitor mai este.

Așadar, am descoperit, datorită lui, încă trei autori pe care nu cred că i-aș fi citit altfel: Tocilescu (funny, sarcastic, acid) – cu al lui volum de short stories Eu et al., Vesna Goldsworthy cu Marele Gorsky – despre care toată lumea spune că n-a putut-o savura cum trebuie din cauza asemănării evidente cu Marele Gatsby a lui Fitzgerald – eu nu pot zice decât că am savurat-o și mai mult.

Și, evident, Tatiana.

Tatiana01

Când am căutat Vara în care mama a avut ochii verzi (la recomandarea fierbinte a Ameliei), era dispărută de peste tot. Apoi am găsit în Cărturești reeditarea. N-am citit-o imediat după ce am luat-o, pentru că mi-a fost frică: auzisem, în afară că e foarte bună și că nu e o carte comodă. Și nu e. Comodă. E ca un pumn în stomac. Te lasă fără respirație. Dar este minunat, minunat scrisă. Este o carte despre o mamă și un fiu care își vindecă relația – o relație foarte proastă, care aproape s-a uscat din lipsă de iubire. O carte despre fragilitatea ființei umane, despre fragilitatea sănătății mintale și sufletești, despre fragilitatea vieții. Iar dacă nu vedeți această fragilitate la tot pasul – în viața voastră și în jurul vostru, vă rog eu să nu credeți că nu există. Există. Peste tot și în toate. Dacă n-o vedeți, să știți că sunteți doar foarte norocoși, considerați-vă așa.

Tatiana i-a spus lui Bogdan să nu cumva s-o citească (n-o va citi deocamdată, evident). Dar a semnat-o din partea amândurora. Pentru mine ajunge.

Tatiana02

Am terminat, de asemenea, Gafe strălucite, a lui Mario Livio, pe care am primit-o cadou de la Bogdan în octombrie trecut. Am citit-o greu, cu eforturi de înțelegere. Darwin, Kelvin, Pauling, Hoyle și Einstein – au făcut, în cariera lor, niște erori. Gafe monumentale, unele dintre ele aproape de neînțeles. Dar ca să pricepi de ce au fost gafe, trebuie să pricepi teoriile lor fundamentale – și pentru asta, în efortul ăsta adică era să-mi plesnească mintea. (Fac o pauză să regret un pic că nu am o minte pentru știință, s-a pus praful pe ea și a anchilozat, dar mi-aș dori ca pentru copiii noștri lucrurile să stea diferit. Așa că las aici un link către un locușor oarecum science-friendly).

26sept_Faulks

Acolo unde îmi bate inima a lui Faulks a fost așa și așa. Interesantă și cu pasaje pe care le-am fotografiat (echivalentul modern al “citatelor” din liceu), yet nu aș zice lifechanging. O poveste de război with a twist, ceva psihiatrie & psihoterapie presărată prin ea, un pic de dragoste, dar nu foarte multă și nu destulă – asta cred că-i reproșez.

Pentru copii: Sofia și melcul ei – i-a plăcut mult lui Codrin și Sâmbăta când vine Sambo ne-a plăcut la toți trei.

Cam așa.

Culegeți fructele direct din copaci, duceți-vă să-i cunoașteți pe oamenii pe care îi admirați și faceți loc în viața voastră cărților frumoase.

(și oamenilor care vă vor băga pe gât cărțile frumoase, gen :D . mai jos, poza în care aproape am făcut-o să zâmbească.)

cuAndreea

(și) Mai jos, lista cu toate zece:

141. Eu et al., de Alex Tocilescu (#FILIT2017).

142. Gafe strălucite – de la Darwin la Einstein. Greseli colosale ale unor mari savanti, care ne-au schimbat perspectiva asupra vietii si universului, de Mario Livio.

143. Sofia și melcul ei, de Dick King Smith.

144. Sâmbăta când vine Sambo, de Paul Maar.

145. Marele Gorsky, de Vesna Goldsworthy. (#FILIT2017).

146. Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac. (#FILIT2017).

147. Cine a fost Charles Darwin, de Deborah Hopkinson.

148. Acolo unde îmi bate inima, de Sebastian Faulks.

149. Necessary Endings: The Employees, Businesses, and Relationships That All of Us Have to Give Up in Order to Move Forward, de Henry Cloud.

150. Confesiunile leoaicei, de Mia Couto.

 

Tags: , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

#canyoufilit? (Găsește cartea Arik și ia-o acasă!)

UPDATE: Arik a fost găsit și luat acasă!

Locația era sediul “din centru” al grădiniței Tesori (Unul dintre cele mai importante principii ale pedagogiei Montessori este “FOLLOW THE CHILD”). Tesori este grădinița unde merg Codrin și ambii noștri nepoți și sunt peste măsură de încântată că un astfel de loc există în Iași :) .

Felicitări, Bia, sper să-ți placă Arik și aventurile lui!

arik01arik02

Dintre toate hashtagurile #FILIT2017, ăsta îmi place cel mai mult :) . În special ‘coz, you know, cărțile cele mai bune (pentru mine) sunt cele care îmi încălzesc emoțiile.

Dar haideți să încep de mai devreme. După cum probabil știți, în perioada 4-8 octombrie 2017, la Iași se desfășoară pentru a cincea oară Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – FILIT. Asta înseamnă – pentru noi, ăștia, fanatici ai cititului, dar și pentru cei care ar putea deveni – ocazia de a-i întâlni în carne și oase pe unii dintre autorii care ne-au făcut să visăm și pe care îi iubim deja după ce le-am citit cărțile. (Programul detaliat FILIT – aici).

La toate evenimentele din cadrul FILIT accesul este gratuit. Din păcate însă, la ora când scriu asta, deja nu mai sunt disponibile locuri pentru rezervări online, va trebui să mizați pe norocul de a mai găsi disponibile câteva cu 30 de minute înainte de începere.

În sfârșit. Se face că, printr-un proces misterios, una dintre cărțile cu #autorprezentlafilit și-a făcut drum către mine la finalul săptămânii trecute.

Arik2small

Este o carte pentru copii: Aventurile lui Arik. Arik și mercenarii, a Ioanei Nicolaie. Ironia face că nu o aveam în casă. Încă, aș adăuga. (De Ioana Nicolaie avem doar Ferbonia, pe lista de așteptare pentru a fi citită băieților).

Apărută la Editura Arthur, cartea adună la un loc cele două povești ale viteazului Arik, ariciul care – aflând de la Domnul Timp că niște frați de-ai lui s-au pierdut în Tara Viespilor de Fum, pleacă să-i salveze, însoțit de Șoricelul Nasuri-Cârne și Tăunul Zum.

L-am ascuns pe Arik undeva în Iași! Vă așteaptă într-un loc frumos, central :D , care are legătură cu copiii și educația lor, în special genul de educație care pune copilul în centru. Unul dintre cele mai importante principii de aici este “FOLLOW THE CHILD”

… și-l veți găsi pe Arik, am putea spune!

Bun, mai zic repede că în timpul FILIT, la Palatul Copiilor este Casa copilăriei – unde vineri, 06 octombrie, începând cu ora 12.00 o găsiți pe Ioana Nicolaie căreia îi puteți cere autograf.

Cine găsește cartea, face un selfie cu ea în locația în care a găsit-o și trimite la mine fotografia sau o postează pe profilul său, cu hashtagurile #AutorPrezentLaFilit #filit #CanYouFilit – și mă anunță :) .

Succes!

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Povești de seară pentru cititori rebeli

Stăteam noi într-o dimineață pe o bancă în parc – acolo unde nu avem condică de semnat, dar, incredibil, ne vin o grămadă de idei despre ce-am putea să mai facem frumos, când îmi zice:

- Auzi? Trebuie să scrii pe blog de ce le citești băieților tăi o carte “pentru fete rebele”.

TB

Vorbea despre cartea Povești de seară pentru fete rebele, de Elena Favilli și Francesca Cavallo, despre care știu dinainte să fie tradusă, legat de care m-am bucurat maxim când am auzit că o traduce Litera și pe care am luat-o “caldă”, când a ieșit din tipar. Am luat-o cadou pentru fiică-mea, cadou pentru fiicele prietenelor mele, dar și… pentru băieții mei. Drept e că au protestat amândoi “Maaaamiii, dar asta-i carte pentru fete, uite, scrie clar pe copertă!”. Drept e că doar Bogdan a parcurs-o până la capăt, Codrin s-a plictisit la un moment dat (prea devreme pentru el, mai încercăm). Dar lui Bogdan i-a plăcut mult, s-a bucurat când descoperea câte o femeie despre care auzise (Maria Montessori, Marie Curie, Michelle Obama), a fost prilej să discutăm o grămadă (Ce înseamnă moașă? Nu știam că să fii pirat e o profesie… De ce nu aveau femeile voie să devină chirurgi?).

Nu știu dacă asta răspunde la întrebarea de ce le citesc băieților cărți pentru fete, dar aș vrea să vă încurajez să o luați și voi! Sunt poveștile (scurte, de o pagină), a 100 de femei remarcabile din istorie, de pe tot cuprinsul globului, din diverse perioade, iar aceste povești au alături ilustrații minunate ale acestor femei. Iar ideea este să completeze puțin imaginea femeilor din celelalte povești – de prințese neajutorate care stau într-un castel și așteaptă să fie salvate.

Vine apoi la rând cartea #FILIT2017 a perioadei: Darul lui Serafim, a Simonei Antonescu.

Serafim

Laude despre scriitura Simonei aud încă de când cu Fotograful curții regale (aflată acum în următorul meu colet :D ), dar am tot ocolit-o, nu știu de ce. Am luat în schimb Darul lui Serafim, mai demult. Mi-a plăcut albastrul coperții probabil. Anyway. O descoperire nesperat de plăcută. Simona scrie “dulce”, dar nu leșinat, ca un basm, dar nu neverosimil, trist, dar nu deznădăjduit, într-un cuvânt fermecător. Sunt trei povești în Darul lui Serafim, trei povești care se ating și se împletesc cu destinul cerșetorului care stă sub o umbrelă dezmembrată și știe mai multe despre rostul lumii decât – să zicem – ar trebui. O micuță bijuterie de carte.

Undoing

Finally, despre The undoing project vreau să vă spun un cuvânt. Povestea scrisă de Michael Lewis a prieteniei dintre Danny Kahneman și Amos Tversky (tuturor studenților și absolvenților de psihologie out there, sper că știți cine sunt oamenii ăștia doi!).

O mulțime de lucruri nu știam despre ei, totuși. Despre viețile lor personale, despre mințile lor minunate, despre cum au luptat în război, despre cum probabil nu au intuit importanța a ceea ce descopereau – în timp ce descopereau (“The way the creative process works is that you first say something, and later, sometimes years later, you understand what you said.” ). E frumoasă, tare frumoasă, in a nerdy, interesting way. E și grea, a trebuit să recitesc pasaje întregi ca să le înțeleg. Dar e frumoasă și emoționantă într-un fel la care nu mă așteptam. Povestea călătoriei a doi oameni în efortul lor de a înțelege mintea. Cam așa.

E târziu și am training mâine, așa că o să mă opresc aici. Dar – știți voi. Do care only about the important things. Iubiți-vă like love is the only thing. Și – nah – citiți! :)

Mai jos, lista cu toate zece.

131. 35 de kile de speranță, de Ana Gavalda.

132. Spune-mi trei lucruri despre tine, de Julie Buxbaum.

133. Femeia vieții mele, de Carla Guelfenbein.

134. Povești de seară pentru fete rebele, de Elena Favilli și Francesca Cavallo.

135. Darul lui Serafim, de Simona Antonescu (#FILIT2017).

136. Suflete în noapte, de Kent Haruf.

137. Voi fi vreodată suficient de bună? de Karyl McBride.

138. Graffiti Moon, de Cath Crowley.

139. Mini habits: smaller habits, bigger results, de Stephen Guise.

140. The undoing project: a friendship that changed our minds, de Michael Lewis.

 

 

Tags: , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

FILIT preparations, take 2

21aug_mix

Da, bine, nu căutați take 1, că nu găsiți postare separată. Ziceam doar – aici – că am început să-mi fac temele pentru FILIT care bate la ușă (cu Svetlana Aleksievici și Frances Miralles). Am continuat în acest zece cu Tudor GaneaMiere – un tur de forță pe stilul realism magic, care mi-a plăcut un pic mai mult chiar decât Cazemata și cu Ana Maria SanduPereți subțiri – o colecție închegată de povestiri care urmăresc viețile unor personaje dintr-un bloc (cu “pereți subțiri”), vieți care se împletesc ingenios din când în când.

Acestea fiind spuse, simt nevoia să mai adaug că, FILIT or not, descopăr cu încântare în ultimul timp autori români pe care îi citesc cu drag – lucru pe care îl privesc, ca mulți alții (să arunce primul piatra, știți voi…) ca pe o plăcută surpriză.

Așa.

Cu celelalte cărți din acest zece, lucrurile stau în felul următor: avem o dată un time travel drăgălaș, Omul care a cucerit timpul, al lui Mastai – față de care am mixed feelings. Are părți foarte istețe și interesante și evident că m-a pus pe gânduri, întrebându-mă what if? (De exemplu: cum ar fi într-adevăr dacă am descoperi o sursă de energie curată și nelimitată? Ce părți ale vieții noastre de acum s-ar schimba?). Dar are și părți relativ plictisitoare și neverosimile. All in all, foarte bună carte de week-end sau de vacanță.

26aug2k17_mastai

Despre Steven C. Hayes nu vă zic – că e mișto și în scris ca și în carne și oase și că am citit cu creionul în mână cartea lui despre terapia prin acceptare și angajament (ACT), ultimul sfert fără să-mi dau seama când s-a făcut noapte afară. Vă pot spune însă că a fost cea mai bună “bucată” de psihologie citită în această perioadă – deși nici Crucial Conversations nu e de lepădat.

StevenCHayes2

Nici despre Contraviața nu vă zic – primul meu experiment cu Philip Roth – care era să-mi explodeze neuronul. Nu vă zic decât că-i foarte inteligent construită, că are personaje credibile și răsturnări incredibile și că e un loc probabil la fel de bun ca oricare altul în care să aflați câte ceva despre evrei.

29aug2k17small

V-aș spune însă două vorbe despre Zadie Smith și a ei On beauty. O aveam pe wishlist de ceva vreme, dar am pus-o în bagaj după ce mi-a făcut Andreea poftă cu Swing time. Am început-o în concediu (de vreo lună deci), am citit ultima jumătate abia week-endul trecut. Este o carte în care e plăcut să “locuiești” o vreme, o carte în care nu musai întâmplările, cât amosfera se insinuează în mintea ta.

5sept2k17_Zadiesmall

Se puseră la curent reciproc cu noutățile într-un mod relaxat, lăsînd pauze lungi, plăcute, în care să-și vadă de brioșe și de cafele. Jerome – după două luni în care fusese nevoit să fie interesant și inteligent într-un oraș străin, printre străini – aprecia situația ca pe un dar.

Se vorbește despre tăcerea fericită care poate exista între doi iubiți, dar și asta era grozavă; să stea între sora lui și fratele său, fără să spună nimic, mîncînd. Înainte să existe lumea, înainte să fie populată, și înainte să existe războaie și slujbe și facultăți și filme și haine și păreri și călătorii în străinătate – înainte de toate acestea, existase o singură persoană, Zora, și un singur loc: un cort în sufragerie, făcut din scaune și cearșafuri. După cîțiva ani, sosi și Levi: se făcu loc și pentru el, ca și cum el ar fi fost întotdeauna acolo.

Uitîndu-se acum la cei doi, Jerome se regăsea în încheieturile degetelor lor și în urechile fine, în formă de scoică, în picioarele lor lungi și în buclele rebele. Nu se gîndea dacă sau cum sau de ce îi iubea. Ei erau pur și simplu iubire: ei erau prima dovadă că el avusese odată parte de dragoste, și aveau să fie ultima confirmare a dragostei cînd totul în jur o sa dispară.”

Mai jos, lista cu toate zece.

121. Miere, Tudor Ganea.

122. Pereți subțiri, Ana-Maria Sandu.

123. Omul care a cucerit timpul, de Elan Mastai.

124. Noua terapie prin acceptare și angajament (ACT), de Steven C. Hayes și Spencer Smith.

125. Contraviața, de Philip Roth.

126. Extraconjugal, de Mihai Radu.

127. Inimi chimice, de Krystal Sutherland.

128. Cu toții suntem făcuți din molecule, de Susin Nielsen.

129. Despre frumusețe, de Zadie Smith.

130. Crucial conversations: Tools for talking when stakes are high, de Kerry Patterson.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Sapiens (și alte lecturi de vacanță)

Nu pot începe povestea asta altfel decât cu Sapiens, pe care like it was my birthday in July, a tradus-o Poliromul (e prea mult oare dacă cer și Homo Deus – cealaltă carte a lui Harari? măcar până în octombrie?).

25iul2k17Sapiens

Sapiens este “o scurtă istorie a omenirii”, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. E scrisă prietenos cu cititorul, e scrisă ca o poveste, e scrisă pe alocuri amuzant. Mi-a dat o privire de ansamblu asupra omenirii, rădăcinilor noastre, schimbărilor treptate care ne-au adus unde suntem acum și a drumurilor care ne stau în față. Laura zice că-i tristă, mie mi se pare una dintre cele mai optimiste cărți pe care le-am citit. Decide for yourselves, dar dați-i o șansă, chiar dacă nu citiți nonfiction, chiar dacă nu vă place istoria, chiar dacă e încă vacanță.

De ce studiem atunci istoria? Nu studiem istoria pentru a cunoaște viitorul, ci pentru a ne lărgi orizontul, pentru a înțelege că situația noastră actuală nu este nici naturală, nici inevitabilă și că, în consecință avem mult mai multe posibilități în fața noastră decât ne imaginăm.”

Așaaa.

Am citit toate celelalte cărți din acest zece în concediul din care tocmai m-am întors, așa că am nevoie de un pas în spate ca să mă decid despre care vă mai povestesc. Sunt toate frumoase – apropo de ce mă întreba un prieten acum ceva timp: dacă am un noroc fantastic sau un “recicle bin” enorm, că prea pare că citesc numai cărți frumoase.

Răspunsul neplăcut este că citesc o grămadă despre cărți înainte să le cumpăr. Nu atât recenzii, cât topuri, recomandări, referințe încrucișate, etc. Pe unele le caut eu, altele mă găsesc ele pe mine. De ce fac asta? Păi… ‘coz “so many books, so little time” și atunci mai bine mă asigur că dacă dau din timpul meu unei cărți, s-ar putea să merite.

Sigur că fac excepții, sigur că mai cumpăr cărți din pură curiozitate sau că îmi asum câte o carte “de aeroport”, cum a fost cea a lui Santos cu Miralles (Cel mai frumos loc din lume e chiar aici).  Deși aș putea trișa și spune că Miralles vine la Filit la toamnă (ca și Svetlana Aleksievici și Tudor Ganea) și am început să-mi “fac temele”, cum zicea Amelia deunăzi, dar nu.

celmaifrumosloc

O să vă zic deci despre Euforia a lui Lily King, care mi-a plăcut mult. Nu atât povestea de dragoste (care te înțeapă la inimă), cât pasiunea care te poate face să-ți părăsești casa și confortul și să călătorești în zone neprietenoase, cu un climat ciudat, să locuiești împreună cu triburi sălbatice, să încerci să le descoperi limbajul, obiceiurile, ritualurile și mai ales valorile și apoi să make sense of this all.

27 de pași am început-o cam sceptică, prea o lăudase toată lumea, prea erau cu toții vrăjiți. Am sfârșit prin a mă lăsa înduioșată de povestea lui Tibi, de felul cum a luat demonii care îl bântuiau și i-a transformat în ceva constructiv (proiectul Tășuleasa Social) și de autodepășire (alergările la ultramaratoane).

Volumul II din Cronicile Pădurii Fermecate (Cum să cauți un dragon) am citit-o copiilor cu sfințenie seara, înainte de a cădea lați după agitația de peste zi. În acest volum, Cimorene pleacă în căutarea dragonului ei (Kazul) care se pare că a fost răpit de vrăjitori. Amuzantă și un pic neobișnuită (ca și prima).

Pe drumul de întoarcere am citit a doua carte a Svetlanei Aleksievici: Războiul nu are chip de femeie. Am glumit, acum chiar am început să-mi fac temele pentru Filit. Mi-a luat mai bine de doi ani să-mi fac curaj să pun mâna iar pe o carte a Svetlanei (după Dezastrul de la Cernobîl). Aproape 400 de pagini de mărturii ale femeilor care au luat parte într-un fel sau altul la al doilea război mondial. Ce să vă spun despre ea? Este cutremurătoare (și un pic înfricoșătoare), dar și despre asta cred că nu prea avem voie să n-o citim.

Mare selecție am făcut din zecele ăsta! Dar având în vedere că mi-a luat vreo 3 ceasuri ca să mă decid ce cărți iau cu mine (față de 10 minute pentru haine și încă vreo 5 restul bagajului), eu zic că stăm bine. Vă las cu priveliștea cu care m-am trezit timp de o săptămână. Bucurați-vă de ce-a mai rămas din vară, bine?

celmaifrumosloc1

111. Sapiens, de Yuval Noah Harari.

112. 27 de pași, de Tibi Ușeriu.

113. Defecți, de Cecelia Ahern.

114. Jurnal scoțian, de Ioan-Florin Florescu.

115. Încetează cu minciunile tale, de Philippe Besson.

116. Cum sa cauti un dragon, volumul II din Cronicile padurii fermecate de Patricia Wrede.

117. Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, de Care Santos cu Frances Miralles.

118. Un barbat si o femeie, de Jojo Moyes.

119. Euforia, de Lily King.

120. Razboiul nu are chip de femeie, de Svetlana Aleksievici.

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

” – Îți place să citești? a întrebat ea entuziasmată”.

13iul2k17Ove

Știam de Un bărbat pe nume Ove dinainte de a se traduce, de unde știu despre majoritatea cărților bune: de la Andreea. După ce a apărut în limba română, a citit-o Laura și i-a plăcut. Apoi a urcat foarte sus în lista musai – de cumpărat și citit. N-am luat-o totuși imediat și nici nu știu de ce. Oricum, nu faceți ca mine. Adică nu așteptați. Luați-o. Imediat. Încerc să-mi imaginez cum ar trebui să fiți ca să nu vă placă. Nu-mi iese. Dacă, de pildă la Little life am rețineri în a o recomanda oricui (e a “read with caution” book), la asta nu am niciun fel de reținere. E povestea unui morocănos (ca cel din imagine :D ). Care te va enerva, distra și înduioșa în egală măsură, în timp ce vei ajunge să înțelegi treptat ce-l face să fie așa cum este. În timp ce vei ajunge să cunoști relația cu soția lui, cu vecinii vechi, cu vecinii noi, inclusiv cei care dau buzna în viața lui fără să-i ceară voie “zău așa, Ove!”. Este perfectă pentru vacanță. iar bărbatul din poză știe pe de rost citate din ea :D .

Cu Viața nemuritoare a Henriettei Lacks nu am nicio poză. Este povestea pe care n-o prea poți lăsa din mână a începutului geneticii, studiilor medicale pe linii celulare (în loc de ființe vii), a vaccinului antipolio și a unor tratamente pentru vedere și a unora împotriva cancerului. Celulele HeLa – primele celule umane care au supraviețuit in vitro – prelevate de la Henrietta fără știrea și acordul ei au făcut toate acestea posibile, iar Rebecca Skloot face cunoscută povestea familiei Lacks pentru ca cel puțin să știm de unde a pornit totul. Nu prea se mai găsește de cumpărat (era la niște reduceri ridicole pe librarie.net la un moment dat. Dar dacă dați de ea, do yourselves a favor și luați-o.

20170608_170258000_iOS

Vă mai las aici o poză frumoasă cu cartea lui Exarhu (care nu-i propriu-zis o carte, cât o colecție de texte publicate pe diverse platforme on-line (că doar n-o să vă povestesc acum, în vacanță, despre Opening up by writing it down – a lui Pennebaker – despre utilitatea scrisului expresiv în terapie sau despre Thanks for the feed-back, a lui Stone – care ne învață de ce ne este atât de greu să primim feed-back).

O insulă numai a noastră, însă (deși e oarecum pentru publicul mai tânăr) – ar merge de vacanță. Să nu ziceți cumva că nu v-am spus.

Mai jos, lista cu toate zece.

101. Opening up by writing it down: how expressive writing improves health and eases emotional pain, de James W. Pennebaker și Joshua M. Smith.

102. Biblioteca sufletelor: vol 3 din Miss Peregrine, de Ransom Riggs.

103. Vocea lui Archer, de Mia Sheridan.

104. Un barbat pe nume Ove, de Fredrick Backman.

105. Cartea verii, de Tove Jansson.

106. Bucurați-vă de fericirea voastră. Memorii. de Paul Brinkley-Rogers.

107. Thanks for the feed-back: the science and art of receiving feed-back well, de Douglas Stone.

108. Viața nemuritoare a Henriettei Lacks, de Rebecca Skloot.

109. O insulă numai a noastră, de Sally Nicholls.

110. Fericirea e un ac de siguranță, de Răzvan Exarhu.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS