Curajul de a fi vulnerabil

Mă uit peste lista de cărți despre care vreau să vă povestesc și văd un “zece” foarte așezat. Serios și cuminte. În care s-a strecurat un singur Young Adult (P:S.: I like you, de Kasie West, frumușel, de vacanță) și o Isadora Moon pentru care a făcut o pasiune Codrin.

Să începem cu Măștile fricii a Cameliei Cavadia. Auzisem destule lucruri bune despre ea (și era, ca urmare, de ceva vreme pe raft). Dar este mai bună decât mi-am imaginat – o carte despre traumă și “moștenirile de familie” care-și pun amprenta asupra alegerilor de mai târziu. O carte care se citește pe nerăsuflate; care nu “rezolvă” nimic și se termină un pic frustrant, dar pe care ar fi păcat s-o ocoliți dintr-atâta lucru.

MastileFricii

 

Am început De ce este eficientă psihoterapia a lui Cozolino prin martie, dar am citit-o cu creionul în mână, așa că a durat o vreme până s-o termin. O combinație rară de știință și limbaj fluid despre CE și DE CE funcționează în psihoterapie. Evident, mai sunt multe de testat și verificat pe tema asta, dar cartea lui Cozolino este un punct de pornire bun.

“Psihoterapeuții trebuie să fie capabili să înțeleagă durerea, suferința, ipocrizia și lipsa de echitate din lumea în care trăim. Trebuie să se fi confruntat ei înșiși cu așa ceva și să își fi descoperit propriul scop și propria chemare pentru a putea călăuzi pe altcineva. De asemenea (…) să își înțeleagă propria umbră și să o integreze în procesul terapeutic. Psihoterapeuții îndeamnă clienții să se aventureze dincolo de hotarele înguste ale propriei vieți și să pătrundă într-o nouă lume”.

psihoterapia

 Ceea ce ne conduce la următoarea carte despre care vreau să vă spun două vorbe: Curajul de a fi vulnerabil, scrisă de Brene Brown (cercetătoare, sociolog).

Curajul

Pe asta am ocolit-o multă vreme pentru că aveam, dimpotrivă, prejudecata că e e cam “neserioasă”. Am început s-o citesc în intervalele scurte în care ajungeam mai repede la cabinet și curând a început să “mă prindă”. Este despre rușine și despre felul în care ea ne face să vrem să ne ascundem și despre cum, dimpotrivă, puterea ei scade dacă ne facem curaj să ne lăsăm văzuți așa cum suntem, chiar și când nu suntem our best selves, chiar și când tocmai ne-am manifestat defectele, chiar și când tocmai am dat-o cu oiștea-n gard. Este unul dintre locurile unde am cel mai mult de lucrat, așa că cel mai bun lucru care mi-a venit în minte a fost să-i învăț pe alții cum s-o facă :) : am povestit despre Brene și cartea ei la Panelul “E OK să ceri ajutorul” din Mental Health Awareness Week.

Panel

Dragostea unei femei cumsecade este prima mea întâlnire cu Alice Munro: un volum de short stories smart, smart, smart. Carte de ținut pe măsuța de cafea și savurat short story cu short story. O să revin la Alice, zic.

dragostea

Despre toate cărțile de aici până la finalul listei v-aș spune câte ceva. Ruta subterană (Pulitzer-ul pentru ficțiune din 2017) este o poveste despre sclavie bine scrisă, dar MUULT prea lăudată; Impostoarea de Lockhart este foarte enervantă, dar addictive, în stilul cu care ne-a obișnuit în Mincinoșii; Pădurea: instrucțiuni de folosire mi-a plăcut mai mult decât aș fi crezut și mi-a făcut – evident – poftă de plimbări prin pădure. Iar The end of the affair, deși, de asemenea, un pic enervantă, mi-a părut surprinzător de bine scrisă și o carte de savurat mai la maturitate, așa. (Un fel de a zice că probabil acum vreo cinci ani aș fi aruncat-o cât colo dacă dădeam peste ea, dar acum am citit-o cu plăcere :) ).

Nu mai am foarte multe altele de zis momentan. Decât că – și fără să mă uit în jur la cum arată lucrurile în lumea noastră acum – tot mi-ar plăcea incredibil de mult să pot da mai departe semințele bucuriei de a citi și curiozității de a cunoaște… tot. Inclusiv puncte de vedere diferite de al tău.

Mai jos, ca de obicei, lista cu toate zece:

71. Măștile fricii, de Camelia Cavadia.

72. De ce este eficientă psihoterapia – cum ne folosim mintea pentru a ne influența creierul, de Louis Cozolino.

73. Isadora Moon merge cu cortul, de Harriet Muncaster.

74. P.S.: I like you, de Kasie West.

75. Curajul de a fi vulnerabil, de Brene Brown.

76. Dragostea unei femei cumsecade, de Alice Munro.

77. Ruta subterană, de Colson Whitehead.

78. Impostoarea, de E. Lockhart.

79. Pădurea: instrucțiuni de folosire, de Peter Wohlleben.

80. The end of the affair, de Graham Greene.

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Sensul existenței umane…

… a fost, într-un fel leit-motivul cărților din perioada asta. Nu că mi-aș fi propus în mod deosebit.

E vizibil și în SF-ul perioadei (Stația centrală), și în cartea lui Yu Hua (În viață) și în non-fiction-ul neurochirurgului James Doty (Into the magic shop); sigur în Cartea de identitate a Sandei Nicola, cred că un pic și în Copilăria lui Kaspar Hauser – a lui Bogdan-Alexandru Stănescu și evident în cartea lui Edward O. Wilson.

De altfel, probabil că fiecare carte este un pic despre sensul existenței umane, cum sunt sigură că zicea citatul ăla din Dulcele bar pe care mi-e lene să-l caut acum.

20180419_Minte

Mai puțin poate în cartea Unul dintre noi minte a lui Karen McManus. Care mi-a plăcut totuși, în ciuda acestui fapt. Este apărută la Herg Benet și e un fel de YA meets policier, dar interesant construită, cu suspans dozat convingător până spre final (când aflăm CARE dintre ei minte :D  – ei fiind patru elevi de liceu trimiși în sala de detenție împreună cu un al cincilea care moare în timpul orei petrecute împreună; patru elevi care devin astfel automat suspecți).

Stația centrală este un soi nou de SF, unul care, deși e diferit de ce-am mai citit eu, își face treaba – respectiv te pune pe gânduri legat de felul în care ar putea arăta unul dintre viitorurile posibile (hint: cu simbioze între AI și umani, cu oameni cu tot mai multe componente robotice, cu o “stație-port” din care oamenii pleacă spre alte lumi sau în care, după ce au bântuit prin alte lumi, se întorc acasă).

Am comandat Cartea de identitate a Sandei Nicola după ce a postat despre ea Simona Tache. Am luat-o cu mine în vacanța de 1 mai și am dat-o gata într-o dimineață si o seară, cât băieții erau la piscină. E scrisă curajos și sincer și un pic vulnerabil și m-a făcut să-mi fie dragă fata asta într-un mod la care nu mă așteptam.

 20180429_SandaNicola01

 Copilăria lui Kaspar Hauser face parte din teancul #FILIT2017. Au tot povestit de bine despre ea mai mulți oameni din jurul meu. Nu știu foarte bine ce să vă spun despre ea. Decât că e surprinzătoare; că e bine scrisă; că are 12 povestiri care formează tot atâtea piese de puzzle din viața aceluiași personaj – naratorul – “Bobiță” și că mi-a amintit un pic de Olive Kitteridge a lui Elizabeth Strout.

KasparHauser

 

 

Mi-a plăcut Sensul existenței umane a lui Edward O. Wilson mai mult decât mă așteptam (n-aș fi citit și eu prima dată Cucerirea socială a Pământului, ca tot omul; dar voi reveni la ea probabil). Într-un fel ca și Sapiens a lui Harari (dar mult mult mai pe scurt), cartea lui Wilson încearcă să răspundă la marile întrebări ale existenței: de unde venim, încotro ne ducem, de ce noi și chiar cum am ajuns să fim așa cum suntem astăzi. Iar răspunsurile, deși date cu lingurița, sunt interesante și istețe.

20180407_SensulExistentei

O să mai zic că lui Codrin îi place Isadora Moon (pe care a descoperit-o datorită lui Vlad) și chiar azi și-a plătit din banii lui volumul II; că În viață m-a făcut să-mi dau de câteva ori ochii peste cap, că Fetița care a salvat Crăciunul este cartea lui Haig care-mi place cel mai puțin și că Into the magic shop este un  pic siropoasă, dar oarecum senină, ceea ce am apreciat din plin, mulțumesc frumos.

O să mai zic că după-amiaza în care ai terminat toată treaba la 17.30 seamănă cu un concediu, că faptul că băieții tăi aleg librăria în locul magazinului de jucării te face să zâmbești în gând și că să stai tihnit pe o terasă învelit în păturică și înconjurat de ai tăi care râd și vorbesc unul peste celălalt îți pare așa de mult idealul împlinit al unei vieți omenești, că ești gata să te rușinezi un pic; și totuși n-o faci. Alegi gândul de recunoștință în loc.

Mai jos, lista cu toate zece.

61. Unul dintre noi minte, de Karen McManus.

62. Stația centrală, de Lavie Tidhar.

63. Isadora Moon merge la școală, de Harriet Muncaster.

64. Fetița care a salvat Crăciunul, de Matt Haig.

65. Carte de identitate, de Sanda Nicola.

66. Copilăria lui Kaspar Hauser, de Bogdan-Alexandru Stănescu.

67. În atelierul de magie, de James R. Doty

68.  Sensul existenței umane, de Edward O. Wilson.

69. În viață, de Yu Hua.

70. Cartea somnului: programul de meditație conștientă pentru îmbunătățirea somnului în șapte săptămâni, de Joseph Emet.

Tags: , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

“The greatest sin is to read NOTHING because you can’t read EVERYTHING”…

… zice, adaptat (de mine), un citat peste care am dat la una dintre prezentările Staff trainingului din Vaasa săptămâna asta. (Și dacă apuc mâine, după cafea, vă povestesc și despre asta). Dar acum două vorbe despre ce-am mai citit în ultima perioadă.

Mă uit peste listă și nu văd nicio carte proastă. De fapt sunt aproape surprinsă de cât de bune sunt! V-aș avertiza doar cu privire la Mâinile mici (e bine scrisă, dar n-o citiți dacă sunteți slabi de inimă); iar Lagom nu e life-changing, dar e ok dacă o priviți ca pe o curiozitate culturală.

În rest, puteți începe aproape de oriunde. De la Elif Shafak, de pildă. Cele trei fiice ale Evei: cartea-de-citit-pe-malul lacului. O carte despre prietenie, despre mentorat, despre visurile din tinerețe, despre oameni diferiți cu frici și speranțe asemănătoare. Prima mea întâlnire cu Elif. O să revin.

Elif

Sau cu autobiografia lui Jeanette Winterson – despre care Jeanette am mai povestit obsesiv și altădată. De ce să fii fericită când poți fi normală? – este întrebarea doamnei Winterson – mama adoptivă pe care, deși te oripilează, cumva nu reușești să o urăști, pentru că fiica alungată de acasă o descrie cinstit și oarecum fără patimă. Dar cel mai mult o să vă încânte felul în care vorbește despre ea însăși. Și despre dragoste.

“Uite ce e, suntem ființe omenești. Uite ce e, suntem înclinați să iubim. Iubirea e aici, dar trebuie să ne învețe cineva cum. Vrem să stăm drepți, vrem să ne plimbăm, însă cineva trebuie să ne țină de mână, și să ne echilibreze un pic, și să ne ghideze un pic și să ne ridice la loc când cădem.”

jeanette

Scrisori din insula Guernsay este o carte “cute”, cum ar zice Andreea. Este despre război, fără să fie despre război și fiind mai mult despre curaj și despre creativitate, despre cărți și despre duioșie. Și despre cum să-ți păstrezi umanitatea chiar și în momentele în care pare imposibil.

Guernsay

Și ar mai fi, desigur, Unde ai dispărut, Bernadette? a Mariei Semple – o surpriză de carte. Care nu-ți da viața peste cap și nu te zdruncină din temelii, dar te ține în priză, curios și amuzat, până la ultima pagină. O carte despre o familie din care mama dispare într-o zi inexplicabil, iar fiica și tatăl (mai ales fiica, să fim sinceri) rămân să găsească un sens (și poate pe ea?). Dacă reușesc sau nu, aflați… citind-o, evident.

Bernadette3

Am plecat, spuneam, cu mai puține cărți la mine decât mi-ar fi trebuit. Am terminat-o pe ultima în aeroport la Frankfurt când abia aterizasem și aveam de stat două ore și ceva. Și toată lumea îmi zice să-mi iau kindle (ceea ce probabil e o idee foarte bună). Dar acum uitați-vă la pozele de mai sus și imaginați-vă că era kindle în locul lor :D .  … Așa mă gândeam și eu.

Vă mai las cu un pic de Jeanette:

“Și asta s-a întâmplat. Și n-a fost ultima oară când când cărțile m-au salvat. Dacă poezia era o frânghie, atunci cărțile însele erau plute de salvare. În cele mai dificile clipe mi-am regăsit echilibrul cu o carte, iar cărțile m-au purtat asemenea unor plute peste talazurile sentimentelor ce mă lăsaseră udă până la piele și făcută bucăți.

Munca de dragoste la care trebuie să lucrez acum înseamnă să fac eforturi să cred că nu trebuie să mă lupt pentru orice lucru. Nu trebuie să mă lupt pentru toate lucrurile. Nu trebuie să fug. Pot să stau, pentru că asta este o dragoste oferită, o dragoste sănătoasă, constantă și durabilă.”

Mai jos, lista cu toate zece:

51. Cele trei fiice ale Evei, de Elif Shafak.

52. De ce să fii fericită când poți să fii normală? de Jeanette Winterson.

53. Parada de Paște, de Richard Yates.

54. Lagom. Secretul suedez al vieții bune, de Lola A. Akerstrom.

55. Scrisori din insula Guernsay, de Mary An Shaffer și Annie Barrows.

56. Mâinile mici, de Andres Barba.

57. În Calabria, de Peter S. Beagle.

58. Fiica ascunsă, de Elena Ferrante.

59. Unde ai dispărut, Bernadette? de Maria Semple.

60. Cuvinte în albastru intens, de Cath Crowley.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

O mie de carti

reading

Sursa foto.

Ii citeam aseara lui Codrin ultimele pagini din Sofia si pisica ei si dupa ce i s-au inchis ochii si ritmul respiratiei a devenit egal si linistit cum nu e niciodata cand e treaz si topaie de colo-colo de zici ca a mancat fasole mexicana, am intins mana dupa telefon sa o adaug pe Goodreads.

Si cand ma uita in stanga, la “read books”, vad. 1000. O mie.

Si evident ca am luat o pauza scurta de gandire ca sa vad cum sunt and “how does this make me feel”, cum as intreba in cabinet.

Si… da. Sunt tot eu; nu a fost Sofia si pisica ei picatura de intelepciune care a facut paharul sa se reverse. Nici nu am ajuns in punctul in care sa vad simultan trecutul si viitorul (cum povesteste Matt Haig in How to stop time). Si inca mentionez cititul (alaturi de overwork, de overeat si de consumul de substante) la categoria detached self-soother. Dar.

Dar. In acelasi timp, mintea mea arata diferit datorita cartilor. Ma ajuta sa inteleg mai bine lumea, oamenii si pe mine. Sa cred mai putin ca “trebuie” sau ca imi datoreaza ceva. Sau ca nu voi putea tolera / ma voi dezintegra daca voi simti disconfort. Sa gandesc critic mai des si cu mai multa usurinta (desi tot cu efort!). Sa fiu mai umila si mai putin convinsa ca detin adevarul absolut. Cartile imi umplu casa pana la refuz. Dar. Umplu si golurile de cunostinte si de empatie si uneori de sens. Dragostea pentru carti s-a transmis si copiilor mei si imi place de mor s-o vad si la copiii celorlalti (Vlad, Bia, Andrei, Cezar). Si cred in continuare (precum tatal lui Peri in Cele trei fiice ale Evei pe care am inceput-o azi-noapte) ca educatia e salvarea.

As mai scrie, dar trei copii mici si trei adulti tropaie pe langa usa sa ma duc cu ei sa vedem ghioceii.

Asa ca va las cu cel mai recent zece, fara comentarii (decat… Matar, Keret, Gaarder, Haig si Tibuleac). Si Cartea lucrurilor noi si ciudate care s-ar fi potrivit perfect vacantei de Paste, daca n-as fi terminat-o deja.

41. Fabule moderne, de Tatiana Tibuleac.

42. Cartea indragostirii, de Lucy Keating.

43. Scoala animalelor magice, de Margit Auer.

44. Sapte ani buni, de Etgar Keret.

45. Intoarcerea, de Hisham Matar.

46. Cartea lucrurilor noi si ciudate, de Michel Faber.

47. Cum sa fii fericit (sau macar mai putin trist) – culegere de exercitii practice, de Lee Crutchley.

48. Cum sa opresti timpul, de Matt Haig.

49. Vita brevis, de Jostein Gaarder.

50. Sofia si pisica ei, de Dick King-Smith.

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

“It takes a great deal of bravery to stand up to our enemies, but just as much to stand up to our friends”.

Și de ce ziceai că n-ai mai citit? mă întreabă Andreea. N-ai mai avut timp?

Râd isteric în sinea mea, am avut discuția asta cu alți oameni de o mie de ori.

Ba da, zic. Timp este mereu. Am pus altceva în el însă.

Am pus, de fapt, și cărți. Mai precis… mmm.. cu ce să încep?

Știu, evident, cu ce voi începe.

11ani

Cu Harry Potter.

“Nu în fiecare zi împlinește un tânăr 11 ani, nu-i așa?”

Drumul nostru spre Harry Potter a făcut un ocol. Mai întâi am văzut cu toții filmele. Apoi Fiul cel Mic a purtat ochelari rotunzi. Apoi Fiul cel Mare a vorbit cu Diana despre cărți (noi nu le aveam pe atunci în casă).

Apoi am citit Juniper și nu vreau să vă stric plăcerea lecturii, dar e acolo a big fuss about Harry Potter.Așa că m-am dus în librărie și am luat primele 3 volume.

Apoi am citit Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău – și nu s-a mai putut: a trebuit s-o începem. Avem Harry Potter și piatra filosofală în acest zece. Începutul aventurii. Scrisoarea de la Hogwarts. Secretul teribil. Promisiunea unei alte lumi. Prietenia. Magia. Magicienii care sunt pentru Harry părinți mai buni decât unchii care îl cresc (și decât proprii părinți, care nu mai sunt). Pentru cine a citit-o, orice-aș spune e în plus. Pentru cine stă pe gânduri: do read it. O să vă îmbogățească viața. La 11 ani. La 6. Chiar și la treizeci și un pic.

Elon

Două vorbe despre Elon Musk: Tesla, SpaceX și misiunea construirii unui viitor fantastic: am dat jos din raft biografia după lansarea Falcon Heavy. Aveam inima plină de entuziasm și mi-am zis să-l folosesc la ceva util: să aflu mai multe despre acest personaj ciudat care și-a făcut o misiune personală din a face omenirea o specie interplanetară (în ideea că avem poate deja mijloacele pentru a ne autodistruge, dar nu și maturitatea emoțională și morală pentru a nu le folosi). Am găsit cartea lui Ashlee Vance interesant scrisă și plină de informații și vă încurajez să vă apropiați cu încredere de ea. Un articol simpatic despre Elon, despre lansare, despre the faith in humanity – a scris Mădă în Suplimentul de cultură.

Yalom

Călătoria către sine – probabil ultima carte a lui Irvin Yalom – m-a lăsat, mai mult decât orice, cu o nostalgie. Cărțile lui mi-au deschis ușa către cărțile de psihoterapie; mi-au hrănit curiozitatea și m-au făcut să am răbdare și cu cele nu la fel de prietenos scrise. M-au adus pentru prima dată în contact cu ideea puterii vindecătoare a relației (despre care avea să tot aflu apoi la formări și în studii). Încât gândul că se aproapie de capătul vieții, că probabil nu va mai scrie, că mintea lui se degradează încet… of. (Mulțumesc, Irv.)

Mai zic repede că mi-am luat o mare țeapă cu Lumina pe care am pierdut-o (nu pentru că nu mi-ai fi plăcut, ci pentru finalul pe care nu l-am văzut venind). Că Șoseaua Jellicoe e nesperat de bună (if you like a bit of dark & twisted in your mojito). Și că Rebelul nisipurilor mi-a mai alinat dorul de ralism magic – care mă mai apucă ici și colo. Ah, și Djamilia e cute și se citește in one sitting.

Gabi mi-a zis azi să-mi bag mințile-n cap, că primăvara nu vine doar pentru că mi-am scos eu tenișii cu flori de la naftalină. Dar eu știu mai bine.

Somewhere is summer / somewhere is always spring! :)

Mai jos, lista cu toate zece:

31. Elon Musk: Tesla, SpaceX și misiunea construirii unui viitor fantastic – de Ashlee Vance.

32. Șoseaua Jellicoe – de Melina Marchetta.

33. 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română – colecție coordonată de Marius Chivu & Radu Vancu.

34. Harry Potter și piatra filosofală, de J.K. Rowling.

35. Djamilia, de Chingiz Aitmatov

36. Lumina pe care am pierdut-o, de Jill Santopolo.

37. Călătoria către sine, de Irvin Yalom.

38. Rebelul nisipurilor, de Alwyn Hamilton.

39. Divanul imaginar. Lumea românească în 18 interviuri, de Dia Radu.

40. Bărbații de pe canapeaua mea, povești adevărate despre sex, dragoste și psihoterapie, de Brandy Engler și David Rensin.

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Lecturi de vacanță

Am glumit, nu sunt deloc lecturi de vacanță (în fine, majoritatea cel puțin). Dar le-am citit în vacanță, așa că well.

read01

Sursa foto.

Avem aici două cărți pentru copii, drăgălașe foc. Să începem cu ele deci: Șandor, un liliac deștept-foc, de la Univers Enciclopedic (pentru un 4-6 ani așa), i-a plăcut maxim lui Codrin; e o poveste despre o prietenie mai neobișnuită între un liliac de seară și un băiat nu foarte popular – și e și frumos ilustrată. Povestea frindelului, de Andrew Clements – am luat-o pentru Bogdan când a rămas fără material de citit, dar am sfârșit prin a o citi pentru amândoi. De la Arthur, colecția funny green – ne plac cărțile amuzante. O carte despre educație și despre curaj, despre creativitate și un pic despre familie. Nu o ocoliți, o să vă mulțumească preadolescenții voștri.

Am mai citit trei cărți de istorie. De fapt două și un fel de… mini-memoir. Cartea despre comunism a lui Boia (Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)) freaked me out bigtime. În ciuda acestui fapt (sau poate tocmai de aceea) v-o recomand cu căldură. Ok, nu știu cum sunteți voi, dar pe mine istoria din liceu și generală (materia istorie, that is) m-a lecuit de a mai citi ceva pe subiect. Pentru mine a fost groaznic să trebuiască să țin minte niște date seci pe care să le reproduc la fel de sec. De ceva vreme m-am mai apropiat așa tiptil, ba un Scânteia creativă, ba un Sapiens, ba un Wonderland. Dar, dar. Sunt niște oameni care scriu minunat istorie (Lucian Boia de exemplu). Dar minunat-minunat. Despre tiranie a lui Snyder e de ronțăit dimineață la cafea. De scuturat un pic, de băgat la cap. Iar Amintiri și povești mai deocheate a lui Djuvara este cu adevărat o carte de vacanță. Conține 3 povești (plus una bonus) pe care istoricul și-a dorit să le publice după moartea sa.

djuvara

Despre care să vă mai spun? Universul pe umerii tăi – a doua carte tradusă la noi a lui Niven este un YA frumușel despre doi adolescenți cu dificultăți și felul în care încearcă să se descurce cu ele. Mi-a plăcut mai mult decât All the bright places.

Mi-a plăcut și Rătăcitori prin Lisabona, dar și Why won”t you appologize a lui Lerner (pe care am găsitt-o în română în același Cărturești din Brașov în care am dat și peste Leahy).

Ce pot să spun? It’s good to have the time to read.

Dar și – știți voi. Pentru celelalte. Pentru lucrurile importante. Pentru iubire.

tort

Mai jos lista cu toate zece:

21. Despre tiranie: douăzeci de lecții ale secolului XX, de Timothy Snyder.

22. Why won’t you appologize? Healing big betrails and everyday hurts, de Hariet Lerner.

23. Scrisoare pentru două iubiri, de Kathryn Hughes.

24. Amintiri și povești mai deocheate, de Neagu Djuvara.

25. Rătăcitori prin Lisabona, de Philippe Besson.

26. Șandor, un liliac deștept foc, de Dorothea Flechsig.

27. Povești orientale ca instrumente de psihoterapie, de Nossrat Peseschkian.

28. Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe), de Lucian Boia.

29. Povestea frindelului, de Andrew Clements.

30. Universul pe umerii tăi, de Jennifer Niven.

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

This amazing world we live in

Mă uit de câteva zeci de minute peste cele zece cărți de mai jos și îmi dau seama că aproape că nu-i niciuna despre care să nu vreau să vă spun câte ceva. Fie și două vorbe. Fie și o singură vorbă. O să mă străduiesc totuși să aleg numai 2-3, ca de obicei.

Să vedem.

Am citit – în acest zece – o carte despre stele. Astrofizica pentru cei grăbiți a lui deGrasse Tyson, care mi-a plăcut mult. (Mai am pe raft Moartea într-o gaură neagră și alte dileme cosmice și pe wishlist Bun venit în Univers. Stau lângă Cosmosul lui Sagan și lângă ele va sta – visez eu – The Big picture a lui Sean Caroll).

Am mai citit încă două nonfiction foarte bune: Fata de laborator și Arme matematice de distrugere.

labgirl

Fata de laborator este povestea adevărată a vieții lui Hope – geochimist și geobiolog la Universitatea din Oslo – povestită foarte frumos și duios și neplictisitor de către ea însăși. M-a luat și pe mine prin surprindere cât de mult mi-a plăcut, cum aproape că n-am lăsat-o din mână și cum nu mi-a venit să cred când am terminat-o.

Discuție la cafea cu Mădălina, a doua zi dimineață:

- Auzi? Fii atentă, am citit o carte foarte frumoasă!

- Oprește-te aici, zice. Înainte să povestești mai departe, spune-mi câți oameni mor în ea.

Nu mor oameni în povestea lui Hope (gizăs, ce reputație mi-am făcut, Andreea, suspectez că numai tu ești de vină!). Dar s-ar putea să vă îndrăgostiți un pic de știință, citind-o. Sneak peak, mai jos:

Ca om de știință, sunt într-adevăr doar o furnică, insuficientă și anonimă, dar sunt mai puternică decât pare și fac parte din ceva mult mai mare decât mine. Împreună construim ceva care-i va lăsa uimiți pe nepoții nepoților noștri și în timp ce construim, consultăm zilnic instrucțiunile lăsate de bunicii bunicilor noștri. Ca toți cei care ascund taine de preț dobândite în ani de căutări, mi-am dorit să le pot împărtăși cuiva“.

Cealaltă (Arme matematice de distrugere) este tot foarte bună și foarte înfricoșătoare și vorbește despre algoritmii matematici din spatele unor programe informatice care se folosesc în recrutare, în finanțe, în educație, în penitenciare – care dau uneori erori grave și care riscă să ne explodeze în față dacă nu suntem atenți și nu ne oprim din când în când să ne amintim care a fost scopul lor de început și să ne întrebăm dacă încă mai servesc scopului aceluia.

bunica

Și beletristici frumoase am mai multe în această perioadă. Highlight-ul este fără îndoială Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, a doua carte a lui Backman care a fost tradusă la Art un pic înainte de Crăciun. Asta nu mai este așa de inofensivă și flower-power ca Ove. Cuprinde tot felul de subiecte grele și incomode (copii care sunt altfel, bunici care au o relație bună cu nepoții, dar nu și cu copiii lor, traume și PTSD, urme ale războiului, infidelități și loialități, bullying și divorțuri) și, desigur, dragoste, against all odds. Dar este foarte frumoasă.

Mi-a plăcut și cealaltă carte a lui Celeste Ng (Mici focuri pretutindeni) și cea mai nouă carte a lui John Green (Un șir infinit de țestoase), dar și Aleea Zorilor a lui Andrei Crăciun.

Na, ce să zic? A lucky 10.

Rămân – de pe urma acestui zece – cu gândul că sunt atât de multe lucruri încă de aflat despre lumea în care trăim – minunată, fascinantă. Că sunt atât de multe cărți frumoase încă de citit și iubit. Ceea ce, ca de obicei, vă doresc și vouă.

Mai jos, lista cu toate zece.

11. Antropologie și o sută de alte povestiri, de Dan Rhodes.

12. Aleea zorilor, de Andrei Crăciun.

13. Astrofizica pentru cei grăbiți, de Neil deGrasse Tyson.

14. Mici focuri pretutindeni, de Celeste Ng.

15. În capătul laboratorului, pe stânga, de Edouard Launet.

16. Cum e să fii fată, de Cristina Andone, etc..

17. Fata de laborator, de Hope Jahren.

18. Arme matematice de distrugere, de Cathy O’Neill.

19. Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, de Fredrik Backman.

20. Un șir infinit de țestoase, de John Green.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Nerd alert!

Picoult

Bun, cartea asta a fost una dintre cele mai frumoase cărți ale perioadei, să începem cu ea așadar (Mulțumesc, dragă Mădă pentru recomandare – wink, wink). Mici lucruri mărețe nu-i atât de dulce pe cât o arată coperta. E o carte “delicată” – cum zicea Teodora; sau care tratează o temă delicată, nu m-am decis. Jodi Picoult spune aici o poveste despre prejudecăți rasiale, despre stereotipuri și despre privilegii, teme de la care noi preferăm să ne întoarcem pe cât posibil privirea. Dacă astea vi se par incomode, nu-i bai: povestea se poate citi și fără meditații filosofice profunde, este chiar destul de greu de lăsat din mână și vă va prinde în mreje garantat (eu una m-am culcat pe la 4 dimineața, abia după ce am terminat-o). Bebeluși, asistente, avocați, familii monoparentale, procese, găsiți câte un pic din fiecare.

fericit

Și despre Cum să fii fericit în România ar fi păcat să nu vă zic două vorbe, mai ales că sunt zile în care întrebarea asta pare să sune cel puțin ironic dacă nu sarcastic. Răspunsurile sunt însă amestecate – unele m-au făcut să râd, altele să plâng, dar aproape niciunul nu m-a lăsat indiferentă. E o carte de duminică ploioasă petrecută în casă (sau de duminică frumoasă petrecută în parc, dacă preferați).

Dar altceva voiam să vă zic.

Am citit în perioada asta 3 cărți nonfiction foarte bune: Wonderland, Scânteia creativă și Celelalte minți. Care vin după Un palid punct albastru despre care tocmai ce v-am povestit.

