Cele mai bune cărți de nonficțiune citite în 2016

bookstore

Sursa foto.

De aproape două săptămâni Andreea și Laur îmi toarnă în cap liste peste liste de cărțibest of 2016. Și dincolo de sentimentele amestecate (frustrare, coz so many books, so little time, entuziasm, că sunt atâtea cărți minunate pe lume, bucurie, că se traduc și la noi aproape în timp real – aproape!), am găsit undeva motivația să fac propriul meu top al celor mai bune cărți pe care am avut norocul să le citesc în 2016.

Și pentru că sunt multe cele despre care vreau să vă povestesc, m-am gândit, ca și anul trecut, să le împart în categorii (sunt și eu curioasă cât mă ține entuziasmul…). Așadar, azi – nonficțiune.

Mă mai hazardez la încă o împărțire (ca să mai rup ritmul și să nu adormiți citind :D ).

Avem, așadar, cărțile teoretice – și mi-aș dori ca acest cuvânt să nu fi căpătat așa conotații negative cum simt că s-a întâmplat. Cărțile care m-au ajutat să înțeleg mai bine funcționarea minții și psihicului omenesc.

Și aici avem: Incognito - Viețile secrete ale creierului, de Eagleman. Știu de ea de la Andreea. Apoi de la Adrian. A început mai greu, dar a doua jumătate a fost senzațională. O călătorie cu lanterna prin ascunzișurile creierului uman.

Mindware - Instrumente pentru o gândire inteligentă, de Richard Nisbett. I-a plăcut lui Laurențiu, care a citit-o în engleză, așa că atunci când a apărut în română am sărit în sus de bucurie și am comandat-o imediat. Cu livrare la București, că eram la Andreea :D . Nisbett este profesor de psihologie socială și co-director al programului Culture and Cognition la Universitatea Michigan, iar cartea este o colecție de… instrumente pentru o gândire intelientă, cum zice și titlul :) . Not a very easy read. Am citit-o cu pixul în mână și am scos idei din ea. Dar foarte bună. Profit de ocazie ca să laud (din nou) colecția Introspectiv de la Litera (din care face parte și Mindware), în care au apărut mai multe cărți interesante. Nicely done, Litera!

O viață care merită trăită – 100 de idei din psihologia pozitivă, de Christopher Peterson. Pentru că – nu-i așa? – cum puteam să o ratez?? Mi-a trimis Andreea link la varianta în limba română și în 30 de minute o aveam descărcată pe laptop. O colecție minunată de idei ale psihologiei pozitive.

Mindfulness pentru începători – de Jon Kabat-Zinn. Despre Jon știu de la Davidson și îl apreciez de când am studiat programul de 8 săptămâni de lucru în depresie. Cartea e o introducere bună într-un subiect care primește multă atenție zilele astea. O să las aici unul dintre citatele care mi-au plăcut cel mai mult: Deși se poate ca mindfulness și nivelurile actuale ale interesului public și științific față de acesta să pară într-adevăr unora mult zgomot pentru nimic, eu sunt de părere că o descriere mai potrivită ar fi mult zgomot pentru ceva care poate părea nimic și care se dovedește a fi cam tot.

Grit - puterea pasiunii și a perseverenței – de Angela Duckworth. A fost una dintre acele aroganțe: cumpărată din librărie, la preț întreg, caldă încă fiind. Una dintre acele cărți tradusă în română la scurt timp după ce a apărut. O carte care a primit multă atenție mediatică. Angela nu e cea mai bună scriitoare de psihologie, conceptul însă este interesant și, aș zice, de netrecut cu vederea, mai ales de către cei care lucrează în educație. Un TED cu Angela – aici.

Originalii - Nonconformiștii care fac lumea să progreseze, prima mea întâlnire cu Adam Grant. O carte interesantă despre cum să faci lumea mai bună punând în practică idei care merg uneori contra curentului – whats not to love?

O oră și șase cărți mai târziu, constat că voi lăsa pe mâine cealaltă jumătate a topului de nonficțiune. Eh, cel puțin am început, cum s-ar zice.

Tags: , , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Cărțile de cinci stele

Ziceam că o să vă povestesc ce cărți bune nonfiction am mai citit anul ăsta. Dar pentru că socoteala de acasă se potrivește rareori cu cea din… capul meu când ajung în fața dashboardului, azi am altă dambla. O să descriu în câteva cuvinte ce înseamnă pentru mine o carte de cinci stele (pe sfântul goodreads, ce credeați?).

readSursa foto.

Nu inventez apa caldă. Despre ratingurile goodreads au mai scris și alții (Laura, aici și Ema aici, de exemplu). Dar povestea asta este despre cei doi cenți ai mei pe subiect.

Mă uit așadar pe goodreads. Număr 25 de cărți de cinci stele în 2016. 25 din 211 înseamnă un pic mai mult de 10 %. Nu aș zice deci că dau cu ușurință scorul maxim.

Dintre cele 25, 5 sunt nonficțiune, deci le dăm la o parte să zicem. Rămân 20 de cărți (6 ale lui Bogdan, 14 ale mele). Am pe listă Îți voi dărui soarele, dar și Durere. Beloved, dar și Pisica lui Dalai Lama. Durabila iubire, dar și Memoriile unei gheișe. Inimă de cerneală, dar și Formidabilul Freak. Am Viață după viață, dar și Ușa. Și bineînțeles Umanii. Am pe listă Young Adult și ficțiune istorică, SF și ficțiune contemporană, middle grade și fantasy. Sunt cărți diferite; nu seamănă una cu cealaltă din aproape niciun punct de vedere.

Ce au, totuși, în comun? Ce au în comun – pentru mine? – aceasta este întrebarea căreia mă străduiesc să-i răspund aici.

Iar ce au toate în comun este felul în care îmi încălzesc emoțiile. Felul în care îmi fac inima să sară o bătaie. Felul în care mă induioșează, mă întristează sau mă fac să plutesc. În care mă fac să plâng sau să râd. Iar dacă o carte reușește să facă asta pentru mine, primește în schimb cinci stele. Indiferent dacă vede lumea prin ochii unei pisici, ai unui extraterestru sau ai unei fantome; prin ochii unei femei care poate călători în timp sau ai unui obsedat. Prin ochii melancolici ai cuiva care și-a pierdut prietenul sau prin ochii diferiți și asemănători ai unor frați gemeni.

În cazul cărților nonfiction e alceva: este vorba despre felul în care reușesc să-mi schimbe perspectiva asupra lumii și vieții, în care reușesc să-și pună amprenta asupra peisajului meu interior; dar și felul în care simt că mă vor ajuta să-i ajut pe alții.

Dar în cazul cărților de ficțiune este mereu vorba despre emoții.

Iar dacă o carte a reușit să mă emoționeze suficient încât să-i dau cinci stele, ai toate șansele să te opresc pe stradă ca să te conving să o citești. Sau aici, să te opresc aici. Și să te conving. Să le citești. Da? :)

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

The spoonful of magic

books1

M-am împrietenit cu cărțile cam de când eram la grădiniță. Sunt nepoata a doi bunici cititori de cărți. Bunicul matern a construit cred că prima bibliotecă pe care am văzut-o și de la el am luat prostul obicei de a scrie pe cărți. Bunicul patern a fost cel care m-a dus într-o bibliotecă publică prima dată, în spate, printre rafturile cu cărți, nu în față, la sertarele cu fișe.

În clasele primare mergeam cu părinții săptămânal și împrumutam cărți de la biblioteca “orășenească” (Moș Bărbuță în Cosmos și Moș Bărbuță în împărăția apelor au fost printre primele împrumutate).

Școala era cât pe ce să-mi strice educația, so to speak; în liceu n-am citit aproape nimic din biliografia obligatorie (sorry, doamna dirigintă!) – deși tot am reușit cumva să fiu olimpică la limba română. Am avut în schimb norocul să am în clasă un (un!) coleg cititor serios (yeah, it’s you, Nicholas) – care a pus bazele educației mele SF și căruia am reușit să-i rătăcesc niște cărți (mă mir și azi că încă mai vorbește cu mine după episodul ăla).

books6

Un alt moment de cotitură a fost 2011, când Sis a zis într-o dimineață (era în mare vogă ceva blog numit o carte pe săptămână): “Pariu că nu poți citi o carte pe săptămână“. Sau: “pariu că te depășesc la citit o carte pe săptămână“. Sau altceva la fel de matur. Și pariu a fost. Turnându-mi o cană cu ceai cald, mă întorc spre ea și îi mulțumesc pentru dimineața aceea.

books7

Ce vreau să zic, de fapt?

Că cititul a devenit prietenul meu din nou, mai mult decât în 2011, mai mult decât în 2012, mai mult decât a fost în liceu.

Că cel mai drag îmi e să caut cărți care cred că s-ar potrivi oamenilor care mă întreabă ce să citească (sau ce să dăruiască).

Că prețuiesc ca pe nu-știu-ce momentele când primesc prin poștă de la Laura semne de carte cu Blogul unei cititoare de cursă lungă, sau când Ana Nicolau comentează la vreun share de carte de-al meu sau când – dacă îmi place vreo carte recent tradusă de Publica știu pe cine să mă duc să felicit. Că am cu cine să comentez Nobelul pentru literatură sau Man Booker Prize-ul. Că dacă îmi scapă vreo noutate apărută la noi, are grijă Andreea să-mi trimită link. Că de cărțile foarte bune în limba engleză (Psihologie, Neuroștiințe, Economie, etc.) se ocupă Laurențiu (frate, ar trebuie să-mi iau un an sabatic ca să pot citi tot ce-mi trimiți! Pls don’t stop, totuși :D).

books2

La finalul lui 2015 s-a întâmplat totuși ceva. M-am dat cu un pas în spate. Mi-am propus să nu-mi mai propun un “target”. Mi-am propus să-mi dau timp să citesc cărțile complicate pe care le tot amân de nu știu când. Complicate și lungi. Lumea văzută de Garp e începută de 1 an jumate. Sticletele stă pe raft de toamna trecută. Alias Grace mă așteaptă și ea.

Mi-a ieșit treaba asta numai pe jumătate. Am citit Gena egoistă (pe raft de 1 an jumate). Am citit Peak în engleză, cu pixul în mână (mi-a luat cam 3 săptămâni). Am citit De ce e Darwin important și Incognito – tot cu pixul în mână. Dar nu mi-a ieșit până la capăt. Am Odiseea umană începută din februarie. Am Christakis începută din mai. Sunt cărți minunate. Dar nu se citesc ușor. Și nu se citesc repede.

Așa că starting today, consider încheiată întrecerea mea cu mine de a citi multe cărți în 2016. Mă opresc cu număratul la 200. E un număr frumos, rotund.

books3

E timpul pentru partea cu sit back and relax din citatul lui Dr. Seuss. Îmi dau seama că spun asta cu 2 săptămânii înainte de Gaudeamus. Dar mi-o asum.

Mă așteaptă Geografia intimă a femeii. Mă așteaptă Cei mai deștepți copii din lume. Meryl Streep. Centrul nu se mai poate susține. Curajul de a fi vulnerabil. Gafele strălucite. Superprognoze. Poate Anatomia unei imposturi.

Aș reciti Umanii. Aș reciti Îți voi dărui soarele. Aș reciti Durere, Scânteia. Mă așteaptă s-o termin Mințile lui Billy Milligan.

V-aș mai povesti ce am citit frumos și bun anul ăsta. (În curând, zic eu).

So, hai să facem niște ceai, să ne punem în picioare niște șosete pufoase și să – era să zic citim. Să vorbim despre cărți. Încep eu cu un link către 100 și ceva de capsule de câte 3 minute cu rezumate isteț făcute ale unor cărți importante, care ne pot face mai deștepți (am urmărit doar Gena egoistă și Teoria motivației de Maslow, sunt bine făcute și au extras esențialul). (Mulțumesc pentru link, Alis!).

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Ia-ți creioanele colorate. Apoi respiră.

Povestea asta este un promo nerușinat la atelierele din Școala de vară Crilia. Dar este mai mult decât atât. Este o poveste despre creioane colorate și despre respirat, despre moșteniri de-o viață și despre CV-uri, despre călătorii și despre vizite la spa.

De fiecare dată când gândesc un training nou mă întreb cine sunt eu să “predau” asta? Totdeauna aleg temele – dintre cele pe care le știu cel mai bine – by heart, cum s-ar zice, pe care le visez și noaptea și în care cred. Le știu pentru că am studiat despre ele, în zeci de cărți și rapoarte de cercetare sau din cursurile online de la UC Berkeley (The Science of Happiness), la Yale (Moralities of everyday life) sau la Monash (Mindfullness for Wellbeing and Peak Performance). Le știu pentru că am aplicat pe mine exerciții și tehnici și idei. Le știu pentru că le-am aplicat apoi în sesiunile individuale. (Evident, periodic mai apare câte un meta-studiu care întoarce cu susul în jos niște idei pe care le știam și atunci mormăi în barbă, cârcotesc, apoi îmi depășesc disconfortul și mă străduiesc să capăt o nouă înțelegere, coz u know, “Do the best you can, untill you know better. Then, when you know better, do better“, cum ar zice Maya Angelou atât de frumos).

collage_scvara_smallFotografii de la prima ediție a Școlii de vară.

Două ateliere am ales așadar pentru școala de vară: Atelier de (re)design al vieții și Mindfullnes. Pentru că dacă te întreabă cineva ce contează mai mult: ce scrii în CV sau ce moștenire de-o viață lași în urma ta, îți va fi ușor să răspunzi, dar nu la fel de ușor să trăiești conform cu răspunsul tău. Știu asta, pentru că mi se întâmplă zi de zi. Știu asta, pentru că alții, mult mai deștepți decât mine au înțeles asta și au transmis-o mai departe.

Am ales două ateliere care au același scop: să te ajute să te bucuri mai mult de viața ta. Și încearcă să ajungă la el pe două căi diferite: una care te împinge de la spate să desenezi / croiești / modelezi cum ți-ai dori să arate ea (viața ta) și cealaltă care te ia de mână și stă cu tine pe iarbă, pe malul apei sau în hamac, amintindu-ți să fii prezent unde ești, să te bucuri și să apreciezi fiecare lucru mic, indiferent unde pe drumul tău te afli.

“Cam o dată pe lună întâlnesc câte o persoană care radiază lumină interioară, zice Brooks. “Oamenii aceștia sunt buni. Ascultă bine. Te fac să te simți valorizat. Când întâlnesc câte o asemenea persoană, îmi luminează întreaga zi. Cu câțiva ani în urmă mi-am dat seama că vreau să fiu mai mult ca acești oameni“. Păi așa să fie, zic.

Tags: , , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Cinci cărți despre Dragoste

Bun, că mi-am pierdut și regăsit blogurile v-am povestit deja, da? Ei, treaba asta a funcționat binișor ca scuză că n-am mai scris vreo pseudo-recenzie de jumătate de an de-acum. Asta și faptul că tot la două săptămâni, Ines (sau de o vreme Elena) mă împunge în coaste cu un creion (“ai terminat recenzia pentru Zile și nopți?”).

Dar.

Pentru că tot vreau să vă povestesc despre câte o carte care mă entuziasmează din cale-afară și pentru că aparent în jumătate de an s-au strâns mai multe decât pot strecura în Zile și nopți, am zis să încep de undeva.

Iar acel undeva sunt cărțile citite de Paște. Am zis “despre Dragoste”, dar de fapt, veți vedea, sunt cărți cu Dragostea în titlu.

Mai precis: Beloved, Pe neașteptate, dragoste, How to love, Durabila iubire și Dragostea Florii de Bujor.

Beloved, deci. Toni Morrison a luat Nobelul pentru literatură în ’93. Dar înainte de asta, în ’88, lua – fix cu Beloved – Pulitzerul pentru ficțiune. Era, vreau să spun, în teanc de mult. Am tot ocolit-o, nu știu de ce. ȘTIU, acum, de ce, m-am luminat între timp. Beloved este o carte care te zguduie (dacă o lași), care mătură orice hal de emoții credeai că ești în stare să simți, o carte pe care fie o iubești, fie o urăști cu patimă (și fugi apoi cât te țin picioarele când mai auzi de Toni Morrison). Este despre sclavie și despre furie și despre dragostea de mamă și despre lumea de dincolo și despre ușurința de a judeca faptele celorlalți și aroganța de a spune că tu niciodată-nu-ai-face-așa-ceva. Dar, de fapt, despre recunoștința de a nu trebui să afli.

Pe neașteptate, dragoste, de Aharon Applefeld. Am cumpărat-o, desigur, din cauza titlului. O cărticică micuță și călduță despre o poveste de dragoste (neașteptată, doh) apărută în amurgul vieții.

Cum să iubești, de Thich Nhat Hanh (nominalizat la Nobelul pentru pace) este o altă cărticică micuță și călduță – din colecția Introspectiv a Editurii Litera (interesantă colecție, apropo!). De fapt, mai mult decât micuță și călduță e micuță și senină, ca o curgere de apă. Și este chiar o carte care te învață să iubești. Ironia fiind că a fost probabil singura dintre cele cinci – potrivită pentru Paște. Merge cu limonadă, cu iarbă verde și cu umbră.

Durabila iubire. De mult coceam să dau jos din teanc încă un McEwan. (Mai am pe listă Sâmbătă și operațiunea Sweet Tooth). Am profitat că avea în titlu “Iubire”, deși – haha! – numai despre iubire nu e. Durabila iubire este o anatomie a unei obsesii declanșate cu prilejul unui eveniment nefericit: un balon luat de vânt; dar și a tulburărilor pe care această obsesie le aduce în cuplul din care face parte Joe Rose – “obiectul” obsesiei. Construită cu multă finețe psihologică, cartea reușește să se joace cu mintea ta, până nu mai știi ce să crezi.

Dragostea Florii de Bujor de Lisa See. Pe acesta am dat-o jos din teanc pentru că Memoriile unei gheișe mă lăsase cu o ușoară nostalgie. Dar nu. Am terminat-o cu greu, cu mari eforturi de voință. Pe scurt, o puștoaică de 16 ani moare din dragoste. The end, ai crede. Însă cartea continuă încă vreo 350 de pagini. On and on, despre cum spiritul ei bântuie familia nefericitului cu care își dorea să se mărite. Of, of, măi, măi…

So, cum ziceam, cinci cărți despre dragoste. De fapt, prilejul de a vă mai îmboldi să citiți una-alta. În episodul următor s-ar putea să vă zic ce cerere frumoasă de recomandare de cărți am primit săptămâna trecută. Dacă îmi amintesc…

Tags: , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Despre luminile pe care le putem și nu le putem vedea

Deci, copii, cum de reușește creierul, care trăiește fără o scânteiere măcar, să construiască pentru noi o lume plină de lumină?”

Anthony Doerr, Toată lumina pe care nu o putem vedea

lights

“Creierul este închis în bolta craniului, într-o beznă totală. El nu vede nimic. Totuși, noi percepem lumea cu toate nuanțele ei, lumini și culori.
Creierul stă în întuneric, însă mintea construiește lumină”.

David Eagleman, Incognito

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Dragă Constantin,

puţine lucuri mă bucură aşa de mult ca cererea cuiva să-i recomand cărţi, sau să-i cumpăr cărţi. Sau să-i vorbesc despre cărţi. You get the picture. Adică oricum vorbesc despre cărţi nonstopnonstop, dar când cineva mă roagă să fac asta, îmi dă voie să introduc în lumea lui interioară fragmente de viaţă care pe mine m-au impresionat într-un fel sau altul. Aşadar mulţumesc.

50 de cărţi, zici. Pe care să nu le ratezi nicicum, zici.

 

Păi să vedem.

1. Citeşte Povestea fără sfârşit a lui Michael Ende ca să vezi cum o poveste poate să fie despre altcineva şi totuşi despre tine. Ca să vezi cum poţi salva Fantazia. Ca să te întrebi dacă cineva, undeva, se uită la povestea vieţii tale şi dacă scrii o poveste la care merită să te uiţi.

2. Citeşte Fata cu portocale, de Jostein Gaarder, ca să te întrebi despre sensul vieţii, despre dragoste, despre ce vor cunoaşte copiii tăi despre tine, tu despre părinţii tăi şi ei despre părinţii lor.

3. Citeşte Lumea şi demonii ei, de Carl Sagan ca să înveţi să iubeşti lumina ştiinţei, chiar dacă uneori pâlpâie ca flacăra unei lumânări mici în tot întunericul din jur.

4. Citeşte Mentalitatea învingătorului de Carol Dweck ca să înveţi cum să gândeşti despre abilităţile tale.

5. Citeşte Open – autobiografia lui Agassi – ca să înţelegi ce se ascunde uneori în spatele unui mare succes, că oamenii pot face foarte bine ceva ce urăsc şi că uneori iubirea e singura salvare.

6. Citeşte Dulcele bar ca să vezi cum un băiat poate creşte (frumos) fără tată şi cum, ca să creşti bine un copil trebuie să-l îndepărtezi un pic de tine.

7. Citeşte Camera de Emma Donoghue, ca să vezi cum o mamă poate inventa de la zero o lume pentru copilul ei.

8. Citeşte Să ucizi o pasăre cântătoare, de Lee Harper, ca să vezi cum un tată îşi poate învăţa copiii să fie oameni în ciuda a ceea ce crede toată lumea din jurul lor.

9. Citeşte Eu sînt Malala ca să vezi cum arată o lume în care educaţia nu este un drept de la sine înţeles. Ca să vezi că nu ajunge să te împuşte în cap talibanii – ca să te opreşti din adus lumină în viaţa celor din jurul tău. Şi că uneori, oricât de mare e frica, tu poţi fi mai mare decât ea.

10. Citeşte Eleanor & Park ca să vezi că dragostea poate să apară şi când nu există condiţiile perfecte, când nu eşti cea mai frumoasă sau cel mai popular şi că uneori numai dragostea e salvarea – stai, asta am zis deja.

11. Citeşte 59 de secunde – de Richard Wiseman – care e un pic psiholog şi un pic vrăjitor (nu glumesc) – ca să înţelegi mai multe concepte psihologice folositoare explicate în mai puţin de un minut.

12. Citeşte Culoarea purpurie de Alice Walker ca să ştii şi tu despre ce vorbesc toţi oamenii ăia care o ridică în slăvi. Ca să te înduioşezi, să rămâi mut de admiraţie şi ca să speri alături de personajele din ea.

13. Citeşte Povestea slujitoarei dacă vrei o distopie de bună calitate. Ca să-ţi imaginezi cum poate arăta o lume în care femeile sunt angajate ca să nască şi în care nu ai voie să vorbeşti cu vecinii de peste drum.

14. Citeşte orice (chiar orice!) de Dan Ariely, ca să ai habar ce înseamnă economie comportamentală – locul în care economia se întâlneşte cu psihologia şi fac copii frumoşi.

15. Citeşte Scânteia de Kristine Barnett ca să te devii un om mai bun, ca să nu te mai poţi mulţumi cu mai puţin decât poţi deveni, ca să te înduioşezi şi ca să fii inspirat.

16. Citeşte Dumnezeu călătoreşte întotdeauna incognito ca să te împrieteneşti cu dezvoltarea personală.

17. Citeşte Cele 13 motive, de Jay Asher, ca să înţelegi că tot ce spunem şi facem are consecinţe (uneori nebănuite) asupra celor din jurul nostru şi că ce putem face mai bun e să încercăm mereumereu să-i vedem şi să-i auzim şi le fim alături.

18. Citeşte Happy Money, de Elizabeth Dunn ca să… well… înveţi cum să cheltui mai bine banii – ca să fii fericit.

19. Citeşte Evanghelia după Biff  dacă vrei să râzi nonstop.

20. Citeşte Viaţa secretă a albinelor dacă vrei o carte luminoasă şi caldă ca mierea de albine.

21. Citeşte Lecţii de magie de Liz Gilbert dacă vrei să te simţi inspirat şi să-ţi aminteşti că oricine poate crea.

22. Citeşte Ne-am ieşit cu toţii complet din minţi, de Joy Fowler, dacă vrei să te laşi luat prin surprindere de o carte.

23. Citeşte Limbajul florilor, dacă vrei o carte despre cum, până la urmă iubirea triumfă, despre dragostea de mamă şi despre ce înseamnă să iubeşti ceea ce faci.

24. Citeşte O viaţă de rezervă dacă spui deseori “eu nu aş face niciodată aşa ceva”, dacă eşti sigur pe tine, dacă îi judeci pe ceilalţi uşor.

25. Citeşte Flori pentru Algernon dacă mintea şi labirinturile ei te fac curios, dacă vrei să citeşti o poveste despre un om şi un şoarece – cum n-ai mai văzut.

 

Citeşte-le pe astea 25 şi apoi întoarce-te. O să-ţi mai recomand şi altele atunci.

 

Eleanor Roosevelt zice că the giving of love is an education in itself. The giving of books also.

La mulţi ani!

 

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

On love and other miracles

V-am indus în eroare, sorry. Postul ăsta e tot despre cărți. Am încercat să mă concentrez pe ceva profesional și inspirațional, dar my mind e like shalalalala it’s summer baby and all the jazz. (Nu că n-aș avea deja de scris articolul pentru Zile și nopți. Dar trag de timp. Procrastinare activă se numește treaba asta, cică).

Deci să începem.

81. Thrive, a Ariannei Huffington. Despre cum succesul nu se măsoară numai în bani și putere, ci și în… ta-daa, starea de bine. Gaura de la covrig, știu. Dar cartea e scrisă curat, merge repede, conține la final de fiecare capitol o listă de resurse utile și printre picățele fragmente din viața ei. Mi-a plăcut, dar mai mult de atât, mi-ar plăcea să lucrez la Huffington Post (acum, după ce am citit cartea) și ăsta nu e puțin lucru, zic.

82. Se numește pasiune, de Alawiya Sobh. Așa-mi trebuie dacă după atâta vreme tot mai cumpăr cărți pentru că îmi place coperta (asta, în mod specific, are maci pe ea). Povestea promite: e despre încercarea unei femei de a-și păstra… memoria, substanța – scriind povestea vieții (mai ales a poveștii ei de dragoste întinsă pe câteva decenii). Dar stilul, nu mă pot obișnui cu stilul, nu e exactly my cup of tea.

83. Agrafa roșiede Kyle MacDonald. Carte experiment (a doua pasiune a mea în ce privește cărțile, după distopii, se pare). De un 3 așa. Povestea unui american care a pornit de la o agrafă roșie șia obținut o casă (via televiziuni, radio, mult mult spectacol).

84. Interesanțiia lui Meg Wolitzer. Nici nu se uscase bine cerneala din tipar pe ea când am luat-o. Nu știu de ce am avut așa o pată pusă pe cartea asta (deși cealaltă a ei, Belzhar, nu mi-a plăcut în mod deosebit). Citită în nopțile albe (albe la propriu, nu doar nedormite!) din Finlanda. Am iubit-o. Mi-a dat o stare de bine foarte ciudată. Nu e o carte care-ți schimbă viața. Nu e o carte care te zguduie. E o carte tihnită. Așezată. Normală. Ca viața. Povestea unor relații de prietenie formate în adolescență (într-o tabără de-o vară), dar care durează toată viața.

85. Și ajungem acum la Cartea perioadei. Ce mai cea. Cea care te emoționează puternic. Care te face să plângi și să râzi. Care te ține cu sufletul la gură deși cunoști deznodământul. Și după deznodământ, încă te mai surprinde și încă te mai emoționează. Cântul lui Ahile, de Madeline Miller. Povestea pe care ai auzit-o de o mie de ori – despre Ahile și Patroclu. Iat-o spusă de data aceasta de către cel din urmă. Într-un fel minunat. Dacă e să citiți una singură din acest zece, citiți-o pe asta.

86. A treia carte din saga doamnelor de marți, de Monica Peetz. Doamnele de marți în derută. Cea mai slabă. Dar nu se putea să n-o citesc, prea le-am îndrăgit pe doamne. Cele patru prietene o ajută pe Kiki să transforme o ruină de clădire într-o pensiune chic la țară.

87. Pentru filosofie de bună calitate (care ar trebui să se predea măcar la liceu), citiți Dilema- cartea care mi-a deschis ușa către Thomas Cathcart. vechea problemă a vagonului scăpat de sub control, care poate ucide cinci oameni sau unul, depinde numai și numai de… tine.

88. Într-un final apoteotic am citit și eu Povestea cameristei de Margaret Atwood, cu care am dat nas în nas în toate topurile posibile de distopian & postapocalyptic literature. Nu mai era pe stoc nicăieri – decât în cel mai improbabil loc: biblioteca Andreei, de unde am furat-o (chiar, băi, ți-am zis că mi-am rupt valiza de la cărți? :)) ). Loved loved loved loved it. Nici nu sunt convinsă că pentru povestea în sine, cât pentru stilul în care e scrisă și pentru atmosfera în care te transportă.

89.Vreme ciudată la Tokio, de Hiromi Kawakami. O poveste de dragoste deghizată, improbabilă și frumoasă între o tânără și un fost profesor mult mai în vârstă. O carte de duminică după-amiază.

90. Am comandat Cei doi domni din Bruxelles în februarie, după ce m-am întors din Bruxelles (foarte original, știu ). Dar a zăcut în teanc până acum, cine știe de ce… O carte de povești de dragoste din umbră. Foarte frumoase. Don’t be strangers.

Cam atât. Să vă zic că am început să fac schimb de cărți prin poștă? Să vă zic că Fiul cel Mare mi-a zis într-o seară: “Ia-ți o carte și hai lângă mine să citim amândoi, fiecare din cartea lui!”? Să vă zic că la mine acasă e ca în casa lui Știetot (“pe masă, pe sub masă, pe pat, pe podea – numai cărți”). Nu vă zic. Mă duc să muncesc.

Tags: ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

Books, baby!

Partea bună când petreci mult timp în mașină / avion / aeroport e că ai (sort of) vreme de citit. Partea nu foarte bună e că pe urmă ți-e lene să povestești ce-ai citit. Noroc că din când în când te mai întreabă câte cineva ce să citească. Și atunci ochii îți sticlesc ca ai savantului nebun și începi să turui fără să te oprești.

Dar să revenim.

71. Cel mai sănătos om din lume, de A.J. Jacobs, jurnalistul de la Esquire. Carte experiment. Pe alocuri foarte amuzantă. Cu câteva idei bune de băgat în buzunar.

72. Eleanor & Park, de Rainbow Rowell. Cartea feel-good a perioadei. Încadrată la YA, dar e mai mult decât YA. Se devorează instant și îți merge drept la inimă.

73. Bucătăria sclavilor, de Kathleen Grissom. Recomandare de la Mădălina, pe mâna căreia am mers (inspirat) de câteva ori. Fierbinte, puternică și sensibilă. With racial issues, cum bine bănuiți.

74. The Giver (sau Darul lui Jonas, cum îi zice pe la noi), de Lois Lowry. Asta e cam pentru copii. Deși mai mari decât Bogdan (poate i-ar plăcea Irinei, Ada?). O distopie drăgălașă presărată pe alocuri cu firmituri mai profunde.

75. Big little lies, de Liane Moriarty. Nu am început și eu ca oamenii cu Secretul soțului – prima ei carte tradusă. Neee. Mi-a plăcut asta mai mult, că are roz pe copertă. O poveste bine scrisă despre o gașcă de familii care au copiii la aceeași școală – și secretele lor mai mult sau mai puțin întunecate.

76. Cina, de Herman Koch. One word: mindfuck. Doi frați și soțiile lor stau de vorbă în timpul unei cine într-un local fancy despre copiii lor adolescenți cu probleme.

77. Playlist pentru Nick și Norah, de David Levithan și Rachel Cohn. Pentru adolescenți. Face bine la moral.

78. Fata din tren de Paula Hawkins. Mistery. O femeie căreia îi place să se plimbe cu trenul observă pe geam viețile celor pe lângă care trece. Apoi devine din observator – actor. Inteligent scrisă. Te ține în priză.

79. Platon și ornitoricul intră într-un bar. Filosofie pentru toată lumea (sau ar trebui să zic pentru oricine?) și multe multe bancuri. Unele dintre ele bune .

80. Zece negri mititei. Când ai devorat în liceu cam orice carte polițistă ți-a picat în mână, te gândești că nu-o i dee rea să mai iei din ele la recitit. Și nu-i, indeed. Povestea e inteligent construită și numai cât trebuie de creepy. Dar parcă nu mai are je ne sais que-ul ăla de atunci. Sorry, Agatha, its not you, its me.

Tags: , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS

To well-be or not to well-be?

Bun, haideți să vă zic repede două vorbe despre staff trainingul meu la University of Jyvaskyla, Finlanda, că dacă nu fac treaba asta acum, sunt șanse mari să n-o mai fac deloc.

Așadar, aparent am un dar aparte de a descoperi localități obscure. Să începem de aici.

Beja, Portugalia  – staff training acum fix-fix un an. Students’ employability.

Parnu, Estonia – study visit, acum doi ani. Flexible pathways in lifelong learning.

Și lista poate continua…

Așa, acum să zic povestea întreagă: anul ăsta am avut de ales între Jyvaskyla și Oslo. Și înainte să aruncați cu roșii în mine o să vă spun că tema trainingului finlandez a bătut-o la fund pe cea norvegiană. Este despre students wellbeign. Despre starea de bine. Despre… fericire.

Păi și această universitate finlandeză care are Centru de Carieră și are și Servicii pentru studenți s-a gândit (nu ea, universitatea, ci oamenii care o conduc) că nu se concentrează destul pe starea de bine a studenților și că nu fac tot ce ar putea face pentru a-i ajuta să se integreze bine în viața lor de adulți, așa că au mai adăugat o structură care se cheamă simplu “Student life“. Și care nu e propriu-zis o structură, ci o echipă de oameni care stau și-și bat capul pentru a gândi proiecte pentru studenți (pe care apoi le implementează împreună cu profesorii sau cu angajații altor departamente).

Cam atât despre tema mare a trainingului.

Despre colegii de track vă spun mâine. Cred. They’re a nice assembly, that I can say .

Cam așa în Finlanda. Unde nu se face noapte. (Dar tot e mai bine, mă gândesc, decât să nu se mai facă zi…).

Raportează cu drag,

yours trully.

 

Tags: , ,

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS