Faptul că ești iubit oricum ai fi

Cum să scriu oare în luna august o poveste care să nu înceapă cu “anul trecut pe vremea asta…”?

Pentru că nici măcar eu nu sunt atât de masochistă încât să vreau să-mi aduc aminte…

… oh, wait.

Anyway.

Poate că voi începe cu cartea Ottessei Moshfegh (Un an de odihnă și relaxare) – despre care vă pot spune cu mâna pe inimă că e cumplit de enervantă și numai despre “odihnă” și despre “relaxare” nu este. Ci despre o tânără aflată într-o super depresie (și probabil alte câteva diagnostice), care decide ca timp de un an să… Dar nu pot să vă spun ce face fără să spoil jumătate din farmec. Bonus, cartea  m-a făcut să vreau să strig încontinuu la psihiatra ei “are you fucking kidding me??”. În timp ce – cumva – n-am putut-o lăsa din mână. Da.

Poate că voi continua cu Unde pădurea întâlnește stelele a lui Glendy Vanderah – care pare o carte de vacanță, dar nu este. O carte sensibilă și – îndrăznesc să spun frumoasă – despre cum niște oameni cu povești dificile pot crea un sentiment de acasă unii pentru alții. Din punctul ăsta de vedere mi-a amintit un pic de Împreună a Annei Gavalda – deși stilul este diferit.

dav_soft

Pot continua acum cu Why mommy drinks a lui Gill Sims – pe care constat acum că nici măcar n-am pozat-o (atât de repede am citit-o, haha). Pe asta am primit-o cadou de la sis de un Crăciun, acum vreo doi ani cred, în engleză, căci nu era tradusă la vremea respectivă. Am început-o, am râs, apoi a rămas pe raft, căci lene să citesc în engleză ce nu e absolut necesar. Apoi a apărut tradusă la Publica (yeey!) de unde am luat-o caldă, din tipar aproape. Abia asta e o carte de vacanță. Despre cât de diferită e experiența de a fi părinte de pozele alea cu toată lumea fericită zâmbind feeric (și despre cum everybody struggles, chiar dacă nu ne prea place să recunoaștem).

Și abia la sfârșit v-aș zice poate de Oameni anxioși a lui Backman pe care am luat-o la Bookfest și am citit-o aproape in one sitting. Și care e despre un fel de luare de ostateci în timpul unei vizionări de apartament. Și despre more, much more, așa cum sunt întotdeauna cărțile lui.

Tot în iulie am citit două dintre biografiile romanțate apărute la Polirom (a Mariei Tănase, scrisă de Simona Antonescu și a lui Cioran, scrisă de Andrei Crăciun). Ambele mi-au plăcut, cred că o să citesc toată colecția încet – încet.

Exalare a lui Ted Chiang e o colecție de shot stories SF very smart, de pe lista de recomandări de lectură a lui Obama din 2019. Nu știu exact cum să le descriu. Diferite. Dar și… optimiste cumva. Oricum, enjoyable.

Paradoxul cimpanzeului – o altă carte tradusă la Publica și pe care o citisem pe sărite în engleză este singura carte oarecum de specialitate citită integral în perioada asta. Steve Peters este psihiatru și lucrează cu sportivi de performanță, ajutându-i să se antreneze mental și să-și atingă obiectivele de performanță. Pe de o parte, citind cartea, am tot avut senzația că este un ghid de #SchemaTherapy supra simplificat. Pe de altă parte, aș zice că este o lucrare utilă pentru înțelegerea minții și paradoxurilor ei – pe care o pot citi și clienții noștri, dar din care avem de câștigat și noi.

A ieșit iar o poveste nesfârșită. Îndrăznesc să zic că e din cauză că mi-a plăcut mult ce-am citit în iulie (și aș vrea să vă placă și vouă). Dar poate-i pentru că e singurul loc unde vorbesc cumva fără să ascult și atunci balanța se reechilibrează un pic (din nou). Oricum ar fi, nu prea am cum să închei fără bucățica asta din Backman care mi s-a lipit de suflet deoarece, evident, m-am regăsit în ea.

În fine, long story short, mai jos lista cu toate zece:

56. Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos, de Simona Antonescu.

57. Oameni anxioși, de Fredrik Backman.

58. În vremea contaminării, de Paolo Giordano.

59. Viața acestui băiat. Memorii, de Tobias Wolff.

60. Cioran, ultimul om liber, de Andrei Crăciun.

61. Anul meu de odihnă și relaxare, de Ottessa Moshfegh.

62. Why mommy drinks, de Gill Sims.

63. Unde pădurea întâlnește stelele, de Glendy Vanderah.

64. Paradoxul cimpanzeului, de Steve Peters.

65. Exalare, de Ted Chiang.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

The (ironic) beach reading list

Smell the sea and feel the sky

Let your soul and spirit fly

(Van Morisson)

Scriu abia acum povestea cărților de iunie pentru că aparent sunt mai bună la a le spune oamenilor cum să aibă grijă să nu se epuizeze decât să am grijă să nu mă epuizez eu (dar știți, să arunce primul piatra cel fără de – acest – păcat).