(Scânteia creativă privește evoluția speciei noastre prin lentila creativității – legate de hrană, de război, sex, artă, spiritualitate și știință; Wonderland privește istoria noastă prin lentila invențiilor “frivole” – moda, jocurile, iluziile, etc., iar Celelalte minți privește evoluția noastră în paralel cu evoluția unei alte ramuri din arbore: al cefalopodelor – caracatițe, sepii, calamari).

Ei, și citindu-le, mi se tot învârt în minte roți.

Acestea sunt cărți care îți fac mintea să se “extindă”, cum se zice. O fac mai mare, mai încăpătoare, și odată extinsă, ea nu-și mai revine (sper!) la forma inițială. (Still with me?).

Cu toate acestea, această cunoaștere este… la îndemână; la vârfurile degetelor; disponibilă; într-o țară în care este (încă!) legal să citești.

Și atunci nu pot să nu mă întreb: cum să facem oare? (Haideți, că de-acum știți ce vreau să spun).

Cum să facem să aprindem cu flacăra asta – încă o candelă și încă o candelă și încă o candelă – în cât mai multe minți – tinere, dar poate nu numai. Cum să facem să plantăm semințele curiozității? Cum să facem ca – dacă tot avem cărți ca astea (și câte altele mai sunt!), să facem să afle despre ele cât mai mulți? (Știați că cele mai multe caracatițe trăiesc numai doi ani? Știați că cele mai multe sepii care au 3 tipuri diferite de celule cu care produc culori – nu par să poată percepe culorile? Știați că există pe fundul oceanului pești care trăiesc două sute de ani? Știați că e posibil să ne fi dezvoltat empatia și sociabilitatea învățând de la haitele de lupi pe care i-am îmblânzit?).

Nu am – la dilemele mele – un răspuns (roțile încă se învârt).

Dar până una-alta – dați cărților (despre care tocmai v-am spus) o șansă și lăsați-vă surprinși.

Mai jos, lista cu toate zece:

1. Zile de Crăciun – 12 povestiri și 12 sărbători pentru 12 zile – de Jeanette Winterson.

2. Recunoștință, de Oliver Sacks.

3. Mergi unde te poartă inima, de Susanna Tamaro.

4. Born for this: how to find the work you were meant to do, de Chris Guillebeau.

5. Cum să fii fericit în România – volum coordonat de Oana Bârna.

6. Wonderland: cum a creat jocul lumea modernă – de Steve Johnson.

7. Mici lucruri mărețe, de Jodi Picoult.

8. Crăciunul în cele mai frumoase povestiri – Ch. Dickens, O. Wilde, M. Twain, etc..

9. Scânteia creativă: cum au devenit oamenii ființe excepționale datorită imaginației, de Augustus Fuentes.

10. Celelalte minți: caracatița și evoluția vieții inteligente – de Peter Godfrey – Smith.

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Un palid punct albastru

Am rămas în urmă cu ultimul zece de pe 2017; m-am luat cu topuri & altele. Așadar, vacanța de Crăciun a început așa:

books… cu wishlistul de sărbători.

Dar socoteala de acasă nu se potrivește niciodată perfect cu cea din târg. Așa încât, uitându-mă eu peste poveștile cu cărți de la finalul anului trecut, dau peste inocenta frază de mai jos:

Constat doar cu tristețe că anul ăsta nu am citit nimic de Carl Sagan și cred dau publish și mă duc să remediez acest aspect.

Moment în care mi-am adus aminte că am Un palid punct albastru începută… exact, din decembrie 2016! Așa că am remediat acest aspect – in almost one sitting. Ceea ce nu a fost foarte comod: Un palid punct albastru nu este la fel de ușor de citit ca Lumea și demonii ei. Are pe alocuri termeni tehnici, fizică, geologie, astronomie. But, but. Cartea asta este o poezie despre depărtări, despre locul oamenilor în univers, despre motivele de umilință și cele de mândrie pe care le avem ca specie și ceea ce a reușit să facă pentru mine este să rekindle setea de cunoaștere (ok, am zis-o în engleză, că în română suna prea cheesy :) ). Palidul punct albastru este o poză a Pământului făcută pe 14 februarie 1990, la sugestia lui Sagan, de sonda Voyager 1 care se pregătea să părăsească sistemul nostru solar. Și dacă e să rămâneți cu ceva din povestea asta, rămâneți cu filmulețul ăsta:

Ce mi-a mai plăcut multișor din zecele ăsta (ca să nu mă întind la vorbă) este The impossibility of sex (tradusă ca Jumătate inocentă, jumătate înțeleaptă) – o carte despre relația terapeutică, scrisă de Susie Orbach, soția lui Jeanette Winterson și Pui de cotoroanță – reinterpretarea piesei shakespeariene Furtuna în condeiul lui Margaret Atwood.

Cam așa. Mi se închid ochii. Mă duc să mai citesc un pic despre caracatițe. Be good!

Toate cel zece cărți, mai jos:

171. Zile și nopți de vară, ediție coordonată de Stephanie Perkins.

172. Pui de cotoroanță, de Margaret Atwood.

173. Pisica lui Dalai Lama și puterea lui miau, de David Michie.

174. Jumătate inocentă, jumătate înțeleaptă, de Susie Orbach.

175. Bacalaureat, de Ovidiu Eftimie.

176. Oprește-te puțin și privește în jur, de Haemin Sunim.

177. Despre copilărie, cu Francoise Dolto – amintiri din copilăriei ale Francoisei, povestite fiicei sale.

178. Un palid punct albastru. Viziune a viitorului omenirii în spațiu, de Carl Sagan.

179. Status, de Mugur Grosu. #FILIT2017

180. Domnul Fox, vulpoi fantastic, de Roald Dahl.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

#Best of 2017: Idei și proiecte

Câteodată poate părea că am clipit de două ori și BANG, a trecut 2017. Deși god knows că nu-i așa; pentru că vrând nevrând (mai mult nevrând decât vrând), de o vreme trăiesc timpul zi-cu-zi, nu an-după-an, concentrarea principală este pe viața de familie, nu pe profesie; iar “planurile” sunt mici-mici-mici de tot și făcute să poată fi abandonate in a blink of an eye, dacă e nevoie.

Cu toate acestea.

2017 a fost anul cu Magia cărților, când împreună cu Mari (și uneori cu Mona) am citit copiilor de la Centrul social din Galata – nici nu mai știu câte cărți, încercând să aprindem flacăra micuță a plăcerii cititului.

colaj_mic

2017 a fost anul când, împreună cu Alma am pus în practică finally ideea Pașaportului pentru angajabilitate – proiectul de inspirație britanică (thanks a lot, Brian!) prin care au trecut un pic peste 100 de studenți de la 5 facultăți din UAIC. Un reportaj scurt (dar drăguț) despre asta, aici:

2017 a fost anul în care am fost la Londra să-l cunosc personal pe Martin Seligman. Well. În care am fost la conferința Wellbeing and mental health in education: preparing young people for a flourishing life și am stat în total vreo 10 ore încontinuu cu gura căscată, ascultând oameni din aproape toate colțurile lumii (Europa, Canada, Noua Zeelandă, Dubai) vorbind despre majoritatea temelor care îmi fac inima să bată.

Seligman

2017 a fost anul în care, la întoarcerea din Londra, am organizat la UAIC, împreună cu colegele mele, Mental Health Awareness Week – o serie de evenimente pe tema sănătății emoționale și stării de bine.

MHAW

2017  a fost anul în care de 1 mai – în loc să merg la mare, scriam un proiect(zel) care avea să ne ducă în ultimele 3 luni ale anului pe niște coclauri greu de găsit pe hartă, în 11 licee din rural sau orașe mici (Răducăneni, Podu Iloaei, Bicaz, Parincea, Săbăoani, Flămânzi, Vorona, Negrești, Zorleni, Murgeni și Codăești): PACT pentru incluziune. Același proiect care m-a “forțat” apoi să pun în practică alte două idei care mi s-au învârtit în minte niște ani: un grup de peer-support format din studenți, pentru studenți (idee de inspirație norvegiană) și un seminar de pregătire pentru profesori și angajați din serviciile suport – ca să poată recunoaște și ajuta mai ușor studenții care au nevoie de ajutor (idee de inspirație finaldeză). Cât de multe m-a învățat proiectul ăsta – ar merita o poveste separată. Meanwhile, mulțumesc Silviu, mulțumesc Alma, mulțumesc Mădă. Reportajul de la ProTV – aici.

PACT

2017 a fost anul în care am lucrat din nou cu copiii de 10 ani-ish și a fost chiar mai bine decât îmi aduceam aminte. În primăvară – un program de orientare și în toamnă / iarnă două module (inteligențe multiple și mindset).

Twinkle_small

Să mai zic?

2017 a fost anul în care am fost la Congresul Internațional de Psihoterapie Cognitivă care s-a întâmplat la Cluj și am venit de acolo cu un entuziasm uriaș (și o listă de lectură și mai mare).

cuDiana

2017 a fost anul în care am lucrat cu două echipe – una mai mică și una mai mare – din două organizații diferite, cu scopul de a le ajuta să facă mai bine ceea ce fac (and maybe have a little fun on the way).

And finally, 2017 a fost anul în care m-am întors la școală și am început a doua formare în psihoterapie  – de data aceasta cognitiv-comportamentală (la Institutul de Formare în Terapia Cognitivă și Comportamentală).

Și nici nu mai pomenesc cele două evenimente de parenting (Parent-Team-ul Dianei – în primăvară și Cum să fii un supererou pentru copilul tău – al celor de la JCI, în toamnă) la care am fost invitată, ‘coz acolo nu am avut nicio contribuție la organizare.

Ce vreau să zic cu asta?

Păi mai multe lucruri.

Că mai multe planuri foarte mici pot avea un efect foarte mare? Că o idee pusă în practică imperfect face cât 100 de altele perfecte, doar în minte? Că working with people is magic?

sunt recunoscătoare. Asta e. Sunt recunoscătoare oamenilor care s-au “aliniat” ca să facă toate astea posibile. Celor care m-au ajutat. Celor care m-au inspirat. Celor care “nu m-au împiedicat” (cum ar zice Richard :D ). Celor care au crezut în mine. De multe ori mai mult decât am crezut eu. Celor care mi-au dat voie să-mi fac playground la ei în… cabinet, în organizație, în clasă, în Universitate. Sunt recunoscătoare că acest 2017 a fost posibil.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS