Irina Şubredu

“- păi, da’ tu NU EŞTI OM, eşti MAMI!”

şi când îl întreb:

“- păi de ce, Bogdan?”

îmi dă motivul genial:

“- păi PENTRU CĂ AŞA!“

…s-au intors de la Disney.

se zice ca civilizatiile avansate nu au in vocabular cuvinte care sa insemne “al meu, a mea“; ca nu se refera cu sensul acesta la obiecte, nici la locuri; cu atat mai putin la oameni.  Ca cel mai apropiata referire facuta este “de care ma bucur acum” - pentru lucruri; “de care am grija acum” pentru locuri: si “impreuna cu care sunt acum” - pentru oameni.

Visand la vremurile acelea, eu ma delectez acum cu coincidentele care fac sa am in viata in acelasi timp doua Madaline foarte dragi: pe ea si pe ea; amandoua sa fi fost plecate in acelasi timp in vacanta; si sa fi vizitat amandoua acelasi “loc”: DISNEY (”all starts with a WISH” si “all the dreams come true“); desi una pe cel de aici, si alta pe cel de aici.

Le urez bun venit inapoi (in viata mea, desigur ) si va las cu o postare MI-NU-NA-TA, aici.

Gandeam odata ca frigului de-afara ii putem rezista doar prin caldura dinauntru.

Ma intreb acum, cu degetele lipite de tastatura (si lipite intre ele), abia respirand de caldura de-afara - caldurii de-afara cum ii rezistam??

Mari mi-ar zice ca aruncandu-ne-n piscina de la Varatec, cu tot cu participantii la training. Da’ Mari nu crede-n vise si nici ca totul poate fi si altfel - adica usor… Tata mi-ar zice ca facand o baie-n lacul de langa cabana piticilor din povesti.

Eu visez cateodata la marea aceea frumoasa si indecent de albastra, pe malul careia visam la copilul nostru cand copilul nostru inca nu era… cu noi.

Si la o racoare, si-o umbra cum numai niste copaci batrani si-un aer adevarat de munte - iti pot oferi.

Cat despre frigul dinauntru, parca m-as mai gandi…

Intalnire magica la trei noaptea (sau sa-i spun dimineata?) cu o versiune de-a mea masculina si mult mai inteleapta (sau sa-i spun iluminata?).

Adrian Nuţă si al sau “Ghidul iluminarii pentru lenesi” (v-am zis eu ca scrie pentru mine). 133 de pagini de bucurie pura deghizata in conversatie, in joaca, in umor.

Scrie despre iubire neconditionata (dar despre asta am mai vorbit); despre identificare (dar asta e prea complicat de explicat la ora asta) si despre butoane (dar asta merita un post separat).

Asa ca o sa va spun ce scrie despre iluminare (pentru noi, lenesii):

“Iata ce este iluminarea. Iluminarea este trezire. Este ca si cum te-ai trezi dintr-un somn prelungit in care ai visat tot felul de lucruri. Este ca si cum ti-ar cadea un val de pe ochi, putand astfel sa vezi pentru prima oara, realitatea asa cum este.

Este ca si cum ne-am afla amandoi pe varful unui munte si tu imi spui ca nu vezi nimic. E normal sa nu vezi nimic, deoarece tii ochii inchisi. Nu ti-ai pierdut vederea. Pretinzi ca ai pierdut-o, insa pe mine cel putin nu ma poti pacali.

Ideea ca iluminarea este ceva atat de simplu ca actul de a deschide ochii, poate parea pentru unii complet neatragatoare.”

…ocazie cu care am regasit o poezie mai veche (cre’ ca e ceva in aer zilele astea) - dar tare draga:

“Am legat“, a lui Marin Sorescu:

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi păsările m-au găsit
Cu un cantec.

Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.
Eşti acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.

Dezlegarii la ochi, la minte si la suflet, pe care o putem face simplu, cu un gest, pentru a lasa Viata sa curga. Si Dragostea. Mai ales Dragostea.

O zi de milioane… de nervi si de raze de soare. De bucurii si de enervari inutile. De zambete de copil si de frustrari. De veselie si de seriozitate. O zi ca toate zilele…

Si o seara carturesciana.

Mai jos, “Rana“. Pentru cine are urechi de auzit…

“vai mie, rana s-a închis
vai, sângele s-a uscat
şi a facut coajă.
oh, doamne, m-am vindecat!

de-acum o să mă mestece fericirea
o să ma sfârtece seninatatea
şi nebunia care a fost n-o să mai fie de-acum niciodată,
nu, n-o să-i mai sărut umarul.

viaţa o să-mi treacă în pace şi armonie
cu lecturi bogate, cu mese regulate.
sănătatea o să-mi mănânce plămânii.
raţiunea o să-mi sfâşie creierul.

vai, rana, rana mea dragă
rană plăcută vieţii mele
rană pentru care am trăit, pe care mi-am zgândărit-o cu unghiile
s-a închis. oh, doamne, sunt vindecat!

şi niciodată febra n-o să-mi mai aprindă
veioza vieţii până la ars.”

Cam asta…

P.S.:

şi adesea neînţelegerile sunt provocate de una din trei cauze: prea puţină dragoste, prea puţin somn, sau prea puţină ciocolată.

In afara de promisiunile pe care flacaul blond si simpatic, cu banda tricolora - ne-a pus sa le facem, acum patru ani, fix inainte sa-mi gaureasca mie buletinul, ne-am promis la un moment dat noua insine ca nu vom lua mereu de bun ce s-a intamplat atunci, ca si cum ar fi o hotarare definitiva si iremediabila; ca si cum nu am (mai) avea de ales. Ca din cand in cand, cand ne aducem aminte, o sa ne intrebam:

Daca ar fi sa ne facem acum promisiunile, sa ne punem acum intrebarile, CE am raspunde?

Deci, DA.

P.S. un moment bun de uitat pe asta. Si peste asta. Si peste asta. Si peste asta.

Un moment si mai bun de citit ceva foarte frumos , aici.

Acest post este despre Mari, cu care mi-am petrecut ultimele cateva zile. Pe care, daca mai si dormeam impreuna, o luam de nevasta >:D .

Este despre Ona, pe care am intalnit-o “intamplator” si despre burtica ei cu care am facut cunostinta si in care creste o fetita pe care o cheama Irina.

Este despre Ali, care a avut grija de valul de candidati trimisi de mine “in biroul de alaturi. adica de vis-a-vis.” care mi-a facut ceai ieri cand mi se uscau buzele de sete si mi-a facut cafea azi, cand mi se lipeau ochii de somn. adica de nesomn. adica de incercarile nereusite de a dormi.

Este despre Alma si despre Laura care “vine, vine, calca totul in picoare…”

Este despre Cristi, una dintre foarte-foarte putinele persoane care stie cum sa se descurce cu mine cand sunt enervanta si imposibila. Si despre Dana, care a venit sa-mi dea hug azi. si care m-a asteptat pentru asta mai bine de o ora.

Este despre Peti, pe care n-am mai vazut-o de un milion de ani; care azi m-a anuntat ca vine la mine. Ca imi citeste blogul si ca e dezamagita cand nu scriu.

Este despre Madalina “mea” - care il iubeste pe Bogdan ca pe copilul ei; care pleaca azi spre Paris, dar de fapt ramane mereu langa mine. Si despre Madalina “cealalta”, care este in tara-tuturor-posibilitatilor si se gandeste (uneori) la mine.

Este despre Vlad, pe care l-a lovit o masina cand cobora dintr-un autobuz si care m-a facut sa-mi stea inima pe tema asta, inainte sa-mi spuna ca asta s-a petrecut cu un an in urma. Si pe ale carui melodii imi scriu acum postul…

Este despre K., cel care de azi a imbatranit in mod oficial. Care accepta de azi fara sa mai comenteze sa-i zic “batrane” (cum fac de cand il stiu). Caruia ii doresc azi sa fie iubit asa cum stiu eu ca merita. Si sa devina si mai intelept, nu doar mai batran

Este despre Manuel, de ziua numelui lui; despre care aflu cumva in fiecare an; si pe care nu o sarbatorim niciodata.

Si este despre La, care s-a intors de la mare si mi-a adus si mie un colt. Zice ea, ca eu nu cred. Pana nu vad .

Cand am ajuns acasa ieri, erau amandoi in pat; Bogdan cu ochii strans inchisi si boticul incretit zice “Mami, dormim!”. ACOLO e “acasa” mea…

Uitandu-ma prin poze azi, am dat pe asta:

Da, STIU. E “al meu” .

Un prieten taaare vechi mi-a facut azi o bucurie “taaare” mare. Mai precis asta:

Thank you, băi!

P.S.: Am gasit ieri jumatatea de felicitare cu jumatatea de text .

(A little) Later edit: la nici douazeci de minute, am gasit asta:

Un “grup” care se numeste “The happy Universe”. Ok: are 4 oameni si un singur comment. Da’ se numeste “The happy Universe”!! Cineva are un simt al umorului foaarte bine dezvoltat

“Every time you give your LOVE to someone, you change the world”

P.S.: Numai daca ne-ar invata la scoala ca este atat de simplu…