În altă (sau aceeași?) ordine de idei, mi-e cumva dor de (ideea de) mare, aș sta undeva de unde să simt o briză pe față, aș asculta niște valuri cum se sparg de un țărm, aș uita șirul zilelor în rutina plajă – somn de prânz – plajă – cină – cititcititcitit.

Dar dacă trebuie să mă mulțumesc cu câteva zile furate și cu cabana pitită după dealuri unde stăm numainoi și pe copii îi uită Dumnezeu pe trambulină, then so be it.

Mă uit peste lista de cărți citite în iunie și nu văd niciuna pe care aș lua-o la plajă.

Ba da, stați.

Acest YA scris frumos (pe care, întâmplător l-am și avut cu mine în concediu, acolo unde vă ziceam. Deși… nah. Tot nu e de vacanță complet, fiindcă povestea e mai degrabă tristă (o adolescentă care își pierde mama to suicide). Deși, apoi, ea recuperează fragmente din istoria de familie care îi aparține.

Recomandarea pentru The choice am primit-o de la Laura care mă ceartă constant când fac recomandări de cărți. Dar am dat-o jos de pe raft abia când David Edwards a pomenit-o într-una dintre prezentările lui de la Summitul Schema Therapy de anul ăsta. Mai mult decât o poveste despre Holocaust, Alegerea este o poveste despre reziliență, despre lucrul cu sine și despre – cum îi zice și numele – o alegere.

Cât pe ce să cred că nu am făcut poză cu cartea de proză scurtă a Chimamandei Ngozi Adichie – pe care am avut-o la clubul de carte (Ce simți în jurul gâtului). Dar căutând, am găsit, desigur poza. Pe care n-am apucat să o postez, ‘coz am terminat cartea între două #marțeacuflori. O bijuterie de carte cu bijuterii micuțe de povești despre imigranți, dezrădăcinări, dar mai ales despre emoții și deci despre oameni.

Tot în iunie am terminat de citit cartea Clarissei Pinkola Estes (Femei care aleargă cu lupii) – o carte despre simbolistica jungiană a viselor pe care am început-o hăt – hăt prin 2018 (cum ne spun aceste poze frumoase făcute de Smaranda). Nu-i o carte care se citește ușor, ci mai degrabă cu creionul pe hârtie. Dar e o carte interesantă (cu povești despre arhetipurile feminine și înțelesurile lor) și cu siguranță utilă în munca mea.

Nu știu dacă vă arăt poza cu Roth (Povestea lui Orișicine) ca să mă laud cu bujorii și cu lumânarea-în-căniță-de-porțelan (de la Flairscent) sau pentru cartea în sine (am avut-o la celălalt club de carte). Dar e o poveste care te pune un pic pe gânduri, o meditație pe tema bătrâneții, pierderii vitalității, alegerilor mai bune sau mai proaste, relaților.

Tribul și My Sh*t therapist sunt ambele #mentalhealth stories. Tribul e luată pentru că am găsit-o ca referință în cartea lui Hari (Lost connections), iar cartea lui Michelle Thomas a apărut printre noutățile de la Bookfest (tradusă la Polirom). Amândouă sunt touching – deși în feluri diferite. Tribul – subliniind importanța sentimentului de apartenență, iar cartea lui Michelle Thomas povestind cu umor cum este să trăiești cu dificultăți de sănătate mintală.

Despre Milkman am povestit (și citit) atâtea, că am senzația că știți cu toții despre ea. Dacă nu știți, ar trebui să join grupul Clubul cititorilor de cursă lungă – i-a făcut acolo Laura cea mai frumoasă descriere ever. De altfel, nu prea știu cum s-o descriu. O carte despre provocările de a fi femeie în Belfastul anilor ’70, într-o societate opresivă, să zicem. Dar farmecul ei (și dificultatea totodată) stă în felul în care este scrisă – care te scoate din minți, te amuză și te delectează în același timp.

 

S-a făcut târziu și am deja trei zile de când scriu la povestea asta, așa că în semn de protest mă voi duce la culcare. Cum vedeți, am uitat cum se citesc zece cărți pe lună (sau orice cifră rotundă for that matter). Dar cel puțin afară e un pic răcoare, încă există pe lume pepene rece și îmbrățișări calde, copaci cu trunchiurile în apă și picturi pe numere care te fac să te simți un pic artist – și cât există, poate nu e totul pierdut.

 

Mai jos, lista cu toate opt:

48. Ce simți în jurul gâtului, de Chimamanda Ngozi Adichie.

49. Tribul. Despre întoarcerea acasă și apartenență, de Sebastian Junger.

50. Alegerea, de Edith Eva Eger.

51. Psihologul meu de c*cat și alte povești despre sănătatea mintală, de Michelle Thomas.

52. Milkman, de Anna Burns.

53. Uimitoarea culoare de după, de Emily X. P. Pan.

54. Femei care aleargă cu lupii, de Clarissa Pinkola Estes.

55. Povestea lui Orișicine, de Philip Roth.

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Luna Bookfest: May reads

În luna mai ar fi fost Bookfest, if not for the madness. Așa, au fost reduceri pe site-urile editurilor și pe site-urile unde se găsesc cărți de la mai multe edituri. (Bine, vă arăt și poze cu “prada”, când termină de ajuns).

Meanwhile, cele zece cărți pe care le-am citit în mai. Nu aș scoate de pe listă niciuna. Bine, poate Rejection proof, mergea și fără.

În rest, o mulțime de cărți minunate.

Halucinanta Apă dulce – despre Disociative Identity Disorder (sau vechi spirite africane, depinde care e cheia în care preferați să o citiți):

Minunata Home fire, Antigona repovestită. O poveste despre când căminul tău este în alt loc decât unde trăiește poporul din care faci parte; când “păcatele” părinților se răsfrâng asupra copiilor; despre limita până la care ai merge ca să salvezi pe cineva drag.

Înțeleptele Memorii ale lui Hadrian – despre filosofie, tactică militară, un pic de politică, despre importanța cititului și un pic despre dragoste.

Magica Străveacul și alte vremi – cartea despre satul care stă în centul universului. Despre oamenii lui, familii întregi urmărite vreme de 2-3 generații, despre animalele lui, ciupercile care cresc în pădure, despre fantomele lui și războaiele lui. Despre râșnița de cafea și despre Dumnezeu.

Și dinaintea erei noastre Walden, cartea care m-a forțat să încetinesc ritmul, care mi-a făcut un dor nebun de păduri și de lacuri, care mi-a adus aminte că nu poți observa cu adevărat aproape nimic dacă alergi.

În afară de ele – excelenta carte despre Traumă și memorie a lui Levine și Lost connection – numai bună de pus pe gânduri a lui Hari. Ultima – despre epidemia de deconectare și singurătate și despre cum uneori depresia este răspunsul rațional la condițiile de viață ale unei persoane. Și despre cum nu poți spune că faci intervenție în depresie fără intervenția legată de condițiile de viață. Ceea ce îmi amintește de acest articol foarte bun al lui Bessel van der Kolk: The politics of mental health.

(pauză de respirație)

Cam așa. În rest – am avut în mai atâția bujori și atâtea narcise că mi-am umplut de ele inima. Mi-e dor să călătoresc cum nici nu pot explica. Dar am descoperit că mersul la pas pe lângă lacul din apropiere, doar cu copiii și câinele, can sometimes do the trick.

Mai jos, lista cu toate zece.

38. Rejection proof. Cum să-ți depășești teama de respingere și să devii invincibil, de Jia Jiang.

39. Traumă și memorie. Saga creierului și a corpului în căutarea trecutului încă viu, de Peter A. Levine.

40. Apă dulce, de Emezi Akwaeke.

41. Home fire, de Kamila Shamsie.

42. Memoriile lui Hadrian, de Marguerite Yourcenar.

43. Latri degeaba la lună. Uimitoarea știință care dovedește că (aproape) tot ce știai despre succes e greșit, de Erik Barker.

44. Pur și simplu perfect. Scurtă istorie despre aproape tot, de Jostein Gaarder.

45. Străveacul și alte vremi, de Olga Tokarczuk.

46. Walden sau viața în pădure, de Henry David Thoreau (reeditată la Editura Art în perioada Bookfest).

47. Lost connections. Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare, de Johann Hari.

 

Tags: , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

The seven (April reads: the summary)

sursa foto.

 

Am început o poveste despre cărțile din aprilie, dar ea s-a transformat într-o poveste despre oameni, așa că am mutat-o . Rămâne aici doar lista. 7 cărți. 3 ficțiune, 4 nonfiction. Toată ficțiunea e citită pentru cluburile de carte. Mi-au plăcut toate trei foarte mult. Raluca Feher este descoperirea perioadei. American dirt e pageturner-ul, nu am nimic de rău de spus despre ea. Jonathan Coe e smart cum îl știam și scrie bine.

Cam așa.

31. Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie, de Jonathan Coe.

32. Să nu râzi :(( , de Raluca Feher.

33. Codul culturii. Secretele grupurilor de mare succes, de Daniel Coyle.

34. Utopie pentru realiști. Cum putem construi lumea ideală, de Rutger Bregman.

35. American Dirt, de Jeanine Cummins.

36. Rușinea la copii. De unde vine rușinea și cum îi putem ajuta să țină capul sus, de Betsy de Thierry.

37. Ajutor. Mersi. Wow, de Anne Lamott.

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Readings of Februa…rch. The summary.

Îmi doream, ce-i drept, ceva mai mult timp pentru citit. Dar era ok și fără pandemie…

O să pun aici repede summary-ul, că dacă nu, iar uit și vine vara (sau ceva). Februarie a fost o lună scurtă și plină (și dacă știam că urmează să stau în casă din martie probabil o făceam și mai plină, dar na). Deci numai cinci cărți.

În martie am revenit la ritmul obișnuit. Era să zic: uite 15 cărți și nicio carte proastă, niciuna pe care să-mi doresc să nu o fi citit. Dar nu. Este una. A doua carte a Mariei Semple, din păcate. Mult mult mai simpatică Bernadette.

În rest – mi-e dragă lista mea. 4 cărți de terapie, una de science, un mic memoir (sau două), o distopie, o carte bună despre sexualitatea feminină și vreo 5 de ficțiune bună. Aș zice că nu e rău.

“The reading is an escape and the opposite of escape” – zicea cineva. Either way, enjoy it!

Sursa foto.

Februarie

16. În grădina căpcăunului, de Leila Slimani.

17. Acolo unde cântă racii, de Delia Owens.

18. Simetria dorințelor, de Eshkhol Nevo.

19. Constantin, de Iulian Bocai.

20. Atașamentul în psihoterapie, de David J. Wallin.

Sursa foto.

Martie:

21. The fire next time, de James Baldwin.

22. 1984, de George Orwell.

23. Come as you are, de Emily Nagosky (tradusă, for some reason, ca Arta sexualității).

24. Istoria secretă, de Donna Tartt.

25. Traumă, atașament și constelații familiale. Psihoterapia traumei. de Franz Ruppert.

26. Azi va fi altfel, de Maria Semple.

27. Terapia schemelor. Ghid practic, de Gitta Jacob și Arnoud Arntz.

28. Linked. Noua știință a rețelelor, de Albert-Lazslo Barabasi.

29. Tot ce i-am promis tatălui meu, de Ioana Maria Stăncescu.

30. Minți împrăștiate. Originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție, de Gabor Mate.

Tags: , , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Poate ar fi bine să discutați cu cineva

E adevărat că m-am trezit astăzi ceva mai târziu. Dar faptul că sunt încă trează la două noaptea se datorează (sau o fi “din cauza”?) cafelei făcută de M. pe la prânz. “Să fie strong”, am zis. “Pun mai multă cafea decât ieri?” mă întreabă. Nu mai știu ce am răspuns, dar ne putem cu toții imagina, după efecte…

Am stat cam jumătate de sâmbătă uitându-mă printre cărți, ca să aleg unele bune de citit în perioada asta. Un mecanism de evitare și ăsta. Bun, ca oricare altul. Ca urmare mi-a ieșit o listă lungă, pe care am desfăcut-o în mai multe bucăți.

Dar să continui povestea. Azi, cu poveștile de viață adevărată – respectiv câteva memoir-uri pe care vi le recomand.

Alegerile evidente sunt Omul în căutarea sensului vieții a lui Viktor Frankl și Jurnalul Annei Frank – prima pentru a vedea (a ne aminti?) cum cineva poate găsi un sens în cele mai crude circumstanțe de viață (un lagăr de concentrare), iar cea de-a doua pentru a pune în perspectivă ideea de izolare / carantină. Așadar, dacă nu le-ați citit încă, e un moment bun.

Pe lângă acestea, I’ve got a few more goodies și o să vă spun îndată de ce fix astea.

Ar fi o dată Reasons to stay alive a lui Matt Haig (tradusă drept “Câteva motive să iubești viața”. Titlul în engleză mi se pare totuși un pic mai onest). Din – well – motive evidente. În caz că aveți nevoie de niște motive, zic.

Ar mai fi – în oarecum aceeași notă Recunoștință a lui Oliver Sacks – care este, de fapt, o colecție de 4 eseuri scrise spre finalul vieții. Dar sunt extrem de înduioșătoare și calde, cam ca o cană de ceai într-o zi ploioasă.

sursa foto.

Apropiindu-ne de polul atenției noastre de zilele astea – medicina, spitalele, sănătatea – am în minte câteva povești puternice și curajoase,  blânde și (pe alocuri) amuzante – dar în primul rând bine spuse.

Și mă gândesc la Viața nemuritoare a Henriettei Lacks – scrisă de Rebecca Skloot. Este povestea pe care n-o prea poți lăsa din mână a începutului geneticii, studiilor medicale pe linii celulare (în loc de ființe vii), a vaccinului antipolio și a unor tratamente pentru vedere și a unora împotriva cancerului. Celulele HeLa – primele celule umane care au supraviețuit in vitro – prelevate de la Henrietta fără știrea și acordul ei au făcut toate acestea posibile.

Mă mai gândesc la Juniper – de Thomas și Kelly French. Este povestea fiicei celor doi, născută la 23 de săptămâni, la limita viabilității. Este povestea lor de dragoste; povestea conceperii acestui copil atât de dorit; povestea luptei fantastice cu moartea; povestea mersului în vârful degetelor pe muchie de cuțit; povestea construirii din povești a unei lumi în jurul incubatorului; povestea iubirii, îndoielilor, fricii, solidarității, suportului, îndârjirii, curajului. O poveste minunat minunat spusă.

Mai adaug scurt două povești despre sistemul medical: This is going to hurt a lui Adam Kay și Medicina lentă a Victoriei Sweet – prima ceva mai ironică / sarcastică și a două mult mai blândă și mai caldă, dar ambele despre vindecătorii la care ne gândim zilele astea din greu.

Și închei – nu am cum să fac altfel – cu un memoir pe care l-am citit – am vrut să zic devorat – în decembrie, îndată ce a ieșit din tipar. Despre care v-am spus la vremea respectivă, dar – dacă n-ați apucat atunci, e un moment foarte bun acum. Maybe you should talk to someone a lui Lori Gottlieb. Povești ale oamenilor cu care lucrează în terapie, împreună cu povestea propriei terapii.

Și închei astfel pentru că în vremurile complicate pe care le trăim, să vorbim cu cineva ne poate ajuta să nu ne pierdem mințile. Să simțim că nu suntem singuri. Să înțelegem mai bine prin ce trecem și că ceea ce simțim este normal. Sau pur și simplu să facem ce drum avem de făcut – împreună.

Tags: , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Recomandări de pandemie ( #staiacasășicitește)

Zilele astea muncesc parcă mai intens decât într-o perioadă normală (online, da). Iar asta este, în același timp, o binecuvântare și o provocare.

Cu toate astea, am de vreo două săptămâni în minte ideea să mă uit printre cărțile pe care le-am citit în ultimii ani și să vă dau niște idei de lecturi care cred că într-un fel sau altul ar putea să ajute la ceas de pandemie. Când, pe de o parte, avem mai mult timp pentru citit, iar pe de altă parte avem poate un dor nebun de a evada din case – măcar cu mintea (vorbesc de mine personal).

Sursa foto.

Pentru început, cinci recomandări care au legătură cu spațiul (mic, înghesuit, sufocant); cu ideea de înăuntru și afară – un “afară” care ar putea să nu mai arate cum ne-am obișnuit; dar și cu o perspectivă mai mare asupra rasei umane.

Camera, de Emma Donoghue. Dacă vă simțiți captivi în casele voastre, poate vă ajută o carte despre doi oameni care au la dispoziție o singură cameră. Este, de fapt, o poveste emoționantă despre cum o mamă poate inventa de la zero o lume pentru copilul ei. În 2015 s-a făcut și un film după ea, cu Brie Larson și Jacob Tremblay.

Silozul, de Hugh Howey. Este povestea distopică a unui afară care a devenit toxic pentru omenire. Care omenire supraviețuiește într-un siloz de 40 de etaje săpat sub pământ. Despre cartea asta – o recenzie bună găsiți aici.

Fata cu toate darurile, de M. R. Carey. O distopie cu zombi (deci cumva tot despre un “afară” periculos pentru oameni). Dar și despre cum poate să arate adaptarea la pericolul cu care se confruntă omenirea (hint: nu cum am vrea noi). O recenzie bună găsiți aici.

Oryx și Crake – primul volum al trilogiei MaddAddam, de Margaret Atwood. O incursiune într-un viitor postapocaliptic în care rasa umană a dispărut aproape în întregime și în care nimic nu mai stă în calea ingineriei genetice. Dar și despre cum lumea se poate schimba incredibil de repede, deși fiecare pas pare aproape nesemnificativ – iar când te uiți în urmă nu mai recunoști aproape nimic. O recenzie detul de fair găsiți aici.

Umanii, de Matt Haig. Bine, asta e o carte cu care v-am bătut la cap la vremea la care am citit-o (adică în 2016, u-haa, așa se explică probabil faptul că e stoc epuizat peste tot). Dacă voi ați fi niște extratereștri superdeștepți, Umanii este cartea pe care ați scrie-o ființelor inteligente de pe planeta Pământ, ca să le amintiți despre lucrurile care contează. Cum ar fi că, așa cum zice Sagan, citat de Haig: “Pentru creaturi micuțe, așa cum suntem noi, vastitatea devine suportabilă doar prin iubire.” În fine, o recomand pentru felul în care te poate ajuta să faci “zoom out” și să vezi lucrurile cumva în perspectivă.

 

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

January reads: the summary

Se pare că oamenii renunță la rezoluțiile de anul nou până la mijlocul lui februrarie. (Nu noi, evident, alți oameni…).

Well, una dintre rezoluțiile mele a fost să scriu mai “la timp” despre ce citesc. Așa că înainte să se întâmple asta (adică ce ziceam mai sus), pun repejor aici lista cărților citite în ianuarie și jur pe roșu să iau câte una zilele viitoare și să vă zic câte două vorbe despre ea. Cam așa ceva.

1. Doamna Pylinska și secretul lui Chopin, de Eric-Emmanuel Schmitt.

2. Evoluția culturală, de Ronald F. Inglehart.

3. Teoria apropierii, de Bogdan Răileanu.

4. Behave. Biologia ființelor umane în ipostazele lor cele mai bune și cele mai rele, de Robert M. Sapolsky.

5. Papillon, (cu link la vol. II aici) de Henri Charriere.

6. Și se auzeau greierii, de Corina Sabău/

7. Legămintele, de Delphine de Vigan.

8. Talking to strangers, de Malcolm Gladwell.

9. Cum să-i ajutăm pe copii să facă față traumelor, de Peter A. Levine și Maggie Kline.

10. Deodată în adâncul pădurii, de Amos Oz.

11. Povești despre nebunia obișnuită, de Charles Bukowski.

12. Cartea albă, de Han Kang.

13. Tatuatorul de la Auschwitz, de Heather Morris.

14. Fototeca, temă cu variațiuni, de Adriana Bittel.

15. Să explorăm diabetul cu bufnițe, de David Sedaris.

Tags: , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

#Best of 2019: Beautiful fiction

Nu mai port de mult ochelarii (deși ar trebui), dar am exact același feeling uitându-mă prin Goodreads, timeline-ul de la Facebook și blog și încercând să aleg un număr rezonabil de cărți citite în 2019 despre care să vă povestesc.

Mi-am propus în ianuarie 2019 să citesc 180 de cărți până la final de an. Era un număr rezonabil (am zis eu, uitându-mă pe statisticile ultimilor 3-4 ani). Dar n-am luat în calcul ritmul diferit după care a curs viața mea anul trecut, după ce am început aventura pe cont propriu. (Haideți, că nu mai fac iar gluma aia cu 16 ore de muncă pe zi, dar țineți cont că am gândit-o, mbine?).

Așa se face că am ajuns la final de an cu 135 de cărți citite. Cu 45 mai puține decât credeam că vor fi. Eh, asta e. Nicio tragedie, mi-am zis.

Beleaua a fost când am început să pun pe listă ce mi-a plăcut foarte mult și aș vrea să vă recomand să citiți și voi (if haven’t done it already). Pentru că oricâtă selecție aș face, tot rămân multe. Ceea ce probabil înseamnă că am învățat într-un final apoteotic să le aleg (?). Cine știe…

Aanyway.

Top ten beletristică frumoasă astăzi, ca să încep dintr-un colțișor.

Locul 10: Uite-așa o pierzi a lui Junot Diaz. Care este, ca și Sufocare, o colecție de short stories conectate între ele. Toate sunt, într-un fel sau altul, despre iubire. Sunt scrise în stilul lui Diaz care aduce a proză poetică și îți atinge corzi emoționale pe care nu știai că le ai – acesta fiind motivul pentru care n-am putut-o tăia de pe listă oricât m-am străduit. (Piua puțin. Constat că și Sufocare made it to the top of 2018. Ocazie cu care zic să vă las din nou linkul la articolul heartbreaking al lui Diaz despre povestea copilăriei lui dificile – articol pe care l-am primit “cadou” de la Cosmin – aș zice tot într-un ianuarie).

Locul 9: Every note played, a Lisei Genova (tradusă ca Partitura suferinței). Povestea lui Richard – pianist de talie internațională care se îmbolnăvește de SLA (scleroză laterală amiotrofică) – boală care într-un final îl va ucide. Și a Karinei – fosta soție, care ajunge fără tragere de inimă “infirmiera” lui. Lisa Genova nu se joacă cu temele despre care scrie (Still Alice – despre ravagiile Alzheimerului – a fost, de asemenea, dureroasă și emoționantă). Dar am senzația cumva că dacă reușim să nu ne ferim privirea, and just sit with the story, treaba asta ne poate îmbogăți cumva. Sufletește, desigur.

Locul 8: Când te-am găsit, de Catherine Ryan Hyde, este tot o poveste de dragoste: o poveste despre ce poate face dragostea oferită din plin, chiar și mai târziu decât ar fi fost ideal, chiar și de către altcineva decât ar fi fost responsabil de asta. O poveste despre un copil găsit în pădure și bărbatul care l-a găsit și care devine părintele pe care copilul l-ar fi meritat, dar nu l-a avut.

Locul 7: Aici trișăm și o așezăm pe Sally Rooney cu ambele cărți traduse în română. Conversații cu prietenii și Normal people. Observația fiind că faptul că se află în acest top are legătură mai mult cu genul de scriitură that I find enjoyable și nu musai cu valoarea literară intrinsecă a lor. Ce vreau să spun este că they might not be everyone’s cup of tea, și asta este absolut în regulă. Am luat Conversații cu prietenii la insistențele Andreei (la genul acesta de scriitură ne suprapunem cu preferințele). Nu este o carte life-changing, dar este scrisă într-un stil ușor addictive, care te face să întorci pagină după pagină. Este despre relații de toate felurile – convenționale, neconvenționale, asumate, ilicite, despre minciuni și despre sincerități, dar cel mai mult despre conversațiile cu prietenii.  Normal people este povestea relației dintre doi oameni broken – din liceu (când el este mr. popularity, iar ea este un fel de paria) până după facultate (când rolurile se inversează). Există între ei și o diferență de clasă socială (el este fiul menajerei din conacul familiei ei). Dar ceea ce îți dă un pic de speranță (după ce te lasă când și când fără aer) este felul în care își găsesc din nou și din nou drumul unul către celălalt și felul în care au grijă unul de altul, nu atât ca parteneri romantici, cât ca ființe umane.

Locul 6: Orașul fetelor, de Elizabeth Gilbert – singura carte “de vacanță” citită de mine în vacanță – vacanța de vară, cea de o lună și ceva, de care sper să-mi aduc aminte să nu-mi mai iau. În fine. O carte spumoasă ca o șampanie (și la fel de amețitoare) (sau o fi fost doar efectul apei turcoaz de Thassos pe care am avut-o pe fundal în timp ce citeam). O poveste din lumea teatrului newyorkez din anii 40 conținând în doze interesante un pic de extravaganță, un pic de frivolitate, un pic de libertate în gândire și curaj de a fi altfel și un pic de sensibilitate.

via.

Locul 5: Înainte să fim ai voștri a Lisei Wingate (Goodreads Choice Awards în 2017) – ocazie cu care constat două lucruri. Cât de multe cărți frumoase am citit în ianuarie anul trecut. Și cât de lene mi-a fost să povestesc despre toate. So, ficțiune istorică, bazată pe o serie de fapte reale, cartea spune povestea unei familii care se destramă și apoi se reîntregește (mulți ani mai târziu), nu înainte de a avea o experiență dureroasă la un orfelinat al groazei (de care sunt aproape convinsă că au fost și pe la noi).

Locul 4: Aici trișăm din nou și punem Dacă strada Beale ar putea vorbi, de James Baldwin, dar și Camera lui Giovanni (care e tot a lui), precum și O căsnicie americană care nu e a lui (ci a lui Tayari Jones), dar care seamănă cumva cu Strada Beale – prin subiect. Strada Beale a fost cartea de club de lectură aleasă prin vară de Laura. Am cumpărat-o imediat dupa ce am citit Camera lui Giovanni, dar nu apucasem să o citesc, deci ce prilej mai bun? Este scrisă frumos, într-un limbaj care îți (îmi) face inima să bată. O poveste despre doi oameni care se iubesc de când erau copii și despre dragostea familiei lor care îi înconjoară ca un cocon, dar nu-i poate feri totuși de nedreptate socială. Desi încearcă din toate puterile.

Locul 3: Băiatul care voia să-și construiască lumea, de Keith Stuart – scriitor și jurnalist care scrie despre jocurile video și are el însuși un fiu cu autism. Poate de aceea povestea din A boy made of blocks este atât de sensibilă – totuși nu smiorcăită, bine dozată și credibilă. Un bărbat care are un fiu cu autism devine copleșit de responsabilitățile pe care le presupune creșterea lui, așa că pleacă de acasă. Cartea este povestea reapropierii lui (cu ajutorul Minecraft – iată trei cuvinte pe care nu credeam că le voi scrie) de fiul pe care îl descoperă a fi înduioșător de creativ, atent, inventiv și curajos.

Locul 2: Zuleiha deschide ochii, de Guzel Yakhina. O carte highly praised (într-o vreme nu puteam întoarce ochii nicăieri fără să dau peste cineva care o citea sau o citise). Am luat-o și eu, nu m-am putut abține, dar m-am îndoit multă vreme că o să-mi placă. Well, I was wrong. Mi-a plăcut foarte mult! Mi-a și venit s-o bat pe Zuleiha, de multe ori, în special pe la început. Dar apoi am dezvoltat pentru ea o simpatie și o căldură pe care nu le credeam posibile. O poveste de exil, asemănătoare cu multe altele pe care le-am citit (Printre tonuri cenușii, de exemplu). Dar întrețesută frumos, cu oameni despre viețile cărora vrei să afli mai multe.

Locul 1: aici am din nou mai mult de una.

Call me by your name, de Andre Aciman. Sensibilă și tandră, este o poveste de dragoste între un tânăr gifted (cântă la pian, traduce, citește, etc.) și studentul – ucenic al tatălui său, profesor universitar.

Cele 40 de legi ale iubirii, de Elif Shafak. La aproape un an de când am citit Fiicele Evei (care mi-a plăcut mult), am dat jos de pe raft legile iubirii dintr-o întâmplare, dar m-a prins imediat. Sunt două povești într-o poveste; două povești care se oglindesc una pe alta. Este o poveste din trecut – a unei prietenii cât se poate de neobișnuite, criticate și neînțelese (între poetul Rumi și mentorul său sufit Shams din Tabriz). Și mai este povestea din prezent a unei iubiri neobișnuite (între o proaspătă angajată a unei edituri – Ella Rubenstein și autorul cărții pe care o recenzează – Aziz Zahara).

Inima omului, de Jon Kalman Stefansson. A treia și ultima parte din trilogia nordului. Am cumpărat-o în seara în care el a fost invitat la FILIT (singura seară în care am ajuns la FILIT anul trecut). Am început-o când eram în Suedia (cât de departe în nord am reușit să ajung). Dar nu m-am îndurat să o termin decât în iunie. Inima omului încheie frumos poveștile împletite în Tristețea îngerilor și Între cer și pământ. Băiatul – eroul fără nume al acestor povești are parte în sfârșit de puțină vară și poate (spoiler alert) și de puțină dragoste. Dar poezia – poezia nu este în întâmplări, ci în limbaj. Loved it.

Ca să pot spune povestea asta imposibil de lungă, am făcut o călătorie. Prin lumile în care am trăit anul trecut câte puțin, cu fiecare carte citită. M-a întrebat cineva dacă am timp să fac asta. Și adevărul este că nu-mi imaginez cum ar fi să NU îmi acord timpul ăsta. Răspunde nevoii mele de creativitate și joc. Celei de libertate de exprimare. Și celei de autonomie și competență. Să nu mai zic cu câte dintre valorile mele sunt concordante – cititul și apoi scrisul despre ceea ce citesc frumos. Așa că asta-i tot ce pot să zic. Faceți cumva să vă faceți timp pentru ce contează pentru voi. De restul, un 2020 cu amazing books in it!

Tags: , , , , , , , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Uniquely portable magic

Cât pe ce să uit de la ce m-am luat în treaba asta cu cititul. Dar ajunge o carte bună. Ajung două. Ajunge o discuție despre cărți și ce înseamnă ele pentru tine – ca să-ți aduci aminte. Ca să-MI.

We read to know we are not alone – e numai unul dintre motive. Citim ca să simțim că cineva s-a uitat de-a dreptul în sufletul nostru și a înțeles mecanismele care-l fac să tresară, să se entuziasmeze, să vibreze.

Citim ca să privim prin ferestre către sufletul celuilalt. Chiar și când celălalt e diferit de noi, când are alte experiențe, când povestea lui nu seamănă cu a noastră (și până și atunci – și aici e magia – ce vedem prin fereastră sunt aceleași frici, aceleași speranțe, bucurii, aceeași nevoie de a fi văzut, auzit, înțeles, acceptat, de a fi iubit).

Aceasta este povestea cărților de noiembrie, aș zice ultima postare despre cărți de anul ăsta, dar știm cu toții că e decembrie, deci sezonul topurilor, deci.

Cât pe ce să fac fifty / fifty ficțiunea cu nonfictionu’ în noiembrie. (Rămășițe din octombrie, când am început vreo 6 nonfiction odată, don’t ask). Cât pe ce, dar nu chiar.

Împotriva empatiei (a lui Bloom, o mai veche simpatie – the smart kind; bine, în scris, că dacă îl auzi vorbind, adormi la jumătatea frazei); Atomic habits (a lui Clear) și Evitant (a lui Kinnson) sunt toate interesante. Prima încearcă să privească un concept foarte popular (empatia) cu un ochi critic și să evalueze în ce măsură acțiunile inspirate de acesta fac mai mult bine sau mai mult rău (nu vă spun la ce concluzie ajunge, you’ll have to see for yourselves). A doua este despre cum putem face dacă vrem să ne fomăm obiceiuri bune (și cine nu vrea?). Iar a treia este o descriere (însoțită de exemple) a partenerilor cu stil de atașament evitant (o descriere un pic superficială, bazată pe “manualul” lui Levine și nu la fel de bine scrisă).

De Care Santos mai citisem doar Poftă de ciocolată (și îmi plăcuse la vremea respectivă). N-aș ști să spun de ce am început Tot binele și tot răul imediat ce am ajuns acasă cu ea. Poate din cauza titlului. Poate din cauza poveștii. Întreaga carte este povestea unei singure zile petrecută de Reina – o specialistă în psihologie care ajută multinaționalele în recrutare – pe aeroportul din București, blocată de o furtună de zăpadă, în timp ce încearcă să ajungă la familia ei: fostul și actualul soț și fiul ei care a avut o tentativă de suicid. Am găsit undeva opinia că e cam telenovelistică și parcă prea are de toate în ea cartea asta. Și poate că așa-i. Dar e a nice read. Interesantă. O poveste construită din piese de puzzle care se așează ușor la locul lor.

Când am luat Eating animals de la standul Publica din fața ușii dincolo de care se întâmpla The Power of Storytelling – în octombrie, anul trecut, Angela mi-a spus zâmbind “ohoo, n-o să vrei să mai mănânci carne după cartea asta”. Am râs în sinea mea, pe stilul “have you MET me?” – nu pentru că mi s-ar fi părut absurd să nu mai mănânci carne, mai fusesem vegetariană vreme de un an în trecut, ci pentru că mi se părea extrem extrem de puțin probabil să revin la decizia asta în urma unei cărți. Oh, well… (Dar să ne înțelegem: v-o recomand cu căldură, poate e singura carte din lista asta pe care mi-ar plăcea mult, mult să o citiți. Este scrisă ca o poveste, în stilui lui Foer, deși parcă MAI frumos, mai cald, mai curgător, cumva decât celelalte cărți ale lui. Și ipostaza asta de părinte îl prinde, îmi place felul în care îi provoacă stilul de viață și de gândire și mi-aș dori poate să se întâmple cu mai mulți dintre noi la fel.

Soldatul iernii (a lui Daniel Mason) a fost o păcăleală. Îmi doream o carte pe care să n-o pot lăsa din mână – și într-un fel a fost asta. Dar… este atââât de tristă. Too much even for me. Este scrisă într-un stil aproape blând. Povestea se construiește curgător. Încât până te prinzi ce se întâmplă, este deja prea târziu, ești captiv în poveste. Lucius studiază să devină medic (la Viena) când izbucnește primul război mondial. Are 22 de ani (și pe parcursul poveștii va trebui să uit permanent cât este de tânăr ca să pot cuprinde cu mintea ce trăiește, cum crește și unde îl duce viața). Și unde îl duce viața este undeva în spatele frontului, la un pseudo-spital militar, unde e forțat să se maturizeze brusc.

Cam așa.

Am lucrat ieri cu un grup de oameni faini analiza anului care se încheie îndată și planificarea celui care vine. Mi-a fost drag (mereu mi-e drag să fac asta), dar mi-a și făcut poftă. Să stau cu propria mea agendă în față. One of these days…

Mai jos, lista cu toate zece:

121. Povestea asta este despre Sarah, de Pauline Delabroy-Allard.

122. Împotriva empatiei, de Paul Bloom.

123. Tot binele și tot răul, de Care Santos.

124. Atomic habits, de James Clear.

125. De ce mâncăm animale, de Jonathan Safran Foer.

126. Sonia ridică mâna, de Lavinia Braniște.

127. Evitant. Cum să iubești sau să părăsești un partener distant, de Jeb Kinnson.

128. Fata pe care el o știa, de Tracey Garvis Graves.

129. Cimitirul, de Adrian Teleșpan.

130. Soldatul iernii, de Daniel Mason.

Tags: , , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS