Summer reads, take 2

Povestea despre carti in august anul trecut am scris-o tot in Veliko. Tot pe drumul de intoarcere din Thassos. Era dimineata, nu miezul noptii (cu luna plina), dar tot liniste.

Imi amintesc iulie ca pe o luna plina (ha ha), in care am muncit mai mult decat in altele si din care am impresia ca a fost nevoie “sa-mi revin”. Am citit o multime de carti bune totusi. Numai doua usurele si “de umplutura”; restul – frumoase, utile, sau de-a dreptul “grele”.

Spre tarmul ocrotit a lui Stegner si Less a lui Greer sunt surprizele placute ale perioadei.

Prima este o carte despre prietenie si (zicea cineva undeva) despre imbatranire. Nu musai. Despre familie, intr-un fel si despre cum pot arata relatiile dintre oameni de-a lungul unei vieti intregi, nu doar intr-o frantura minuscula de timp. Citind-o am avut o senzatie de bine, de calm, de viata “normala” (pun in ghilimele normal, e un cuvant care nu prea mi-e clar ce inseamna, poate e doar o setare de la masina de spalat). Dar ce vreau sa zic cu asta e – fara drame majore, fara incidente traumatice. O carte despre niste vieti traite cu rabdare.

Less pe de alta parte – e o carte in care alergi un pic dupa personajul principal – pe jumatate de glob, doar sa nu-si infrunte fricile si sa se ascunda (dar nu poate! cine poate vreodata?) de ceea ce simte. Less este una dintre cartile acelea putine pe care Mada a insistat sa le citesc pentru ca “o sa-ti placa, sunt sigura” so how could I not? Intamplator, de altfel, am fost cu ea sa iau coletul de la – ma rog din locul ala unde lumea ma stie pe nume. Si apoi, dupa ce ne-am asezat la terasa si am comandat cafele cu arome si prajituri mi-a zis “Pot sa ma uit sa vad ce ti-ai luat?”. “Uita-te”, zic. Dar zambeam deja, pentru ca Less era chiar deasupra si stiam ca o sa fie prima pe care-o s-o vada. Si c-o sa se bucure. Which she did.

I-am facut o “super” recenzie. Dar voi retineti de aici asa: ca e o carte frumoasa. Despre dragoste. Si ca, daca aveti un prieten care sa va recomande carti bune, care sa stie ce fel de carti vi se potrivesc, sunteti norocosi.

O alta carte foarte frumoasa a lunii iulie a fost Daca strada Beale ar putea vorbi, a lui Baldwin. Cartea de club de lectura aleasa de Laura. Am cumparat-o imediat dupa ce am citit Camera lui Giovanni, dar nu apucasem sa o citesc, deci ce prilej mai bun? Este scrisa frumos, intr-un limbaj care iti (imi) face inima sa bata. O poveste despre doi oameni care se iubesc de cand erau copii si despre dragostea familiei lor care ii inconjoara ca un cocon, dar nu-i poate feri totusi de nedreptate sociala. Desi incearca din toate puterile.

Foame a lui Roxane Gay este cartea greu de inghitit, so to speak. Despre mancare, despre relatia cu propriul corp, despre trauma si abuz. Despre imaginea de sine si ce se intampla cu ea cand treci prin iad. Despre emotii.

Manualul de schema therapy pentru clinicieni si Disconfort residence au fost cartile utile ale perioadei, desi, evident, din motive diferite. Iar Privind la stele a fost, de asemenea, mai interesanta decat ma asteptam, o carte care poate servi usor drept mental health awareness.

Sunt plecata de acasa de mai multe zile si abia incep sa-mi aud gandurile, ceea ce ma face sa realizez ca in ultima perioada am tinut carma cam stramb. Ceea ce, daca as fi mama voastra (si nu sunt) v-as zice voi sa nu faceti. Dar stiu ca o veti face oricum, caci cum invatam noi cel mai bine daca nu pe propria piele si din propriile busituri?

Pe de alta parte – sunetul de greieri (sau de valuri) pe fundal, luna plina pe cer si limonada rece sunt unele dintre cele mai bune lucruri pe care anotimpul asta enervant le are de oferit. Asa ca – stiti voi – bucurati-va de ele.

Mai jos, lista cu toate zece:

76. Privind la stele, de Gae Polisner.

77. Spre tarmul ocrotit, de Wallace Stegner.

78. Less, de Andrew Sean Greer.

79. Inca o sageata razleata a lui Cupidon, de Becky Albertalli

80. Descopera-ti amintirile ascunse si adevaratul eu, de Menis Yousry.

81. Daca strada Beale ar putea vorbi, de James Baldwin.

82. Terapia centrata pe scheme cognitive. Manualul practicianului, de Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko.

83. Foame. Memoriile corpului (meu), de Roxane Gay.

84. Trandafirii din Mexic, de Pam Munoz Ryan.

85. Disconfort residence. Cum sa identifici capcanele din schita apartamentului pe care vrei sa-l cumperi, de Radu Negoita.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Summer reads – take 1

Suntem oficial la jumătatea verii, așa că ce moment mai bun să vă povestesc ce am citit în iunie. Mai ales că – să vedeți minune – am citit ceva mai mult decât în mai. Și decât în aprilie. Și decât… well, you get the picture.

Also, I have this thing now – posibil să mai fi povestit. This thing prin care încerc să pun un pic de structură în felul haotic în care îmi aleg lecturile. La început de lună îmi fac o listă cu ce îmi propun să citesc în luna respectivă. Includ în ea ficțiune și nonficțiune, terapie și dezvoltare personală (de obicei și science), cel puțin un YA, cel puțin o carte deja începută și ceva ce mi-am pus în minte să citesc de mult.

EVIDENT că – being myself and all, ajung să citesc cărți not on this list: noutăți a căror apariție nu am anticipat-o sau recomandări pe care nu am cum să le ignor (cum a fost cu Less și Mădălina, dar o iau înaintea poveștii). În ciuda acestui fapt, totuși, lista asta îmi e ca un fel de hartă pe care o folosesc ca să mă orientez printre – well – munții de cărți pe care îi am în casă, pe aproape fiecare suprafață liberă.

Bonus, ajung să citesc parcă mai puține cărți proaste. Să luăm, de exemplu, lista de iunie. Nu cred că este ceva ce v-aș recomanda să ocoliți cu tot dinadinsul. Și sunt câteva care sunt chiar minunate.

Să luăm, de exemplu, a treia și ultima parte din trilogia nordului a lui Stefansson: Inima omului. Am cumpărat-o în seara în care el a fost invitat la FILIT (singura seară în care am ajuns la FILIT anul trecut). Am început-o când eram în Suedia (cât de departe în nord am reușit să ajung). Dar nu m-am îndurat să o termin. Decât în iunie. Inima omului încheie frumos poveștile împletite în Tristețea îngerilor și Între cer și pământ. Băiatul – eroul fără nume al acestor povești are parte în sfârșit de puțină vară și poate (spoiler alert) și de puțină dragoste. Dar poezia – poezia nu este în întâmplări, ci în limbaj. Loved it.

Call me by your name este una dintre acele noutăți despre care vă spuneam că n-am plănuit să intre în listă. Sensibilă și tandră, este o poveste de dragoste între un tânăr gifted (cântă la pian, traduce, citește, etc.) și studentul – ucenic al tatălui său, profesor universitar. Este și film.

Când te-am găsit este tot o poveste de dragoste: o poveste despre ce poate face dragostea oferită din plin, chiar și mai târziu decât ar fi fost ideal, chiar și de către altcineva decât ar fi fost responsabil de asta. O poveste despre un copil găsit în pădure și bărbatul care l-a găsit și care devine părintele pe care copilul l-ar fi meritat, dar nu l-a avut.

Prima întâlnire cu ideea de comunicare nonviolentă am avut-o acum mulți ani, la un training al Monicăi Reu. Dar anul ăsta am dat jos de pe raft cartea lui Marshall Rosenberg (Comunicarea nonviolentă – un limbaj al vieții) și am șters-o de praf (un fel de a spune, exemplarul vechi nu a supraviețuit mutării bibliotecii, așa că am luat altul) – pentru că am inclus idei din ea în Support for teachers – programul pentru profesori de care sunt responsabilă în proiectul Victoria se educă al Asociației Orientat. Excelentă resursă, I must say.

Trebuie, trebuie, TREBUIE să mă opresc aici. Dar vreau să știți că și Machines like me a lui McEwan este interesantă, cel puțin pentru problemele de etică pe care le ridică la fileu odată cu the rise of the IA. Probleme de etică cu care pun pariu că ne vom confrunta mai curând decât ne imaginăm. Că Mindshift a Barbarei Oakley este practic o pledoarie pentru învățare de care avem atât de multă nevoie, zilele astea mai mult decât oricând. Că Trecutul e tot ce mi-ai lăsat este o YA surprinzător de bine scrisă, iar Fericire a Aminattei Forna este o poveste tihnită (și improbabilă) de dragoste și de prețuire pentru lumea vie. Iar Pelerinul vrăjit a lui Nikolai Leskov este o poveste de vacanță care nu vă va întoarce lumea cu susul în jos, nu vă va sfâșia măruntaiele, nu vă va împrăștia inima în cele patru zări. Dar va fi ca și cum stați lângă foc, cu pătura în jurul umerilor și ascultați o istorie de viață despre care știți că e trei sferturi inventată, însă e plăcută și încet deveniți, cel puțin cât timp durează, parte din ea.

Ceea ce este – practic – cam tot ce ați putea cere oricărei povești.

Mai jos, lista cu toate cincisprezece:

61. Comunicarea nonviolentă, un limbaj al vieții, de Marshall Rosenberg.

62. Când te-am găsit, de Catherine Ryan Hyde.

63. Machines like me, de Ian McEwan.

64. Puterea de a te face ascultată. Arta Discursului genial, de Viv Groskop.

65. Când ți se pune pata, de Wendelin van Draanen.

66. Mindshift. Învață să înveți altfel, de Barbara Oakley.

67. Prinde-i înainte de a cădea. Noi abordări în tratamentul prăbușirii psihice, de Christopher Bollas.

68. Fericire, de Aminatta Forna.

69. Trecutul e tot ce mi-ai lăsat, de Adam Silvera.

70. Război cu bunicul, de Robert Kimmel Smith.

71. Call me by your name, de Andre Aciman.

72. Inima omului, de Jon Kalman Stefansson.

73. Mira și dragonul alb, de Margit Ruile.

74. Oameni buni, de Anthony Tijan.

75. Pelerinul vrăjit, de Nikolai Leskov.

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Mai ușor și mai greu (6 luni de freelancing)

Se face jumătate de an de când sunt – mai mult sau mai puțin – pe cont propriu. De când am plecat din locul “sigur” pe care îl consideram un fel de capăt de drum pentru mine (profesional vorbind) și în care mi-am petrecut ultimii 12 ani.

Haideți să vă spun ce am învățat, făcând asta. Ce am descoperit despre lume (lumea mea). Ce găsesc surprinzător, ce găsesc mai ușor decât mă așteptam și ce găsesc mai greu.

  • Mai ușor decât mă așteptam – mai bun, mai plăcut și mai amețitor, mai important decât credeam că o să fie, este sentimentul de libertate. Ca și cum în sfârșit am putut începe să respir, ca și cum mi s-ar fi luat o greutate de pe stern – una pe care nici măcar nu mi-am dat seama că o țineam acolo.

Mai grea este seriozitatea cu care trebuie să planific tot, să echilibrez tot și să fac să încapă tot ce vreau să încapă – în program.

  • E mai ușor însă să planific în jurul valorilor. Să spun “nu lucrez lunea dimineața, este intervalul meu de socializare” sau “nu mâine la prânz, merg să mănânc cu copiii”.
  • Mai ușor este să mă concentrez pe lucrurile pe care vreau să le fac (pentru că aproape că nu mai am lucruri pe care trebuie să le fac). Este mai ușor să le păstrez în vizor, la îndemână.

Mai greu este, când am deja câteva lucruri care funcționează cumva “de la sine”, să pun deoparte timp ca să creez lucruri noi (proiecte, traininguri, povești, conținut pentru site).

  • Mai ușor mi se pare să fac lucruri care sunt meaningful pentru mine. Parcă sunt mai multe, mai dese, mi-s pline zilele de ele, îmi aduc aminte tot timpul de ce am vrut să le fac in the first place.

Mai greu este că nu mă mai pot fofila, că nu mai am pe cine da vina când ceva nu funcționează cum trebuie, că mi-e mai aproape oglinda în care mă uit și mai dese momentele în care I hold myself responsible.

  • Este mai ușor (și plăcut, I must say) că pot, în sfârșit, lucra de oriunde. În cafenele, pe terase, în parc.
  • Mai ușor că pot da o fugă acasă, să dorm o oră în mijlocul zilei. Că lucrez cu oameni de pe alte fusuri orare și că lucrez parțial online și așa îmi pot compartimenta ziua diferit – flexibil, variat.

Mai greu când pierd pacienți, când se întâmplă ceva în viețile lor și încheiem mai repede decât anticipasem procesul. Resimt asta mai mult decât înainte și oarecum mai intens.

  • Dar este mai intens și succesul – când ei fac progrese, când înțeleg lucruri, când oamenii vin cu mașina personală din satele de pe lângă Iași – ca să ajungă la training, când vin profesori aflați în vacanță la cursuri de la care nu primesc diplome, când un participant la training se înscrie la un modul și apoi la următorul și apoi la următorul, când oameni cu care am lucrat online, vin în cabinet și îi pot vedea în carne și oase – totul, totul este mai intens, mai viu, mai colorat.

Este mai greu să planifici cu grijă socializarea legată de muncă – fie cu oameni care lucrează singuri, ca și tine, fie cu cei cu care te vezi când faci rapoarte.

  • Dar, cumva, e mai ușor să treci peste marginile lor colțuroase (și ei peste ale tale, hopefully), pentru că știi că timpul pe care îl aveți împreună este planificat cu grijă și nu se știe – la propriu – când urmează să vă vedeți din nou.

Nu am ajuns să pictez mai mult (așa cum speram), nici să mă plictisesc (așa cum mă temeam). Nici să citesc mai mult decât altădată. Dar, în mare, ceea ce este pe wishlist este și în program și asta zic eu că nu-i puțin lucru.

Sunt multe lucruri mai grele decât mi-am imaginat la drumul acesta nou pe care merg. Dar și multe mai ușoare. Și, cumva, toate lucrurile grele am sentimentul clar că merită făcute, câtă vreme ceea ce primesc în schimb este într-o măsură mai mare decât aș fi crezut – ce aveam nevoie.

Tags: , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Cireșele și cărțile de mai

Vorbeam ieri la aripioare cu cineva care mi-a spus că mai vine pe-aici în vizită după recomandări de cărți (smile & wave, Vlad, smile & wave 😀 ) și înainte să savurez complimentul cum se cuvine, mi-am adus aminte (unde-am lăsat bicicleta, era să zic) – mi-am adus aminte că n-am povestit încă despre cărțile (și cireșele) de mai.

Cu cireșele termin repede, că până m-am dezmeticit, deja nu se mai găseau nicăieri – nu am apucat să mănânc din cele galbene și tari și nici cireșe amare (sper numai să facă vreo bunică ceva dulceață).

Cu cărțile e altă poveste.

Mă uit peste lista de mai și văd niște cărți cam sumbre, parcă mai mult ca altădată, cărți cu cimitire, cu oameni care își știu data morții, cu oameni care se omoară unii pe alții, cu copii în tabere de refugiați. Dar what’s done it’s done și nu are probabil rost să mă mai plâng, mai bine vă zic ce mi-a plăcut din listă (numai nu dați cu roșii, am recunoscut că nu-s chiar a bundle of joy, mbine?).

Lincoln între vieți este cartea care a luat Man Booker Prize în 2017 și pentru care m-ați cârcotit deja când v-am zis despre ea de-ai zice că am fluierat în biserică. De fapt chiar despre o biserică e vorba – sau, în fine, despre o criptă în care Lincoln își petrece o noapte, cea în care acolo e adus Willie, fiul lui de 11 ani. Se cam joacă cu mintea ta cartea asta, e scrisă pe multe voci, o parte dintre ele sunt ale fantomelor care populează amintitul cimitir, o parte sunt ale ziariștilor vremii care surprind cum pot spiritul întâmplărilor tragice prin care trece familia Lincoln. Nu vă place, am înțeles, cei care ați încercat s-o citiți. Mie mi-a plăcut, e altceva și nu în sensul rău al cuvântului.

Misterul Henri Pick este o carte despre cărți și despre biblioteci, despre efectele scrisului și cărților asupra vieților oamenilor. Am luat-o pentru că le-a plăcut Andreei și Laurei (și cu una dintre ele te mai poți pune, dar nu cu amândouă!). Nu o să vă dea viața peste cap, dar e o carte care-ți aduce aminte să nu iei prea multe lucruri în serios – nici măcar pe tine, și să tratezi, dacă poți, totul cu umor.

Am cumpărat Dare to lead a lui Brene în engleză, acum aproape jumătate de an – și tot atunci am început-o. Dar am terminat-o în câteva zile după ce mi-am luat de la Brand Minds ediția tradusă de Curtea veche. Este una dintre cele mai bune cărți ale perioadei (aproape îmi vine să zic – anului, so far) și e plină de insight-uri – pentru munca în organizații, dar și în viață.

Am primit Semn că te am de la Ioana, prin curier și am început s-o citesc în același week-end. Aș fi citit – altfel – o carte cu un cuțit pe copertă? Nu știu, zic eu (sigur că da, ar zice oamenii cărora le-am mai recomandat cărți de-a lungul timpului!). Am descoperit o poveste emoționantă a unui cuplu – pe care își pun amprenta mesajele transgeneraționale. Cred că cel mai mult mi-a plăcut cât de mult seamănă povestea din carte cu viața și cu poveștile pe care le aud în cabinet, și, de asemenea, că (spoiler alert) nu are un final sugarcoated. Mulțumesc, Ioana!

Am avut Animalul povestitor cu mine în Scoția (dar am terminat-o abia după ce m-am întors). Este o carte despre puterea pe care o au poveștile asupra noastră – to make us and break us. O carte despre cum povestea poveștilor este atât de mult amestecată cu cine suntem noi, încât nu mai știm unde începem noi și unde se termină poveștile (sau invers). E foarte frumoasă, dați-i o șansă!

Imortaliștii și Sonata Gustav sunt also inspired stories care vă pot da ceva la care să visați.

Anul ăsta n-am ajuns la Bookfest, dar am scanat obsesiv rubricile Bookfest de pe librăriile online (cu ce rezultate – vă arătam deunăzi).N-am ajuns nici să-l văd pe Papă (deși o să citesc în curând biografia lui apărută la Publica). Dar am ajuns să-mi văd bunica și să-i duc tortul cu lumânări pentru cei nouăzeci și trei de ani ai ei. Ceea ce – optimistă fiind – vă doresc și vouă!

Mai jos, lista cu toate zece.

51. Lincoln in the bardo, de George Saunders.

52. Imortaliștii, de Chloe Benjamin.

53. Narcissistic patients and new therapists, de Steven K. Huprich.

54. Iubirea nebună, de Andre Breton.

55. Misterul Henri Pick, de David Foenkinos.

56. Dare to lead, de Brene Brown.

57. Sonata Gustav, de Rose Tremain.

58. Semn că te am, de Ioana Chicet-Macoveiciuc.

59. The storytelling animal, de Jonathan Gottschall.

60. Copilul E, de Steve Tasane.

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Cărțile de aprilie

Goodreads îmi zice că sunt “11 books behind” față de ce mi-am propus să citesc anul ăsta, ceea ce nu m-am hotărât încă dacă mai mult mă enervează sau mai mult mă amuză, dar până mă lămuresc, haideți să vă zic ce-am citit în aprilie.

Aprilie a inclus un concediu de o săptămână în Andaluzia – pentru care nu vreți să știți ce teanc am pus în bagaj. Cu toate astea, m-am trezit că mai degrabă trag cu urechea la conversațiile băieților sau mă uit pe geam și văd un peisaj ca nicăieri în altă parte, sau stau pe terasă pe întuneric cu pahar de vin.

Așa că, long story short, am citit ceva-ceva, dar mai puțin decât altădată.

Ce mi-a plăcut cel mai mult dintre cele zece cărți de aprilie, aveți mai jos.

Uite-așa o pierzi a lui Junot Diaz este, ca și Sufocare, o colecție de short stories conectate între ele. Toate sunt, într-un fel sau altul, despre iubire. Sunt scrise în stilul lui Diaz care aduce a proză poetică și îți atinge corzi emoționale pe care nu știai că le ai.

Am luat Conversații cu prieteni la insistențele Andreei. Este o carte perfectă pentru vacanță. Nu este life-changing, dar este scrisă într-un stil ușor addictive, care te face să întorci pagină după pagină. Este despre relații de toate felurile – convenționale, neconvenționale, asumate, ilicite, despre minciuni și despre sincerități, dar cel mai mult despre conversațiile cu prietenii.

De psihologie singura carte pe care am citit-o (terminat-o) în aprilie este O chemare curioasă: motivația pentru a deveni psihoterapeut – o carte care nu vreți să știți de când stă la mine pe raft, dar pe care mă bucur că în sfârșit am citit-o. Cum zice și titlul, este o carte despre constelația de motivații pe care le au oamenii care își aleg domeniul psihoterapiei. Hint: it’s not what you would think. Dar nu cred că trebuie să lipsească din lista de lecturi a oamenilor care lucrează în domeniu.

Am ocolit o vreme Pacienta tăcută a lui Michaelides – pentru că m-am temut să nu semene prea mult cu Alias Grace. Nu seamănă. E un thriller decent, cu o doză decentă de suspans și o poveste croită destul de inteligent, chiar dacă poate să devină oarecum previzibilă de la un punct încolo.

Vis febril este o cărticică micuță și ciudată despre pesticide și efectele lor, dar scrisă tare interesant (deși, cum am zis, weird). N-am lăsat-o din mână până n-am terminat-o, îi datorez (tot) Andreei că am trecut peste reticența mea și am citit-o în cele din urmă. Glad I did.

And finally, Drumul spre casă, de Yaa Gyasi – o altă colecție de short stories legate între ele care urmăresc transgenerațional povestea a două surori africane care nu s-au cunoscut niciodată și au crescut diferit – una în libertate, cealaltă în sclavie, este cartea care m-a scos din reading slump într-un moment în care aveam mare nevoie. Deci, știți voi, n-o ocoliți.

În rest, am găsit pe wall la Anca fraza de mai jos și mi-a plăcut atât de mult, încât aș vrea să ajungă și la voi.

Mai jos, lista cu toate zece. Enjoy!

41. Plec, a Cristinei Andone.

42. Uite-așa o pierzi, a lui Junot Diaz.

43. Conversații cu prieteni, a lui Sally Rooney.

44. Răzbunarea iertării, a lui Erc-Emmanuel Schmitt.

45. Pacienta tăcută, de Alex Michaelides.

46. O chemare curioasă: motivația de a deveni psihoterapeut, de Michael B. Sussman.

47. Albastrul din miez de noapte, de Simone van der Vlugt.

48. Ierbar, de Andrei Dósa.

49. Vis febril, de Samanta Schweblin

50. Drumul spre casă, de Yaa Gyasi.

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

“Reading is an escape and the opposite of escape” (Ziua internațională a Cărții)

“Căci nu este alta și mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă decât cetitul cărților” (M. Costin).

“What an astonishing thing a book is. It’s a flat object made from a tree with flexible parts on which are imprinted lots of funny dark squiggles. But one glance at it and you’re inside the mind of another person, maybe somebody dead for thousands of years. Across the millennia, an author is speaking clearly and silently inside your head, directly to you. Writing is perhaps the greatest of human inventions, binding together people who never knew each other, citizens of distant epochs. Books break the shackles of time. A book is proof that humans are capable of working magic.” (C. Sagan)

Reading is escape, and the opposite of escape; it’s a way to make contact with reality after a day of making things up, and it’s a way of making contact with someone else’s imagination after a day that’s all too real.” (N Ephron)

,,Afarã zgomotul masinilor încetase. Lumea era atât de linistitã, de parcã s-ar fi închis ca un fluture într-un cocon pentru ca ziua urmãtoare sã iasã întineritã si nou-noutã.
– Te rog, Mo, citeste!
Si Mo începu sã umple linistea de cuvinte. Le atrãgea din toate pãrtile ca si cum ele ar fi asteptat doar glasul lui – cuvinte lungi si scurte, ascutite si moi, sfârâitoare, uguitoare. Dansau prin odaie, desenau imagini din sticlã coloratã si gâdilau pielea. Chiar si dupã ce atipi, Meggie tot le mai auzea, cu toate cã Mo închisese cartea demult. Cuvinte care îi explicau lumea, fata întunecatã si cea luminoasã, si care ridicau ziduri în fata tuturor viselor urâte. Nici unul nu pãtrunse în aceastã noapte.”

Tags: ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

March reads

M-am întâlnit zilele trecute cu o cunoștință veche, care la un moment dat s-a aplecat încet spre mine și m-a întrebat ușor conspirativ: “Auzi? Dar parcă tu pe vremuri nu citeai ÎN HALUL ăsta, nu?”. “Nu”, zic. “Aha”, zice. “Și? Ce s-a întâmplat??”…

Nu mai țin minte ce i-am răspuns. Dar mă gândesc încă la întrebarea lui. Mă gândesc mai ales acum când trăiesc un ușor sentiment de panică fiindcă nu pot lua cu mine în vacanță decât câteva cărți și pe celelalte trebuie să le las acasă.

Poate e o idee să procedăm și cu oamenii la fel, să mai luăm din ei cu noi în vacanță, să alegem cu grijă pe care, să trăim până la capăt panica de a nu-i putea lua pe toți, să ne amintim ce mult îi iubim, cât înseamnă pentru noi, să nu-i (mai) luăm de buni.

În fine. Ocolesc oarecum subiectul, fiindcă nu prea știu cum să-l abordez. Am citit în martie 15 cărți. Bune. Câteva foarte foarte bune. Și mă tot întreb despre care să vă spun.

Voi începe totuși cu Shafak. Cele 40 de legi ale iubirii. Am aproape un an de când am citit Fiicele Evei (care mi-a plăcut mult), dar cumva nu m-am grăbit să mai încep una. Am dat jos de pe raft legile iubirii dintr-o întâmplare, dar m-a prins imediat. Sunt două povești într-o poveste; două povești care se oglindesc una pe alta. Este o poveste din trecut – a unei prietenii cât se poate de neobișnuite, criticate și neînțelese (între poetul Rumi și mentorul său sufit Shams din Tabriz). Și mai este povestea din prezent a unei iubiri neobișnuite (între o proaspătă angajată a unei edituri – Ella Rubenstein și autorul cărții pe care o recenzează – Aziz Zahara).

Piua. Facem pauză un pic ca să medităm puțin la literatură și la genul de povești care ne plac. Pentru că am cumva sentimentul că gusturile mele s-au schimbat mult de-a lungul timpului. Am plecat de la Young Adult și de la cărțile light & easy, cu viraj ocazional prin SF. Unde am ajuns este altă poveste. Am ajuns undeva unde pot să gust multe genuri. Unde rezonează cu mine și povești care nu ar avea cum să rezoneze cu mine, fiindcă îmi sunt străine toate: și firul narativ și personajele, și peisajul, obiceiurile, valorile, stilul. Îi datorez asta lui Adrian care mi-a dat să citesc primele cărți “ciudate”, out of my confort zone, altfel. Îi datorez asta Andreei. Ocazional Mădălinei. Datorez asta apoi fiecărei povești altfel care mi-a ieșit în cale.

Așa.

Musai trebuie să vă mai zic despre Educated. Povestea fetiței crescută într-o familie de mormoni, al șaptelea copil al familiei, cu un tată cu idei radicale (și probabil probleme de sănătate mintală). Fetiță care la 17 ani pune pentru prima dată piciorul într-o sală de clasă (paradoxal – pentru că-i plăcea foarte mult să cânte și spera ca educația s-o ajute să devină mai bună la asta) și care reușește apoi să-și croiască drumul spre tot mai multă educație și spre o viziune tot mai complexă și mai nuanțată asupra lumii și asupra propriei persoane. Este o carte grea. Oribilă și minunată și grea. În fine. Nu cartea în sine. Povestea de viață. Nu m-am putut opri să-mi imaginez că o aud în cabinet. Dar citiți-o. It will give you hope. And anger. And again hope.

V-aș mai spune despre Dialoguri secrete a Ioanei Pîrvulescu, cadoul meu de la Ionela. O carte frumoasă ca o zi de duminică. Bună de citit în săptămâna mare. Despre Soția lui Meg Wolitzer – care deși previzibilă, este interesantă și un pic revoltătoare. Despre Idele lui martie – prima mea întâlnire cu Thornton Wilder pe care i-o datorez lui Sim (da, știu, tre’ să dau jos de pe raft Ziua a opta 🙂 . I will. )

Am și de psihologie câteva cărți foarte bune în lista de martie: Regândirea infidelității, de Esther Perel, cartea despre moduri a Gittei Jacobs (Cum să învingi tiparele negative de gândire) și cartea despre traumă a lui Babette Rotschild (Trauma. 8 strategii de vindecare).

În rest, trebuie să mărturisesc (deși nu are musai legătură) că îmi plac la nebunie momentele în care oamenii descoperă lucruri despre ei înșiși – în traininguri și în sesiunile individuale. Îmi place să fiu acolo. Să fiu martoră. Să ajut, dacă pot. Să tac, dacă nu. Să întreb. Să încurajez.

Este ceva care pentru mine înseamnă sens al vieții. Ceea ce, cum v-ați obișnuit deja, vă doresc și vouă!

Mai jos, lista cu toate 15:

26. Stories for boys who dare to be different, de Ben Brooks.

27. Cele patruzeci de legi ale iubirii, de Elif Shafak.

28. Totul despre femei. Ghid pentru bărbați, de John Gottman.

29. Un momet de reculegere, de Siegfried Lenz.

30. Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor, de Ioana Pîrvulescu.

31. Regândirea infidelității, de Esther Perel.

32. Soția, de Meg Wolitzer.

33. Trauma. 8 strategii de vindecare, de Babette Rotschild.

34. Idele lui martie, de Thornton Wilder.

35. Intimitate zbuciumată, de Janet G. Woitiz.

36. Prin fața ochilor, de Laura Kasischke.

37. Variațiuni pe o temă dată, de Ana Blandiana.

38. Cum să învingi tiparele negative de gândire, de Gitta Jacobs, Hannie van Genderen, Laura Seebauer.

39. Cărarea cuiburilor de păianjen, de Italo Calvino.

40. Educated, de Tara Westover.

Tags: , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Restart. Spring Restart.

Am avut astăzi la training un participant care a ales să facă o prezetare despre vulnerabilitate – ideea adusă în atenția noastră de către Brene Brown. Și la final zice “nu cred că mai are rost să luăm întrebări din public”. Sigur că avea. Rost. Motiv pentru care “publicul” a rămas cu întrebările în gât. Motiv pentru care la feed-back am discutat despre ironia de a face o prezentare despre vulnerabilitate și a da înapoi în fix momentul în care apare riscul de a deveni vulnerabil.

În clipa următoare însă, așa cum fac de multe ori, m-am gândit la mine. M-am întrebat dacă eu fac asta – ce îi ceream lui să facă. Dacă îmi arăt vulnerabilitatea – vulnerabilitățile, sau ies în public numai când am deja răspunsurile (nu și când bâjbâi), când am găsit deja (nu și când caut, descurajată), când e totul la linie (nu și când e messy, în construcție, cu moloz pe jos).

Și mi-am dat seama că – sigur că nu. Sigur că nu fac nici eu ce îi ceream lui să facă. Sigur că admir când alții reușesc să fie vulnerabili, dar găsesc că la mine ar fi intolerabil, inacceptabil. Sigur că am tendința să aștept până când lucrurile arată bine – destul de bine încât să poată fi arătate și așa mai departe și așa mai departe.

Și așa se face că au trecut – iată – cinci luni de când am luat decizia să-mi dau un restart – plecând de la Serviciul de consiliere al Universității în care lucram de mai bine de 12 ani, unde în ultimii 4 m-am străduit să fac din sănătatea mintală și starea de bine – o prioritate, așa cum merită să fie. Cinci luni de când am luat decizia și aproape trei de când am apăsat butonul de restart.

Am descoperit cu această ocazie mai multe lucruri. Unul dintre ele este că dormi mult mai bine noaptea când ceea ce faci este (mai) în acord cu ceea ce crezi. Un altul este că – așa cum ar spune o clientă de-a mea și Nina Simone “You have to learn to leave the table when love’s no longer being served”.

Dar – mult mai important poate – am descoperit ridicându-se la suprafață multe idei pe care le înghesuisem în debaraua minții  pentru o vreme din viitor – când voi avea mai mult timp și mai puține lucruri care trebuie rezolvate ACUM.

Ideile astea se transformă ușor în proiecte și evenimente și programe de training pe care le voi tot scoate ușor în lume pe măsură ce capătă formă. Ele vor însemna integrarea a ceea ce am citit (undeva în jur de 300 de cărți de nonfiction – în ultimii 5 ani: psihologie, economie comportamentală, neuroștiințe, psihologie organizațională, etc.), ceea ce am învățat (formările în terapie, trainingurile, conferințele și evenimentele la care am participat) și ceea ce am testat / experimentat și a funcționat, ajutând oamenii cu care lucrez să aibă vieți un pic mai ușoare și mai bune.

Până una-alta, chiar dacă nu e totul gata și nu e totul perfect, pentru că e primăvară – o vreme potrivită pentru deschis ferestrele și aerisit prin viață – m-am gândit să vă provoc și pe voi la un RESTART. Nu-i nevoie să fie așa de radical cum am povestit mai sus. Este de ajuns să intrați (din nou) un pic în contact cu voi înșivă și să verificați dacă pe dinăuntru (în minte, în suflet) sunt toate la locul lor.

Descrierea workshopului, înscrieri & tickets, aici:

https://www.eventbrite.com/e/spring-restart-tickets-59008031611

 

 

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

February reads

 

Am fost în februarie într-una dintre cele mai frumoase librării în care am pășit vreodată – Cair Paravel din Oradea (ne-a dus cumnată-miu) și mi-e ciudă de mor că pozele nu reușesc să spună întreaga poveste. Imaginați-vă un loc de poveste – cu tot cu un mic spațiu de joacă și cu tot cu o ceainărie /cafenea, de unde îmi venea să iau acasă la propriu fiecare carte pe care puneam mâna, în ciuda faptului că pe majoritatea le știu, iar pe unele chiar le avem deja. Nu știu să spun exact ce: lumina, display-ul. Dar parcă oamenii aceia au ales fiecare carte cu grijă și au expus-o acolo ca pe o comoară (așa cum și este). Vă povestesc în ideea în care, dacă ajungeți pe acolo – n-o ratați!

Aaanyway.

Ce-am citit în februarie.

Zece cărți amestecate tare de tot. Două de psiho, două memoir – ba chiar trei, două de realism magic, și trei fiction / family / humor (ish).

De psihologie am citit una dintre cărțile lui Franz Ruppert despre traumă (“Corpul meu, trauma mea, eul meu”)  și cartea lui Harville Hendrix despre relații (“Primește iubirea pe care o dorești”), amândouă de ajutor pentru munca mea în cabinet.

La capitolul memoir – cartea lunii februarie este, desigur, Becoming a lui Michelle Obama. Nu este o bijuterie literară. Dar a fost, pentru mine, un pic addictive, așa. Parcă nici pageturner n-aș numi-o. Dar mi-a fost drag să o citesc, să descopăr povestea lui Michelle și a familiei sale, din copilăria ei – până aproape în prezent. Tot aici: cartea despre arici (25 de grame de fericire) – pe care, deși nu mi-a stârnit o mare pasiune, am citit-o cu o ciudată curiozitate și… liniște, cred. Includ aici și O iubire imposibilă a lui Christine Angot, deși ea apare ca ficțiune cu accente autobiografice – o carte de care m-aș fi putut lipsi, ca să zic așa.

Interesante ambele cărți cu accente de realism magic: Noaptea dintre lumi a Irinei Georgescu Groza și Portocalele verzi a lui Vitali Cipileagă. Prima – mai dark, așa – povestea întrepătrunderii a două lumi – prin intermediul unei adolescente ciudate cu părul alb, iar cealaltă – povestea conexiunii vindecătoare, dar și copleșitoare – cu natura. Dar cred că mi-am luat porția de realism magic pentru o perioadă…

Pic de somn, așa că o să merg la culcare. Vă mai zic doar că – până la urmă, dacă ai destul de multă răbdare, vine și primăvara. Aduce cu ea ghioceii care cresc puzderie în poieni secrete, freziile albe și lalelele de toate culorile pe care nu ai cum – dar nu ai cum să nu le iubești!

Mai jos, lista cu tot ce am citit în februarie.

16. Al zecelea cerc, de Jodi Picoult.

17. Corpul meu, trauma mea, eul meu, de Franz Ruppert.

18. O iubire imposibilă, de Christine Angot.

19. Becoming Michelle Obama, de… Michelle Obama.

20. 25 de grame de fericire: cum îți poate schimba un pui de arici viața, de Massimo Vachetta.

21. The Adults, de Caroline Hulse.

22. Nimicul, de Hanif Kureishi.

23. Noaptea dintre lumi, de Irina Georgescu Groza.

24. Portocalele verzi, de Vitali Cipileagă.

25. Getting the love you want, de Harville Hendrix.

 

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

January reads

Luna ianuarie a fost pentru mine un adevarat festin literar, ah de cand astept sa va povestesc ce-am mai citit frumos!

Bine, am si inceput vreo suta de carti care sunt in curs de citire, cele mai multe dintre ele terapie / psiho / science. Daaar. Azi despre cele pe care le-am (si) terminat. Cincisprezece la numar.

But first, o poza de la Ziua Internationala a Cititului Impreuna. Asta nu e din ianuarie, e de la (foarte) inceputul lui februarie, da’ vreau sa va arat, ca sa nu uit:

Asaaaa. La capitolul nonfiction, am trei carti citite in ianuarie: Cum am ajuns aici. Sase inovatii care au facut lumea moderna a lui Steven Johnson, o carte despre povesti si intelepciunea lor –  a lui Nardone (Calarind propriul tigru) si cartea despre Eminescu de la Editura Muzeelor Literare.

Va povestesc doua vorbe despre Steven Johnson. Incepeam anul trecut tot cu o carte de-a lui: Wonderland – care mi-a placut mult-de-tot. Atunci am cumparat-o pe asta, dar am tot ocolit-o, cine stie de ce. Am luat-o cu mine in bagajul de revelion si am inceput s-o citesc in prima zi din an. In Cum am ajuns aici, Johnson merge pe firul a sase aspecte importante pentru viata moderna: frigul, ceasurile, lentilele, purificarea apei, sunetul inregistrat si lumina artificiala si urmareste efectul in lant al acestora asupra altor parti ale vietii oamenilor si – intr-un final – asupra progresului, in general. Mi-a placut foarte mult si m-am bucurat sa gasesc versiunea pentru tineri a acestei carti pe lista planurilor Publica pentru 2019.

Dintre cartile de fictiune, am in acest set: doua carti de cinci stele (Camera lui Giovanni si Zuleiha deschide ochii), doua carti cu “fericirea” in titlu (dar care numai despre fericire nu sunt…): Tentatia de a fi fericit si Secretul fericirii si inca cinci carti bune, pe care le recomand cu drag (Before we were yours, Every note played, Noduri, Sala de bal si Dincolo de iarna).

Camera lui Giovanni este una dintre acele carti scrise cu o sensibilitate care te face sa-ti simti parti de suflet pe care nu stiai ca le ai. De asta are de la mine cinci stele. Povestea nu e nici mai originala nici mai trista decat altele: este o poveste de dragoste care se sfarseste (spoiler alert) prost si pe care cel care pleaca o regreta, dar pe care nu ar fi avut curajul sa ramana si sa si-o asume. Ma gandesc acum ca merge bine cu Candlelight a lui Savoretti. Si ca eroul principal isi are locul in al zecelea cerc din infern: locul celor care se mint pe ei insisi.

Zuleiha deschide ochii este o carte highly praised (intr-o vreme, la finalul anului trecut nu puteam intoarce ochii nicaieri fara sa dau peste cineva care o citea sau o citise). Am luat-o si eu, nu m-am putut abtine, dar m-am indoit multa vreme ca o sa-mi placa. Well, I was wrong. Mi-a placut foarte mult! Mi-a si venit s-o bat pe Zuleiha, de multe ori, in special pe la inceput. Dar apoi am dezvoltat pentru ea o simpatie si o caldura pe care nu le credeam posibile. O poveste de exil, asemanatoare cu multe altele pe care le-am citit (Printre tonuri cenusii, de exemplu). Dar intretesuta frumos, cu oameni despre vietile carora vrei sa afli mai multe.

Va mai zic una si gata: Sala de bal a Annei Hope. S-a spus despre ea e varianta britanica de la Zbor deasupra unui cuib de cuci. S-au mai spus si alte lucruri frumoase. Dar vreau sa va spun si eu: pentru mine a fost un fel de hidden gem, asa. Nu ma asteptam sa gasesc o astfel de poveste; nu ma asteptam la atat duiosie; ce am gasit nu ma asteptam sa-mi placa asa mult.

Ma opresc aici, ca e tarziu si maine tre’ sa ajung la aquapark de dimineata – some days are hard like that. Mai zic doar ca, neavand ce face, i-am intrebat pe baieti daca nu vor si ei reading challenge anul asta. Si ei au zis da. Si Bogdan a citit jumatate din challenge deja, iar Codrin a descoperit ca isi poate lua cartile la scoala sa mai citeasca si acolo. Probabil se vede cum incerc sa par suparata, dar sunt, de fapt mandra de ei dincolo de cuvinte!

Bine, copii. Fiti cuminti, cumparati-va carti si plecati in calatorii cat de des se poate – asta e urarea mea de ianuarie pentru voi.

Mai jos, lista cu toate cincisprezece.

  1. Tentatia de a fi fericit, de Lorenzo Marone.
  2. Cum am ajuns aici. Sase inovatii care au facut lumea moderna, de Steven Johnson.
  3. Before we were yours, de Lisa Wingate.
  4. Baiatul salbatic, de Paolo Cognetti.
  5. Amintiri din rai: 55 de poezii inedite, de Emil Brumaru.
  6. O zi de decembrie, de Josie Silver.
  7. Povestea lui Mihai Eminescu, de Florina Ilis.
  8. Secretul fericirii, de Alexandru Popa.
  9. Camera lui Giovanni, de James Baldwin.
  10. Zuleiha deschide ochii, de Yakhina Guzel.
  11. Calarind propriul tigru, de Giorgio Nardone.
  12. Noduri, de Domenico Starnone.
  13. Every note played, a Lisei Genova.
  14. Sala de bal, a Annei Hope.
  15. Dincolo de iarna, a lui Isabel Allende.

Tags: , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS